1 În prima carte, Teofile, am scris despre tot ce a început Iisus să facă şi să înveţe 2 până în ziua când, după ce a dat apostolilor aleşi de El porunci prin Duhul Sfânt, a fost înălţat la cer. 3 După pătimirea sa, El li s-a arătat viu cu multe dovezi, timp de patruzeci de zile, lăsându-se văzut de ei şi vorbind cu ei cele despre Împărăţia lui Dumnezeu. 4 Şi pe când erau împreună, le-a poruncit: „Nu vă depărtaţi de Ierusalim, ci aşteptaţi făgăduinţa Tatălui, pe care aţi auzit-o de la Mine: 5 căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, peste câteva zile, veţi fi botezaţi în Duhul Sfânt.”

6 Fiind ei adunaţi l-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta vei reaşeza împărăţia lui Israel?”, 7 iar El le-a răspuns: „Cunoaşterea timpurilor şi a vremurilor nu este a voastră – Tatăl le ţine sub stăpânirea Lui; 8 voi însă veţi primi putere când va veni Duhul Sfânt peste voi şi îmi veţi fi martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi Samaria şi până la capătul pământului.” 9 Spunând acestea, în timp ce ei priveau, a fost înălţat, iar un nor l-a luat din faţa ochilor lor. 10 Şi pe când stăteau şi priveau cum pleca spre ceruri, iată, li s-au arătat doi bărbaţi în veşminte albe 11 care le-au spus: „Galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care a fost înălţat de la voi la cer, va veni tot aşa cum l-aţi văzut plecând spre cer.”

12 Atunci s-au întors la Ierusalim, de la muntele numit „al Măslinilor”, care este aproape de Ierusalim cam cât un drum de sâmbătă.a 13 Când au ajuns, au urcat în camera de sus unde se adunau ei de obicei, anume Petru, Ioan, Iacov şi Andrei, Filip şi Toma, Bartolomeu şi Matei, Iacov al lui Alfeu, Simon Zelotul şi Iuda al lui Iacov. 14 Toţi aceştia stăruiau într-un cuget în rugăciune, împreună cu Maria, mama lui Iisus, câteva femei şi fraţii Lui.

15 În zilele acelea, Petru s-a ridicat în mijlocul fraţilor, care erau cam o sută douăzeci de oameni, şi le-a spus: 16 „Fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura rostită mai dinainte de Duhul Sfânt prin gura lui David despre Iuda, care s-a făcut călăuza celor ce l-au arestat pe Iisus, 17 deşi el era unul dintre noi şi a luat parte la slujirea noastră. 18 El însă, cu plata nedreptăţii lui, şi-a luat un ogor şi a căzut cu faţa în jos, crăpând prin mijloc, de i s-au împrăştiat toate măruntaiele. 19 Vestea s-a răspândit printre toţi locuitorii Ierusalimului care au numit ogorul acesta, în limba lor, Hacheldama, adică Ogorul sângelui. 20 Căci în cartea Psalmilor stă scris:

1 Când a venit ziua Cincizecimii erau adunaţi toţi în acelaşi loc. 2 Şi deodată, din cer s-a auzit un vuiet ca un vânt care suflă năprasnic şi a umplut toată casa unde erau adunaţi. 3 Şi s-au văzut limbi ca de foc împărţindu-se peste ei şi s-au aşezat câte una peste fiecare dintre ei. 4 S-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în diferite limbi, aşa cum le dădea Duhul să rostească.

5 În Ierusalim se aflau localnici iudei şi bărbaţi evlavioşi din toate popoarele de sub cer. 6 Când s-a auzit vuietul acela mulţimea s-a strâns tulburată pentru că fiecare îi auzea vorbind chiar în limba lui 7 şi au rămas uimiţi şi se mirau zicând: „Iată, nu sunt, oare, galileeni, toţi aceştia care vorbesc? 8 Şi atunci, cum de îi auzim noi, fiecare, vorbind în limba în care ne-am născut? 9 Parţi şi mezi, elamiţi şi locuitori ai Mesopotamiei, ai Iudeii şi ai Capadociei, din Pont şi din Asia, 10 din Frigia şi din Pamfilia, din Egipt şi din părţile Libiei dinspre Cirene, romani în trecere, 11 iudei şi prozeliţi, cretani şi arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre despre lucrările măreţe ale lui Dumnezeu.” 12 Se mirau cu toţii, plini de uimire, şi spuneau unii către alţii „Ce poate să însemne asta?” 13 Alţii însă îi batjocoreau zicând: „Sunt plini de must!”

14 Atunci Petru, stând în picioare împreună cu cei unsprezece, le-a zis cu glas tare: „Iudei şi voi, locuitori ai Ierusalimului, să ştiţi toţi! Ascultaţi-mi cuvintele! 15 Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vi se pare, căci este numai ceasul al treilea,b 16 ci aceasta este ceea ce s-a spus prin profetul Ioel:

22 Israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea: pe Iisus Nazarineanul, bărbat adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin lucrări pline de putere, minuni şi semne pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum voi înşivă ştiţi, 23 pe El, cel dat vouă potrivit planului dinainte rânduit şi preştiinţei lui Dumnezeu, l-aţi omorât prin mâinile celor nelegiuiţi, pironindu-l pe cruce; 24 însă Dumnezeu, l-a înviat dezlegând legăturiled morţii, întrucât nu era cu putinţă să fie ţinut sub puterea ei. 25 Despre El zice David:

29 Fraţilor, îngăduiţi-mi să spun cu îndrăzneală că patriarhul David a murit şi a fost îngropat, iar mormântul lui este aici, la noi, până în zilele noastre. 30 Dar David, fiind profet şi ştiind că Dumnezeu i-a jurat cu legământ că pe tronul lui va pune unul din urmaşii săi,f 31 a văzut mai dinainte învierea lui Hristos şi despre ea a vorbit el când a zis că

37 Ascultându-l, inima le-a fost adânc mişcată şi i-au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?” 38 Petru le-a răspuns: „Pocăiţi-vă şi fiecare dintre voi să fie botezat în Numele lui Iisus Hristos spre iertarea păcatelor şi veţi primi darul Duhului Sfânt. 39 Făgăduinţa aceasta este pentru voi şi pentru copiii voştri şi pentru toţi cei de departe, pentru toţi cei pe care îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” 40 Şi le mărturisea şi îi îndemna cu multe alte cuvinte, spunându-le: „Salvaţi-vă din mijlocul acestor oameni vicleni!” 41 Aşadar, cei ce au primit cuvântul Lui au fost botezaţi şi s-au adăugat în ziua aceea aproape trei mii de suflete.

42 Şi stăruiau în învăţătura apostolilor, în comuniune, în frângerea pâinii şi în rugăciune.

43 Toţi erau cuprinşi de teamă pentru că prin apostoli se făceau multe minuni şi semne. 44 Şi toţi cei care crezuseră erau împreună şi aveau totul în comun, 45 îşi vindeau bunurile şi averile şi împărţeau tot după nevoia fiecăruia. 46 În fiecare zi stăruiau într-un cuget în Templu şi, frângând pâinea acasă, luau masa cu bucurie şi cu inimă curată, 47 lăudându-l pe Dumnezeu şi fiind bine văzuţi de tot poporul. Iar Domnul sporea zi de zi numărul celor mântuiţi.

1 Într-o zi, Petru şi Ioan se urcau la Templu pentru rugăciunea de la ceasul al nouălea.g 2 Şi un bărbat olog din naştere, pe care-l aduceau şi-l puneau în fiecare zi la poarta Templului numită Poarta Frumoasă, cerea de pomană de la cei ce intrau în Templu. 3 Văzându-i pe Petru şi Ioan că erau gata să intre în Templu, el le-a cerut să-i dea ceva de pomană. 4 Petru, privind spre el împreună cu Ioan, i-a zis: „Uită-te la noi!” 5 El îi privea atent şi aştepta să primească ceva de la ei. 6 Atunci Petru i-a spus: „Argint şi aur n-am, dar ce am îţi dau: în Numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, ridică-te şi umblă!” 7 Şi apucându-l de mâna dreaptă, l-a ridicat şi imediat picioarele şi genunchii i s-au întărit. 8 Dintr-o săritură a fost în picioare şi mergea. Şi a intrat cu ei în Templu, umblând şi sărind şi lăudându-l pe Dumnezeu. 9 Tot poporul l-a văzut că umbla şi îl lăuda pe Dumnezeu; 10 şi-au dat seama că el era cel ce stătea şi cerşea lângă Poarta Frumoasă a Templului şi s-au umplut de uimire şi erau uluiţi pentru ce i se întâmplase.

11 Cum el era nedespărţit de Petru şi de Ioan, tot poporul s-a adunat în jurul lor, uimit, lângă Poarta numită „a lui Solomon”. 12 Văzându-i, Petru s-a adresat poporului: „Israeliţi, de ce vă miraţi de lucrul acesta şi ne priviţi ca şi cum prin puterea şi evlavia noastră l-am făcut pe acest om să umble? 13 Dumnezeul lui Avraam şi al lui Isaac şi al lui Iacov, Dumnezeul părinţilor noştri, l-a slăvit pe Fiul Său Iisus pe care voi l-aţi dat în mâinile lui Pilat şi v-aţi lepădat de El, pe când el voia să-l elibereze. 14 Voi v-aţi lepădat de Cel Sfânt şi Drept şi aţi cerut să vi se elibereze un ucigaş, 15 l-aţi omorât pe Stăpânul vieţii – pe Cel pe care Dumnezeu l-a înviat din morţi – iar noi suntem martorii Lui. 16 Prin credinţa în Numele Lui, omul acesta pe care îl vedeţi şi-l ştiţi a fost întărit de Numele Lui; credinţa, care vine prin El, i-a întregit trupul, înaintea voastră a tuturor. 17 Ştiu acum, fraţilor, că din neştiinţă aţi făcut aşa, voi şi conducătorii voştri. 18 Însă Dumnezeu, în felul acesta, a împlinit cele pe care le-a vestit mai dinainte prin gura tuturor profeţilor, că Unsul Său va pătimi. 19 Pocăiţi-vă, aşadar, şi întoarceţi-vă ca să vi se şteargă păcatele, 20 ca să vină vremuri de mângâiere de la Domnul şi să-l trimită pe Cel Uns, Cel hotărât mai dinainte pentru voi, pe Iisus, 21 Cel pe care cerul trebuie să-l primească până la vremurile reaşezării tuturor celor grăite de Dumnezeu prin gura sfinţilor Lui profeţi din vechime. 22 Moise a spus: Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica un profet dintre fraţii voştri, unul ca mine. De El să ascultaţi în tot ce vă va spune. 23 Şi de va fi cineva care să nu-l asculte pe profetul acela, va fi nimicit din popor. 24 La fel au vorbit şi toţi profeţii care au urmat de la Samuel încoace şi au vestit zilele acestea. 25 Voi sunteţi fiii profeţilor şi ai legământului pe care l-a încheiat Dumnezeu cu părinţii voştri, când i-a spus lui Avraam: În sămânţa ta vor fi binecuvântate toate neamurile pământului. 26 Vouă vi l-a trimis Dumnezeu mai întâi pe Fiul Său, înviindu-l din morţi, ca să vă binecuvânteze şi fiecare să se întoarcă de la răutatea sa.”

1 Dar pe când vorbeau ei poporului, s-au năpustit preoţii şi comandantul gărzii Templului şi saducheii, 2 mâniaţi că învăţau poporul şi că vesteau că există, în Iisus, înviere din morţi. 3 Au pus mâna pe ei şi i-au închis până a doua zi, pentru că era deja seară. 4 Însă mulţi dintre cei care ascultaseră cuvântul au crezut şi numărul lor s-a ridicat la aproape cinci mii de bărbaţi.

5 A doua zi s-au adunat conducătorii şi bătrânii şi toţi învăţaţii din Ierusalim 6 şi Anna, marele preot, Caiafa, Ioan şi Alexandru şi toţi câţi erau din neamul marilor preoţi. 7 I-au pus în mijlocul lor, în picioare, şi au început să-i întrebe: „Cu ce putere şi în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?” 8 Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Conducători şi bătrâni ai poporului, 9 dacă astăzi suntem judecaţi pentru ajutorul dat unui om bolnav şi pentru felul în care a fost vindecat, 10 atunci să ştiţi, voi toţi şi întreg poporul lui Israel, că în Numele lui Iisus Hristos, Nazarineanul, pe care voi l-aţi răstignit, dar Dumnezeu l-a înviat din morţi, stă omul acesta sănătos în faţa voastră! 11 El este

13 Văzând îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi ştiind că sunt oameni simpli, fără carte, ei s-au mirat şi au înţeles că fuseseră cu Iisus. 14 Dar vedeau cum stătea împreună cu ei omul care fusese vindecat şi nu aveau ce să le zică împotrivă. 15 Le-au poruncit, atunci, să iasă afară din sinedriu şi s-au sfătuit între ei 16 zicând: „Ce să le facem acestor oameni? E limpede că prin ei s-a făcut un semn nemaivăzut, cunoscut de toţi locuitorii Ierusalimului, şi noi nu putem tăgădui aceasta. 17 Dar, ca să nu se răspândească mai tare vestea în popor, să-i ameninţăm să nu mai vorbească nimănui despre Numele acesta!” 18 Şi chemându-i, le-au poruncit să nu mai vorbească, nici să nu mai înveţe pe cineva despre Numele lui Iisus. 19 Însă Petru şi Ioan le-au răspuns: „Este drept în faţa lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu? Judecaţi şi voi! 20 Noi nu putem să nu spunem ce am văzut şi am auzit.” 21 Ei i-au ameninţat din nou şi, negăsind cum să-i pedepsească, i-au eliberat din cauza poporului, pentru că toţi îl slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate. 22 Omul asupra căruia se făcuse acest semn al vindecării era în vârstă de peste patruzeci de ani.

23 După ce au fost eliberaţi, Ioan şi Petru s-au dus la ai lor şi le-au spus toate cele zise de marii preoţi şi de bătrâni. 24 Iar ei, după ce i-au ascultat, au început să se roage într-un cuget şi au spus: „Stăpâne, Tu, Cel ce ai creat cerul şi pământul şi marea şi toate cele ce sunt în ele, 25 Tu, care ai spus prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, slujitorul tău:

32 Mulţimea celor ce crezuseră era o singură inimă şi un singur cuget şi nimeni nu zicea că averile lui sunt doar pentru sine, ci le aveau pe toate în comun. 33 Apostolii dădeau mărturie cu mare putere despre învierea Domnului Iisus şi peste toţi era mult har. 34 Nimeni dintre ei nu ducea lipsă de nimic, iar cei ce aveau pământuri sau case le vindeau şi aduceau preţul celor vândute 35 şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi fiecăruia i se dădea după cum avea nevoie. 36 La fel şi Iosif, numit de apostoli Barnaba, adică „fiul mângâierii”, un levit născut în Cipru, 37 avea un ogor pe care l-a vândut, iar banii i-a adus şi i-a pus la picioarele apostolilor.

1 Dar un om numit Anania, împreună cu soţia lui, Safira, a vândut o bucată de pământ 2 şi, cu ştirea soţiei lui, dar pe ascuns, a păstrat o parte din preţ, pe când cealaltă parte a adus-o şi a pus-o la picioarele apostolilor. 3 Dar Petru i-a spus: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să-l minţi pe Duhul Sfânt şi să păstrezi ascunsă o parte din preţul pământului? 4 Dacă păstrai pământul, nu rămânea al tău, iar dacă îl vindeai nu aveai dreptul să faci ce vrei cu banii? Cum de a ajuns lucrul acesta în inima ta? Nu pe oameni i-ai minţit, ci pe Dumnezeu!” 5 Când a auzit Anania cuvintele acestea a căzut fără suflare; şi o mare frică i-a cuprins pe toţi cei ce au auzit. 6 Tinerii s-au ridicat şi l-au înfăşurat, l-au scos afară şi l-au îngropat.

7 După aproape trei ceasuri, a intrat şi soţia sa, fără să ştie ce se întâmplase. 8 Petru a întrebat-o: „Spune-mi, cu atât aţi vândut pământul?” iar ea a zis: „Da, cu atât!”. 9 Petru i-a răspuns: „Cum de v-aţi înţeles voi să ispitiţi Duhul Domnului? Iată, cei ce ţi-au îngropat soţul sunt la uşă, gata să te scoată afară şi pe tine!” 10 Ea a căzut imediat la picioarele lui, fără suflare. Tinerii au intrat şi, văzând că a murit, au scos-o şi au îngropat-o lângă soţul ei. 11 Şi o mare frică a cuprins întreaga Biserică şi pe toţi cei ce ascultaseră aceste lucruri.

12 Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne şi minuni în popor şi se adunau într-un singur cuget la Poarta lui Solomon, 13 unde nimeni din ceilalţi nu îndrăznea să li se alăture, dar poporul îi lăuda. 14 Tot mai mulţi se adăugau celor ce credeau în Domnul, o mulţime de bărbaţi şi de femei, 15 aşa încât scoteau bolnavii pe străzi şi îi puneau pe paturi şi pe tărgi, ca măcar umbra lui Petru să îi atingă, pe unul sau altul dintre ei. 16 Veneau mulţi şi din cetăţile din jurul Ierusalimului aducând bolnavi şi oameni chinuiţi de duhuri necurate – şi toţi se vindecau.

