1 Pavel, apostol al lui Hristos Iisus prin voinţa lui Dumnezeu, şi fratele Timotei, către Biserica lui Dumnezeu care se află în Corint şi către toţi sfinţii care se află în toată Ahaia: 2 har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Iisus Hristos.

3 Binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl îndurărilor şi Dumnezeul tuturor mângâierilor, 4 care ne mângâie în orice suferinţă a noastră, ca şi noi să-i putem mângâia pe cei care se află în orice suferinţă prin mângâierea cu care am fost mângâiaţi şi noi de Dumnezeu. 5 Căci după cum sunt din belşug pătimirile lui Hristos pentru noi, la fel, prin Hristos, este din belşug şi mângâierea noastră. 6 Aşadar, când suntem în necaz, suntem pentru mângâierea şi mântuirea voastră; când suntem mângâiaţi, suntem pentru mângâierea care vă face să înduraţi cu răbdare aceleaşi suferinţe pe care le îndurăm şi noi. 7 Şi nădejdea noastră în ceea ce vă priveşte este neclintită, ştiind că, după cum sunteţi părtaşi la pătimirile noastre, tot aşa sunteţi şi la mângâieri.

8 Fiindcă, fraţilor, vrem să ştiţi şi voi prin ce necaz am trecut în Asia, un necaz de care am fost copleşiţi peste măsură şi peste puterile noastre, încât ne pierduserăm nădejdea de a mai trăi. 9 Am crezut chiar că suntem condamnaţi la moarte, ca să nu ne încredem în noi înşine, ci în Dumnezeu, cel care învie morţii. 10 El ne-a scăpat de o astfel de moarte şi ne va scăpa, şi noi avem această nădejde că ne va scăpa din nou, 11 fiind ajutaţi prin rugăciunea voastră pentru noi, astfel încât prin darul dobândit de mai mulţi oameni, mulţi să aducă mulţumiri pentru noi.

12 Căci aceasta este mândria noastră: mărturia cugetului nostru că ne-am purtat, în lume şi mai ales faţă de voi, cu sinceritatea şi nevinovăţia lui Dumnezeu, nu cu înţelepciunea omenească, ci cu harul lui Dumnezeu. 13 Căci nu vă scriem altceva decât ceea ce citiţi şi cunoaşteţi. Şi sper că până la sfârşit veţi înţelege, 14 după cum aţi înţeles deja, că mândria voastră suntem noi, iar voi sunteţi mândria noastră în ziua Domnului nostru Iisus.

15 Cu această încredinţare voiam să vin mai întâi la voi, ca să primiţi un al doilea har. 16 De la voi să trec în Macedonia, apoi, din nou, din Macedonia să mă întorc la voi, iar voi să mă ajutaţi să plec în Iudeea. 17 Aşadar, plănuind acest lucru m-am purtat oare cu uşurătate? Sau ceea ce vreau, vreau oare după trup, astfel încât în mine să fie în acelaşi timp şi da şi nu? 18 Martor este Dumnezeu că faţă de voi cuvântul nostru nu este şi „da” şi „nu”. 19 Căci Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, cel pe care noi L-am vestit printre voi – eu, Silvan şi Timotei – nu a fost şi „da” şi „nu”, ci în el, nu a fost decât „da!” 20 Şi toate făgăduinţele lui Dumnezeu au devenit în El „da”. Şi de aceea, prin El, îi înălţăm lui Dumnezeu „aminul” nostru pentru slava sa. 21 Iar Dumnezeu este cel care ne întăreşte şi pe noi şi pe voi în Hristos. El ne-a uns, 22 ne-a pecetluit şi ne-a dat arvuna Duhului în inimile noastre.

23 Îl chem pe Dumnezeu ca martor al sufletului meu că nu am mai venit la Corint fiindcă am vrut să vă cruţ. 24 Nu că am fi noi stăpâni pe credinţa voastră, ci lucrăm împreună pentru bucuria voastră, fiindcă aţi rămas tari în credinţă.

1 M-am hotărât să nu mai vin la voi cu întristare, 2 fiindcă dacă eu vă întristez, atunci cine să mă înveselească dacă nu cei pe care i-am întristat? 3 Şi v-am scris aceasta ca, atunci când vin, să nu mă întristeze cei care trebuiau să mă bucure, încredinţat fiind, în ceea ce vă priveşte pe voi toţi, că bucuria mea este şi a voastră, a tuturor. 4 V-am scris fiind foarte mâhnit şi îngrijorat, cu multe lacrimi, nu ca să fiţi întristaţi, ci ca să cunoaşteţi dragostea nespus de mare pe care o am pentru voi.

