1TI
Prima epistolă a apostolului Pavel către Timotei
1
Salutări
1 Pavel, apostol al lui Hristos Iisus, după porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi a lui Hristos Iisus, nădejdea noastră, 2 către Timotei, adevărat fiu în credinţă, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Hristos Iisus, Domnul nostru.
Sfaturi împotriva învăţătorilor falşi
3 După cum te-am îndemnat când am plecat spre Macedonia, rămâi în Efes, ca să porunceşti unora să nu răspândească alte învăţături 4 şi să nu dea atenţie miturilor şi genealogiilor care nu se mai sfârşesc. Acestea aduc mai degrabă certuri decât lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu care se înfăptuieşte prin credinţă. 5 Iar ţinta porunciia este dragostea care vine din inimă curată, din conştiinţa bună şi din credinţa sinceră. 6 Unii s-au abătut de la acestea şi au alunecat în vorbire deşartă. 7 Ei vor să fie învăţători ai Legii, fără să înţeleagă însă nici ce spun, nici lucrurile de care vor să îi convingă pe alţii.
8 Noi ştim că Legea este bună dacă cineva o foloseşte cum se cuvine. 9 Ştim că Legea nu este dată pentru oamenii drepţi, ci pentru cei fărădelege şi nesupuşi, necredincioşi şi păcătoşi, fără evlavie şi întinaţi, pentru ucigaşi de tată şi de mamă, pentru asasini, 10 pentru desfrânaţi, homosexuali, pentru negustori de sclavi, pentru mincinoşi, pentru cei care jură strâmb sau săvârşesc orice alt lucru care se împotriveşte învăţăturii sănătoase, 11 cea după evanghelia slavei fericitului Dumnezeu, evanghelie care mi-a fost încredinţată.
Mulţumire pentru bunătatea chemării divine
12 Îi mulţumesc Celui ce m-a întărit, Hristos Iisus, Domnul nostru, fiindcă m-a găsit vrednic de încredere şi m-a chemat să-I slujesc. 13 Deşi în trecut huleam, prigoneam şi batjocoream Biserica, El mi-a arătat îndurare, pentru că am făcut acele lucruri din neştiinţă, în lipsa credinţei. 14 Iar harul Domnului nostru s-a revărsat din plin asupra mea, împreună cu credinţa şi dragostea care sunt în Iisus Hristos.
15 Vrednic de crezut şi pe deplin vrednic de primit este cuvântul: „Hristos Iisus a venit în lume să-i mântuiască pe cei păcătoşi”, dintre care cel dintâi sunt eu. 16 De aceea mi s-a arătat îndurare, ca în mine, cel dintâi dintre păcătoşi, Hristos Iisus să-şi arate pe deplin îndelunga Sa răbdare, ca exemplu pentru cei care vor crede în El şi vor primi viaţa veşnică. 17 Iar Împăratului veacurilor, nemuritorului, nevăzutului, unicului Dumnezeu – cinste şi slavă, în vecii vecilor. Amin!
Responsabilitatea lui Timotei
18 Această poruncă ţi-o încredinţez, Timotei, fiule, potrivit profeţiilor făcute în trecut despre tine, ca prin ele să duci lupta cea bună, 19 având credinţă şi o conştiinţă bună, pe care unii au părăsit-o şi de aceea şi-au pierdutb credinţa. 20 Printre ei sunt Imeneu şi Alexandru, pe care i-am dat Satanei, ca să se înveţe să nu mai vorbească împotriva lui Dumnezeu.c
2
Nevoia de rugăciune pentru toţi oamenii
1 Astfel, vă îndemn, mai înainte de toate, să înălţaţi cereri, rugăciuni, mijlociri şi mulţumiri pentru toţi oamenii, 2 pentru împăraţi şi pentru toţi cei care conduc, ca să trăim în pace şi în linişte, cu toată evlavia şi cuviinţa. 3 Acesta este un lucru bun şi plăcut înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, 4 care doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să ajungă la cunoaşterea adevărului. 5 Fiindcă există un singur Dumnezeu şi un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, omul Iisus Hristos, 6 care s-a dat pe Sine ca preţ de răscumpărare pentru toţi – şi ca mărturie adusă la timpul potrivit. 7 Pentru acest lucru am fost eu făcut propovăduitor şi apostol – spun adevărul, nu mint – învăţător al neamurilor în credinţă şi adevăr.