17 Atunci marele preot şi împreună cu el toţi din partida saducheilor s-au ridicat plini de invidie, 18 au pus mâna pe apostoli şi i-au aruncat în temniţă. 19 Dar în timpul nopţii, un înger al Domnului a deschis uşa temniţei şi i-a scos spunând: 20 „Mergeţi şi staţi în Templu şi vestiţi poporului toate cuvintele Vieţii acesteia!” 21 Ascultându-l, ei au intrat dimineaţa în Templu şi au început să înveţe. Când a venit marele preot şi însoţitorii lui au convocat sinedriul şi întreg sfatul bătrânilor poporului Israel şi au trimis să-i scoată din închisoare. 22 Slujitorii, când au ajuns acolo, nu i-au găsit, s-au întors şi au dat de veste: 23 „Am găsit temniţa bine închisă şi gărzile în picioare lângă uşi, dar când am deschis nu era nimeni înăuntru.” 24 La auzul acestor cuvinte comandantul gărzii Templului şi marii preoţi au rămas uimiţi şi nu ştiau la ce să se mai aştepte. 25 Cineva a venit însă şi le-a zis: „Iată că bărbaţii pe care i-aţi închis sunt în Templu şi învaţă poporul!” 26 Atunci comandantul şi oamenii lui au mers şi i-au adus, dar nu cu forţa, căci le era frică să nu îi omoare poporul cu pietre. 27 Odată aduşi, i-au pus în faţa sinedriului şi marele preot i-a întrebat: 28 „Nu v-am poruncit noi cu tărie să nu mai învăţaţi în Numele acesta? Şi, iată, voi aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi vreţi acum să ne scoateţi pe noi vinovaţi pentru sângele omului acestuia!” 29 Petru şi apostolii i-au răspuns: „Trebuie să-l ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni. 30 Dumnezeul părinţilor noştri l-a înviat pe Iisus pe care voi l-aţi omorât şi l-aţi atârnat pe lemn. 31 Pe El Dumnezeu l-a înălţat la dreapta sa, ca să fie Stăpânitor şi Mântuitor şi să-i dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor. 32 Noi suntem martori pentru aceste cuvinte şi, la fel, şi Duhul Sfânt pe care l-a dat Dumnezeu celor ce-l ascultă.”

33 Cei de faţă s-au mâniat cumplit şi se sfătuiau să-i ucidă. 34 Atunci, s-a ridicat un fariseu din sinedriu pe nume Gamaliel, un învăţător al Legii preţuit de tot poporul, şi a poruncit să-i scoată puţin afară pe apostoli. 35 Apoi le-a zis celorlalţi „Israeliţi, aveţi mare grijă ce voiţi să faceţi cu oamenii aceştia! 36 Acum câtva timp s-a ridicat Teuda, care spunea că este cineva, şi a tras după el aproape patru sute de bărbaţi. Când a fost omorât, toţi cei care-l urmau au fost împrăştiaţi şi nu s-a ales nimic de ei. 37 După aceea, în vremea recensământului, s-a ridicat Iuda galileanul şi a adunat şi el mult popor în urma lui; dar a murit şi toţi cei care erau de partea lui s-au risipit. 38 Acum deci vă zic: depărtaţi-vă de oamenii aceştia şi lăsaţi-i în pace! Dacă planul şi lucrarea lor sunt omeneşti, vor fi nimicite; 39 dar dacă sunt de la Dumnezeu, nu îi veţi putea nimici. Să nu vă treziţi cumva că luptaţi împotriva lui Dumnezeu!” Ei l-au ascultat. 40 Şi chemându-i pe apostoli, au pus să fie biciuiţi. Apoi le-au poruncit să nu mai vorbească în Numele lui Iisus şi le-au dat drumul. 41 Ei au plecat dinaintea sinedriului şi se bucurau că au fost învredniciţi să sufere batjocură pentru Numele Lui. 42 Şi ziua întreagă, în Templu şi în case, nu încetau să înveţe şi să-l vestească pe Hristos Iisus.

1 În zilele acelea, când numărul ucenicilor crescuse, s-a stârnit o nemulţumire între evreii de limbă greacă şi evreii din Ierusalim pentru că văduvele celor dintâi erau trecute cu vederea în ajutorul zilnic. 2 Cei doisprezece au adunat mulţimea ucenicilor şi le-au spus: „Nu e bine ca noi să lăsăm cuvântul lui Dumnezeu şi să slujim la mese. 3 Alegeţi dintre voi şapte bărbaţi cu nume bun, plini de Duhul Sfânt şi de înţelepciune, ca să le încredinţăm lucrarea aceasta, 4 iar noi ne vom ocupa cu rugăciunea şi cu slujirea cuvântului.” 5 Sfatul lor a plăcut întregii adunări şi i-au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae, un prozelit din Antiohia, 6 care au fost aduşi înaintea apostolilor şi aceştia, rugându-se, şi-au pus mâinile peste ei. 7 Iar cuvântul lui Dumnezeu creştea şi numărul ucenicilor se înmulţea foarte mult în Ierusalim. Şi chiar dintre preoţi, mulţi ascultau şi credeau.

8 Ştefan, plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor. 9 Atunci, unii din sinagoga zisă a liberţilorh, a cirenenilor şi a alexandrinilor, şi unii din Cilicia şi Asia, s-au ridicat şi căutau să se înfrunte cu Ştefan, 10 dar nu puteau face faţă înţelepciunii şi Duhului cu care vorbea el. 11 Atunci au pus nişte oameni să spună: „L-am auzit rostind cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu!” 12 Au întărâtat poporul, pe bătrâni şi pe învăţaţi, şi năvălind, l-au prins şi l-au adus în sinedriu. 13 Acolo au pus nişte martori mincinoşi să spună: „Omul acesta nu încetează să vorbească împotriva acestui loc sfânt şi împotriva Legii. 14 L-am auzit noi zicând că acel Iisus Nazarineanul va distruge locul acesta şi va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat Moise.” 15 Şi, aţintindu-şi ochii asupra lui, toţi cei aşezaţi în sinedriu au văzut că faţa îi era ca de înger.

1 Marele preot l-a întrebat: „Aşa este?” 2 El le-a răspuns: „Fraţilor şi voi, părinţilor, ascultaţi! Dumnezeul slavei i s-a arătat părintelui nostru Avraam pe când era în Mesopotamia înainte să se stabilească în Haran, 3 şi i-a zis: Ieşi din ţara ta şi din familia ta şi du-te în ţara pe care ţi-o voi arăta. 4 Atunci, a ieşit din ţara caldeilor şi a locuit în Haran. După moartea tatălui său, Dumnezeu l-a strămutat în ţara unde trăiţi voi acum, 5 dar nu i-a dat nici o moştenire în ea, nici măcar un petec de pământ, ci i-a făgăduit că i-o va da în stăpânire lui şi urmaşilor lui, deşi el nu avea încă nici un copil. 6 Şi Dumnezeu i-a vorbit aşa: Urmaşii tăi vor fi străini într-un pământ străin şi vor robi acolo, suferind vreme de patru sute de ani. 7 Dar Eu voi judeca neamul care îi va ţine robi. Şi Dumnezeu a spus: După aceea vor ieşi şi Îmi vor sluji în ţara aceasta. 8 Şi i-a dat legământul tăierii împrejur. El l-a născut pe Isaac şi l-a tăiat împrejur în ziua a opta, şi Isaac pe Iacov, iar Iacov pe cei doisprezece patriarhi.

9 Patriarhii, invidiindu-l pe Iosif, l-au vândut în Egipt, însă Dumnezeu a fost cu el 10 şi l-a scăpat din toate necazurile şi i-a dat har şi înţelepciune înaintea faraonului, împăratul egiptenilor, care l-a pus conducător peste Egipt şi peste toată casa lui. 11 Apoi peste întreg Egiptul şi peste Canaan au venit foamete şi lipsuri mari, iar părinţii noştri nu mai găseau hrană. 12 Iacov a auzit că există grâu în Egipt şi i-a trimis întâia oară pe părinţii noştri acolo. 13 Iar a doua oară, Iosif s-a făcut cunoscut fraţilor săi şi faraonul a aflat la rândul său din ce neam era Iosif. 14 Iosif a trimis să-l cheme pe Iacov, tatăl său, şi pe toţi din neamul său, în total şaptezeci şi cinci de suflete. 15 Astfel, Iacov s-a coborât în Egipt şi acolo şi-a sfârşit viaţa, el şi părinţii noştri. 16 Mai târziu, ei au fost strămutaţi în Sihem şi aşezaţi în mormântul pe care Avraam l-a cumpărat acolo cu argint de la fiii lui Emor din Sihem.

17 Cum se apropia vremea făgăduinţei făcute de Dumnezeu lui Avraam, poporul a crescut şi s-a înmulţit la număr în Egipt, 18 până s-a ridicat un alt faraon, care nu îl cunoscuse pe Iosif. 19 El ne-a înşelat poporul şi s-a purtat cu răutate cu părinţii noştri, silindu-i să-şi lase nou-născuţii pradă morţii, ca să nu se mai înmulţească poporul. 20 În vremea aceea s-a născut Moise, care era frumos înaintea lui Dumnezeu. Timp de trei luni el a fost hrănit şi îngrijit în casa tatălui său; 21 apoi, când l-au părăsit, fiica faraonului l-a luat şi l-a crescut ca pe fiul ei. 22 Astfel, Moise a fost învăţat în toată înţelepciunea egiptenilor şi a ajuns un om puternic în cuvinte şi în fapte.

23 Când a împlinit patruzeci de ani, a început să se gândească în inima sa să-i cerceteze pe fraţii lui, pe fiii lui Israel. 24 Şi văzând pe unul dintre ei că fusese nedreptăţit, l-a apărat, răzbunându-l pe cel asuprit şi omorându-l pe egiptean. 25 Se gândea că fraţii săi înţeleg că, prin mâna lui, Dumnezeu le dă libertatea, dar ei n-au priceput. 26 În ziua următoare, Moise a văzut că doi dintre ei se băteau şi i-a îndemnat să se împace, spunând: Oameni buni, doar sunteţi fraţi, de ce vă nedreptăţiţi unul pe altul? 27 Dar cel care îl lovea pe aproapele său, l-a împins şi i-a zis: Cine te-a pus pe tine domn şi judecător peste noi? 28 Nu cumva vrei să mă omori la fel cum l-ai omorât ieri pe egiptean? 29 Când a auzit vorba aceasta Moise a fugit şi a trăit ca străin în ţara Madian, unde a avut doi fii.

30 După împlinirea altor patruzeci de ani, i s-a arătat în deşertul muntelui Sinai un înger, în flacăra unui rug care ardea. 31 Moise s-a minunat de ceea ce vedea şi, când s-a apropiat ca să înţeleagă mai bine, s-a auzit glasul Domnului: 32 Eu sunt Dumnezeul părinţilor tăi, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov. Atunci Moise a început să tremure şi nu îndrăznea să privească. 33 Domnul i-a zis: Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care stai este un pământ sfânt. 34 Am văzut răul suferit de poporul Meu în Egipt şi am auzit geamătul lor şi m-am coborât să-i eliberez. Acum, vino să te trimit în Egipt! 35 Pe acest Moise, pe care ei îl respinseseră când au zis: Cine te-a pus pe tine domn şi judecător peste noi?, Dumnezeu l-a trimis acum să fie domn şi izbăvitor, prin îngerul care i se arătase în rug. 36 El i-a scos afară din Egipt făcând minuni şi semne în ţara Egiptului şi în Marea Roşie şi în pustiu, timp de patruzeci de ani. 37 El, Moise, este cel care le-a spus fiilor lui Israel: Dumnezeu vă va ridica dintre fraţii voştri un alt profet ca mine. 38 El a adunat poporul în pustiu, împreună cu îngerul care îi vorbea pe muntele Sinai, lui şi părinţilor noştri, şi el este cel care a primit cuvintele vieţii ca să ni le dea nouă. 39 Pe acest Moise n-au vrut să-l asculte părinţii noştri şi l-au respins întorcându-şi inimile spre Egipt 40 şi i-au zis lui Aaron: Fă-ne dumnezei care să meargă înaintea noastră pentru că nu ştim ce s-a întâmplat cu acest Moise care ne-a scos din ţara Egiptului! 41 În zilele acelea, şi-au făcut un viţel, au adus idolului lor jertfe şi au sărbătorit astfel lucrarea mâinilor lor. 42 Atunci Dumnezeu şi-a întors faţa şi i-a lăsat în seama închinării lor la stelele cerului,i cum este scris în cartea profeţilor:

44 Părinţii noştri au avut însă Cortul Mărturiei în pustiu, aşa cum le poruncise Cel ce a vorbit cu Moise să-l construiască după modelul pe care îl văzuse. 45 Pe acesta l-au primit părinţii noştri şi l-au adus conduşi de Iosua, în ţara neamurilor pe care le-a alungat Dumnezeu dinaintea părinţilor noştri; şi a stat aici până în zilele lui David. 46 David a aflat bunăvoinţă înaintea lui Dumnezeu şi i-a cerut să zidească un locaş pentru casa lui Iacov.j 47 Dar casa I-a zidit-o Solomon. 48 Însă Cel Preaînalt nu locuieşte în case ridicate de mâna omului, aşa cum spune profetul:

51 Dar voi, oameni încăpăţânaţi, cu inimi şi urechi care nu ascultă de Dumnezeu,k mereu vă împotriviţi Duhului Sfânt şi aşa cum au fost părinţii voştri la fel sunteţi şi voi! 52 Pe care din profeţi nu i-au persecutat părinţii voştri? Ei i-au omorât pe cei care vesteau sosirea Celui Drept, iar acum voi L-aţi vândut şi L-aţi ucis! 53 Voi, cei care aţi primit Legea dată prin îngeri, dar n-aţi păzit-o!”

54 Când au auzit ei ce spunea, au început să fiarbă de furie în inimile lor şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. 55 El, plin de Duhul Sfânt, şi-a îndreptat ochii spre cer şi a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând la dreapta lui Dumnezeu 56 şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu.” 57 Ei însă strigând cu toată puterea, şi-au astupat urechile şi s-au aruncat asupra lui cu un singur gând. 58 L-au scos afară din cetate şi l-au omorât cu pietre. Toţi martorii şi-au lăsat hainele la picioarele unui tânăr numit Saul 59 şi au început să arunce cu pietre în Ştefan, care se ruga şi zicea: „Doamne Iisuse, primeşte duhul meu!” 60 Apoi, a căzut în genunchi şi a strigat cu putere: „Doamne, nu le socoti păcatul acesta!” Şi, zicând cuvintele acestea, a muritl.

1 Saul încuviinţase uciderea lui Ştefan, iar din ziua aceea a început o mare persecuţie împotriva Bisericii din Ierusalim. Toţi, în afară de apostoli, s-au împrăştiat prin ţinuturile Iudeii şi Samariei. 2 Câţiva bărbaţi evlavioşi l-au îngropat pe Ştefan şi l-au jelit cu mult plânset. 3 Iar Saul nimicea Biserica, intra în case şi-i târa afară pe bărbaţi şi pe femei şi îi arunca în temniţă.

4 Credincioşii care se împrăştiaseră mergeau acum şi vesteau cuvântul. 5 Filip a coborât în cetatea Samariei să-l proclame acolo pe Hristos. 6 Oamenii ascultau cu toţii, luând seama la cele spuse de Filip şi vedeau semnele făcute de el. 7 Mulţi care aveau duhuri necurate strigau cu glas puternic când ieşeau acestea şi mulţi oameni paralizaţi sau şchiopi au fost vindecaţi. 8 Şi în cetate a fost o mare bucurie.

9 De ceva vreme, era în cetate un vrăjitor pe nume Simon, care îi uimea pe oamenii din Samaria şi spunea despre sine că este cineva. 10 Toţi îl priveau atent, de la mic la mare, şi ziceau: „El este puterea lui Dumnezeu, cea care se numeşte Puterea cea Mare”. 11 Şi într-adevăr toţi îl ascultau atenţi pentru că de multă vreme îi uimise cu vrăjile lui. 12 Când au crezut însă evanghelia lui Filip, care le vestea Împărăţia lui Dumnezeu şi Numele lui Iisus, s-au botezat, şi bărbaţi şi femei. 13 Chiar şi Simon a crezut şi, după ce s-a botezat, nu se mai despărţea de Filip, privind şi uimindu-se de semnele şi minunile mari care se făceau prin el.

14 Când au auzit apostolii din Ierusalim că cei din Samaria au primit cuvântul lui Dumnezeu, i-au trimis acolo pe Petru şi pe Ioan. 15 După ce au ajuns, aceştia s-au rugat pentru ei ca să primească Duhul Sfânt – 16 pentru că nu se coborâse încă peste nici unul dintre ei, ci fuseseră doar botezaţi în Numele Domnului Iisus. 17 Atunci şi-au pus mâinile peste ei şi au primit Duhul Sfânt. 18 Văzând Simon că Duhul era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a dat bani 19 şi le-a zis: „Daţi-mi şi mie puterea aceasta, ca orice om peste care îmi voi pune mâinile să primească Duhul Sfânt.” 20 Dar Petru i-a răspuns: „Banii tăi să fie nimiciţi împreună cu tine, căci ţi-ai închipuit că darul lui Dumnezeu se cumpără cu bani! 21 Tu nu ai nici parte, nici vreo chemarem în slujirea aceasta, pentru că inima ta nu este cinstită înaintea lui Dumnezeu. 22 Întoarce-te de la răutatea aceasta a ta şi roagă-te Domnului, poate ţi se va ierta gândul inimii tale, 23 căci văd în tine fiere amară şi că eşti prins în lanţurile fărădelegii!” 24 Simon a răspuns: „Rugaţi-vă voi Domnului pentru mine, ca să nu vină nimic din ce aţi zis asupra mea!”

25 După ce au mărturisit şi au vestit cuvântul Domnului, cei doi s-au întors în Ierusalim vestind evanghelia în multe din satele Samaritenilor.

