Maleahi


Capitolul 1

1. Prorocia, cuvântul Domnului, către Israel, prin Maleahi:
2. "V-am iubit, zice Domnul! Și voi ziceți: "Cu ce ne-ai iubit?" Nu este Esau frate cu Iacov? - zice Domnul; totuși am iubit pe Iacov,
3. și am urât pe Esau, i-am prefăcut munții într-o pustietate, și moștenirea lui am dat-o șacalilor din pustiu.
4. Iar dacă ar zice Edomul: "Suntem nimiciți, dar vom ridica iarăși dărâmăturile!", așa vorbește Domnul oștirilor: "Să zidească ei, căci Eu voi surpa, și se vor numi: "Țara răutății" și "Poporul pe care S-a mâniat Domnul pentru totdeauna"!
5. Veți vedea cu ochii voștri lucrul acesta și veți zice: "Mare este Domnul dincolo de hotarele lui Israel!"
6. Un fiu cinstește pe tatăl său și o slugă, pe stăpânul său. Dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine? Dacă sunt Stăpân, unde este teama de Mine? - zice Domnul oștirilor către voi, preoților, care nesocotiți Numele Meu și care ziceți: "Cu ce am nesocotit noi Numele Tău?"
7. Prin faptul că aduceți pe altarul Meu bucate necurate! Și dacă ziceți: "Cu ce Te-am spurcat?" Prin faptul că ați zis: "Masa Domnului este de disprețuit!"
8. Când aduceți ca jertfă o vită oarbă, nu este rău lucrul acesta? Când aduceți una șchioapă sau bolnavă, nu este rău lucrul acesta oare? Ia adu-o dregătorului tău! Te va primi el bine pentru ea, va ține el seama de ea? - zice Domnul oștirilor.
9. Și acum, vă rog, rugați-vă lui Dumnezeu să aibă milă de noi! Vă va primi El cu bunăvoință când mâinile voastre fac astfel de lucruri? - zice Domnul oștirilor.
10. Cine din voi va închide porțile, ca să n-aprindeți degeaba focul pe altarul Meu? N-am nicio plăcere de voi, zice Domnul oștirilor, și darurile de mâncare din mâna voastră nu-Mi sunt plăcute!
11. Căci de la răsăritul soarelui până la asfințit, Numele Meu este mare între neamuri și pretutindeni se arde tămâie în cinstea Numelui Meu și se aduc daruri de mâncare curate; căci mare este Numele Meu între neamuri, zice Domnul oștirilor.
12. Dar voi îl pângăriți prin faptul că ziceți: "Masa Domnului este spurcată și ce aduce ea este o mâncare de disprețuit!"
13. Voi ziceți: "Ce mai osteneală!" și o disprețuiți, zice Domnul oștirilor; și aduceți ce este furat, șchiop sau bolnav. Iată darurile de mâncare pe care le aduceți! Pot Eu să le primesc din mâinile voastre? - zice Domnul.
14. Nu! Blestemat să fie înșelătorul care are în turma lui o vită de parte bărbătească, și totuși juruiește și jertfește Domnului o vită bolnavă! Căci Eu sunt un Împărat mare, zice Domnul oștirilor, și Numele Meu este înfricoșat printre neamuri.


Capitolul 2

1. Acum, către voi se îndreaptă porunca aceasta, preoților!
2. Dacă nu veți asculta, dacă nu vă veți pune inima ca să dați slavă Numelui Meu, zice Domnul oștirilor, voi arunca în voi blestemul și voi blestema binecuvântările voastre; da, le-am și blestemat, pentru că n-aveți pe inimă porunca Mea.
3. Iată, vă voi nimici sămânța și vă voi arunca balega în față, balega vitelor pe care le jertfiți, și veți fi luați împreună cu ele.
4. Veți ști atunci că Eu v-am dat porunca aceasta pentru ca legământul Meu cu Levi să rămână în picioare, zice Domnul oștirilor.
5. Legământul Meu cu el era un legământ de viață și de pace. I l-am dat ca să se teamă de Mine; și el s-a temut de Mine, a tremurat de Numele Meu.
6. Legea adevărului era în gura lui și nu s-a găsit nimic nelegiuit pe buzele lui; a umblat cu Mine în pace și în neprihănire, și pe mulți i-a abătut de la rău.
7. Căci buzele preotului trebuie să păzească știința și din gura lui se așteaptă învățătură, pentru că el este un sol al Domnului oștirilor.
8. Dar voi v-ați abătut din cale, ați făcut din Lege un prilej de cădere pentru mulți și ați călcat legământul lui Levi, zice Domnul oștirilor.
9. De aceea și Eu vă voi face să fiți disprețuiți și înjosiți înaintea întregului popor, pentru că n-ați păzit căile Mele, ci căutați la fața oamenilor, când tălmăciți Legea."
10. N-avem toți un singur Tată? Nu ne-a făcut un singur Dumnezeu? Pentru ce, dar, suntem așa de necredincioși unul față de altul, pângărind astfel legământul părinților noștri?
11. Iuda s-a arătat necredincios, și în Iuda și la Ierusalim s-a săvârșit o urâciune; fiindcă Iuda a spurcat ce este închinat Domnului, ce iubește Domnul, și s-a unit cu fiica unui dumnezeu străin.
12. Domnul va nimici pe omul care a făcut lucrul acesta, pe cel ce veghează și răspunde, îl va nimici din corturile lui Iacov și va nimici pe cel ce aduce un dar de mâncare Domnului oștirilor.
13. Iată acum ce mai faceți: acoperiți cu lacrimi altarul Domnului, cu plânsete și gemete, așa încât El nu mai caută la darurile de mâncare și nu mai poate primi nimic din mâinile voastre.
14. Și dacă întrebați: "Pentru ce?"... Pentru că Domnul a fost martor între tine și nevasta din tinerețea ta, căreia acum nu-i ești credincios, măcar că este tovarășa și nevasta cu care ai încheiat legământ!
15. Nu ne-a dat Unul singur, Dumnezeu, suflarea de viață și ne-a păstrat-o? Și ce cere acel Unul singur? Sămânță dumnezeiască! Luați seama, dar, în mintea voastră și niciunul să nu fie necredincios nevestei din tinerețea lui!
16. "Căci Eu urăsc despărțirea în căsătorie - zice Domnul Dumnezeul lui Israel - și pe cel ce își acoperă haina cu silnicie - zice Domnul oștirilor. De aceea, luați seama în mintea voastră și nu fiți necredincioși!"
17. Voi obosiți pe Domnul prin cuvintele voastre și mai întrebați: "Cu ce L-am obosit?" - Prin faptul că ziceți: "Oricine face rău este bun înaintea Domnului și de el are plăcere!" sau: "Unde este Dumnezeul dreptății?"


Capitolul 3

1. "Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Și deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutați: Solul legământului pe care-L doriți; iată că vine - zice Domnul oștirilor.
2. Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului și ca leșia înălbitorului.
3. El va ședea, va topi și va curăța argintul; va curăța pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămurește aurul și argintul, și vor aduce Domnului daruri neprihănite.
4. Atunci darul lui Iuda și al Ierusalimului va fi plăcut Domnului, ca în zilele cele vechi, ca în anii de odinioară.
5. Mă voi apropia de voi pentru judecată și Mă voi grăbi să mărturisesc împotriva descântătorilor și preacurvarilor, împotriva celor ce jură strâmb, împotriva celor ce opresc plata simbriașului, care asupresc pe văduvă și pe orfan, nedreptățesc pe străin, și nu se tem de Mine, zice Domnul oștirilor.
6. Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb; de aceea, voi, copii ai lui Iacov, n-ați fost nimiciți.
7. Din vremea părinților voștri voi v-ați abătut de la poruncile Mele și nu le-ați păzit. Întoarceți-vă la Mine, și Mă voi întoarce și Eu la voi, zice Domnul oștirilor. Dar voi întrebați: "În ce trebuie să ne întoarcem?"
8. Se cade să înșele un om pe Dumnezeu cum Mă înșelați voi? Dar voi întrebați: "Cu ce Te-am înșelat?" Cu zeciuielile și darurile de mâncare.
9. Sunteți blestemați câtă vreme căutați să Mă înșelați, tot poporul în întregime!
10. Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneți-Mă astfel la încercare, zice Domnul oștirilor, și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare.
11. Și voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă (lăcusta), și nu vă va nimici roadele pământului, și vița nu va fi neroditoare în câmpiile voastre, zice Domnul oștirilor.
12. Toate neamurile vă vor ferici atunci, căci veți fi o țară plăcută, zice Domnul oștirilor.
13. Cuvintele voastre sunt aspre împotriva Mea, zice Domnul. Și mai întrebați: "Ce-am spus noi împotriva Ta?"
14. Ați zis: "Degeaba slujim lui Dumnezeu; și ce am câștigat dacă am păzit poruncile Lui și am umblat triști înaintea Domnului oștirilor?
15. Acum fericim pe cei trufași; da, celor răi le merge bine; da, ei ispitesc pe Dumnezeu, și scapă!"
16. Atunci și cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta și a ascultat; și o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul și cinstesc Numele Lui.
17. Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oștirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său care-i slujește.
18. Și veți vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit și cel rău, dintre cel ce slujește lui Dumnezeu și cel ce nu-I slujește.


Capitolul 4

1. Căci iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toți cei trufași și toți cei răi vor fi ca miriștea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oștirilor, și nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură.
2. Dar pentru voi, care vă temeți de Numele Meu, va răsări Soarele neprihănirii, și tămăduirea va fi sub aripile Lui; veți ieși și veți sări ca vițeii din grajd.
3. Și veți călca în picioare pe cei răi, căci ei vor fi ca cenușa sub talpa picioarelor voastre, în ziua pe care o pregătesc Eu, zice Domnul oștirilor.
4. Aduceți-vă aminte de Legea lui Moise, robul Meu, căruia i-am dat în Horeb rânduieli și porunci pentru tot Israelul!
5. Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare și înfricoșată.
6. El va întoarce inima părinților spre copii și inima copiilor spre părinții lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc țara cu blestem!"