Sfaturi pentru rugăciune
8 Prin urmare, vreau ca bărbaţii să se roage pretutindeni, înălţându-şi mâinile curate, fără mânie şi fără îndoieli.
9 De asemenea, şi femeile, să se roage îmbrăcându-se decent, cu modestie şi cuminţenie, fără pieptănături pretenţioase, aur, mărgăritare sau veşminte costisitoare, 10 ci cu fapte bune, aşa cum li se cuvine unor femei care spun că sunt evlavioase. 11 Femeia să primească învăţătura în linişte, în deplină supunere. 12 Femeia să nu-l înveţe pe bărbat şi nici să-l stăpânească; dimpotrivă, să fie liniştită. 13 Fiindcă mai întâi a fost plăsmuit Adam, apoi Eva. 14 Şi nu Adam a fost înşelat, ci femeia a fost înşelată şi a păcătuit; 15 însă va fi mântuită prin naşterea de copii, dacă rămâne în credinţă, iubire şi sfinţenie, şi în cuminţenie.
3
Calităţile slujitorilor spirituali
1 Vrednic de crezut este cuvântul acesta: „dacă cineva râvneşte să devină episcop, bun lucru doreşte”. 2 Dar episcopul trebuie să aibă o viaţă fără reproş, să fie bărbatul unei singure femei, să fie treaz, cumpătat, vrednic de cinste, primitor de oaspeţid, capabil să-i înveţe pe alţii, 3 nu beţiv sau violent, ci blând, paşnic şi să nu fie iubitor de bani. 4 El trebuie să îşi conducă bine propria casă, să aibă copii supuşi, cu tot respectul, 5 pentru că, dacă cineva nu ştie să îşi conducă propria casă, cum va avea grijă de Biserica lui Dumnezeu? 6 El nu trebuie să fie recent convertit, ca nu cumva, mândrindu-se, să cadă în osânda Diavolului. 7 Şi trebuie să fie respectate şi de cei din afara Bisericii, ca să nu fie dispreţuit şi să cadă în osânda Diavolului.
8 Diaconii, de asemenea, trebuie să fie cinstiţi, sinceri, nu băutori de mult vin,f nu lacomi de câştig necinstit. 9 Ei trebuie să păstreze taina credinţei având conştiinţa curată. 10 Să fie mai întâi puşi la încercare şi doar apoi, dacă se dovedesc fără reproş, să îndeplinească slujba de diaconi. 11 Femeile, de asemenea, trebuie să fie cinstite, să nu fie bârfitoare, să fie cumpătate şi credincioase în toate privinţele. 12 Diaconul să fie bărbatul unei singure femei şi să îşi conducă bine copiii şi casa. 13 Fiindcă cei ce slujesc bine ca diaconi dobândesc un loc de cinste şi mult curaj în credinţa în Hristos Iisus.
Revelarea tainei credinţei
14 Nădăjduiesc să vin la tine în curând, însă îţi scriu aceste lucruri pentru ca, 15 dacă eu întârzii, tu să ştii cum trebuie să te porţi în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui Viu, stâlpul şi temelia adevărului. 16 Şi cu adevărat, mare este taina credinţei adevărate:
El s-a arătat în trup,
a fost dovedit drept în Duhul,
a fost văzut de îngeri,
a fost propovăduit între neamuri,
a fost crezut în lume,
a fost înălţat în slavă.
4
Timpurile din urmă şi învăţătorii falşi
1 Iar Duhul spune lămurit că, în timpurile de pe urmă, unii vor părăsi credinţa şi se vor lua după duhuri înşelătoare şi învăţăturile demonilor, 2 din cauza ipocriziei unor mincinoşi însemnaţi cu fierul roşu în conştiinţa lor. 3 Aceştia interzic căsătoria şi impun abţinerea de la unele mâncăruri pe care Dumnezeu le-a făcut pentru a fi primite cu mulţumire de către cei care cred şi cunosc adevărul. 4 Pentru că orice lucru pe care l-a creat Dumnezeu este bun şi nimic nu este de lepădat, dacă este primit cu mulţumire, 5 fiindcă este sfinţit prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.
Slujitorul bun
6 Dacă îi vei învăţa pe fraţi aceste lucruri vei fi un bun slujitor al lui Hristos Iisus, hrănit din cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături pe care ai urmat-o. 7 Iar de basmele lumeşti şi de poveştile băbeşti, fereşte-te! Străduieşte-te să trăieşte în evlavie, 8 fiindcă strădania trupeascăg nu foloseşte atât de multh, dar evlavia este folositoare în toate privinţele, având atât făgăduinţa vieţii de acum, cât şi a celei viitoare. 9 Vrednic de crezut şi de primit este acest cuvânt 10 şi pentru aceasta lucrăm şi ne luptăm noi, fiindcă nădăjduim în Dumnezeul cel Viu, care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al credincioşilor.
Sfaturi pentru Timotei
11 Porunceşte aceste lucruri şi învaţă-i! 12 Nimeni să nu te dispreţuiască pentru că eşti tânăr, ci fii un model pentru credincioşi: în cuvânt, în purtare, în iubire, în credinţă, în nevinovăţie. 13 Până când voi veni, dedică-te citirii Scripturii, îndemnându-i şi învăţându-i pe cei credincioşi. 14 Să nu fii nepăsător faţă de harul care este în tine şi care ţi-a fost dat prin profeţie, prin punerea mâinilor de către prezbiteri. 15 Cugetă la aceste lucruri şi stăruie în ele, aşa încât toţi să vadă creşterea ta duhovniceascăi. 16 Ia aminte la tine însuţi şi la învăţătura pe care o dai, stăruie în acestea, căci dacă faci astfel, te vei mântui şi pe tine şi pe cei care te ascultă.
5
Sfatuirea şi ajutarea credincioşilor
1 Pe cel bătrân nu-l mustra, ci îndeamnă-l ca pe un tată, pe cei tineri ca pe nişte fraţi, 2 pe bătrâne ca pe nişte mame, pe tinere ca pe nişte surori, cu toată curăţia.
3 Respectă văduvele, pe cele ce sunt cu adevărat văduve. 4 Dacă o văduvă are copii sau nepoţi, aceştia să înveţe mai întâi să-şi dovedească evlavia faţă de propria lor familie şi să-şi răsplătească părinţii, fiindcă acest lucru este plăcut înaintea lui Dumnezeu. 5 Cea cu adevărat văduvă şi rămasă singură şi-a pus nădejdea în Dumnezeu şi stăruie în cereri şi rugăciuni zi şi noapte, 6 însă văduva care trăieşte în plăceri, deşi trăieşte, este moartă. 7 Porunceşte-le aceste lucruri, ca să nu li se poată reproşa nimic. 8 Dacă cineva nu se îngrijeşte de ai săi, şi mai ales de cei din casa lui, atunci acesta îşi tăgăduieşte credinţa şi este mai rău decât un necredincios. 9 Ca să fie înscrisă şi ajutată ca văduvă, o femeie trebuie să aibă mai mult de şaizeci de ani, să fi fost femeia unui singur bărbat, 10 să fie cunoscută pentru faptele ei bune: să fi crescut copii, să fi fost ospitalieră, să fi spălat picioarele sfinţilor, să-i fi ajutat pe cei în necazuri, să se fi dedicat tuturor faptelor bune. 11 Însă văduvele tinere să nu fie numărate printre ele, fiindcă atunci când dorinţele trupeşti le îndepărtează de Hristos vor să se mărite 12 şi se fac vinovate, încălcându-şi făgăduinţa dintâi. 13 În acelaşi timp se învaţă să fie leneşe şi să umble din casă în casă, şi nu numai că devin leneşe, dar şi bârfitoare şi iscoditoare, vorbind ceea ce nu trebuie. 14 Prin urmare, vreau ca văduvele tinere să se căsătorească, să aibă copii, să aibă grijă de casă şi să nu-i dea potrivnicului nici un prilej de ocară, 15 fiindcă unele s-au şi rătăcit deja şi îl urmează pe Satana. 16 Dacă vreun credincios sau vreo credincioasă are văduve în familie, să se îngrijească de ele şi să nu împovăreze Biserica, pentru ca aceasta să se poată îngriji de cele cu adevărat văduve.
17 Prezbiterii care conduc bine să fie consideraţi vrednici de o cinste îndoită, mai ales cei care se ostenesc cu învăţătura şi cuvântul. 18 Pentru că Scriptura spune: Să nu legi gura boului care treieră! şi Vrednic este lucrătorul de plata sa! 19 Împotriva unui prezbiter să nu primeşti nici o învinuire decât dacă vine de la doi sau trei martori. 20 Pe cei care păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor, pentru ca şi ceilalţi să se teamă. 21 Înaintea lui Dumnezeu, a lui Hristos Iisus şi a îngerilor aleşi, te îndemn stăruitor să păzeşti aceste lucruri, fără prejudecăţi şi fără părtinire. 22 Nu te grăbi să-ţi pui mâinile peste cineva, ca nu cumva să te faci părtaş la păcatele altora. Păstrează-te curat! 23 De acum înainte să nu bei doar apă, ci şi puţin vin, din cauza stomacului tău şi a deselor tale slăbiciuni.
24 Păcatele unora sunt vădite şi cunoscute înainte de judecată, în timp ce ale altora sunt date la iveală atunci. 25 La fel şi faptele bune sunt vădite, iar cele care sunt altfel nu pot fi ascunse.
6
Sfaturi pentru sclavii creştini
1 Cei care se află sub jugul sclaviei să îi considere pe stăpânii lor vrednici de toată cinstea, pentru ca Numele lui Dumnezeu şi învăţătura să nu fie defăimate. 2 Iar cei care au stăpâni credincioşi să nu îi dispreţuiască deoarece sunt fraţi; dimpotrivă, cu atât mai mult să îi slujească, fiindcă sunt credincioşi şi iubiţi, dedicaţi faptelor bune. Aşa să-i înveţi şi să-i îndemni.
Doctrinele false şi adevărata bogăţie
3 Dacă cineva învaţă altceva şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos şi de învăţătura potrivită cu evlavia, 4 acela este plin de mândrie şi nu înţelege nimic, ci suferă de patima disputelor şi a contrazicerilor. Din acestea vin: invidia, cearta, blasfemiile, bănuielile rele 5 şi certurile nesfârşite ale oamenilor stricaţi la minte şi lipsiţi de adevăr, care vădj în credinţă un mijloc de câştig. 6 Într-adevăr, credinţa este un mare câştig pentru cel ce se mulţumeşte cu ceea ce are. 7 Pentru că noi nu am adus nimic în lume, aşa încât nu putem lua nimic din ea. 8 Dacă avem hrană şi îmbrăcăminte, să ne mulţumim cu ele! 9 Însă cei care vor să se îmbogăţească vor cădea în ispită şi în cursă şi în tot felul de pofte nebuneşti şi vătămătoare, care-i cufundă pe oameni în ruină şi pierzare. 10 Fiindcă iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor şi cei care tânjesc după arginţi s-au rătăcit de la credinţă şi şi-au atras multe suferinţe.
Lupta cea bună a credinţei
11 Dar tu, om al lui Dumnezeu, fereşte-te de aceste lucruri şi urmează dreptatea, evlavia, credinţa, iubirea, răbdarea şi blândeţea. 12 Du lupta cea bună a credinţei, cucereşte viaţa veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai dat mărturie bună înaintea multor martori. 13 Înaintea lui Dumnezeu, care dă viaţă tuturor, şi înaintea lui Hristos Iisus, care a dat mărturia cea bună înaintea lui Ponţiu Pilat, te îndemn 14 să păzeşti porunca fără pată şi fără vină, până la arătarea Domnului nostru Iisus Hristos, 15 pe care, la vremea potrivită, o va arăta fericitul şi unicul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, 16 Singurul care are nemurirea şi locuieşte în lumina de nepătruns, pe care nici un om nu L-a văzut şi nici nu poate să-L vadă. A Lui să fie cinstea şi stăpânirea veşnică. Amin!
Sfaturi pentru cei bogaţi
17 Porunceşte-le celor bogaţi în veacul de acum să nu se mândrească şi să nu se încreadă în bogăţiile nesigure, ci în Dumnezeu care ne dăruieşte toate lucrurile din belşug ca să ne bucurăm de ele. 18 Porunceşte-le să facă binele, să se îmbogăţească în fapte bune, să fie darnici, să împartă cu ceilalţi. 19 În felul acesta îşi vor aduna o comoară, o temelie bună pentru veacul viitor, ca într-adevăr să dobândească viaţa.
Încheiere
20 O, Timotei, păzeşte comoara care ţi-a fost încredinţată şi fereşte-te de vorbăria goală şi lumească şi de împotrivirile aşa-zisei cunoaşteri, 21 pe care unii o predică, îndepărtându-se de la credinţă. Harul să fie cu voi!
aAdică ţinta poruncii pe care trebuie să o dea Timotei, v. 3.
bLit.: „şi-au naufragiat”.
cLit.: „să nu mai blasfemieze.”
dLit.: „iubitor de străini”.
eLit.: „să aibă mărturie bună.”
fLit.: „să nu se complacă în vin mult.”
gLit.: „exerciţiul fizic”; „gimnastica trupului”.
hLit.: „spre puţin folos este.”
iLit.: „progresul”; sau: „creşterea”.
jLit.: „gândesc”; „consideră”.