26 Apoi, un înger al Domnului i-a vorbit lui Filip şi i-a zis: „Scoală-te şi mergi spre miazăzi, pe drumul care coboară din Ierusalim spre Gaza, prin deşert!” 27 El s-a ridicat şi a plecat. Şi iată, un etiopian, un eunuc al reginei Candace a Etiopiei, care administra toate bogăţiile ei, venise să se închine în Ierusalim 28 şi se întorcea acasă, aşezat în carul său şi citind din profetul Isaia. 29 Duhul Sfânt i-a zis lui Filip: „Du-te şi ajunge din urmă carul acela!” 30 Atunci Filip a alergat şi l-a auzit pe eunuc citind din profetul Isaia şi i-a zis: „Înţelegi tu cu adevărat ceea ce citeşti?” 31 El i-a răspuns „Cum aş putea oare să înţeleg, dacă nu mă îndrumă cineva?” 32 Iar textul din Scriptură pe care îl citea era acesta:

34 Eunucul l-a întrebat pe Filip: „Spune-mi, te rog, despre cine vorbeşte profetul în felul acesta, despre sine sau despre altcineva?” 35 Filip a luat cuvântul şi plecând de la scriptura aceasta i l-a vestit pe Iisus. 36 Cum mergeau pe drum, au ajuns la o apă şi eunucul i-a zis: „Iată apa, ce mă împiedică să fiu botezat?”n 38 A poruncit să fie oprit carul şi amândoi au coborât în apă, iar Filip l-a botezat pe etiopian. 39 Când au ieşit din apă, Duhul Sfânt l-a luat pe Filip şi eunucul nu l-a mai văzut. Apoi şi-a văzut mai departe de drum, plin de bucurie. 40 Filip s-a trezit însă în cetatea Azot. Şi străbătând ţinutul, a vestit evanghelia în toate cetăţile până a ajuns în Cezareea.

1 În vremea aceasta, Saul răspândea ameninţare şi moarte împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot 2 şi i-a cerut scrisori pentru sinagogile din Damasc, aşa încât pe oricine va găsi că aparţine Căii, fie bărbaţi fie femei, să-i aducă legaţi la Ierusalim. 3 În timpul călătoriei, pe când se apropia de Damasc, deodată a strălucit în jurul lui o lumină din cer; 4 a căzut la pământ şi a auzit o voce care i-a zis: „Saule, Saule, de ce Mă persecuţi?” 5 El i-a răspuns „Cine eşti tu, Doamne?” iar Domnul i-a spus: „Eu sunt Iisus pe care îl persecuţi. 6 Acum ridică-te şi intră în cetate şi ţi se va spune acolo ce trebuie să faci!” 7 Bărbaţii care călătoreau împreună cu el au rămas muţi de uimire, pentru că auzeau vocea, dar nu vedeau pe nimeni. 8 Saul s-a ridicat de la pământ şi şi-a deschis ochii, dar nu putea să vadă nimic. Atunci, ducându-l de mână, au mers cu el până în Damasc. 9 Timp de trei zile n-a văzut, n-a mâncat, nici n-a băut nimic.

10 În Damasc era un credincios pe nume Anania şi Domnul i-a vorbit într-o viziune: „Anania!”, iar el i-a răspuns: „Iată-mă, Doamne!” 11 Domnul i-a spus: „Ridică-te şi mergi pe strada numită Dreaptă şi caută în casa lui Iuda pe Saul din Tars. Iată, el se roagă 12 şi, într-o viziune, a văzut pe cineva numit Anania care a intrat şi şi-a pus mâinile peste el ca să vadă din nou.” 13 Anania a răspuns: „Doamne, am auzit de la mulţi despre omul acesta, cât rău le-a făcut sfinţilor din Ierusalim. 14 Şi aici are putere de la marii preoţi să îi lege pe toţi cei care cheamă Numele Tău.” 15 Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este celo pe care l-am ales să vestească Numele Meu în faţa neamurilor, împăraţilor şi fiilor lui Israel. 16 Eu am să-i arăt tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.” 17 Anania a plecat şi a intrat în casă, şi-a pus mâinile peste Saul şi i-a zis: „Frate Saul, Domnul m-a trimis, Iisus cel care ţi s-a arătat pe drum, ca să vezi iarăşi şi să te umpli de Duhul Sfânt.” 18 Imediat de pe ochii lui au căzut un fel de solzi şi a văzut din nou. Apoi s-a ridicat şi a fost botezat. 19 Pe urmă a mâncat ceva şi a prins putere.

Saul a mai rămas câteva zile în Damasc cu ucenicii. 20 Imediat a început să-l vestească pe Iisus în sinagogi şi să arate că El este Fiul lui Dumnezeu. 21 Toţi cei ce-l auzeau erau uimiţi şi ziceau: „Nu este el cel care îi ucidea în Ierusalim pe cei ce chemau Numele acesta? Şi nu a venit el aici ca să îi ducă legaţi la marii preoţi?” 22 Dar Saul devenea tot mai puternic în duh şi îi punea în încurcătură pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedindu-le că Iisus este Mesia.

23 Atunci, după ce au trecut câteva zile, iudeii s-au sfătuit să-l omoare. 24 Saul însă a aflat despre planul lor. Porţile cetăţii erau păzite zi şi noapte ca să-l omoare, dar 25 credincioşii l-au luat noaptea şi l-au dat jos peste zid, într-un coş.

26 Când a ajuns în Ierusalim, Saul a încercat să se apropie de ucenicii Domnului, dar toţi se temeau şi nu-l credeau că a devenit şi el ucenic. 27 Atunci Barnaba l-a luat şi l-a adus înaintea apostolilor şi le-a istorisit cum l-a văzut pe Domnul pe când călătorea şi cum i-a vorbit Domnul şi cum a predicat cu îndrăzneală în Damasc în Numele lui Iisus. 28 Şi a început să meargă împreună cu ei în Ierusalim şi în afara Ierusalimului, predicând cu îndrăzneală în Numele Domnului. 29 Vorbea şi îi înfrunta pe iudeii elenişti, iar ei încercau să-l omoare. 30 Când au aflat fraţii lucrul acesta, l-au adus în Cezareea şi l-au trimis la Tars.

31 Biserica trăia în pace în toată Iudeea, Galileea şi Samaria, se întărea şi vieţuia în teamă de Domnul şi, cu mângâierea Duhului Sfânt, creştea.

32 Petru, pe când îi vizita pe toţi sfinţii, s-a dus şi la cei ce locuiau în cetatea Lida. 33 Acolo a găsit un om numit Enea care era paralizat la pat de opt ani. 34 Petru i-a zis: „Enea, Iisus Hristos te vindecă, ridică-te şi strânge-ţi patul!” iar el s-a ridicat îndată. 35 Toţi cei din Lida şi din Saron l-au văzut şi s-au întors la Domnul.

36 În Iope locuia o ucenică pe nume Tabita, care înseamnă Gazelăp. Femeia aceasta făcea multe fapte bune şi era foarte milostivă. 37 Tocmai în vremea aceea s-a îmbolnăvit şi a murit. Atunci oamenii au spălat-o şi au pus-o în camera de sus. 38 Lida este aproape de Iope, iar când ucenicii au auzit că Petru era acolo, au trimis doi bărbaţi să-l roage: „Vino repede la noi!” 39 Petru s-a ridicat şi a plecat cu ei. Când a ajuns, l-au condus în camera de sus şi toate văduvele l-au înconjurat plângând şi arătându-i cămăşile şi hainele pe care le ţesea Tabita împreună cu ele, când trăia. 40 El i-a scos pe toţi afară şi a îngenuncheat. S-a rugat, s-a întors spre trupul ei şi i-a zis: „Tabita, ridică-te!” iar ea şi-a deschis ochii şi, văzându-l pe Petru, s-a ridicat în capul oaselor. 41 El i-a dat mâna, a ridicat-o în picioare şi i-a chemat pe toţi sfinţii şi pe văduve şi le-a dat-o înapoi vie. 42 Vestea s-a răspândit pretutindeni în Iope şi mulţi au crezut în Domnul. 43 Petru a mai rămas o bună bucată de vreme în Iope şi a locuit la un tăbăcar numit Simon.

1 Corneliu, un bărbat din Cezareea, centurion în legiunea Italica, 2 era un om credincios şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El îi ajuta pe mulţi din popor şi se ruga mereu lui Dumnezeu. 3 Într-o zi, pe la ora trei după-amiază, el a văzut clar, într-o viziune, cum un înger al lui Dumnezeu a intrat în casă şi l-a strigat „Corneliu!” 4 El l-a privit înmărmurit şi, cuprins de teamă, i-a zis: „Ce este, Doamne?” Îngerul i-a răspuns: „Rugăciunile şi milosteniile tale s-au înălţat înaintea lui Dumnezeu şi El a luat aminte la ele. 5 Trimite acum nişte bărbaţi în Iope şi cheamă-l pe Simon, zis şi Petru. 6 El stă în gazdă la Simon, tăbăcarul, care locuieşte lângă mare.”q 7 După ce îngerul care îi vorbise a plecat, Corneliu a chemat doi slujitori de-ai săi şi un ostaş cucernic, care era de mult sub ordinele sale, 8 şi, după ce le-a povestit tot ce s-a întâmplat, i-a trimis la Iope.

9 A doua zi, pe la ora douăsprezece, pe când erau încă pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a suit pe terasa casei să se roage. 10 I s-a făcut însă foame şi a cerut ceva să mănânce. Pe când îi pregăteau ceva de mâncare, a căzut în extaz 11 şi a văzut cum cerul s-a deschis şi din el s-a coborât un vas ca o faţă de masă mare ţinută din cele patru colţuri, care s-a aşezat pe pământ. 12 În vas se aflau tot felul de animale şi de târâtoare de pe faţa pământului şi tot felul de păsări ale cerului. 13 Şi s-a auzit un glas care i-a zis: „Ridică-te, Petre, taie şi mănâncă!” 14 Dar Petru I-a zis: „Nu, Doamne, căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat!” 15 Însă glasul s-a auzit din nou şi i-a zis: „Să nu numeşti necurat ce a curăţit Dumnezeu!” 16 Lucrul acesta s-a întâmplat de trei ori şi, îndată după aceea, vasul s-a ridicat la cer.

17 Cum stătea Petru nedumerit de înţelesul pe care îl avea viziunea, iată, oamenii trimişi de Corneliu ajunseseră la poartă şi întrebau care este casa lui Simon. 18 Ei strigau şi întrebau dacă acolo este găzduit Simon, zis şi Petru. 19 Petru era tot cu gândul la viziune, când Duhul Sfânt I-a zis: „Vezi că te caută trei oameni. 20 Scoală-te, coboară şi du-te cu ei fără grijă, căci Eu i-am trimis!” 21 Atunci Petru s-a coborât la oamenii aceia şi le-a zis: „Iată, eu sunt cel pe care îl căutaţi. Pentru ce aţi venit?” 22 Ei i-au răspuns: „Centurionul Corneliu, om drept şi temător de Dumnezeu, cum dă mărturie tot poporul iudeilor, a fost îndrumat de un înger sfânt să te cheme în casa lui ca să asculte cuvintele tale.” 23 Petru i-a chemat înăuntru şi i-a găzduit.

A doua zi au plecat împreună şi au venit cu ei şi nişte fraţi din Iope. 24 În ziua următoare au ajuns în Cezareea. Corneliu îşi chemase toate rudele şi prietenii cei mai buni şi îl aşteptau. 25 Când a intrat Petru, Corneliu, care-i ieşise în întâmpinare, a căzut la picioarele lui şi i s-a închinat. 26 Petru însă l-a ridicat şi i-a zis: „Scoală-te, căci nu sunt decât un om.” 27 Stând de vorbă, au intrat în casă şi au găsit acolo toată acea mulţime adunată. 28 El le-a zis: „Ştiţi că iudeilor nu le este permis să aibă legături cu cei de alt neam sau să intre în casa lor, dar Dumnezeu mi-a arătat că nu trebuie să spun despre nimeni că este necurat sau spurcat. 29 De aceea, când m-aţi chemat, am venit fără şovăială. Vă întreb, dar, pentru ce m-aţi chemat?” 30 Şi Corneliu i-a zis: „Cu patru zile în urmă, chiar acum se împlinesc, pe la ora trei după-amiază, mă rugam acasă la mine. Şi iată, am văzut un bărbat stând în faţa mea, în haine strălucitoare. 31 El mi-a zis: Corneliu, rugăciunea ta a fost ascultată şi milosteniile tale au ajuns înaintea lui Dumnezeu şi El şi-a adus aminte de ele. 32 Trimite deci la Iope şi cheamă-l pe Simon, numit şi Petru – care stă în casa lui Simon tăbăcarul, lângă mare. 33 De aceea am trimis după tine şi bine ai făcut că ai venit. Şi acum ne-am adunat cu toţii înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ţi-a poruncit Domnul.”

34 Petru a început să le vorbească astfel: „Într-adevăr, înţeleg că Dumnezeu nu face deosebire între oameni, 35 ci primeşte pe oricine se teme de El şi trăieşte în dreptate, din orice popor ar fi. 36 El a trimis cuvântul Său fiilor lui Israel, vestind pacea prin Iisus Hristos, care este Domnul tuturor. 37 Ştiţi vestea care s-a răspândit prin toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul vestit de Ioan: 38 Iisus din Nazaret, uns de Dumnezeu prin Duhul Sfânt cu putere, pentru că Dumnezeu era cu El, umbla făcând bine şi îi vindeca pe toţi cei asupriţi de diavol. 39 Noi suntem martorii tuturor faptelor făcute de El în ţara iudeilor şi în Ierusalim. Ei l-au omorât, atârnându-l pe lemn, 40 dar Dumnezeu l-a înviat a treia zi şi i-a dat să se arate, 41 nu întregului popor, ci martorilor aleşi mai dinainte de Dumnezeu, adică nouă, celor care am mâncat şi am băut împreună cu El, după învierea Lui din morţi. 42 El ne-a poruncit să vestim poporului şi să mărturisim că El este Cel hotărât de Dumnezeu să fie judecătorul celor vii şi al celor morţi. 43 Toţi profeţii dau mărturie despre El, că prin Numele Lui se dă iertarea păcatelor tuturor celor ce cred în El.”

44 Pe când Petru le spunea aceste lucruri, s-a coborât Duhul Sfânt peste toţi cei care ascultau cuvântul. 45 Şi credincioşii dintre evreir care veniseră cu Petru s-au mirat că darul Duhului Sfânt se revarsă şi peste neamuri, 46 căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărindu-l pe Dumnezeu. Atunci Petru a spus: 47 „Poate fi oprită apa ca să nu fie botezaţi aceştia care au primit Duhul Sfânt la fel ca şi noi?” 48 A poruncit, astfel, să fie botezaţi în Numele lui Iisus Hristos. Apoi l-au rugat să mai rămână câteva zile cu ei.

1 Apostolii şi fraţii care erau în Iudeea au auzit că şi neamurile au primit cuvântul lui Dumnezeu, 2 iar când Petru s-a dus la Ierusalim, credincioşii dintre iudei au început să-l mustre: 3 „Ai intrat în casa unor oameni necircumcişi şi ai stat cu ei la masă...” 4 Atunci Petru a început să le explice totul, de la început până la sfârşit: 5 „Eram în cetatea Iope şi mă rugam când am văzut într-o viziune, în extaz, că se cobora un vas ca o faţă de masă mare, ţinută din patru colţuri, care a venit din ceruri şi s-a aşezat în faţa mea. 6 M-am uitat în el şi am văzut toate animalele de pe pământ, sălbăticiuni, târâtoare şi păsările cerului. 7 Am auzit un glas care mi-a zis: Petre, scoală-te, taie şi mănâncă! 8 Eu am spus: Nu, Doamne, căci niciodată n-am pus în gură ceva spurcat sau necurat! 9 Dar glasul din cer mi-a zis a doua oară: Să nu numeşti necurat ce a curăţit Dumnezeu. 10 Viziunea s-a repetat întocmai de trei ori, apoi totul a fost ridicat din nou la cer. 11 Şi iată, că îndată trei oameni stăteau în faţa casei unde locuiam: erau cei ce fuseseră trimişi după mine din Cezareea. 12 Duhul Sfânt mi-a spus să merg cu ei fără grijă. M-am dus, aşadar, şi cu mine au venit şi aceşti şase fraţi şi am intrat în casa omului. 13 El ne-a povestit cum a văzut şi el un înger în casă, care, stând în picioare, i-a zis: Trimite la Iope ca să vină Simon, zis Petru. 14 El îţi va spune cuvintele prin care tu şi toţi cei din casa ta veţi fi mântuiţi. 15 Şi tocmai când începusem să vorbesc, s-a coborât Duhul Sfânt peste ei, aşa cum a venit şi peste noi la început. 16 Atunci mi-am adus aminte de cuvântul Domnului, care zicea: Ioan a botezat cu apă, voi însă veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt. 17 Dacă Dumnezeu le-a dat şi lor acelaşi dar ca şi nouă, celor care am crezut în Domnul Iisus Hristos, cine eram eu şi ce putere aveam să mă împotrivesc lui Dumnezeu?” 18 Când l-au auzit, toţi s-au liniştit şi l-au slăvit pe Dumnezeu, zicând: „Aşadar, Dumnezeu le-a dat şi neamurilor pocăinţa ca să aibă viaţa!”

19 Cei ce fuseseră risipiţi din cauza persecuţiei începute după moartea lui Ştefan au ajuns până în Fenicia şi Cipru şi Antiohia şi nu vesteau cuvântul decât iudeilor. 20 Au fost şi unii dintre ei însă oameni din Cipru şi Cirene, care au mers în Antiohia şi au vorbit şi grecilor, vestindu-L pe Domnul Iisus. 21 Mâna Domnului era cu ei şi mulţi dintre ei au crezut şi s-au întors la Domnul. 22 Vestea aceasta a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim care l-a trimis pe Barnaba să meargă până în Antiohia. 23 El a ajuns acolo şi când a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi i-a încurajat pe toţi să rămână credincioşi Domnului, cu inimă hotărâtă, 24 fiindcă Barnaba era un om bun, plin de Duhul Sfânt şi de credinţă. Şi mulţi oameni s-au alipit de Domnul. 25 Apoi Barnaba s-a dus în Tars, să-l caute pe Saul. 26 Şi, după ce l-a găsit, l-a adus în Antiohia. Au stat acolo un an întreg adunându-se împreună cu Biserica şi învăţând mulţimi mari de oameni. Şi în Antiohia ucenicii au fost numiţi pentru prima oară creştini.