5 Dacă cineva a adus întristare, nu m-a întristat doar pe mine, ci, măcar în parte, pe voi toţi, ca să nu spun mai mult. 6 Este de ajuns pentru el pedeapsa dată de majoritatea adunării, 7 aşa încât este mai bine să-l iertaţi şi să-l încurajaţi, ca să nu fie doborât de prea multă tristeţe. 8 Vă îndemn deci să vă arătaţi mai mult iubirea faţă de el. 9 De aceea v-am scris, ca să aflu din această încercare dacă sunteţi ascultători în toate. 10 Pe cel pe care-l iertaţi voi îl iert şi eu. Iar ceea ce am iertat, dacă am iertat ceva, am făcut-o pentru voi în faţa lui Hristos, 11 ca să nu fim înşelaţi de Satana, ale cărui gânduri le cunoaştem.

12 Când am ajuns la Troas şi Domnul mi-a deschis o uşă pentru evanghelia lui Hristos, 13 nu am avut pace în duhul meu, fiindcă nu l-am găsit pe fratele meu Tit şi, luându-mi rămas bun de la ei, am plecat spre Macedonia.

14 Mulţumire să-I fie adusă lui Dumnezeu, care ne duce la biruinţă în Hristos, şi care, prin noi, răspândeşte pretutindeni mireasma cunoaşterii Sale. 15 Fiindcă înaintea lui Dumnezeu noi suntem mireasma lui Hristos, şi între cei care se mântuiesc, şi între cei care pier. 16 Pentru unii suntem mireasma ce duce de la moarte spre moarte, iar pentru alţii mireasma ce duce de la viaţă spre viaţă. Şi cine este vrednic pentru acestea? 17 Căci noi nu suntem ca cei mulţi care fac negoţa cu cuvântul lui Dumnezeu, ci vorbim cu sinceritate din partea lui Dumnezeu şi înaintea lui Dumnezeu în Hristos.

1 Începem iarăşi să ne recomandăm? Sau avem nevoie, ca alţii, de scrisori de recomandare pentru voi sau de la voi? 2 Scrisoarea noastră sunteţi voi, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii. 3 Căci este limpede că voi sunteţi scrisoarea lui Hristos, alcătuită şi scrisăb nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui Viu, nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimilor voastre.

4 Avem această încredere înaintea lui Dumnezeu prin Hristos. 5 Nu că noi am fi în stare să gândim că ceva ar veni de la noi; puterea noastră vine de la Dumnezeu, 6 care ne face pe noi slujitorii noului legământ, nu ai literei, ci ai Duhului, fiindcă litera ucide, însă Duhul dă viaţă.

7 Iar dacă slujirea morţii,c săpată în piatră, a fost atât de măreaţă încât fiii lui Israel nu puteau privi faţa lui Moise din cauza slavei trecătoare, 8 cu cât mai măreaţă şi mai slăvită nu va fi slujirea Duhului? 9 Căci dacă slujirea care a adus pedeapsa a fost slăvită, cu cât mai mult o va întrece în slavă slujirea dreptăţii? 10 Iar în această privinţă, ceea ce a fost slăvit atunci, nici măcar nu a fost slăvit, faţă de slava covârşitoare de acum. 11 Căci dacă ceea ce era trecător a fost slăvit, cu mult mai mult este slăvit ceea ce nu piered!

12 De aceea, fiindcă avem această nădejde, ne purtăm în toate pe faţă, 13 nu ca Moise, care îşi punea un văl pe faţă, astfel încât fiii lui Israel să nu privească sfârşitul a ceea ce era trecător. 14 Dar gândurile lor s-au împietrit. Fiindcă şi până în ziua de azi, la citirea vechiului legământ, rămâne acelaşi văl, care nu s-a mai ridicat, fiindcă este desfiinţat doar în Hristos. 15 Până astăzi, ori de câte ori este citit Moise, se aşterne un văl peste inimile lor, 16 dar, de fiecare dată când cineva se întoarce spre Domnul, vălul este dat la o parte. 17 Căci Domnul este Duhul şi oriunde este Duhul Domnului, acolo este libertate. 18 Iar noi toţi, cu faţa descoperită, vedem ca într-o oglindă slava Domnului şi în acelaşi timp suntem schimbaţi într-o slavă tot mai mare, prin Duhul Domnului.

1 De aceea, având această slujire pe care am primit-o prin îndurarea Domnului, noi nu ne pierdem curajul. 2 Dimpotrivă, am părăsit lucrurile ascunse şi ruşinoase, şi nici nu umblăm cu şiretenie, nici nu falsificăm cuvântul lui Dumnezeu, ci, arătând adevărul, ne recomandăm pe noi înşine conştiinţei fiecărui om înaintea lui Dumnezeu. 3 Şi dacă evanghelia noastră rămâne sub un văl, ea este ascunsă pentru cei care pier, 4 pentru necredincioşi, cărora dumnezeul lumii acesteia le-a orbit gândurile necredincioase, ca să nu înţeleagă lumina evangheliei slavei lui Hristos, cel care este chipul lui Dumnezeu. 5 Căci noi nu ne vestim pe noi înşine, ci pe Iisus Hristos Domnul, noi fiind slujitorii voştri pentru Iisus. 6 Fiindcă Dumnezeu, cel care a spus: Să strălucească lumina din întuneric, este şi cel care a strălucit în inimile noastre, ca să lumineze cunoaşterea slavei lui Dumnezeu prin chipul lui Iisus Hristos.

7 Purtăm această comoară în vase de lut, ca puterea nemărginită să fie a lui Dumnezeu şi nu de la noi. 8 Suntem încolţiţi din toate părţile, dar nu suntem striviţi; suntem în impas, dar nu disperaţi; 9 suntem persecutaţi, dar nu părăsiţi; 10 purtăm întotdeauna în trupul nostru uciderea lui Iisus, ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru. 11 Căci noi, cei care trăim, suntem mereu daţi la moarte din cauza lui Iisus, ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru muritor. 12 Aşa încât în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa. 13 Noi avem acelaşi duh al credinţei despre care stă scris: Am crezut, de aceea am vorbit. Şi noi credem şi de aceea vorbim, 14 ştiind că Cel care L-a înviat pe Domnul Iisus ne va învia şi pe noi împreună cu Iisus şi ne va aşeza împreună cu voi. 15 Şi toate acestea sunt pentru voi, pentru ca, prisosind harul, să se înmulţească prin cât mai mulţi mulţumirile aduse pentru slava lui Dumnezeu.

16 De aceea nu ne pierdem curajul, ci dimpotrivă, dacă omul nostru din afară se nimiceşte,e cel lăuntric se înnoieşte din zi în zi. 17 Pentru că încercarea noastră uşoară de acum ne pregăteştef o nespus de mare şi veşnică slavă. 18 Noi nu privim la cele văzute, ci la cele nevăzute, fiindcă cele care se văd sunt trecătoare, iar cele care nu se văd sunt veşnice.

1 Căci ştim că, deşi cortul nostru va fi distrus, adică această casă pământească, avem o locuinţă de la Dumnezeu în ceruri, o casă veşnică şi nefăcută de mână omenească. 2 De aceea suspinăm în coliba aceasta, dorind cu ardoare să ne înveşmântăm cu locuinţa noastră din cer, 3 desigur, dacă vom fi găsiţi îmbrăcaţi, nu goi. 4 Căci, fiind în acest cort, suspinăm împovăraţi: fiindcă nu vrem să ne dezbrăcăm, ci să ne îmbrăcăm, pentru ca ceea ce este muritor să fie înghiţit de viaţă. 5 Cel care ne-a făcut pentru aceasta este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului.

6 De aceea avem întotdeauna încredere şi ştim că, dacă locuim în trup, suntem departe de casă, de Domnul, 7 fiindcă umblăm prin credinţă, nu prin ceea ce se vede. 8 Avem încredere şi mai degrabă am vrea să plecăm din trup şi să locuim la Domnul. 9 De aceea ne străduim să-I fim plăcuţi Lui, fie că rămânem în trup, fie că îl părăsim. 10 Căci toţi trebuie să ne arătăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca fiecare să fie răsplătit potrivit cu ceea ce a făcut pe când era în trup, fie bine, fie rău.

11 Cunoscând, aşadar, teama de Domnul, îi convingem pe oameni; Dumnezeu ne cunoaşte pe deplin şi sper că şi voi ne cunoaşteţi pe deplin în cugetul vostru. 12 Nu ne recomandăm iar în faţa voastră, ci vă dăm prilejul să vă mândriţi cu noi, ca să aveţi răspuns în faţa celor ce se laudă cu ce se vede, nu cu inima. 13 Dacă ne-am purtat nebuneşte, am făcut-o pentru Dumnezeu, iar dacă ne purtăm cu înţelepciune, o facem pentru voi. 14 Căci iubirea lui Hristos ne obligă, deoarece socotim că unul singur a murit pentru toţi şi deci toţi au murit. 15 Şi a murit pentru toţi, ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel care a murit şi a înviat pentru ei.

16 Aşadar, de acum înainte noi nu mai cunoaştem pe nimeni în felul oamenilor. Dacă L-am cunoscut pe Hristos în felul oamenilor, acum nu-L mai cunoaştem astfel. 17 Dacă cineva este în Hristos, este o făpturăg nouă: lucrurile vechi au trecut şi iată s-au înnoit. 18 Şi toate sunt de la Dumnezeu, cel care ne-a împăcat cu Sine prin Hristos şi ne-a dat misiunea împăcării. 19 Aşadar, Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu Sine, neţinând seama de greşelile oamenilor şi încredinţându-ne cuvântul împăcării. 20 Noi suntem deci solii lui Hristos, ca şi cum Dumnezeu v-ar îndemna prin noi: vă rugăm, pentru Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu! 21 Pe Cel care nu a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim, în El, dreptatea lui Dumnezeu.

1 Ca unii care lucrăm împreună cu El, vă rugăm deci să nu primiţi în zadar harul lui Dumnezeu, 2 căci El spune:

11 Corintenilor, v-am vorbit deschis, inima noastră s-a deschis larg. 12 Nu inima noastră s-a închis pentru voi, ci dragostea voastră pentru noi. 13 Vă vorbesc ca unor copii, răsplătiţi-ne la fel, deschideţi-vă şi voi!

14 Nu vă înjugaţi în chip nepotrivit cu necredincioşii: ce legătură este între dreptate şi nelegiuire? Şi ce au în comun lumina şi întunericul? 15 Ce înţelegere poate exista între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? 16 Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Fiindcă noi suntem Templul Dumnezeului celui Viu, după cum a spus Dumnezeu:

1 Preaiubiţilor, fiindcă avem aceste făgăduinţe, să ne curăţăm de orice întinare a trupului şi a duhului, şi să ne desăvârşim în sfinţenie, în teama de Dumnezeu.

2 Deschideţi-vă inima faţă de noi! Nu am nedreptăţit pe nimeni, nu am vătămat pe nimeni, nu am profitat de nimeni. 3 Nu spun aceasta ca să condamn pe cineva, fiindcă am spus mai înainte că voi sunteţi în inima noastră, ca să murim şi să trăim împreună. 4 Am mare încredere în voi şi mă mândresc mult cu voi: am avut parte din plin de mângâiere şi am fost copleşit de bucurie în toate încercările noastre.

5 Căci şi după ce am venit în Macedonia, trupurile noastre nu au găsit nici un pic de odihnă, ci am avut necazuri din toate părţile: din afară lupte, dinăuntru necazuri. 6 Însă Dumnezeu, cel care îi mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit 7 şi nu numai prin venirea lui, ci şi prin mângâierea pe care a primit-o de la voi; el ne-a făcut cunoscută dorinţa voastră mare, suspinul vostru, râvna voastră pentru mine, ceea ce m-a bucurat şi mai mult. 8 Şi chiar dacă v-am mâhnit cu scrisoarea, nu îmi pare rău. Şi chiar dacă mi-ar fi părut rău – deşi scrisoarea aceasta v-a întristat doar pentru o scurtă vreme – 9 acum mă bucur, nu fiindcă aţi fost întristaţi, ci fiindcă întristarea v-a dus la căinţă. Căci v-aţi întristat după voinţa lui Dumnezeu, ca să nu suferiţi nimic din partea noastră. 10 Tristeţea după voinţa lui Dumnezeu naşte o căinţă care duce la mântuire şi nimeni nu o regretă; dar întristarea lumii duce la moarte. 11 Căci iată câtă râvnă a născut în voi tocmai această întristare de la Dumnezeu! Dar ce râvnă, ce apărare, ce indignare, ce teamă, ce dorinţă aprinsă, cât zel, ce pedeapsă! În toate v-aţi dovedit curaţi în această privinţă! 12 Însă dacă v-am scris, nu am făcut-o din cauza celui care a săvârşit nedreptatea, nici a celui care a suferit-o, ci ca să se arate râvna voastră pentru noi înaintea lui Dumnezeu. 13 Pentru aceasta am fost mângâiaţi.

Pe lângă această bucurie a noastră, ne-am bucurat şi mai mult de bucuria lui Tit, căruia voi toţi i-aţi liniştit sufletul. 14 Căci dacă m-am mândrit cu ceva în privinţa voastră faţă de el, nu m-am făcut de ruşine, ci, după cum în toate v-am spus adevărul, şi mândria noastră în faţa lui Tit a fost adevărată. 15 Iar iubirea lui pentru voi este şi mai mare când îşi aduce aminte de ascultarea voastră a tuturor şi de felul în care l-aţi primit, cu frică şi cutremur. 16 Mă bucur că pot avea încredere în voi în toate privinţele.

1 Fraţilor, vă facem cunoscut harul pe care l-a dat Dumnezeu în Bisericile din Macedonia. 2 Căci în mijlocul marii suferinţe cu care au fost încercaţi, belşugul bucuriei şi sărăcia lor grea au prisosit prin bogăţia dărniciei lor. 3 Eu dau mărturie că au dat de bunăvoie după puterile lor, ba chiar peste puterile lor 4 şi ne-au cerut cu multe rugăminţi harul de a lua parte la ajutorarea sfinţilor. 5 Şi nu aşa cum speram noi, ci mai întâi s-au dăruit pe ei înşişi Domnului şi apoi nouă, prin voinţa lui Dumnezeu, 6 aşa încât l-am rugat pe Tit să ducă la capăt şi printre voi această strângere de ajutoare pe care o începuse. 7 Dar, aşa cum prisosiţi în toate, în credinţă şi în cuvânt, în cunoaştere şi zel şi în dragostea pe care aţi primit-o de la noi, să prisosiţi şi în această binefacere.

8 Nu spun aceasta ca pe o poruncă, ci, prin exemplul râvnei altora, vreau să pun la încercare adevărul iubirii voastre. 9 Căci voi cunoaşteţi harul Domnului nostru Iisus Hristos care, deşi era bogat, s-a făcut sărac, astfel încât prin sărăcia Lui voi să deveniţi bogaţi. 10 În această privinţă vă dau un sfat: această binefacere vă este folositoare vouă care, încă de anul trecut, aţi dorit să faceţi ceva şi aţi şi făcut. 11 Acum, din ceea ce aveţi, duceţi la bun sfârşit această lucrare, pentru ca împlinirea ei să fie pe măsura voinţei voastre pline de râvnă. 12 Fiindcă dacă există bunăvoinţă, darul este primit, potrivit cu ceea ce are cineva, nu cu ceea ce nu are. 13 Nu trebuie să li se aducă uşurare altora prin strâmtorarea voastră, ci să fie un echilibru: 14 belşugul vostru de acum să umple sărăcia lor, ca şi belşugul lor să fie pentru sărăcia voastră, să fie un echilibru, 15 după cum este scris:

16 Să-I mulţumim lui Dumnezeu, cel care a pus acelaşi zel pentru voi în inima lui Tit, 17 căci el nu numai că a primit îndemnul nostru, dar, fiind şi mai plin de râvnă, a plecat la voi de bunăvoie. 18 Împreună cu el l-am trimis şi pe fratele care este lăudat în toate Bisericile datorită evangheliei, 19 ba, mai mult, a fost şi ales de către Biserici ca însoţitorul nostru de călătorie în această lucrare de binefacere înfăptuită de noi pentru însăşi slava Domnului şi pentru a vă arăta înflăcărarea noastră. 20 Prin aceasta ne ferim ca cineva să ne vorbească de rău pentru strângerea de daruri pe care am făcut-o, 21 deoarece căutăm să facem ceea ce este bine nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor. 22 L-am trimis cu ei şi pe fratele pe care l-am pus la încercare în multe împrejurări, de multe ori, şi a fost plin de zel. Acum însă este şi mai plin de râvnă, prin marea lui încredere pe care o are în voi. 23 Astfel, fie pentru Tit, însoţitorul şi colaboratorul meu pe lângă voi, fie pentru fraţii noştri, apostolii Bisericii şi slava lui Hristos, 24 arătaţi înaintea Bisericilor dovada iubirii voastre şi motivul pentru care suntem mândri de voi.

1 Despre această slujire în folosul sfinţilor este de prisos să vă mai scriu: 2 cunosc bunăvoinţa voastră cu care mă laud în faţa macedonenilor când vine vorba de voi, spunându-le că Ahaia este gata încă de anul trecut, iar zelul vostru i-a încurajat pe mai mulţi. 3 I-am trimis pe fraţi pentru ca mândria noastră în ceea ce vă priveşte să nu fie zădărnicită în această privinţă, ci să fiţi gata, aşa cum am spus, 4 aşa încât dacă vor veni cu mine nişte macedoneni şi vă vor găsi nepregătiţi, să nu cumva să fim făcuţi noi de ruşine, ca să nu mai spun că şi voi, pentru încrederea avută. 5 Aşadar, am socotit că trebuie să îi rog pe fraţi să vină înainte la voi şi să pregătească darul pe care l-aţi promis, ca el să fie gata ca un adevărat dar, nu cu zgârcenie.

6 Cine seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va secera, dar cine va semăna din belşug, din belşug va secera. 7 Fiecare să dea cum a hotărât în inima lui: nu cu regret, nici din obligaţie, căci Dumnezeu îl iubeşte pe cel care dă cu bucurie. 8 Iar Dumnezeu are puterea să vă facă să prisosiţi în orice har, ca să fiţi mereu îndestulaţi în toate şi să prisosiţi în orice faptă bună, 9 după cum stă scris:

1 Eu însumi, Pavel, vă îndemn, pentru blândeţea şi bunătatea lui Hristos, eu, cel „atât de smerit când sunt în faţa voastră, dar plin de îndrăzneală când sunt departe”, 2 vă rog ca atunci când voi fi de faţă să nu fiu nevoit să-mi arăt îndrăzneala pe care am de gând să o folosesc împotriva unora care cred că noi trăim potrivit dorinţelor omeneşti. 3 Căci, deşi trăim în trup,h noi nu ne luptăm trupeşte.i 4 Căci armele luptei noastre nu sunt trupeşti, ci puternice prin Dumnezeu, ca să dărâme întăriturile; noi distrugem argumentele 5 şi orice trufie care se ridică împotriva cunoaşterii de Dumnezeu şi supunem orice gând ascultării de Hristos 6 şi suntem gata să pedepsim orice neascultare, odată ce ascultarea voastră se va fi împlinit.

7 Priviţi lucrurile în faţă! Dacă cineva crede că este al lui Hristos, să se gândească şi aşa: după cum el este al lui Hristos, tot aşa suntem şi noi. 8 Şi chiar dacă m-aş mândri mai mult cu autoritatea pe care Domnul ne-a dat-o pentru zidirea, nu pentru dărâmarea voastră, tot nu m-aş ruşina. 9 Nu vreau să par că vă înspăimânt cu scrisorile mele, 10 fiindcă ei spun: „Da, scrisorile lui sunt grele şi tari, dar când e de faţă e slab, iar cuvântul lui fără greutate”. 11 Să ţină seamă aceştia că, aşa cum suntem în cuvânt, în scrisorile noastre, când nu suntem de faţă, tot aşa vom fi în faptă şi când vom fi de faţă.

12 Noi nu îndrăznim să ne numărăm printre ei sau să ne comparăm cu unii care se recomandă singuri; fiindcă ei sunt lipsiţi de judecată, căci se măsoară pe ei cu ei înşişi şi se compară tot cu ei înşişi. 13 Noi însă nu ne vom mândri peste măsură, ci după măsura hotărâtă de Dumnezeu ca măsură: să ajungem până la voi. 14 Fiindcă nu ne întindem peste măsură ca şi cum nu am fi ajuns până la voi, căci până la voi am ajuns cu evanghelia lui Hristos. 15 Nu ne mândrim peste măsură cu truda altora, ci avem nădejde, odată cu creşterea credinţei voastre, să devenim şi mai mari printre voi, potrivit măsurii hotărâte nouă, 16 pentru a duce vestea cea bună în ţinuturile de dincolo de voi, fără să intrăm peste lucrarea altuia, ca să nu ne mândrim cu lucruri deja făcute. 17 Cel care se laudă, să se laude în Domnul, 18 fiindcă nu acela care se recomandă singur este recunoscut, ci acela pe care Îl recomandă Domnul!

1 Ah! Dacă aţi putea răbda puţină nebunie din partea mea! Dar, chiar aşa, răbdaţi-mă!j 2 Căci sunt gelos pentru voi cu gelozia lui Dumnezeu! V-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată, 3 dar mă tem ca nu cumva gândurile voastre să fie abătute de la simplitatea şi de la curăţia lui Hristos, aşa cum şi şarpele a amăgit-o pe Eva cu şiretenia lui. 4 Într-adevăr, dacă vine cineva şi vă vesteşte un alt Iisus, pe care nu L-am vestit noi, sau dacă primiţi un alt Duh, pe care nu L-aţi primit, sau o altă evanghelie, pe care nu aţi primit-o, ce bine îl primiţi! 5 Totuşi eu nu cred că am fost cu ceva mai prejos decât aceşti apostoli „nemaipomeniţi”! 6 Dar dacă sunt, cumva, nepriceput în vorbire, nu sunt şi în cunoaştere, aşa cum v-am arătat în toate felurile şi mereu.

7 Am făcut oare un păcat umilindu-mă astfel încât voi să fiţi înălţaţi când v-am predicat fără plată evanghelia lui Dumnezeu? 8 Am păgubit alte Biserici, primind de la ele plată, ca să vă slujesc vouă! 9 Chiar şi între voi, când am dus lipsă, nu am fost pentru nimeni o povară, fiindcă nevoia mi-au acoperit-o fraţii care au venit din Macedonia şi în toate am avut şi voi avea grijă să nu vă fiu o povară. 10 Pe adevărul lui Hristos care este în mine, această pricină de laudă nu îmi va fi luată în ţinuturile Ahaiei! 11 De ce? Pentru că nu vă iubesc? Dumnezeu ştie!

12 Dar fac aceasta şi o voi face ca să le înlătur orice prilej celor ce caută prilej să fie socotiţi deopotrivă cu noi în lucrurile cu care se mândresc. 13 Astfel de oameni sunt apostoli falşi, lucrători vicleni care se prefac apostoli ai lui Hristos. 14 Şi nu e de mirare! Fiindcă însuşi Satan se preface în înger de lumină. 15 De aceea nu e lucru mare dacă şi slujitorii lui se prefac că sunt slujitori ai dreptăţii. Sfârşitul lor va fi pe măsura faptelor lor.

16 Vă spun încă o dată: să nu creadă nimeni că sunt om fără minte! Sau mai degrabă socotiţi-mă ca pe un om fără minte, ca să mă pot lăuda şi eu puţin. 17 Ceea ce spun când mă laud, nu spun de la Domnul, ci ca şi cum aş vorbi fără minte. 18 De vreme ce atât de mulţi se laudă cu lucruri omeneşti, mă voi lăuda şi eu. 19 Căci voi, care sunteţi înţelepţi, îi răbdaţi cu bucurie pe cei fără de minte! 20 Fiindcă voi răbdaţi dacă cineva vă subjugă, vă mănâncă, vă ia în stăpânire, se poartă cu trufie sau dacă vă loveşte: 21 cu ruşine o spun, am fost slabi! Dar, orice ar îndrăzni cineva – vorbesc ca un nebun – îndrăznesc şi eu! 22 Sunt ei evrei? Sunt şi eu! Sunt ei israeliţi? Sunt şi eu! Sunt ei seminţia lui Avraam? Sunt şi eu! 23 Sunt ei slujitori ai lui Hristos? – vorbesc ca ieşit din minţi – eu sunt mai mult: în osteneli şi mai mult, în închisori, şi mai mult, în bătăi, cu mult mai mult, adesea fiind chiar aproape de moarte. 24 De cinci ori am primit de la iudei cele treizeci şi nouă de lovituri, 25 de trei ori am fost bătut cu vergile, o dată am fost bătut cu pietre, de trei ori am naufragiat, petrecând o zi şi-o noapte în largul mării, 26 adesea în călătorii, în primejdiile râurilor, în pericole din cauza tâlharilor, în pericole din partea celor din neamul meu, în pericole din partea neamurilor, în primejdii în cetate, în primejdii în deşert, în primejdii pe mare, în primejdii printre fraţii falşi, 27 în muncă grea şi în osteneală, adesea veghind, flămând şi însetat, de multe ori postind, înfrigurat şi gol. 28 Şi, pe lângă lucrurile din afară, mai aveam şi grija mea de fiecare zi, neliniştea pentru toate Bisericile. 29 Cine este slab fără să fiu şi eu slab? Cine este ispitit la păcat fără să-mi pese şi mie?

30 Dacă ar fi să mă mândresc, m-aş mândri cu slăbiciunea mea. 31 Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, care este binecuvântat în veci, ştie că nu mint. 32 În Damasc, etnarhul regelui Areta păzea cetatea Damascului ca să mă aresteze, 33 dar am fost coborât într-un coş, pe lângă zid, şi am scăpat din mâinile lui.

1 Trebuie să mă laud, deşi nu-mi este de nici un folos! Totuşi voi vorbi despre viziunile şi revelaţiile primite de la Domnul. 2 Ştiu un om în Hristos care, cu paisprezece ani în urmă – dacă era în trup, nu ştiu; dacă era în afara trupului, nu ştiu, Dumnezeu o ştie – a fost răpit până la al treilea cer. 3 Şi ştiu că acest om – dacă era în trup sau în afara trupului, nu ştiu, Dumnezeu o ştie – 4 a fost răpit până în paradis şi a auzit cuvinte de negrăit, pe care omului nu îi este îngăduit să le rostească. 5 Cu acel om mă voi mândri, dar cu mine nu mă voi mândri, decât în slăbiciunile mele. 6 Chiar dacă aş vrea să mă laud, nu aş fi om fără minte, fiindcă aş spune adevărul. Dar mă feresc, ca nu cumva cineva să mă considere mai mult decât ceea ce vede în mine sau aude de la mine. 7 Şi datorită măreţiei revelaţiilor, ca să nu devin trufaş, mi-a fost dat un spin în trup, un trimis al Satanei, să mă lovească, aşa încât să nu mă îngâmf. 8 De trei ori L-am rugat pe Domnul despre lucrul acesta, ca să-l îndepărteze de la mine, 9 dar El mi-a spus: „Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune”. De aceea mai degrabă mă voi mândri bucuros cu slăbiciunile mele, ca să rămână peste mine puterea lui Hristos. 10 Deci mă bucur în slăbiciuni, în insulte, în greutăţi, prigoane şi strâmtorări, pentru Hristos: când sunt slab, atunci sunt tare.

11 Am ajuns om fără minte! Voi m-aţi silit! Căci voi eraţi datori să mă recomandaţi pe mine. Fiindcă nu am fost cu nimic mai prejos decât aceşti apostoli nemaipomeniţi, chiar dacă eu nu sunt nimic. 12 Într-adevăr, semnele apostolului au fost săvârşite printre voi cu toată statornicia, prin semne, minuni şi fapte pline de putere. 13 Prin ce sunteţi voi mai prejos decât celelalte Biserici? Oare pentru că nu v-am fost o povară? Iertaţi-mi, vă rog, această nedreptate! 14 Iată, sunt gata să vin la voi pentru a treia oară şi nu voi fi o povară, pentru că eu nu umblu după lucrurile voastre, ci după voi, fiindcă nu copiii sunt datori să adune comori pentru părinţi, ci părinţii pentru copii. 15 Iar eu, cu cea mai mare bucurie, voi cheltui şi mă voi cheltui cu totul pentru sufletele voastre. Dacă vă iubesc mai mult, trebuie să fiu iubit mai puţin? 16 Fie! Nu v-am fost o povară, dar fiind priceput, v-am prins prin vicleşug. 17 V-am stors eu oare prin vreunul din cei pe care i-am trimis la voi? 18 L-am rugat pe Tit, iar cu el am mai trimis un frate. A fost Tit lacom la voi? Nu am umblat noi în acelaşi duh, pe aceleaşi urme?

19 De multă vreme vă închipuiţi că ne apărăm în faţa voastră. Noi vorbim înaintea lui Dumnezeu în Hristos: preaiubiţilor, toate aceste lucruri sunt pentru zidirea voastră. 20 Căci mă tem ca atunci când voi veni să nu vă găsesc aşa cum nu vreau, iar eu să fiu găsit de voi aşa cum nu vreţi. Nu cumva să găsesc certuri, invidie, mânie, răzvrătiri, bârfe, şuşoteli, înfumurare şi neînţelegeri! 21 Nu cumva, atunci când voi veni din nou, să mă umilească Dumnezeu din cauza voastră şi să trebuiască să-i plâng pe mulţi dintre aceia care au păcătuit înainte şi nu s-au întors de la necurăţia, desfrânarea şi neruşinarea pe care le-au săvârşit.

1 Aceasta este a treia oară când vin la voi: „orice cuvânt să fie întemeiat pe mărturia a doi sau trei martori.” 2 Când am fost cu voi a doua oară, le-am spus acelora care păcătuiseră şi o spun din nou tuturor celorlalţi, acum, când sunt departe, că dacă vin iarăşi, voi fi necruţător, 3 de vreme ce căutaţi o dovadă că în mine vorbeşte Hristos, cel care nu este slab faţă de voi, ci este puternic în mijlocul vostru. 4 Căci El a fost răstignit din slăbiciune, dar trăieşte prin puterea lui Dumnezeu. Şi noi suntem slabi în El, dar vom trăi cu El prin puterea lui Dumnezeu pentru voi.

5 Cercetaţi-vă pe voi înşivă să vedeţi dacă sunteţi în credinţă, puneţi-vă pe voi înşivă la încercare. Oare nu înţelegeţi că Iisus Hristos e în voi? Numai să nu cădeţi la încercare! 6 Sper că veţi şti că noi nu suntem nişte căzuţi la încercare! 7 Ne rugăm înaintea lui Dumnezeu să nu faceţi nici un rău, nu ca să apărem noi ca trecuţi de încercare, ci ca voi să faceţi binele, iar noi să fim ca nişte căzuţi la încercare. 8 Căci noi nu avem nici o putere împotriva adevărului, ci pentru adevăr. 9 Noi ne bucurăm când suntem slabi, iar voi puternici şi ne rugăm şi pentru desăvârşirea voastră. 10 De aceea vă scriu aceste lucruri fiind departe, ca atunci când voi fi prezent să nu mă port cu asprime, după autoritatea pe care mi-a dat-o Domnul, spre zidire şi nu spre dărâmare.

11 În rest, fraţilor, bucuraţi-vă, fiţi desăvârşiţi, încurajaţi-vă, fiţi un singur cuget, iar Dumnezeul iubirii şi al păcii va fi cu voi. 12 Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu o sărutare sfântă. Toţi sfinţii vă îmbrăţişează.

13 Harul Domnului Iisus Hristos, iubirea lui Dumnezeu şi comuniunea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi!