1PE
Prima epistolă a apostolului Petru
1
Salutări
1 Petru, apostol al lui Iisus Hristos, către cei aleşi care locuiesc ca străini în diaspora: în Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia, 2 aleşi după preştiinţa lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea făcută de Duhul, spre ascultare şi spre stropirea cu sângele lui Iisus Hristos. Har vouă şi pacea să sporească!
Nădejdea cea vie şi moştenirea din ceruri
3 Binecuvântat fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos care, în marea Lui îndurare, ne-a născut din nou, prin învierea din morţi a lui Iisus Hristos, pentru nădejdea cea vie, 4 pentru moştenirea care nu se strică, nu se pătează şi nu se ofileşte, păstrată în ceruri pentru voi, 5 care sunteţi păziţi prin puterea lui Dumnezeu prin credinţă, pentru mântuirea gata să se descopere în timpul de pe urmă. 6 De aceea bucuraţi-vă, chiar dacă acum, pentru puţin timp, trebuie să fiţi întristaţi prin diferite încercări, 7 astfel încât, credinţa voastră încercată, cu mult mai de preţ decât aurul pieritor, care, totuşi, este încercat în foc, să fie spre laudă, slavă şi cinste la arătarea din nou a lui Iisus Hristos. 8 Pe El, deşi nu L-aţi văzut, Îl iubiţi; crezând în El, deşi acum nu-L vedeţi, vă bucuraţi cu nespusă şi slăvită bucurie, 9 primind răsplata credinţei: mântuirea sufletelor voastre.
10 Despre această mântuire întrebau şi cercetau profeţii care au profeţit despre harul ce urma să vă fie dat, 11 căutând să afle timpul şi împrejurările pe care le arăta Duhul lui Hristos care era în ei, când mărturisea mai dinainte despre patimile lui Hristos şi despre slava care avea să vină după ele. 12 Lor li s-a descoperit că nu pentru ei, ci pentru voi slujeau cele ce v-au fost vestite acum de cei care v-au adus evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer, lucruri pe care şi îngerii doresc să le înţeleagă.
Chemare la o viaţă sfântă
13 De aceea, pregătiţi-vă, fiţi treji, puneţi-vă pe deplin încrederea în harul care vă va fi adus la arătarea din nou a lui Iisus Hristos. 14 Ca nişte copii ascultători, nu vă potriviţi poftelor de mai înainte, pe care le aveaţi pe când eraţi în neştiinţă, 15 ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, să fiţi şi voi sfinţi, în toată purtarea voastră, 16 fiindcă este scris: Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt! 17 Şi dacă-L numiţi „Tată” pe Acela care, fără părtinire, judecă pe fiecare după fapta lui, purtaţi-vă cu teamă de Dumnezeu în timpul peregrinării voastre, 18 ştiind că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din vieţuirea voastră deşartă, moştenită de la părinţi, 19 ci cu sângele scump al lui Hristos, ca al unui miel fără pată şi fără cusur, 20 care a fost cunoscut înainte de întemeierea lumii, dar a fost arătat în timpurile mai de pe urmă pentru voi, 21 cei ce prin El credeţi în Dumnezeu, care L-a înviat din morţi şi I-a dat slavă ca să vă puneţi credinţa şi nădejdea voastră în Dumnezeu.
Viaţă nouă prin evanghelie
22 Întrucât v-aţi curăţit sufletele prin ascultarea de adevăr pentru o dragoste frăţească sinceră, iubiţi-vă stăruitor unii pe alţii, cu o inimă curată, 23 fiindcă aţi fost născuţi din nou, nu dintr-o sămânţă pieritoare, ci nepieritoare, prin cuvântul cel viu şi nepieritor al lui Dumnezeu, 24 fiindcă:
orice făptură este ca iarba
şi toată slava ei ca floarea ierbii:
iarba se usucă şi floarea cade,
25 dar cuvântul Domnului rămâne în veac.
Şi acesta este cuvântul care v-a fost vestit, evanghelia.
2
Piatra cea Vie şi poporul lui Dumnezeu
1 Dând la o parte, aşadar, orice răutate şi orice înşelăciune, ipocrizie, invidie şi bârfă, 2 ca nişte nou-născuţi să doriţi laptele duhovnicesc cel adevărat, pentru ca, prin el să creşteţi spre mântuire, 3 dacă aţi gustat şi aţi văzut cât de bun este Domnul. 4 Apropiaţi-vă de El, Piatra cea Vie, neluată în seamă de oameni, dar aleasă şi preţioasă înaintea lui Dumnezeu, 5 şi ca nişte pietre vii zidiţi-vă pe voi înşivă ca o casă duhovnicească, spre a fi o preoţie sfântă, care aduce jertfe duhovniceşti, bine primite de Dumnezeu, prin Iisus Hristos, 6 fiindcă Scriptura zice:
Iată, pun în Sion o piatră,
piatra din capul unghiului, aleasă, preţioasă.
Şi cine se încrede în ea, nicidecum nu se va ruşina.
7 Aşadar, pentru voi, care credeţi, ea este cinstea voastră. Dar pentru cei ce nu cred:
piatra pe care n-au luat-o în seamă ziditorii,
aceea a ajuns în capul unghiului
8 şi este
piatră de poticnire
şi stâncă de cădere.
De ea se împiedică toţi cei ce nu se încred în cuvântul lui Dumnezeu şi la aceasta au fost sortiţi.
9 Voi însă sunteţi „o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor adunat de Dumnezeu” ca să vestiţi faptele măreţe ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.
10 Voi, care altădată nu eraţi un popor,
acum sunteţi poporul lui Dumnezeu;
voi care nu primiserăţi îndurare,
acum aţi primit îndurare.
Viaţa creştinilor în lume
11 Preaiubiţilor, ca pe nişte străini şi peregrini în lume, vă îndemn să vă feriţi de poftele trupeşti, care se luptă cu sufletul. 12 Să aveţi o purtare frumoasă în mijlocul păgânilor, pentru ca, văzând faptele voastre bune, chiar atunci când vă blamează ca pe nişte răufăcători, să dea slavă lui Dumnezeu în ziua când vor fi cercetaţi.
13 Supuneţi-vă oricărei orânduiri omeneşti, de dragul Domnului: atât împăratului ca suveran, 14 cât şi guvernatorilor, ca trimişi ai Lui să-I pedepsească pe răufăcători şi să-I laude pe cei ce fac binele, 15 întrucât aşa este voia lui Dumnezeu, ca, făcând binele, să reducem la tăcere prostia oamenilor ignoranţi. 16 Ca nişte oameni liberi, dar care nu faceţi din libertate un paravan pentru rele, ci, ca nişte robi ai lui Dumnezeu, 17 respectaţi-i pe toţi oamenii, iubiţi frăţia credincioşilor, temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi cinste împăratului.
Exemplul lui Hristos în suferinţă
18 Slugilor, supuneţi-vă stăpânilor voştri cu tot respectul, nu numai celor buni şi cumsecade, chiar şi celor duri, 19 fiindcă este un har dacă cineva rabdă suferinţe, pătimind pe nedrept, din cauza credinţei în Dumnezeu. 20 De fapt, ce laudă este dacă răbdaţi când sunteţi bătuţi pentru că aţi făcut rău? Dar dacă răbdaţi, pătimind pentru că aţi făcut binele, este un har de la Dumnezeu. 21 Căci la aceasta aţi fost chemaţi, fiindcă şi Hristos a pătimit pentru voi, lăsându-vă un exemplu ca să călcaţi pe urmele Lui.
22 El n-a făcut păcat
şi în gura Lui nu s-a aflat înşelăciune,
23 batjocorit fiind, nu întorcea batjocura, pătimind, nu ameninţa, ci lăsa totul în seama Celui ce judecă drept. 24 El Însuşi a purtat păcatele noastre în trupul Lui, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru dreptate. Prin rănile Lui aţi fost vindecaţi, 25 fiindcă eraţi ca nişte oi rătăcite, dar acum aţi fost aduşi înapoi la Păstorul şi Păzitorul sufletelor voastre.
3
Familia creştină
1 La fel şi voi, femeilor, fiţi supuse bărbaţilor voştri, încât, chiar dacă unii nu vor să asculte cuvântul lui Dumnezeu, să poată fi câştigaţi fără cuvânt, prin comportarea soţiilor lor, 2 văzând purtarea voastră respectuoasă şi curată. 3 Frumuseţea voastră să nu fie cea exterioară: împletituri complicate ale părului, zorzoane de aur sau purtarea de veşminte luxoase, 4 ci să fie cea dinlăuntru – inima, în frumuseţea nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. 5 Astfel se împodobeau altădată femeile sfinte, care îşi puneau nădejdea în Dumnezeu, fiind supuse bărbaţilor lor, 6 aşa cum Sara asculta de Avraam, numindu-l „domnul meu”. Făcând binele şi netemându-vă de nimic, aţi devenit fiicele ei.
7 Tot aşa şi voi, bărbaţilor, purtaţi-vă cu înţelegere faţă de soţiile voastre, ca şi cu un vas mai fragil, şi cinstiţi-le ca unele care moştenesc împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre.
Sfaturi şi îndemnuri
8 Aşadar, fiţi toţi cu acelaşi gând, cu aceleaşi simţiri, iubitori de fraţi, buni la suflet şi smeriţi, 9 nerăsplătind răul cu rău, nici batjocura cu batjocură, ci, dimpotrivă, binecuvântând, întrucât la aceasta aţi fost chemaţi, ca să moşteniţi binecuvântarea. 10 Aşadar,
cine vrea să trăiască
şi să aibă parte de zile bune,
să-şi oprească limba de la rău
şi buzele de la vorbe înşelătoare,
11 să se abată de la rău şi să facă binele,
să caute pacea, să alerge după ea,
12 fiindcă ochii Domnului sunt peste cei drepţi
şi urechile lui iau aminte la rugăciunea lor,
dar faţa Domnului este împotriva celor ce fac răul.
Creştinii în faţa persecuţiilor
13 Şi cine să vă facă rău, dacă sunteţi plini de zel pentru bine? 14 Şi chiar dacă aţi suferi pentru dreptate, ferice de voi! Nu vă temeţi de ameninţarea lor şi nu vă tulburaţi, 15 ci sfinţiţi-L în inimile voastre pe Hristos ca Domn, fiind întotdeauna gata să răspundeţi în apărarea credinţei voastre, oricui vă cere socoteală despre nădejdea voastră, 16 însă cu blândeţe şi cu respect, având conştiinţa curată, ca tocmai în ceea ce sunteţi vorbiţi de rău, să fie ruşinaţi cei care defăimează buna voastră purtare în Hristos, 17 fiindcă este mai bine să pătimiţi făcând binele, dacă aşa este voia lui Dumnezeu, decât făcând răul. 18 Căci şi Hristos a pătimit o singură dată pentru păcate, El, Cel Drept pentru cei nedrepţi, ca să vă aducă la Dumnezeu, fiind omorât în trup, dar fiind înviat în Duhul, 19 în care, mergând, a vestit şi acelor duhuri întemniţate, 20 care n-au ascultat pe vremuri, când răbdarea lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se construia acea arcăa, în care au fost salvate, prin apă, numai opt suflete. 21 Aceasta prefigurează botezul care vă salvează şi pe voi acum. Nu este o spălare a murdăriei trupeşti, ci răspunsul unei conştiinţe curate, faţă de Dumnezeu, prin învierea lui Iisus Hristos, 22 care este la dreapta lui Dumnezeu, de când s-a înălţat la cer, fiindu-I supuşi îngerii, stăpânirile şi puterile.
4
O viaţă nouă
1 Aşadar, deoarece Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu aceeaşi gândire, fiindcă oricine a pătimit în trup, a terminat cu păcatul, 2 ca să nu mai petreacă timpul care-i rămâne de trăit în trup după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu. 3 Ajunge că în trecut aţi făcut voia păgânilor, trăind în destrăbălări, în pofte, în beţii, în chefuri, în petreceri şi în slujiri idolatre interzise de Lege! 4 De aceea se miră că nu mai daţi năvală împreună cu ei în acelaşi potop al depravării şi vă defăimează, 5 însă vor da socoteală Celui care este gata să judece viii şi morţii. 6 Căci pentru aceasta a fost vestită evanghelia chiar şi morţilor, pentru că, deşi au fost judecaţi ca oameni în trup, să primească viaţa de la Dumnezeu, prin Duhul Sfânt.
7 Sfârşitul lumii s-a apropiat. Aşadar, fiţi cu mintea întreagă şi treji ca să vă puteţi ruga. 8 Mai întâi de toate să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, fiindcă iubirea acoperă o mulţime de păcate. 9 Fiţi ospitalieri unii cu alţii, fără să murmuraţi, 10 slujiţi unii altora, fiecare după darul pe care l-a primit, ca nişte buni administratori ai harului de multe feluri al lui Dumnezeu. 11 Dacă vorbeşte cineva, cuvintele lui să fie ca ale lui Dumnezeu; dacă slujeşte cineva, slujirea lui să fie ca din puterea pe care o dă Dumnezeu, ca în toate să fie slăvit Dumnezeu, prin Iisus Hristos, a căruia să fie slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin!
Bucuria în persecuţii
12 Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc prin care treceţi, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva neobişnuit, 13 ci, bucuraţi-vă că sunteţi părtaşi la patimile lui Hristos, pentru ca şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi, săltând de fericire. 14 Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi, fiindcă Duhul slavei şi al lui Dumnezeu se odihneşte peste voi.b 15 Nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaş, hoţ, răufăcător sau ca unul care se amestecă în treburile altora, 16 dar dacă suferă cineva pentru că este creştin, să nu se ruşineze, ci să dea slavă lui Dumnezeu pentru acest nume, 17 fiindcă este timpul ca judecata să înceapă de la casa lui Dumnezeu; şi dacă începe cu noi, atunci care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de evanghelia lui Dumnezeu? 18 Şi dacă
cel drept cu greu este mântuit,
ce va fi cu cel nelegiuit şi păcătos?
19 Prin urmare, cei ce suferă după voia lui Dumnezeu să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Creator, făcând binele.
5
Slujirea spirituală, în smerenie
1 Pe prezbiterii voştri îi rog eu, prezbiter ca şi ei, martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei care va fi descoperită: 2 păstoriţi turma lui Dumnezeu care este în grija voastră nu din obligaţie, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig necinstit, ci din toată inima; 3 nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au fost rânduiţi prin sorţi, ci făcându-vă exemple pentru turmă. 4 Iar când se va arăta mai marele păstorilor veţi primi cununa cea nepieritoarea a slavei.
5 La fel şi voi, tinerilor, supuneţi-vă prezbiterilor, şi toţi, unii faţă de alţii să vă îmbrăcaţi cu smerenie fiindcă:
Dumnezeu stă împotriva celor mândri,
iar celor smeriţi le dă har.
6 Smeriţi-vă, dar, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la timpul cuvenit, El să vă înalţe. 7 Lăsaţi în seama Lui toată grija voastră, fiindcă El are grijă de noi. 8 Fiţi treji la minte, vegheaţi! Vrăjmaşul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, căutând pe cine să înghită. 9 Împotriviţi-vă lui, tari în credinţă, ştiind că fraţii voştri din toată lumea trec prin aceleaşi suferinţe. 10 Şi Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat la veşnica Lui slavă în Hristos Iisus, după ce veţi fi pătimit puţin timp vă va pregăti întru totul, vă va întări şi vă va face destoinici şi neclintiţi. 11 A Lui să fie stăpânirea în veci! Amin!
Salutări
12 V-am scris pe scurt, prin Silvan, pe care îl socotesc un frate credincios, încurajându-vă şi mărturisind că acesta este adevăratul har al lui Dumnezeu în care să staţi. 13 Biserica de aici, din Babilonc, aleasă împreună cu a voastră, şi Marcu, fiul meu, vă îmbrăţişează. 14 Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu sărutarea iubirii creştine. Pace vouă, tuturor care sunteţi în Hristos!
aLit.: „chivot”.
bUnele manuscrise adaugă: „Acest nume este hulit de ei, iar de voi este slăvit.”
cNume simbolic pentru o cetate depravată.