27 În zilele acelea au venit la Ierusalim nişte profeţi din Antiohia. 28 Unul dintre ei, pe nume Agab, s-a ridicat şi a vestit prin Duhul Sfânt că va veni o foamete mare în tot imperiul,s ceea ce s-a şi întâmplat în timpul împăratului Claudiu. 29 Ucenicii au hotărât ca toţi, fiecare după mijloacele lui, să slujească fraţilor trimiţându-le un ajutor celor ce locuiau în Iudeea. 30 Şi aşa au şi făcut: au trimis darurile prezbiterilor din Iudeea prin Barnaba şi Saul.

1 În acea vreme, regele Irod i-a prins pe unii din Biserică şi i-a supus la chinuri. 2 Pe Iacov, fratele lui Ioan, a poruncit să-l ucidă cu sabia. 3 Văzând că aceasta a fost pe placul iudeilor, a hotărât să-l aresteze şi pe Petru – era în timpul sărbătorii Azimelor. 4 Aşa că l-a prins şi l-a aruncat în închisoare, lăsându-l în paza a patru străji de câte patru soldaţi, cu gând să-l aducă în faţa poporului după Paşte. 5 Petru era păzit în temniţă în timp ce Biserica se ruga fără încetare lui Dumnezeu pentru el.

6 În noaptea aceea, pe când aştepta să fie dus la Irod, Petru dormea străjuit de doi soldaţi şi legat cu două lanţuri, iar închisoarea era păzită de gărzi. 7 Şi iată că a apărut un înger al Domnului şi încăperea s-a umplut de lumină. Îngerul l-a trezit pe Petru lovindu-l în coastă şi i-a zis: „Scoală-te repede!” Lanţurile i-au căzut de pe mâini, 8 iar îngerul i-a spus: „Strânge-ţi brâul şi leagă-ţi sandalele!” şi el a făcut întocmai. Apoi i-a zis: „Pune-ţi haina pe tine şi urmează-mă!” 9 El a ieşit şi l-a urmat şi nu ştia dacă ceea ce face îngerul este aievea. I se părea că are o vedenie. 10 După ce au trecut de prima strajă şi de cea de a doua, au ajuns la poarta de fier care conduce spre cetate şi ea li s-a deschis singură: au ieşit şi au intrat pe o stradă. Deodată, îngerul a dispărut. 11 Când şi-a venit în fire, Petru şi-a spus: „Înţeleg acum, într-adevăr, că Domnul l-a trimis pe îngerul Său şi m-a scăpat din mâna lui Irod şi de tot ce aştepta neamul iudeilor.” 12 Gândindu-se la ce s-a întâmplat, a plecat spre casa Mariei, mama lui Ioan, zis şi Marcu, unde erau adunaţi mulţi şi se rugau. 13 A bătut la poartă şi a venit o slujnică, pe nume Rode, să vadă cine e. 14 Ea a recunoscut vocea lui Petru şi, de bucurie, în loc să-i deschidă poarta, a fugit să le spună tuturor că Petru e la poartă. 15 Ei i-au răspuns: „Ai înnebunit!” Ea tot insista că este el, dar ceilalţi îi ziceau: „Este îngerul lui!” 16 Petru însă rămăsese la poartă şi tot bătea. Când au deschis şi au văzut că este el, au rămas înmărmuriţi. 17 Petru le-a făcut semn să tacă şi le-a istorisit cum l-a scos Domnul din închisoare şi le-a zis: „Daţi-le de ştire şi lui Iacov şi fraţilor!” şi ieşind, a plecat în altă parte.

18 Când a venit dimineaţa, s-a făcut o mare agitaţie între soldaţi pentru că nimeni nu ştia ce s-a întâmplat cu Petru. 19 Irod l-a căutat peste tot şi, pentru că nu l-a găsit, a judecat gărzile şi a poruncit să fie ucişi. Apoi a părăsit Iudeea şi a plecat să locuiască în Cezareea.

20 Irod era foarte mâniat pe cei din Sidon şi din Tir. După ce s-au sfătuit, au trimis pe unii la el şi, câştigându-l de partea lor pe Blastus, administratorul casei regale, au cerut să se împace, pentru că ţara lor îşi lua hrana din regatul lui Irod. 21 În ziua hotărâtă, Irod s-a îmbrăcat cu hainele regale, s-a aşezat pe tron şi a început să le vorbească. 22 Poporul a început să strige: „Glas de zeu, nu de om!” 23 Într-o clipă, pentru că nu dăduse slavă lui Dumnezeu, l-a lovit un înger al Domnului şi a murit mâncat de viermi.

24 Cuvântul lui Dumnezeu însă creştea şi se înmulţea. 25 Barnaba şi Saul s-au întors în Ierusalim şi, după ce şi-au împlinit slujirea, l-au luat cu ei în Antiohia şi pe Ioan, numit Marcu.

1 În Biserica din Antiohia erau câţiva profeţi şi învăţători: Barnaba, Simon, numit Niger, Lucius din Cirene, Manaen – care crescuse împreună cu tetrarhul Irod – şi Saul. 2 Pe când slujeau ei Domnului şi posteau, Duhul Sfânt le-a zis: „Alegeţi-mi pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.” 3 Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece.

4 Trimişi de Duhul Sfânt, cei doi au coborât în Seleucia şi de acolo s-au îmbarcat spre Cipru. 5 Au ajuns în Salamina şi au vestit cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor, avându-l şi pe Ioan ca ajutor. 6 Apoi au străbătut toată insula până la Pafos şi acolo s-au întâlnit cu un iudeu pe nume Bar-Iisus care era vrăjitor şi profet mincinos. 7 El ajunsese unul din apropiaţii proconsulului Sergius Paulus care era un om înţelept. Proconsulul i-a invitat pe Barnaba şi pe Saul, căci dorea să asculte cuvântul lui Dumnezeu. 8 Dar Elima, vrăjitorul, căci aşa se traduce numele lui, le stătea împotrivă şi dorea să-l abată pe proconsul de la credinţă. 9 Atunci, Saul, care se numea şi Pavel, plin de Duhul Sfânt, l-a privit ţintă pe Elima 10 şi i-a zis: „Tu, om plin de toată viclenia şi de toată înşelăciunea, fiu al Diavolului, duşman al dreptăţii de orice fel, oare nu vei înceta niciodată să strâmbi căile drepte ale lui Dumnezeu? 11 Mâna Domnului este acum împotriva ta. Vei orbi şi nu vei mai vedea soarele pentru o vreme!” Îndată a căzut peste el o ceaţă groasă şi întuneric şi căuta în jur să-l ducă cineva de mână. 12 Când a văzut proconsulul ce s-a întâmplat, a crezut şi a rămas uimit de învăţătura Domnului.

13 Pavel şi tovarăşii lui au părăsit cetatea Pafos cu corabia şi au mers în Perga, o cetate din Pamfilia. Aici Ioan s-a despărţit de ei şi s-a întors în Ierusalim. 14 Ceilalţi au plecat din Perga şi au ajuns în Antiohia Pisidiei. Sâmbătă au intrat în sinagogă şi s-au aşezat. 15 După citirea Legii şi a Profeţilor, conducătorii sinagogii au trimis să-i roage: „Fraţilor, dacă aveţi vreun cuvânt de încurajare pentru popor, vorbiţi!” 16 Pavel s-a ridicat, a făcut semn cu mâna şi a spus:

„Ascultaţi, israeliţi şi voi, cei temători de Dumnezeu! 17 Dumnezeul poporului Israel i-a ales pe părinţii noştri şi a făcut din ei un popor mare pe când trăiau ca străini pe pământul Egiptului şi i-a scos cu mână puternică de acolo 18 şi timp de patruzeci de ani i-a răbdatt în pustie. 19 Apoi a nimicit şapte neamuri în ţara Canaanului şi le-a dat lor pământul acestora drept moştenire, 20 timp de aproape patru sute cincizeci de ani. Apoi le-a dat judecători până la profetul Samuel. 21 Atunci ei au cerut un rege şi Dumnezeu le-a dat pe Saul, fiul lui Chiş, din seminţia lui Beniamin, care i-a condus patruzeci de ani. 22 După ce l-a înlăturat pe Saul, Dumnezeu l-a ridicat pe David ca rege şi a dat mărturie despre el:

26 Fraţilor, fii din neamul lui Avraam, şi voi, ceilalţi, care vă temeţi de Dumnezeu, nouă ne-a fost trimis cuvântul mântuirii acesteia. 27 Locuitorii Ierusalimului şi conducătorii lor, nu l-au cunoscut şi l-au condamnat, împlinind astfel cuvintele profeţilor care sunt citite în fiecare sâmbătă, 28 şi i-au cerut lui Pilat să fie ucis, deşi nu au găsit nici o vină de moarte. 29 Şi când au împlinit toate cele scrise despre El, l-au coborât de pe cruce şi l-au aşezat în mormânt. 30 Dar Dumnezeu l-a înviat din morţi! 31 El s-a arătat mai multe zile celor care veniseră cu El din Galileea în Ierusalim, care acum sunt şi ei martorii Lui, înaintea întregului popor. 32 Şi noi vă vestim făgăduinţa făcută părinţilor noştri, 33 pe care Dumnezeu a împlinit-o faţă de noi, copiii lor, când l-a înviat pe Iisus, aşa cum stă scris în psalmul al doilea:

42 Când au ieşit ei din sinagogă, l-au rugat să spună şi sâmbăta următoare aceste cuvinte. 43 După ce s-au despărţit de adunare, mulţi iudei şi prozeliţi temători de Dumnezeu i-au urmat pe Pavel şi pe Barnaba care au continuat să le vorbească şi să îi convingă să rămână în harul lui Dumnezeu.

44 Sâmbăta următoare s-a adunat aproape toată cetatea să audă cuvântul lui Dumnezeu. 45 Când iudeii au văzut mulţimile, s-au umplut de invidie şi vorbeau împotriva celor spuse de Pavel, ocărându-l. 46 Plini de îndrăzneală, Pavel şi Barnaba le-au răspuns: „Vouă trebuia să vă vestim mai întâi cuvântul lui Dumnezeu dar, pentru că îl respingeţi şi vă arătaţi singuri nevrednici de viaţa veşnică, iată, ne întoarcem spre neamuri. 47 Căci aşa ne porunceşte Domnul:

1 Ajungând în Iconia, Pavel şi Barnaba au intrat, cum le era obiceiul, în sinagoga iudeilor şi au vorbit în aşa fel încât foarte mulţi dintre iudei şi greci au crezut. 2 Dar iudeii care n-au crezut au stârnit şi au învrăjbit sufletele neamurilor împotriva fraţilor. 3 Ei însă au petrecut acolo multă vreme, vorbind cu îndrăzneală despre Domnul care a dat mărturie pentru cuvântul harului Său, făcând semne şi minuni prin mâinile lor. 4 Mulţimea din cetate s-a dezbinat: unii erau de partea iudeilor, alţii cu apostolii. 5 Iudeii şi neamurile se înţeleseseră împreună cu conducătorii lor să-i huiduie şi să-i ucidă cu pietre, 6 dar apostolii, când au aflat, au fugit în Listra şi Derbe, în cetăţile din Licaonia şi în împrejurimi, 7 şi au predicat acolo evanghelia.

8 În Listra trăia un infirm, olog din naştere, care nu mersese niciodată pe picioarele lui. El şedea acolo 9 şi asculta predica lui Pavel. Iar când Pavel l-a privit şi a văzut că are credinţă ca să fie mântuit, 10 i-a zis cu glas tare: „Ridică-te în picioare şi stai drept!” El a sărit în picioare şi a început să umble. 11 Când mulţimile au văzut ce făcuse Pavel, au ridicat glasul şi au strigat în limba licaonă: „Zeii au luat chip de om şi s-au coborât printre noi!” 12 Pe Barnaba l-au numit Zeus, iar pe Pavel, Hermes, pentru că el vorbea cu pricepere. 13 Preotul lui Zeus, al cărui templu era chiar la intrarea cetăţii, a adus tauri şi cununi la porţile cetăţii şi, împreună cu mulţimile, voia să le aducă jertfă. 14 Când au auzit, apostolii Barnaba şi Pavel şi-au sfâşiat hainele şi au sărit între oameni strigând: 15 „Oameni buni, de ce faceţi aşa ceva? Şi noi suntem oameni, întru totul asemenea vouă, şi vă vestim să vă întoarceţi de la aceste deşertăciuni la Dumnezeul cel Viu care a făcut cerul, pământul şi marea – şi tot ce este în ele! 16 El a lăsat popoarele să meargă, fiecare, pe căile lor, în veacurile trecute, 17 deşi n-a încetat să dea mărturie, ci le-a făcut bine; v-a dat ploaie din cer şi vremuri rodnice cu belşug de hrană, umplându-vă inimile de bucurie.” 18 Şi vorbindu-le astfel, cu greu au oprit mulţimile să nu le mai aducă jertfe.

19 Au venit însă iudeii din Antiohia şi din Iconia şi au câştigat mulţimile de partea lor. Apoi l-au lovit pe Pavel cu pietre şi, crezându-l mort, l-au târât afară din cetate. 20 El însă, când l-au înconjurat ucenicii, s-a ridicat şi a intrat în cetate, iar a doua zi a plecat cu Barnaba spre Derbe.

21 Au vestit Evanghelia şi în cetatea aceea şi au făcut mulţi ucenici, apoi s-au întors în Listra şi Iconia şi în Antiohia, 22 încurajând sufletele credincioşilor şi îndemnându-i să rămână în credinţă, căci în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri. 23 Le-au pus prezbiteri în fiecare Biserică, punându-şi mâinile peste aceştia, şi i-au încredinţat cu rugăciune şi post, în mâna Domnului în care crezuseră.

24 Apoi au străbătut Pisidia şi au intrat în Pamfilia. 25 După ce au vestit cuvântul în Perga, au mers în Atalia. 26 De acolo, s-au îmbarcat spre Antiohia, unde fuseseră încredinţaţi harului lui Dumnezeu pentru lucrarea ce-au împlinit-o. 27 Iar când au ajuns, au adunat Biserica şi le-au vestit ce a făcut Dumnezeu cu ei şi că a deschis uşa credinţei şi pentru neamuri. 28 Şi au stat acolo mult timp alături de ucenici.

1 Unii, veniţi din Iudeea, începuseră să-i înveţe pe fraţi că: „dacă nu vă circumcideţi după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mântuiţi”. 2 A apărut, astfel, o împotrivire puternică, o dispută foarte aprinsă între ei şi Pavel şi Barnaba, şi s-a hotărât ca aceştia din urmă şi alţi câţiva împreună cu ei să meargă la apostolii şi la prezbiterii din Ierusalim în legătură cu neînţelegerea de mai sus. 3 Au trecut prin Fenicia şi Samaria, trimişi fiind de Biserică, şi au povestit în amănunt întoarcerea neamurilor, făcând o mare bucurie tuturor fraţilor. 4 Când au ajuns la Ierusalim, au fost primiţi de Biserică, de apostoli şi de prezbiteri şi au vestit cele făcute de Dumnezeu cu ei. 5 S-au ridicat însă unii din partida fariseilor, care deveniseră credincioşi, şi au zis că toţi trebuie să fie circumcişi, primind poruncă să ţină Legea lui Moise.

6 S-au adunat atunci apostolii şi prezbiterii ca să vadă ce este cu învăţătura aceasta. 7 După ce au discutat îndelung, s-a ridicat Petru şi le-a zis: „Fraţilor, ştiţi că de la început Dumnezeu a ales ca prin gura mea să audă neamurile cuvântul Evangheliei şi să creadă; 8 şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, le-a dat mărturie dăruindu-le Duhul Sfânt, cum ni l-a dăruit şi nouă. 9 N-a făcut nici o deosebire între noi şi ei, ci le-a curăţit inimile prin credinţă. 10 Acum, dar, pentru ce ispitiţi pe Dumnezeu şi puneţi pe umerii ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut purta? 11 Căci credem că ne mântuim prin harul Domnului Iisus, ca şi ei.”

12 Toată mulţimea a tăcut atunci şi au început să-i asculte pe Barnaba şi Pavel care le istoriseau semnele şi minunile pe care le-a făcut Dumnezeu prin ei între neamuri. 13 După ce au încheiat, Iacov a răspuns şi a zis: „Fraţilor, ascultaţi-mă! 14 Simon a istorisit cum Dumnezeu a căutat mai întâi să-şi ia un popor pentru Numele Său, dintre neamuri. 15 Şi cu acest lucru se potrivesc cuvintele profeţilor, după cum stă scris:

22 Atunci apostolii şi prezbiterii, împreună cu toată Biserica, au hotărât să aleagă dintre ei nişte bărbaţi pe care să-i trimită la Antiohia cu Pavel şi Barnaba, anume pe Iuda, numit Barsaba, şi pe Sila, doi bărbaţi de vază între fraţi. 23 Prin ei au scris astfel: „Apostolii şi prezbiterii, fraţii voştri, către fraţii care sunt dintre neamuri, în Antiohia, în Siria şi în Cilicia, pace! 24 Auzind că unii dintre noi, fără porunca noastră, au venit şi v-au tulburat cu învăţături, necăjindu-vă sufletele, 25 am hotărât, toţi într-un gând, să alegem şi să trimitem la voi doi bărbaţi împreună cu preaiubiţii noştri Barnaba şi Pavel, 26 oameni care şi-au riscat vieţile pentru Numele Domnului Iisus Hristos. 27 Astfel, i-am trimis pe Iuda şi pe Sila care vă vor vesti şi ei, prin viu grai, aceste lucruri. 28 I s-a părut drept Duhului Sfânt şi, la fel, şi nouă, să nu vi se mai pună nici o greutate afară de ce este neapărat necesar: 29 feriţi-vă de jertfele aduse idolilor, de sânge şi de animale sugrumate, şi de desfrânare; dacă vă veţi păzi de toate acestea, bine veţi face! Fiţi sănătoşi!”

30 Cei doi trimişi au mers la Antiohia şi adunând mulţimea, le-au înmânat epistola. 31 Când au citit-o, toţi s-au bucurat de această încurajare. 32 Iuda şi Sila, fiind ei înşişi profeţi, i-au îndemnat pe fraţi prin multe sfaturi şi i-au întărit. 33 După ce au stat acolo un timp, au fost trimişi cu pace de către fraţi înapoi la apostoli.w 35 Pavel şi Barnaba au rămas în Antiohia învăţând şi vestind împreună cu mulţi alţii cuvântul Domnului.

36 După câteva zile, Pavel i-a spus lui Barnaba: „Să ne întoarcem şi să-i vizităm pe fraţii din fiecare cetate în care am vestit cuvântul Domnului, ca să vedem cum sunt.” 37 Barnaba dorea să-l ia cu ei şi pe Ioan, numit Marcu. 38 Pavel a insistat să nu-l mai ia împreună cu ei pe cel care îi părăsise în Pamfilia şi nu mersese cu ei în lucrare. 39 S-a iscat, astfel, între ei o mare neînţelegere, încât până la urmă s-au despărţit unul de celălalt: Barnaba l-a luat pe Marcu şi s-au îmbarcat spre Cipru, 40 iar Pavel l-a ales pe Sila şi a plecat încredinţat în harul Domnului de către fraţi, 41 străbătând Siria şi Cilicia şi încurajând Bisericile.

1 Pavel a ajuns în Derbe şi în Listra. Acolo era un ucenic pe nume Timotei, fiul unei evreice credincioase, iar tatăl său era grec. 2 Fraţii din Listra şi din Iconia dădeau o mărturie bună despre el. 3 Pavel a dorit ca Timotei să vină cu el şi l-a luat şi l-a circumcis din cauza iudeilor care locuiau în locurile acelea şi care ştiau, cu toţii, că tatăl său era grec. 4 Pe când călătoreau prin cetăţi, ei transmiteau fraţilor să păzească hotărârile apostolilor şi ale prezbiterilor din Ierusalim. 5 Astfel, Bisericile se întăreau în credinţă şi creşteau la număr în fiecare zi.

6 Au trecut de regiunea Frigiei şi Galatiei, fiind opriţi de Duhul Sfânt să vestească cuvântul în provincia Asiei. 7 Au sosit la hotarele Misiei şi au încercat să meargă în Bitinia, dar Duhul lui Iisus nu i-a lăsat. 8 Trecând şi de Misia, s-au coborât la Troas. 9 Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un macedonean stătea în picioare şi îl ruga: „Treci în Macedonia şi ajută-ne!”. 10 După ce a avut el această vedenie, am căutat să pornim imediat spre Macedonia, fiindcă eram convinşi că Dumnezeu ne cheamă să le vestim evanghelia.

11 Ne-am îmbarcat la Troas şi am mers drept spre Samotracia, iar a doua zi la Neapoli, 12 şi de acolo la Filipi, care este cea mai importantă cetate a Macedoniei şi colonie romană. Ajungând în cetate, am rămas aici câteva zile.

13 În ziua sâmbetei am ieşit dincolo de poartă, lângă râu, unde ne gândeam că este un loc de rugăciune şi ne-am aşezat să vorbim cu femeile care se adunaseră. 14 O femeie, pe nume Lidia, vânzătoare de purpură, o temătoare de Dumnezeu din cetatea Tiatira, i-a ascultat, iar Dumnezeu i-a deschis inima ca să ia aminte la cele spuse de Pavel. 15 După ce s-a botezat ea şi casa ei, ne-a rugat: „Dacă m-aţi socotit credincioasă Domnului şi aţi venit în casa mea, vă rog să rămâneţi!” Şi ne-a făcut să rămânem.

16 S-a întâmplat însă că, pe când mergeam noi la rugăciune, ne-a ieşit înainte o sclavă posedată de duhul lui Python, care ghicea şi aducea mult câştig stăpânilor ei. 17 Ea se ţinea după Pavel şi după noi şi striga: „Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului Celui Preaînalt, ei vă vestesc calea mântuirii!” 18 Şi a făcut aşa timp de multe zile. Atunci Pavel, supărat, s-a întors şi i-a zis duhului: „În Numele lui Iisus Hristos, îţi poruncesc, ieşi din ea!” Şi a ieşit chiar în clipa aceea. 19 Când au văzut stăpânii ei că s-a dus izvorul lor de câştig, i-au prins pe Pavel şi pe Sila şi i-au târât în piaţă la conducătorii cetăţii 20 şi, punându-i înaintea judecătorilor, au zis: „Oamenii aceştia, care sunt iudei, ne tulbură cetatea 21 şi ne vestesc obiceiuri pe care noi, romanii, nu se cuvine nici să le primim, nici să le facem!” 22 Mulţimea s-a dezlănţuit împotriva lor iar judecătorii au poruncit să li se rupă hainele şi să fie bătuţi cu nuiele. 23 După ce au fost bătuţi aspru, i-au aruncat în temniţă şi au poruncit temnicerului să-i păzească cu străşnicie. 24 După o astfel de poruncă, el i-a luat şi i-a aruncat în fundul temniţei şi le-a pus picioarele în butuci.

25 La miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi îi cântau laude lui Dumnezeu, iar ceilalţi întemniţaţi îi ascultau. 26 Deodată s-a făcut un cutremur atât de puternic încât s-au zguduit temeliile temniţei şi într-o clipă s-au deschis toate uşile şi s-au desfăcut toate lanţurile. 27 Temnicerul s-a trezit din somn şi când a văzut că uşile temniţei sunt deschise a scos sabia şi a vrut să-şi pună capăt zilelor, crezând că prizonierii au fugit. 28 Dar Pavel a strigat cu putere şi i-a zis: „Nu-ţi face nici un rău, căci suntem toţi aici!” 29 El a cerut o lumină şi s-a repezit înăuntru şi, tremurând, a căzut la picioarele lui Pavel şi ale lui Sila. 30 Apoi i-a scos afară şi le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” 31 Ei i-au răspuns: „Crede în Domnul Iisus şi vei fi mântuit tu şi casa ta!” 32 Şi i-au vestit cuvântul Domnului şi lui şi tuturor celor care erau în casa lui. 33 El i-a luat chiar în clipa aceea, noaptea, şi le-a spălat rănile şi s-a botezat imediat, şi el şi toţi ai lui. 34 Apoi, i-a dus în casă, a pus masa şi s-a bucurat cu toată familia şi slujitorii săi, căci crezuse în Dumnezeu.

35 Când s-a făcut ziuă, judecătorii au trimis lictoriix cu porunca: „Eliberează-i pe oamenii aceia!” 36 Temnicerul a spus vorbele lor lui Pavel: „Judecătorii au trimis poruncă să fiţi eliberaţi. Ieşiţi acum şi mergeţi în pace!” 37 Pavel însă le-a răspuns: „Ei ne-au bătut în public, fără judecată, pe noi care suntem romani, ne-au aruncat în temniţă şi acum ne scot afară pe ascuns? Nu se poate aşa, să vină chiar ei să ne conducă afară!” 38 Lictorii au spus judecătorilor aceste cuvinte. Când au auzit că Pavel şi Sila sunt cetăţeni romani, 39 ei s-au dus şi i-au rugat şi i-au condus afară, cerându-le să plece din cetate. 40 Când au ieşit din închisoare, Pavel şi Sila au mers în casa Lidiei, unde i-au întâlnit pe fraţi şi, după ce i-au încurajat, au plecat.

1 Au trecut prin Amfipolis şi prin Apolonia şi au ajuns la Tesalonic, unde era o sinagogă a iudeilor. 2 După obiceiul său, Pavel a intrat în sinagogă şi vreme de trei sâmbete le-a vorbit din Scripturi, 3 explicând şi dovedindu-le că Hristos trebuia să pătimească şi să învie din morţi şi că „Iisus, pe care vi-l vestesc, acesta este Hristosul!” 4 Unii dintre ei au crezut şi li s-au alăturat lui Pavel şi Sila, precum şi o mare mulţime de greci care se temeau de Dumnezeu şi multe din femeile de frunte ale cetăţii. 5 Iudeii însă invidioşi, au strâns nişte oameni răi, de prin piaţă, au adunat mulţimile şi au început să întărâte cetatea şi s-au dus la casa lui Iason, încercând să-i scoată afară, în faţa mulţimii. 6 Negăsindu-i, l-au târât pe Iason şi pe alţi câţiva fraţi la conducătorii cetăţii şi strigau: „Oamenii aceştia, care au tulburat lumea întreagă, sunt şi aici, 7 Iason i-a găzduit, şi cu toţii lucrează împotriva poruncilor Cezarului şi spun că este alt rege, unul Iisus!” 8 Au tulburat mulţimea şi pe conducătorii care i-au auzit. 9 Aceştia, după ce i-au pus să plătească, pe Iason şi pe ceilalţi, le-au dat drumul.

10 Fraţii însă i-au trimis îndată, noaptea, pe Pavel şi pe Sila, la Bereea. Când au ajuns acolo, au intrat în sinagoga iudeilor. 11 Aceştia aveau un suflet mai nobil decât cei din Tesalonic; primeau cuvântul cu toată inima, în fiecare zi, şi cercetau Scripturile ca să vadă dacă scrie aşa. 12 Mulţi dintre ei au crezut şi multe dintre femeile de vază ale grecilor şi mulţi bărbaţi. 13 Când cei din Tesalonic au aflat că Pavel a vestit cuvântul lui Dumnezeu şi în Bereea, au venit şi aici să agite şi să tulbure mulţimile. 14 Imediat însă fraţii l-au trimis pe Pavel spre mare, în timp ce Sila şi Timotei au rămas pe loc. 15 Cei care îl însoţeau pe Pavel l-au condus până la Atena şi s-au întors apoi cu porunca să vină şi Sila şi Timotei, cât de repede pot.

16 În Atena, în timp ce îi aştepta, Pavel simţea că fierbea în sine de mânie când vedea cât de plină de idoli este cetatea. 17 Discuta cu iudeii în fiecare zi, în sinagogă, precum şi cu cei temători de Dumnezeu şi cu trecătorii din piaţă. 18 Unii dintre filozofii epicurieni şi stoici au intrat în vorbă cu el şi ziceau: „Ce fel de vorbe tot împrăştie omul acesta?” iar alţii ziceau: „Pare să vestească nişte zeităţi străine”, căci le vestea pe Iisus şi Învierea. 19 L-au luat cu ei şi l-au dus în Areopag, unde i-au zis: „Poţi să ne spui ce este această învăţătură nouă de care vorbeşti? 20 Căci ne-au ajuns la urechi nişte lucruri străine. Am vrea, deci, să cunoaştem ce vor să însemne lucrurile acestea?” 21 Toţi atenienii şi toţi străinii care locuiau acolo nu-şi petreceau timpul cu altceva decât vorbind sau ascultând ceva nou.

22 Pavel a stat în picioare în mijlocul Areopagului şi a zis: „Atenieni, văd din toate că sunteţi foarte religioşi. 23 Mergeam prin cetate şi priveam locurile voastre de închinare şi am descoperit chiar şi un altar pe care era scris, Zeului necunoscut. Ceea ce voi veneraţi fără să cunoaşteţi, aceea vă vestesc eu astăzi! 24 Dumnezeul care a creat lumea şi tot ce este în ea, El este Domnul cerului şi al pământului şi nu locuieşte în temple făcute de mâna omului, 25 nici nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi cum I-ar trebui ceva, căci El dă tuturor viaţa, suflarea şi toate. 26 El a creat dintr-un singur om toate neamurile omeneşti, ca să locuiască pe toată faţa pământului, şi le-a pus vremuri şi hotare în care să trăiască, 27 să-L caute pe Dumnezeu şi să-L găsească, măcar şi bâjbâind, deşi El nu este departe de nici unul dintre noi.

28 Căci în El trăim, ne mişcăm şi existăm, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: Noi suntem din neamul Lui... 29 Astfel, fiind noi din neamul lui Dumnezeu, nu trebuie să credem că dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau a pietrei cioplite prin îndemânarea şi imaginaţia omului. 30 De aceea, Dumnezeu trece cu vederea vremurile de neştiinţă şi vesteşte acum tuturor oamenilor, de pretutindeni, să se pocăiască 31 pentru că a pus o zi în care va judeca lumea în dreptate, prin Omul pe care L-a hotărât şi pe care L-a adeverit tuturor prin învierea Lui din morţi.”

32 Când au auzit ei despre învierea din morţi au început să-şi bată joc, iar unii au zis: „Bine, despre asta te vom asculta şi altădată!” 33 Astfel, Pavel a plecat din mijlocul lor. 34 Totuşi, unii dintre oameni au crezut, trecând de partea lui, între ei fiind Dionisie Areopagitul şi o femeie pe nume Damaris, precum şi alţii împreună cu ei.

1 După acestea Pavel a plecat din Atena şi a ajuns în Corint. 2 Aici a întâlnit un iudeu pe nume Acvila, de origine din Pont, sosit de curând din Italia, şi pe soţia lui, Priscila, căci Claudiu poruncise ca toţi iudeii să părăsească Roma, şi a mers la ei. 3 Pentru că aveau aceeaşi meserie, a rămas cu ei şi lucrau împreună la confecţionarea corturilor. 4 În fiecare sâmbătă Pavel vorbea în sinagogă şi convingea atât iudei cât şi greci.

5 După ce au venit Sila şi Timotei din Macedonia, Pavel s-a dedicat în întregime predicării cuvântului, mărturisind iudeilor că Iisus este Hristosul. 6 Dar, cum iudeii i se împotriveau şi îl tot insultau, şi-a scuturat haina şi le-a zis: „Sângele vostru să fie asupra capului vostru! Eu sunt curat! De acum, mă voi duce la neamuri!” 7 Şi s-a mutat de acolo în casa unui om pe nume Tit Iust, un temător de Dumnezeu, care locuia chiar lângă sinagogă. 8 Crisp, conducătorul sinagogii, a crezut în Domnul – şi împreună cu el toată casa lui – şi mulţi dintre corinteni, când au auzit, au crezut şi s-au botezat. 9 Domnul i-a apărut lui Pavel într-o viziune, noaptea, şi i-a zis: „Nu te teme, vorbeşte şi nu te opri, 10 căci Eu sunt cu tine şi nimeni nu te va atinge să-ţi facă rău, pentru că am mult popor în cetatea aceasta!” 11 Astfel, Pavel a rămas în Corint vreme de un an şi şase luni şi i-a învăţat cuvântul lui Dumnezeu.

12 Când Galion a devenit proconsul al Ahaiei, iudeii s-au ridicat într-un gând împotriva lui Pavel şi l-au adus în sala tribunalului, 13 acuzându-l: „El e cel care îi face pe oameni să se închine lui Dumnezeu într-un fel împotriva Legii!” 14 Pavel tocmai se pregătea să vorbească, când Galion le-a zis iudeilor: „Dacă era vorba de vreo nedreptate sau de vreo faptă rea, v-aş fi ascultat cum se cuvine, iudeilor. 15 Dar dacă sunt pricini legate de învăţătură, de nume şi de Legea voastră, judecaţi-le singuri! Eu nu vreau să fiu judecător peste aşa ceva.” 16 Şi i-a dat afară din sala tribunalului. 17 Atunci, ei l-au luat, cu toţii, pe Sostene, conducătorul sinagogii, şi au început să-l bată chiar în faţa tribunalului. Dar lui Galion nu-i păsa.

18 Pavel a rămas cu fraţii din Corint o bună bucată de vreme, apoi şi-a luat rămas bun de la ei şi s-a îmbarcat să meargă în Siria, iar cu el au venit şi Priscila şi Acvila. Pavel îşi tunsese capul, în Kenchrea, din cauza unei juruinţe făcute mai dinainte. 19 Când au ajuns în Efes, el s-a despărţit de tovarăşii săi şi a intrat în sinagogă începând să discute cu iudeii. 20 Aceştia l-au rugat să rămână mai mult timp, dar el n-a acceptat, 21 ci şi-a luat rămas bun de la ei şi le-a zis: „Mă voi întoarce aici, cu voia lui Dumnezeu” şi s-a îmbarcat din Efes. 22 A ajuns în Cezareea, de unde s-a suit la Ierusalim să îi îmbrăţişeze pe fraţiy şi apoi a coborât spre Antiohia.

23 După ce a petrecut o vreme în Antiohia, Pavel a plecat străbătând regiunea Galatiei şi Frigia, întărindu-i pe toţi ucenicii.

24 Un iudeu pe nume Apolo, de neam din Alexandria, a venit şi el în Efes; el era un vorbitor bun, un om puternic în Scripturi. 25 Fusese învăţat despre Calea Domnului şi vorbea cu duh înfocat, învăţând amănunţit cele despre Iisus, cu toate că nu cunoştea decât botezul lui Ioan. 26 Apolo a început să vorbească cu îndrăzneală în sinagogă, iar Priscila şi Acvila, când l-au auzit, l-au luat acasă la ei şi i-au explicat mai amănunţit Calea lui Dumnezeu. 27 Pentru că dorea să meargă în Ahaia, fraţii l-au încurajat şi au scris ucenicilor de acolo să-l primească. Când a ajuns, Apolo i-a ajutat mult pe cei ce deveniseră credincioşi prin har, 28 pentru că îi înfrunta public pe iudei, cu hotărâre, dovedindu-le din Scripturi că Iisus este Hristosul.

1 Pe când Apolo era în Corint, Pavel a străbătut regiunea muntoasă a Asiei şi a intrat în Efes, unde a găsit câţiva ucenici 2 şi i-a întrebat: „Voi aţi primit Duhul Sfânt atunci când aţi crezut?” Ei însă i-au răspuns „Nici n-am auzit că există Duhul Sfânt.” 3 Apoi le-a zis: „Ce botez aţi primit?”, iar ei i-au răspuns „Botezul lui Ioan.” 4 Atunci Pavel le-a explicat: „Ioan a botezat poporul cu botezul pocăinţei, spunându-le să creadă în Cel ce vine după el, adică în Iisus”. 5 Auzind aceasta, ei s-au botezat în Numele Domnului Iisus. 6 Pavel şi-a pus mâinile peste ei, iar Duhul Sfânt a venit asupra lor şi au început să vorbească în limbi şi să profeţească. 7 Oamenii aceştia erau, de toţi, doisprezece la număr.

8 Timp de trei luni, apoi, Pavel a intrat în sinagogă şi a vorbit cu îndrăzneală discutând cu iudeii şi convingându-i despre Împărăţia lui Dumnezeu. 9 Unii însă s-au împietrit şi n-au crezut şi vorbeau de rău Calea înaintea mulţimii. Pavel s-a despărţit atunci de ei şi i-a luat pe ucenici cu sine; şi în fiecare zi discuta cu oamenii în şcoala lui Tiran, 10 vreme de doi ani. Astfel, toţi locuitorii din Asia au auzit cuvântul Domnului, atât iudeii cât şi grecii.

11 Dumnezeu făcea minuni nemaîntâlnite prin mâinile lui Pavel, 12 până acolo încât se aşterneau peste bolnavi batiste sau şorţuri care atinseseră trupul lui Pavel şi, astfel, bolile îi părăseau iar duhurile necurate ieşeau din ei. 13 Nişte iudei exorcişti ambulanţi şi-au încercat şi ei mâna şi au chemat peste cei care aveau duhuri rele Numele lui Iisus zicând „Vă conjur în Numele lui Iisus, pe care-l vesteşte Pavel...” 14 Cei care făceau aşa, erau cei şapte fii ai unui mare preot iudeu numit Sceva. 15 Dar duhul cel rău le-a răspuns: „Pe Iisus îl cunosc şi îl ştiu şi pe Pavel, dar voi cine mai sunteţi?” 16 şi omul acesta, care avea duhul rău, s-a năpustit asupra lor, i-a biruit pe toţi şi i-a bătut în aşa hal că au fugit din casa aceea goi şi plini de răni. 17 Toţi iudeii şi grecii care locuiau în Efes au auzit vestea şi i-a apucat pe toţi o mare frică şi Numele Domnului Iisus era preamărit. 18 Mulţi dintre cei ce au crezut au venit şi şi-au mărturisit faptele pe faţă. 19 La fel, mulţi dintre cei ce se ocupaseră cu vrăjitorii şi practici oculte şi-au adus cărţile şi le-au ars în faţa tuturor şi s-a socotit că preţul cărţilor se ridica la cincizeci de mii de arginţi. 20 Astfel, cuvântul Domnului creştea cu putere şi se întărea.

21 Când s-au terminat toate acestea, Pavel a hotărât, în Duhul Sfânt, să străbată Macedonia şi Ahaia şi să meargă apoi la Ierusalim, zicând: „După ce ajung acolo trebuie să văd şi Roma”. 22 A trimis deci în Macedonia, pe doi dintre cei ce-l ajutau, pe Timotei şi Erast, iar el a mai rămas o vreme în Asia.

23 În timpul acesta s-a făcut o mare tulburare cu privire la Cale. 24 Un anume Dimitrie, argintar care confecţiona temple artizanale din argint pentru zeiţa Artemis şi aducea meşterilor săi un câştig însemnat, 25 i-a strâns pe aceştia împreună cu alţi lucrători din aceeaşi breaslă şi le-a zis: „Oameni buni, ştiţi că din meseria asta ne scoatem bunăstarea 26 şi vedeţi şi auziţi că nu numai în Efes, dar aproape în toată Asia acest Pavel îi convinge şi îi întoarce pe foarte mulţi, zicând că zeii făcuţi de mâinile oamenilor nu sunt zei adevăraţi. 27 Nu suntem doar în primejdie ca meseria noastră să fie dispreţuită, ci şi ca templul marii noastre zeiţe Artemis să fie privit ca un nimic. Şi se va ajunge ca măreţia ei, a celei căreia i se închină întreaga Asie şi toată lumea, să fie nimicită de tot!”

28 Pe când îl ascultau, ei s-au umplut de furie şi au început să strige „Mare e Artemisa efesenilor!” 29 Cetatea s-a umplut de tulburare şi confuzie. Au năvălit într-un gând în arena teatrului şi i-au înşfăcat pe macedonenii Gaius şi Aristarh, însoţitorii lui Pavel. 30 Pavel a vrut să iasă în faţa mulţimii dar ucenicii nu l-au lăsat. 31 Unii din prefecţii Asiei, care îi erau prieteni, au trimis şi ei să-l roage să nu se ducă în teatru. 32 Unii strigau ceva, alţii altceva, toată adunarea era încurcată şi mulţi nici nu ştiau de ce se adunaseră acolo. 33 Cei din mulţime i-au explicat cum stăteau lucrurile unuia, Alexandru, pe care iudeii îl împingeau în faţă. Alexandru şi-a întins mâna şi a dorit să se apere înaintea poporului. 34 Dar când ei au înţeles că este iudeu, s-a iscat un zgomot ca o singură voce din toate piepturile şi au strigat aproape două ore: „Mare este Artemisa efesenilor!” 35 Secretarul oraşului a liniştit însă mulţimea zicând: „Efeseni, cine nu ştie că cetatea Efesului este păzitoarea templului marii Artemise şi a statuii ei căzute din ceruri? 36 De vreme ce nimeni nu poate tăgădui aceste lucruri, se cuvine să vă stăpâniţi şi nu faceţi nimic nechibzuit, 37 căci i-aţi adus aici pe oamenii aceştia care nu sunt nici jefuitori de temple, nici n-au batjocorit-o pe zeiţa noastră. 38 Dacă Dimitrie şi meşterii care sunt cu el au vreo acuzaţie împotriva lor, tribunalul e deschis şi sunt proconsuli, să facă acolo plângere unii împotriva altora! 39 Iar dacă există şi vreo altă pricină, se va hotărî într-o adunare potrivit legii. 40 Noi însă suntem în primejdie să fim învinuiţi de răzvrătire pentru ce s-a întâmplat astăzi, pentru că nu avem nici un temei ca să justificăm tulburarea aceasta.” 41 Şi, zicând aceste cuvinte, a trimis acasă adunarea.

1 Când a încetat tulburarea, Pavel i-a chemat pe ucenici, i-a încurajat şi i-a îmbrăţişat, apoi a plecat în Macedonia. 2 A străbătut regiunea, încurajându-i pe fraţi cu multe sfaturi, şi a ajuns în Grecia, 3 unde a rămas trei luni. Voia să se îmbarce spre Siria dar, când iudeii au pus la cale un complot împotriva lui, a hotărât să se întoarcă prin Macedonia. 4 Împreună cu el mai călătoreau şi Sopater, fiul lui Pir din Bereea, Aristarh şi Secundus din Tesalonic, Gaius din Derbe, Timotei, precum şi Tihic şi Trofim, care erau din Asia. 5 Aceştia au mers înaintea noastră şi ne-au aşteptat la Troas. 6 După zilele sărbătorii Azimelor ne-am îmbarcat din Filipi şi am mers la ei, la Troas, cale de cinci zile, şi am rămas acolo alte şapte zile.

7 În prima zi a săptămânii eram adunaţi să frângem pâinea şi Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea cu ucenicii, iar cuvântarea lui s-a prelungit până la miezul nopţii. 8 În camera de sus, unde eram adunaţi, erau multe lumânări. 9 Un tânăr pe nume Eutih stătea aşezat pe marginea ferestrei şi era tot mai copleşit de somn, în timpul vorbirii îndelungi a lui Pavel; adormind de-a-binelea, el a căzut de la etajul al treilea şi, când l-au ridicat, era mort. 10 Pavel s-a coborât şi s-a aplecat asupra lui, l-a luat în braţe şi le-a zis: „Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el”. 11 S-a ridicat, apoi, a frânt pâinea şi a mâncat şi a vorbit încă mult timp, până în zori, când a plecat. 12 Tânărul a fost adus viu iar ei s-au bucurat peste măsură.

13 Noi ne-am suit în corabie înaintea lui Pavel şi am plecat spre Assos, unde trebuia să-l luăm şi pe el, după cum ne înţeleseserăm, pentru că el dorise să călătorească pe uscat. 14 Când ne-a întâlnit la Assos, l-am luat cu noi şi am mers la Mitilene. 15 De acolo am navigat a doua zi ajungând până în dreptul insulei Chios, iar în cealaltă zi am trecut pe lângă Samos, ca în următoarea zi să ajungem în Milet. 16 Pavel era hotărât să continue călătoria fără să ne oprim la Efes, ca să nu întârzie prin Asia, pentru că se grăbea să fie în Ierusalim, dacă se poate, de ziua Cincizecimii.

17 Astfel, din Milet a trimis la Efes ca să-i cheme pe prezbiterii Bisericii. 18 Când au sosit, el le-a zis: „Ştiţi cum m-am purtat cu voi în tot timpul acesta, din prima zi când am ajuns în Asia, până acum. 19 Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrimi şi prin multe încercări în care am ajuns datorită uneltirilor iudeilor. 20 Nu am lăsat deoparte nimic din ceea ce vă era de folos, nici în vestire nici în învăţătură, atât în public cât şi în casele voastre, 21 ci am mărturisit şi iudeilor şi grecilor pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Iisus. 22 Iată că, acum, sunt călăuzitz de Duhul Sfânt să merg la Ierusalim fără să ştiu ce mi se va întâmpla acolo – 23 decât că, aşa cum Duhul Sfânt îmi mărturiseşte prin cetăţi, ştiu că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri. 24 Dar nu mă gândesc deloc la viaţa mea, nici la preţul ei, ci cum să-mi închei drumul şi slujirea pe care le-am primit de la Domnul Iisus, ca să mărturisesc evanghelia harului lui Dumnezeu.

25 Şi acum, iată, ştiu că nu mă veţi mai vedea, voi toţi cei printre care am trăit vestind Împărăţia lui Dumnezeu. 26 De aceea, vă declar astăzi că sunt curat de sângele tuturor. 27 Nu am lăsat nimic deoparte ci v-am vestit toată voia lui Dumnezeu. 28 Fiţi atenţi la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a aşezat Duhul Sfânt păzitori, ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu pe care şi-a câştigat-o cu însuşi sângele Său. 29 Ştiu că după plecarea mea se vor strecura între voi lupi cruzi care nu vor cruţa turma, 30 se vor ridica dintre voi oameni care vor da învăţături rătăcite ca să-i tragă pe ucenici după ei. 31 De aceea, vegheaţi şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, şi ziua şi noaptea nu am încetat să vă îndemn pe fiecare, cu lacrimi. 32 Şi acum vă încredinţez lui Dumnezeu şi cuvântului harului Său, cel ce poate să vă zidească şi să vă dea moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi. 33 Nu am poftit nimic de la nimeni, nici argint, nici aur, nici îmbrăcăminte. 34 Ştiţi voi înşivă că am muncit cu aceste mâini ale mele şi pentru nevoile mele şi pentru cele ale tovarăşilor mei. 35 V-am arătat în toate că trebuie să vă osteniţi să-i ajutaţi pe cei slabi şi că trebuie să vă aduceţi aminte de cuvântul Domnului Iisus care zicea: Mai fericit eşti când dai decât atunci când iei.”

36 Spunând aceste cuvinte, Pavel a îngenuncheat împreună cu ei toţi şi s-a rugat. 37 Au început să plângă toţi pe umărul lui, cu multă jale, şi l-au îmbrăţişat, sărutându-l. 38 Erau îndureraţi mai ales de cuvântul pe care li-l spusese, că nu se vor mai vedea. Şi l-au condus până la corabie.

1 După ce ne-am desprins din braţele lor, am navigat drept spre Cos, a doua zi am fost în Rodos, iar de acolo am ajuns la Patara. 2 Aici am găsit o corabie spre Fenicia şi, îmbarcându-ne, am plecat mai departe. 3 Am trecut pe lângă Cipru, care se vedea în zare, la stânga, şi am navigat spre Siria. Am coborât apoi la Tir, pentru că acolo îşi lăsa corabia încărcătura. 4 Găsindu-i pe ucenici, am rămas cu ei şapte zile. Ei îi spuneau lui Pavel, prin Duhul, să nu se suie la Ierusalim. 5 Însă când s-au împlinit zilele, am ieşit să ne continuăm călătoria. Ne-au condus cu toţii, cu nevestele şi cu copiii, până afară din cetate, şi am îngenuncheat pe ţărm să ne rugăm. 6 Ne-am îmbrăţişat, apoi, unii pe alţii şi ne-am urcat în corabie, iar ei s-au întors la casele lor.

7 Am călătorit pe mare din Tir până în Ptolemaida, unde am coborât şi i-am salutat pe fraţi şi am rămas la ei o zi. 8 A doua zi am plecat la Cezareea şi aici am intrat în casa evanghelistului Filip, unul din cei şapte, şi am rămas la el. 9 Filip avea patru fete fecioare care profeţeau. 10 Pentru că am rămas acolo mai multe zile, a coborât din Iudeea un prooroc pe nume Agab, 11 care a intrat la noi, a luat brâul lui Pavel şi, legându-şi picioarele şi mâinile cu el, i-a zis: „Aşa spune Duhul Sfânt: aşa va fi legat bărbatul al cărui brâu este brâul acesta de către iudeii din Ierusalim care-l vor da în mâinile neamurilor!” 12 Când am auzit acestea, am început să-l rugăm şi noi şi localnicii să nu urce la Ierusalim. 13 Atunci Pavel a răspuns: „Ce-mi faceţi de plângeţi şi îmi sfâşiaţi inima? Căci eu sunt gata, pentru Numele Domnului Iisus, nu doar să fiu legat, dar chiar să mor în Ierusalim!” 14 Dacă am văzut că nu poate fi convins, ne-am liniştit şi am zis: „Facă-se voia Domnului!”

15 După zilele acestea, ne-am pregătit şi am urcat la Ierusalim. 16 Au venit împreună cu noi şi nişte ucenici din Cezareea, care ne-au condus la un anume Mnason din Cipru, un ucenic vechi, unde am fost găzduiţi.

17 Intrând în Ierusalim, fraţii ne-au întâmpinat cu bucurie. 18 A doua zi, Pavel a mers împreună cu noi la Iacov şi s-au adunat acolo toţi prezbiterii. 19 După ce i-a salutat, Pavel le-a istorisit cu de-amănuntul, ce a făcut Dumnezeu printre neamuri prin slujirea lui. 20 Ei, când au auzit, l-au slăvit pe Dumnezeu şi i-au zis: „Uită-te, frate, şi câte mii de iudei au crezut şi toţi sunt plini de zel pentru Lege! 21 Dar li s-a spus că tu îi înveţi pe iudeii dintre neamuri să se lase de Moise, să nu-şi mai circumcidă fiii şi să nu mai trăiască după datini. 22 Ce-i de făcut deci? Toţi vor auzi că ai venit. 23 Fă, dar, ceea ce îţi spunem: sunt la noi patru bărbaţi care s-au legat cu un jurământ. 24 Ia-i cu tine şi purificaţi-vă împreună şi plăteşte tu preţul tunsului lor; şi toţi cei ce au auzit zvonuri despre tine vor cunoaşte că nu e adevărat şi că te porţi cum se cuvine şi păzeşti şi tu Legea. 25 Iar cu privire la neamurile care au crezut, le-am scris deja hotărând să se ferească de cele jertfite idolilor, de sânge şi de animale sugrumate şi de adulter.” 26 Atunci Pavel i-a luat pe bărbaţii aceia în ziua următoare şi, după ce s-a purificat împreună cu ei, a intrat în Templu anunţând data încheierii zilelor de curăţire, când avea să se dea câte o jertfă pentru fiecare din ei.

27 Dar pe când se sfârşeau cele şapte zile iudeii din Asia l-au văzut în Templu şi au stârnit mulţimea, punând mâna pe el 28 şi strigând „Israeliţi, săriţi în ajutor! Omul acesta este cel care îi învaţă pe toţi, pretutindeni, împotriva poporului şi a Legii şi împotriva locului acestuia! Şi a adus şi greci în Templu şi a întinat locul acesta sfânt!” 29 Căci îl văzuseră pe Trofim din Efes împreună cu Pavel, prin cetate, şi şi-au închipuit că Pavel l-a adus în Templu. 30 Toată cetatea s-a ridicat atunci şi poporul şi-a făcut drum de peste tot şi, prinzându-l pe Pavel, l-au târât afară din Templu şi au închis imediat porţile. 31 Pe când căutau să-l omoare, s-a dus vestea la comandantul cohortei că tot Ierusalimul fierbe. 32 Comandantul şi-a luat imediat soldaţii şi centurionii şi a alergat la ei, iar iudeii când l-au văzut pe el şi pe soldaţi, au încetat să-l mai bată pe Pavel. 33 Atunci comandantul s-a apropiat, l-a arestat, a poruncit să fie legat cu două lanţuri şi a început să întrebe cine este şi ce a făcut. 34 Dar, din mulţime unii strigau într-un fel, alţii în alt fel, şi neputând să înţeleagă nimic sigur din cauza zarvei, comandantul a poruncit să fie adus în fortăreaţă. 35 Când a ajuns la trepte, a trebuit să-l poarte ostaşii din cauza furiei şi forţei mulţimii, 36 căci puhoiul de popor se ţinea după el şi strigau „Ucide-l!”

37 Erau gata să intre în fortăreaţă când Pavel s-a adresat comandantului: „Îmi este îngăduit să vorbesc ceva cu tine?” Acesta i-a zis: „Ştii greceşte deci? 38 Nu cumva eşti tu egipteanul care s-a răsculat cu ceva timp în urmă şi a condus în pustie patru mii de răzvrătiţi ucigaşi?” 39 Pavel i-a răspuns: „Eu sunt iudeu din Tarsul Ciliciei, o cetate care nu este lipsită de însemnătate. Îngăduie-mi, te rog, să vorbesc mulţimii!” 40 Primind încuviinţarea, Pavel a stat în picioare pe trepte şi a ridicat mâna spre popor. S-a lăsat o tăcere adâncă şi atunci Pavel a început să le vorbească în limba ebraică.

1 „Fraţi şi părinţi, iată apărarea mea faţă de voi, ascultaţi-mă!” 2 Când ei l-au auzit că vorbeşte în ebraică au făcut o linişte şi mai mare, iar Pavel le-a zis: 3 „Eu sunt iudeu, născut în Tarsul din Cilicia şi am învăţat la Ierusalim, la picioarele lui Gamaliel. Am fost instruit cu grijă în Legea părintească şi am fost plin de zel faţă de Dumnezeu, aşa cum sunteţi şi voi astăzi. 4 Am prigonit Calea aceasta până la moarte de om, i-am arestat şi i-am aruncat în temniţă pe credincioşi, bărbaţi şi femei – 5 marele preot şi toată adunarea bătrânilor pot să dea mărturie! Am luat de la ei scrisori către fraţii din Damasc, ca să merg şi să îi aduc pe ucenicii de acolo, legaţi la Ierusalim, să fie pedepsiţi.

6 Însă pe când călătoream şi mă apropiam de Damasc, pe la amiază a strălucit deodată împrejurul meu o lumină puternică din cer. 7 Am căzut la pământ şi am auzit un glas care îmi vorbea: Saule, Saule, de ce Mă persecuţi? 8 Eu i-am răspuns: Cine eşti, Doamne? iar El mi-a zis: Eu sunt Iisus Nazarineanul pe care tu îl persecuţi! 9 Cei care erau cu mine au văzut lumina dar nu au auzit glasul care îmi vorbea. 10 Iar eu i-am spus: Ce vrei să fac, Doamne? El mi-a răspuns: Ridică-te şi du-te în Damasc, pentru că acolo ţi se va spune tot ce ţi s-a hotărât să faci! 11 Cum nu mai puteam vedea din cauza strălucirii acelei lumini am mers în Damasc, condus de mână de către însoţitorii mei.

12 Şi Anania, un om evlavios după Lege şi vorbit de bine de toţi iudeii care trăiau acolo, 13 a venit, a stat lângă mine şi mi-a zis: Frate Saule, recapătă-ţi vederea! Chiar în clipa aceea mi-am recăpătat vederea şi l-am văzut! 14 Anania mi-a spus: Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales mai dinainte să cunoşti voia Lui şi să-l vezi pe Cel Drept şi să auzi glasul gurii Lui, 15 pentru că îi vei fi martor înaintea tuturor oamenilor, cu privire la ceea ce ai văzut şi ai auzit. 16 Acum, de ce mai stai? Ridică-te, botează-te şi spală-ţi păcatele, chemând Numele Lui!

17 Când m-am întors la Ierusalim şi mă rugam în Templu, s-a făcut aşa, că am intrat într-o stare de extaz 18 şi l-am văzut că îmi spune: Repede, grăbeşte-te şi pleacă din Ierusalim, căci nu vor primi mărturia ta despre Mine. 19 Eu i-am zis: Doamne, ei ştiu că îi închideam în temniţă şi îi băteam pe cei care credeau în tine, prin sinagogi, 20 şi că, atunci când se vărsa sângele lui Ştefan, martorul Tău, eram şi eu în picioare acolo, încuviinţându-i şi păzind hainele celor care îl ucideau! 21 Dar El mi-a zis: Du-te, căci te voi trimite la neamuri, departe!”

22 Ei l-au ascultat până la vorba aceasta; atunci şi-au ridicat glasul şi au strigat: „Ia-l de pe faţa pământului, nu merită să trăiască un asemenea om!” 23 Strigau şi îşi vânturau hainele şi aruncau praf în aer.

24 Comandantul a poruncit să-l ducă în fortăreaţă şi să fie biciuit şi cercetat ca să afle din ce cauză strigau ei aşa împotriva lui. 25 Pe când îl legau pentru biciuire, Pavel i-a zis căpitanului, care era de faţă: „Vă este permis să bateţi un cetăţean roman care nu a fost condamnat?” 26 Căpitanul, auzind, a mers la comandant să-i dea de veste şi i-a zis: „Ce vrei să faci? Omul acesta este cetăţean roman!” 27 Căpitanul s-a întors şi i-a zis: „Spune-mi, eşti roman?” iar Pavel a zis: „Da!” 28 Comandantul i-a răspuns: „Eu am obţinut cetăţenia aceasta cu o mare sumă de bani.” Iar Pavel i-a zis: „Eu chiar m-am născut roman!” 29 Atunci, imediat, cei ce se pregăteau să-l interogheze s-au retras. Comandantul s-a temut când a aflat că Pavel este roman, pentru că îl legase.

30 A doua zi, vrând să cunoască adevărul, anume, de ce îl acuză iudeii, l-a dezlegat şi a poruncit să vină toţi preoţii de seamă şi tot sinedriul şi l-a adus pe Pavel să stea înaintea lor.

1 Pavel a privit ţintă la sinedriu şi le-a zis: „Fraţilor, eu mi-am dus viaţa cu o conştiinţă curată înaintea lui Dumnezeu, în toate, până astăzi.” 2 Atunci marele preot Anania a poruncit celor ce stăteau lângă el să-l lovească peste gură. 3 Însă Pavel i-a zis: „Te va lovi şi Dumnezeu pe tine, perete văruit! Tu stai pe jilţul judecătorului, după Lege, dar dai poruncă să fiu lovit, împotriva Legii?” 4 Cei ce stăteau lângă el i-au zis: „Îl batjocoreşti pe marele preot al Domnului?” 5 Iar Pavel le-a răspuns: „Nu ştiam, fraţilor, că el este marele preot; doar este scris: pe conducătorul poporului tău să nu îl vorbeşti de rău.” 6 Pavel însă, pentru că ştia că o parte din ei erau saduchei şi ceilalţi farisei, a strigat în plin sinedriu: „Fraţilor, eu sunt fariseu, fiu de fariseu! Pentru speranţa şi învierea morţilor sunt eu judecat!” 7 După ce a zis acestea, a început o ceartă între farisei şi saduchei şi adunarea s-a împărţit. 8 Saducheii spun că nu există înviere, nici înger, nici duh, pe când fariseii le mărturisesc pe toate trei. 9 S-a pornit deci o zarvă mare şi s-au ridicat unii dintre învăţaţii din partea fariseilor, certându-se şi zicând: „Noi nu găsim nimic rău în acest om. Dacă, într-adevăr, i-a vorbit un înger?” 10 Pentru că neînţelegerea devenea tot mai mare, comandantul s-a temut că Pavel va fi sfâşiat de ei şi a poruncit ostaşilor să coboare şi să-l ia cu forţa din mijlocul lor şi să-l ducă în fortăreaţă.

11 În noaptea următoare, Domnul i s-a arătat şi i-a zis: „Îndrăzneşte, pentru că aşa cum ai mărturisit despre Mine la Ierusalim, la fel trebuie să mărturiseşti şi la Roma!”

12 Când s-a făcut ziuă, iudeii au pus la cale un complot, legându-se cu blestem să nu mănânce, nici să nu bea până nu-l vor ucide pe Pavel. 13 Mai mult de patruzeci de oameni au făcut jurământul acesta. 14 Câţiva dintre ei s-au dus la marii preoţi şi la bătrânii lui Israel şi le-au zis: „Ne-am jurat cu blestem să nu gustăm nimic până nu îl vom omorî pe Pavel. 15 Acum, voi şi sinedriul, anunţaţi-l pe comandant să-l coboare mâine aici, ca să cercetăm mai amănunţit ce e cu el; noi vom fi gata să-l ucidem, înainte să ajungă aici.” 16 Dar fiul surorii lui Pavel a auzit despre uneltire, a intrat în fortăreaţă şi l-a anunţat pe Pavel. 17 Pavel l-a chemat pe unul din centurioni şi i-a zis: „Du-l pe tânărul acesta la comandant, căci are să-i dea o veste!” 18 Acesta l-a luat, l-a dus la comandant şi i-a zis: „Pavel, care este întemniţat, m-a chemat şi m-a rugat să ţi-l aduc pe acest tânăr, pentru că are să-ţi spună ceva!” 19 Comandantul l-a luat de mână, au mers deoparte şi i-a zis: „Ce vrei să-mi spui?” 20 El i-a răspuns: „Iudeii s-au înţeles să-ţi ceară mâine să-l trimiţi pe Pavel la sinedriu, ca să îl cerceteze mai amănunţit. 21 Dar tu să nu-i asculţi! Mai mult de patruzeci dintre ei îl pândesc şi s-au legat cu blestem să nu mănânce, nici să nu bea, până nu îl vor ucide, şi acum sunt gata şi aşteaptă încuviinţarea ta.” 22 Atunci, comandantul i-a dat drumul tânărului şi i-a poruncit „Nu spune nimănui că m-ai anunţat toate aceste lucruri!”

23 Apoi, i-a chemat pe doi dintre centurioni şi le-a zis: „Pregătiţi două sute de soldaţi să meargă la Cezareea, şaptezeci de călăreţi şi două sute de lăncieri, să fie gata la ceasul al treilea din noapte! 24 Scoateţi şi nişte animale, să-l punem pe Pavel călare şi să-l ducem teafăr la guvernatorul Felix!” 25 Guvernatorului i-a scris o scrisoare în felul următor: 26 „Claudius Lisias către prea alesul guvernator Felix, salutare! 27 M-am dus şi l-am scos pe bărbatul acesta, cu soldaţii, când am aflat că este roman, căci era prins de iudei şi gata să fie omorât de ei. 28 Am vrut să aflu pentru ce motive îl acuzau şi l-am dus la sinedriul lor, 29 unde am descoperit că este acuzat pentru o pricină legată de Legea lor, dar nu de vreo vină vrednică de moarte sau lanţuri. 30 Apoi, fiind înştiinţat că există un complot cu privire la el, ţi l-am trimis imediat, dând poruncă şi acuzatorilor să-ţi spună ce au împotriva lui.”

31 Soldaţii, aşadar, l-au luat noaptea pe Pavel, cum li s-a poruncit, şi l-au dus la Antipatrida, 32 de unde, a doua zi, i-au lăsat pe călăreţi să meargă cu el, iar ei s-au întors în fortăreaţă. 33 Aceştia au intrat în Cezareea şi, dând guvernatorului scrisoarea, i l-au înfăţişat şi pe Pavel. 34 El a citit-o şi l-a întrebat din ce provincie este şi, aflând că este din Cilicia, 35 i-a zis: „Te voi asculta când vor veni şi acuzatorii tăi.” Şi a poruncit să fie păzit în pretoriul lui Irod.

1 După cinci zile au coborât marele preot Anania şi câţiva bătrâni împreună cu Tertul, un orator; ei s-au înfăţişat la procurator cu plângere împotriva lui Pavel. 2 După ce l-au chemat şi pe el, Tertul a început să-l acuze zicând: „Multă pace a venit peste noi prin tine, prea puternice Felix, şi multe îndreptări s-au adus neamului acestuia prin grija ta 3 şi noi le mărturisim în orice fel şi pretutindeni cu toată recunoştinţa. 4 Dar, ca să nu te obosesc prea mult, ascultă-ne, te rog, pe scurt, în bunăvoinţa ta. 5 Am descoperit că omul acesta este o pacoste şi stârneşte răzvrătiri printre toţi iudeii din Imperiu, fiind cap al ereziei nazarinenilor. 6 A încercat să pângărească şi Templul, dar noi l-am prinsaa 8 şi poţi să-l judeci tu însuţi cu privire la toate acestea, ca să afli de ce îl acuzăm.” 9 Aici toţi iudeii l-au susţinut, spunând că aşa este.

10 Apoi, guvernatorul i-a făcut semn lui Pavel şi el a răspuns: „Ştiu că de mulţi ani eşti judecător peste neamul acesta şi de aceea mă voi apăra cu încredere. 11 Poţi vedea tu însuţi că nu sunt mai mult de douăsprezece zile de când am urcat la Ierusalim să mă închin 12 şi nu m-au găsit certându-mă cu cineva, nici răzvrătind mulţimea, nici în Templu, nici în sinagogi, nici în cetate. 13 Nici nu pot să-ţi dovedească acum lucrurile de care mă acuză. 14 Cât despre Calea pe care ei o numesc erezie, îţi mărturisesc că aşa mă închin eu Dumnezeului părinţilor mei, crezând toate cele scrise în Lege şi în profeţi 15 şi având nădejdea în Dumnezeu, pe care şi ei înşişi o aşteaptă, că va veni învierea celor drepţi şi a celor nedrepţi. 16 Pentru aceasta mă străduiesc şi eu să am întotdeauna conştiinţa curată înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. 17 După mai mulţi ani, am venit să aduc milostenii poporului meu şi daruri 18 şi aşa m-au găsit nişte iudei din Asia, în Templu, după curăţire, fără mulţime şi fără tulburare, 19 – ei înşişi ar fi trebuit să vină în faţa ta şi să mă acuze, dacă aveau ceva împotriva mea. 20 Şi chiar şi cei de aici să spună ei înşişi ce vină au găsit când am stat în faţa sinedriului, 21 afară de strigătul pe care l-am scos când am zis: Pentru învierea morţilor sunt judecat astăzi înaintea voastră!”

22 Dar Felix i-a amânat, cunoscând destul de multe despre Calea aceasta, şi le-a zis: „Când va coborî şi comandantul Lisias, atunci voi hotărî asupra acuzaţiilor voastre!” 23 I-a poruncit centurionului să-l ţină sub pază pe Pavel, dar să-i dea şi oarecare libertate şi să nu împiedice pe nimeni dintre ai lui să vină şi să-l slujească.

24 După câteva zile, Felix a venit cu Drusila, soţia lui, care era evreică, şi l-a chemat pe Pavel şi l-a ascultat despre credinţa în Hristos Iisus. 25 În timp ce vorbea el despre îndreptăţire, despre înfrânarea poftelor şi despre judecata viitoare, Felix i-a spus cuprins de frică: „Du-te acum şi, când voi mai avea prilej, te voi chema!” 26 În acelaşi timp, el spera că Pavel îi va da bani; de aceea îl chema des să-i vorbească.

27 Au trecut astfel doi ani şi în locul lui Felix a venit Porcius Festus; vrând să le facă o favoare iudeilor, Felix l-a lăsat pe Pavel în lanţuri.

1 Astfel, la trei zile după ce a ajuns în provincie, Festus a urcat din Cezareea la Ierusalim. 2 Marii preoţi şi iudeii de seamă au venit înaintea lui să-l acuze pe Pavel şi l-au rugat 3 să le facă o favoare şi să-l trimită la Ierusalim; ei însă puneau la cale un complot ca să-l ucidă pe drum. 4 Dar Festus le-a răspuns că Pavel este păzit în Cezareea şi el însuşi va trebui să plece acolo, cât de curând. 5 „Cei mai de vază dintre voi”, le-a zis el, „să coboare şi, dacă este ceva nelalocul lui cu acest om, să-l acuze!”

6 Festus a mai stat la ei vreo opt sau zece zile, apoi a coborât la Cezareea, iar în ziua următoare s-a aşezat pe scaunul de judecător şi a poruncit să fie adus Pavel. 7 Când a sosit, iudeii care coborâseră din Ierusalim l-au înconjurat aducându-i multe învinuiri grele, pe care nu le puteau dovedi. 8 Pavel s-a apărat: „Eu n-am păcătuit nici împotriva Legii iudeilor, nici împotriva Templului, nici împotriva Cezarului!” 9 Festus însă, dorind să le facă iudeilor o favoare, i-a răspuns lui Pavel: „Vrei să urci la Ierusalim şi să fii judecat acolo, înaintea mea, cu privire la lucrurile acestea?” 10 Pavel, atunci, i-a zis: „Eu vreau să stau înaintea scaunului de judecată al Cezarului, acolo trebuie să fiu judecat. Nu le-am greşit cu nimic iudeilor aşa cum bine ştii şi tu. 11 Iar dacă am greşit şi am făcut ceva vrednic de moarte, nu mi-e teamă să mor; dar, dacă nu este adevărată nici una din acuzaţiile lor, nimeni nu mă poate preda lor. Fac apel la Cezar!” 12 După ce Festus s-a consultat cu sfetnicii săi, i-a răspuns: „Ai făcut apel la Cezar, înaintea Cezarului vei merge!”

13 După câteva zile, regele Agripa şi Berenice au sosit în Cezareea ca să îl salute pe Festus. 14 După ce au petrecut multe zile acolo, Festus i-a prezentat regelui lucrurile privitoare la Pavel şi i-a zis: „Omul acesta a fost lăsat de Felix în lanţuri 15 şi când am fost în Ierusalim s-au înfăţişat marii preoţi şi bătrânii iudeilor cerându-mi să-l condamn. 16 Le-am răspuns că romanii n-au obiceiul să predea pe cineva înainte ca acuzatul să-şi întâlnească acuzatorii şi să se apere cu privire la învinuiri. 17 S-au adunat aici, aşadar, şi fără amânare, m-am aşezat pe scaunul de judecător şi am poruncit să fie adus acest om. 18 Acuzatorii s-au strâns în jurul lui, dar nu i-au adus nici o învinuire gravă, cum m-aş fi aşteptat. 19 Aveau împotriva lui doar nişte pricini legate de credinţele neamului lor şi de un oarecare Iisus, care a murit, dar despre care Pavel spune că este viu. 20 Nefiind bine lămurit despre pricinile acestea, l-am întrebat dacă nu ar vrea să meargă la Ierusalim să fie judecat acolo în legătură cu ele. 21 Însă, dacă Pavel a făcut apel la Cezar, ca să fie păzit şi dus la Împărat pentru judecată, am poruncit să fie pus sub pază până îl voi trimite Cezarului.” 22 Atunci Agripa i-a spus lui Festus: „Aş vrea să-l ascult şi eu pe omul acesta.” Festus i-a răspuns: „Îl vei auzi chiar mâine.”

23 Astfel, a doua zi, au venit Agripa şi Berenice, cu mare fast, şi au intrat în sala de judecată împreună cu comandanţii şi bărbaţii de frunte ai cetăţii, iar Festus a poruncit să fie adus Pavel. 24 Festus a spus: „Rege Agripa şi voi toţi, bărbaţi adunaţi aici de faţă, priviţi-l pe acela pentru care toată mulţimea iudeilor m-a implorat şi aici şi în Ierusalim strigând că un astfel de om nu merită să trăiască! 25 Pentru că eu însumi nu am găsit că ar fi făcut ceva vrednic de moarte şi pentru că el însuşi a cerut să meargă înaintea Împăratului, am hotărât să-l trimit. 26 Dar, pentru că nu am ce să scriu Împăratului meu, cu limpezime, l-am adus înaintea voastră şi, mai cu seamă, înaintea ta, rege Agripa, ca în urma judecăţii voastre să am ce să scriu. 27 Căci eu aşa cred, că ar fi lipsit de noimă, să îi trimit un întemniţat fără să arăt şi ce acuzaţii i se aduc.”

1 Agripa i-a spus lui Pavel: „Poţi să-ţi prezinţi apărarea!” Atunci Pavel a întins braţul şi a început să vorbească: 2 „Rege Agripa, mă socotesc fericit că pot să mă apăr astăzi înaintea ta cu privire la toate acuzaţiile iudeilor, 3 pentru că tu le cunoşti foarte bine toate obiceiurile şi certurile. De aceea, te rog, fii îngăduitor şi ascultă-mă! 4 Viaţa mea, încă din primele zile ale tinereţii mele, în neamul meu şi în Ierusalim, este cunoscută de toţi iudeii. 5 Ei mă ştiu de multă vreme, dacă vor să dea mărturie, căci am trăit ca fariseu în cea mai strictă grupare a religiei noastre. 6 Şi acum stau aici să fiu judecat pentru nădejdea făgăduinţei făcute de Dumnezeu părinţilor noştri, 7 pentru care cele douăsprezece seminţii ale noastre slujesc fără încetare, zi şi noapte, nădăjduind să ajungă la ea. Pentru această nădejde sunt eu acuzat de iudei, o, rege Agripa! 8 De ce vă gândiţi că e de necrezut ca Dumnezeu să învie morţii? 9 Şi eu, e adevărat, credeam că trebuie să fac multe împotriva Numelui lui Iisus din Nazaret 10 şi chiar am făcut în Ierusalim, când i-am închis în temniţă pe mulţi dintre sfinţi cu puterea primită de la marii preoţi, când mi-am dat şi eu încuviinţarea să fie ucişi. 11 I-am pedepsit adesea în toate sinagogile, îi sileam să blesteme şi, tot mai aprins de furie, îi urmăream până şi în cetăţile din afara ţării.

12 Aşa am ajuns să călătoresc chiar şi la Damasc cu putere şi scrisori de la marii preoţi, când, 13 la amiază, am văzut pe drum o lumină din cer mai strălucitoare decât a soarelui, o, rege, care a luminat împrejurul meu şi împrejurul tovarăşilor mei de drum. 14 Am căzut cu toţii la pământ iar eu am auzit un glas care îmi zicea în limba ebraică: Saule, Saule, pentru ce mă persecuţi? E greu, nu-i aşa, să loveşti cu piciorul în vârful unei ţepuşe! 15 Eu i-am răspuns: Cine eşti tu, Doamne? iar el mi-a zis: Eu sunt Iisus, pe care tu îl prigoneşti. 16 Dar, scoală-te şi stai în picioare; m-am arătat ţie ca să te pun slujitor şi martor al meu aşa cum m-ai văzut acum şi cum mă vei mai vedea. 17 Te voi alege din mijlocul poporului tău şi te voi scăpa de neamurile la care te trimit 18 ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu, ca să primească iertarea păcatelor şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi prin credinţa în Mine.

19 Ca urmare, rege Agripa, nu am vrut să nu ascult de viziunea cerească, 20 ci le-am vestit să se pocăiască, să se întoarcă la Dumnezeu şi să facă fapte vrednice de pocăinţă, mai întâi celor din Damasc, apoi celor din Ierusalim şi celor din toată ţara Iudeii, ca şi neamurilor. 21 Din cauza aceasta iudeii m-au prins pe când eram în Templu şi au încercat să mă ucidă. 22 Dar, fiind ajutat de Dumnezeu până în ziua aceasta, am ajuns să stau ca martor înaintea celor mici şi a celor mari, fără să spun nimic altceva decât că ceea ce au spus profeţii şi Moise, se va împlini: 23 Hristosul avea să pătimească şi să învie cel dintâi dintre cei morţi şi să vestească lumină poporului şi neamurilor!”

24 Pe când Pavel se apăra astfel, Festus i-a zis cu glas puternic: „Pavel, ţi-ai ieşit din minţi! Învăţătura ta multă te duce la nebunie!” 25 Iar Pavel i-a spus: „Nu mi-am ieşit din minţi, preaputernice Festus, ci rostesc cuvinte adevărate şi cumpătate. 26 De fapt, regele cunoaşte lucrurile acestea şi de aceea am vorbit cu îndrăzneală înaintea lui, fiind convins că nimic nu îi este străin, pentru că nimic din toate acestea nu s-a întâmplat într-un colţ uitat de lume! 27 Crezi tu în profeţi, rege Agripa? Ştiu sigur că da!” 28 Iar Agripa i-a răspuns: „Încă puţin şi mă vei convinge să devin şi creştin!” 29 Iar Pavel i-a zis: „Puţin sau mult, oricum ar fi, eu mă rog lui Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi să fie aşa ca mine, dar fără lanţurile acestea!”

30 Atunci regele s-a ridicat, iar cu el şi guvernatorul. Tot aşa, Berenice şi toţi cei ce fuseseră aşezaţi împreună cu ei. 31 Pe când se îndepărtau, au început să discute unii cu alţii şi ziceau: „Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de lanţuri.” 32 Agripa i-a spus lui Festus: „I s-ar fi putut da drumul omului acestuia, dacă nu făcea apel la Cezar.”

1 Când s-a hotărât să plecăm pe mare spre Italia, Pavel şi alţi câţiva întemniţaţi au fost daţi în grija unui centurion numit Iulius, din cohorta numită Imperială. 2 La Adramit, ne-am urcat într-o corabie care urma să plece în ţinuturile Asiei şi ne-am pornit la drum, cu noi fiind şi Aristarh Macedoneanul, din Tesalonic. 3 A doua zi am ajuns la Sidon, iar Iulius, purtându-se cu omenie faţă de Pavel, i-a îngăduit să meargă la prietenii lui, ca să aibă grijă de el. 4 Am părăsit apoi locul acela şi, din cauză că vânturile băteau împotrivă, am pornit să navigăm pe lângă Cipru. 5 După ce am străbătut marea Ciliciei şi Pamfiliei am ajuns la Mira, în Licia. 6 Aici, centurionul a găsit o corabie alexandrină care pleca în Italia şi ne-a îmbarcat pe ea. 7 Am mers foarte încet vreme de mai multe zile, până ce, cu multă greutate, am ajuns la Cnid; fiindcă vântul nu ne slăbea, am navigat de-a lungul Cretei, pe lângă Salmona, 8 am trecut foarte greu de ea şi am sosit într-un loc numit Portul Bun, în apropierea căruia era cetatea Lasea.

9 Trecuse destul de mult timp şi călătoria devenise nesigură, trecuserăm chiar şi de vremea postului, şi din cauza aceasta, Pavel i-a sfătuit aşa: 10 „Oameni buni, după cum văd eu, drumul acesta va fi dificil şi cu multe pierderi, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar şi pentru vieţile noastre.” 11 Centurionul a ascultat însă mai mult de căpitanul corăbiei şi de stăpânul ei, decât de vorbele lui Pavel. 12 Şi, cum portul nu era bun de iernat, majoritatea au hotărât să plece de acolo şi, dacă se poate, să ajungă să ierneze în Fenix, un port aşezat cu faţa spre nord-vest şi sud-vest.

13 Începuse să sufle un vânt slab din sud, iar ei s-au gândit că îşi vor putea îndeplini planul; au ridicat ancora şi au pornit să navigheze de-a lungul Cretei, aproape de ţărm. 14 Nu după mult timp însă, a pornit să sufle dinspre Creta Euraculon, un vânt puternic ca un uragan. 15 Corabia a fost prinsă de furtună şi, nemaiputând face faţă, ne-am lăsat duşi în voia vântului. 16 Am trecut repede pe lângă capul unei insule mici, numite Cauda, şi cu greu am putut păstra barca de salvare. 17 Au ridicat-o şi au încins apoi corabia cu funii ajutătoare, pe dedesubt. Pentru că se temeau să nu fie împinşi spre nisipurile Sirtei, au coborât pânzele şi s-au lăsat aşa, duşi de vânt. 18 Eram izbiţi puternic de valuri şi, astfel, a doua zi au început să arunce încărcătura corăbiei. 19 În a treia zi au aruncat cu mâinile lor şi uneltele corăbiei. 20 Cum nu se mai văzuseră nici soarele nici stelele, de mai multe zile, iar furtuna era tot mai ameninţătoare, am ajuns să pierdem orice speranţă de scăpare.

21 Oamenii erau flămânzi de mai multe zile şi atunci Pavel s-a ridicat în mijlocul lor şi le-a zis: „Oameni buni, trebuia să mă ascultaţi şi să nu plecăm din Creta şi am fi fost scutiţi acum de necazul acesta şi de pierderi. 22 Dar vă îndemn: fiţi cu inimă bună! Nu vom pierde nimic, doar corabia, nici un suflet omenesc nu va pieri dintre noi. 23 Căci în noaptea aceasta mi s-a arătat un înger al lui Dumnezeu, al Dumnezeului căruia mă închin eu şi al căruia sunt, 24 şi el mi-a zis: Pavel, nu te teme, tu trebuie să te înfăţişezi înaintea Cezarului şi, iată, Dumnezeu îţi dăruieşte viaţa tuturor celor ce sunt pe corabie împreună cu tine! 25 De aceea, prindeţi curaj, oameni buni! Eu mă încred în Dumnezeu că va fi, cu-adevărat, aşa cum mi-a spus El. 26 Şi, iată, trebuie să dăm de vreo insulă!”

27 Era a paisprezecea noapte de când eram purtaţi de vânt prin Adriatica şi, pe la miezul nopţii, corăbierii au simţit că se apropie de pământ. 28 Au aruncat frânghia şi au măsurat treizeci şi şapte de metri, apoi au navigat mai departe şi au măsurat din nou, găsind douăzeci şi şapte de metri. 29 Temându-se să nu se izbească de stânci corabia, au aruncat patru ancore la pupa şi se rugau să se facă ziuă. 30 Corăbierii au încercat să fugă din corabie şi coborau barca de salvare, sub motiv că vor să arunce ancorele şi la prora. 31 Atunci Pavel a zis centurionului şi soldaţilor: „Dacă aceşti oameni nu rămân în corabie, nu puteţi fi salvaţi!”, 32 iar soldaţii au tăiat funiile bărcii de salvare şi au lăsat-o să cadă.

33 Înainte de ivirea zorilor, Pavel i-a sfătuit pe toţi să mănânce şi le-a zis: „Astăzi este a paisprezecea zi de când continuaţi să vă îngrijoraţi şi nu aţi mâncat nimic. 34 De aceea, vă rog, luaţi ceva de mâncare, căci va fi spre salvarea voastră şi nici un fir de păr nu vi se va pierde, nici unuia dintre voi.” 35 Zicându-le acestea, a luat pâinea, a mulţumit lui Dumnezeu în faţa tuturor, a frânt-o şi a început să mănânce. 36 Toţi au fost încurajaţi şi au mâncat. 37 Cu toţii, eram în corabie două sute şaptezeci şi şase de suflete. 38 După ce s-au săturat, au uşurat corabia aruncând grâul în mare, peste bord.

39 Când s-a făcut ziuă, nu vedeau încă pământul, dar unii au recunoscut un golf cu maluri nisipoase şi doreau să poată ajunge acolo cu corabia. 40 Au dezlegat ancorele, lăsându-le în mare şi, în acelaşi timp, au desfăcut funiile cârmei, au înălţat pânza mică în bătaia vântului şi au început să se îndrepte spre ţărm. 41 Au ajuns însă pe un val de nisip, între doi curenţi, iar corabia s-a înţepenit. Prora s-a înfipt în nisip şi a rămas nemişcată, iar pupa se sfărâma sub loviturile valurilor. 42 Soldaţii s-au sfătuit atunci să-i ucidă pe cei întemniţaţi, ca să nu scape vreunul prin înot. 43 Dar centurionul, vrând să-l scape pe Pavel, i-a împiedicat şi a poruncit ca cei ce pot înota să se arunce în apă şi să ajungă primii la ţărm. 44 Cei rămaşi s-au pus unii pe scânduri şi alţii pe alte resturi ale corăbiei şi, astfel, până la urmă, s-au salvat toţi şi au ajuns la ţărm.

1 După ce au scăpat, au aflat că numele insulei era Malta. 2 Locuitorii ei, barbarii, ne-au primit cu o prietenie deosebită, aprinzând un foc şi invitându-ne pe toţi să stăm în jurul lui, pentru că ploua şi era frig. 3 Pavel strânsese o grămadă de crengi şi le arunca în foc, când, din cauza căldurii, a ieşit o viperă şi s-a agăţat de mâna lui. 4 Când au văzut barbarii şarpele atârnând de mâna lui, şi-au zis între ei: „Cu siguranţă, omul acesta este un ucigaş şi, chiar dacă s-a salvat din valuri, dreptatea nu îl lasă să trăiască!” 5 Dar Pavel a scuturat şarpele în foc şi n-a păţit nimic. 6 Ei credeau că trebuie să se umfle sau să se prăbuşească deodată mort. Dar, după ce au aşteptat mult şi bine şi n-au văzut nimic neobişnuit şi-au schimbat părerea şi au început să spună că este un zeu. 7 Pământul din preajma acelui loc era al conducătorului insulei, numit Publius; el ne-a întâmpinat bine şi ne-a găzduit cu generozitate vreme de trei zile. 8 Tocmai atunci, tatăl lui Publius a căzut bolnav la pat, cu febră şi dizenterie. Pavel s-a dus la el, şi-a pus mâinile peste el şi, rugându-se, l-a vindecat. 9 Din cauza aceasta, au început să vină şi alţi bolnavi de pe insulă şi erau vindecaţi. 10 Ni s-a arătat o mare cinste şi, când a fost să plecăm, ne-au dat tot ce aveam nevoie.

11 După trei luni de zile, ne-am îmbarcat pe o corabie alexandrină care iernase în insulă şi care purta semnul Gemenilor. 12 Am ajuns la Siracuza şi am rămas acolo trei zile. 13 De acolo, am pornit să navigăm şi am ajuns la Regium. După o zi a început să bată vântul de miazăzi, iar în ziua următoare am sosit în portul Puteoli, 14 unde am găsit nişte fraţi şi, pentru că ne-au rugat, am rămas cu ei şapte zile. Şi astfel am ajuns la Roma. 15 Fraţii de aici au auzit despre noi şi au venit împreună cu noi până aproape de Forul lui Apius şi de Trei Taverne; când i-a văzut, Pavel i-a mulţumit lui Dumnezeu şi a prins curaj. 16 După ce am intrat în Roma, lui Pavel i s-a permis să stea în gazdă, undeva, fiind păzit de un soldat.

17 După trei zile el i-a chemat pe conducătorii iudeilor şi, când s-au adunat, le-a zis: „Fraţilor, eu nu am făcut nimic împotriva poporului sau a obiceiurilor strămoşeşti şi totuşi, am fost legat cu lanţuri în Ierusalim şi dat în mâinile romanilor. 18 După ce m-au judecat, ei au vrut să mă elibereze pentru că nu-mi găseau nici o vină vrednică de moarte. 19 Însă când iudeii s-au împotrivit, a trebuit să fac apel la Cezar, deşi nu mă gândeam să-mi învinuiesc propriul popor. 20 Din acest motiv v-am chemat să vă văd şi să vă vorbesc, căci eu port lanţurile acestea pentru nădejdea lui Israel.” 21 Ei i-au răspuns: „Noi nu am primit nici o scrisoare despre tine din Iudeea, nici nu a ajuns la noi vreun frate care să ne anunţe sau să ne vorbească ceva rău despre tine. 22 Am dori, astfel, să auzim de la tine ce gândeşti, pentru că, aşa cum am aflat, peste tot se vorbeşte împotriva acestei partide.”

23 Au stabilit cu el o zi şi au venit mulţi atunci, la locuinţa lui. De dimineaţa până seara, el le-a explicat şi le-a dat mărturie despre Împărăţia lui Dumnezeu, încercând să-i convingă de cele privitoare la Iisus, din Legea lui Moise şi din profeţi. 24 Unii au fost convinşi de cele spuse de el, alţii n-au crezut. 25 Nefiind de acord unii cu alţii, au început să plece, iar la sfârşit Pavel le-a zis acest cuvânt: „Bine a spus Duhul Sfânt prin profetul Isaia către părinţii voştri 26 când zicea:

27 Căci inima acestui popor s-a îngreunat: