Întâia carte a lui Samuel


Capitolul 1

1. Era un om din Ramataim-Țofim, din muntele lui Efraim, numit Elcana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Țuf, efratit.
2. El avea două neveste: una se numea Ana, iar cealaltă Penina. Penina avea copii, dar Ana n-avea.
3. Omul acesta se suia în fiecare an din cetatea sa la Silo, ca să se închine înaintea Domnului oștirilor și să-I aducă jertfe. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni și Fineas, preoți ai Domnului.
4. În ziua când își aducea Elcana jertfa, dădea părți nevestei sale Penina, tuturor fiilor și tuturor fiicelor pe care le avea de la ea.
5. Dar Anei îi dădea o parte îndoită; căci iubea pe Ana. Dar Domnul o făcuse stearpă.
6. Potrivnica ei o înțepa deseori, ca s-o facă să se mânie, pentru că Domnul o făcuse stearpă.
7. Și în toți anii era așa. Ori de câte ori se suia Ana la Casa Domnului, Penina o înțepa la fel. Atunci ea plângea și nu mânca.
8. Elcana, bărbatul ei, îi zicea: "Ano, pentru ce plângi și nu mănânci? Pentru ce ți-este întristată inima? Oare nu prețuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?"
9. Ana s-a sculat, după ce au mâncat și au băut ei la Silo. Preotul Eli ședea pe un scaun, lângă unul din ușorii Templului Domnului.
10. Și Ana se ruga Domnului cu sufletul amărât și plângea.
11. Ea a făcut o juruință și a zis: "Doamne Dumnezeul oștirilor! Dacă vei binevoi să cauți spre întristarea roabei Tale, dacă-Ți vei aduce aminte de mine și nu vei uita pe roaba Ta și dacă vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru toate zilele vieții lui, și brici nu va trece peste capul lui."
12. Fiindcă ea stătea multă vreme în rugăciune înaintea Domnului, Eli se uita cu băgare de seamă la gura ei.
13. Ana vorbea în inima ei și numai buzele și le mișca, dar nu i se auzea glasul. Eli credea că este beată
14. și i-a zis: "Până când vei fi beată? Du-te de te trezește!"
15. Ana a răspuns: "Nu, domnul meu, eu sunt o femeie care suferă în inima ei, și n-am băut nici vin, nici băutură amețitoare; ci îmi vărsam sufletul înaintea Domnului.
16. Să nu iei pe roaba ta drept o femeie stricată, căci numai prea multa mea durere și supărare m-a făcut să vorbesc până acum."
17. Eli a luat din nou cuvântul și a zis: "Du-te în pace, și Dumnezeul lui Israel să asculte rugăciunea pe care I-ai făcut-o!"
18. Ea a zis: "Să capete roaba ta trecere înaintea ta!" Și femeia a plecat. A mâncat, și fața ei n-a mai fost aceeași.
19. S-au sculat dis-de-dimineață și, după ce s-au închinat până la pământ înaintea Domnului, s-au întors și au venit acasă la Rama. Elcana s-a culcat cu nevasta sa Ana, și Domnul Și-a adus aminte de ea.
20. Când i s-au împlinit zilele, Ana a rămas însărcinată și a născut un fiu, căruia i-a pus numele Samuel "căci", a zis ea, "de la Domnul l-am cerut."
21. Bărbatul său, Elcana, s-a suit apoi cu toată casa lui să aducă Domnului jertfa de peste an și să-și împlinească juruința.
22. Dar Ana nu s-a suit și a zis bărbatului ei: "Când voi înțărca copilul îl voi duce, ca să fie pus înaintea Domnului și să rămână acolo pentru totdeauna."
23. Elcana, bărbatul ei, i-a zis: "Fă ce vei crede, așteaptă până-l vei înțărca. Numai împlinească-Și Domnul cuvântul Lui!" Și femeia a rămas acasă și a dat țâță fiului ei, până l-a înțărcat.
24. Când l-a înțărcat, l-a suit cu ea, și a luat trei tauri, o efă de făină și un burduf cu vin. L-a dus în Casa Domnului la Silo: copilul era încă mic de tot.
25. Au înjunghiat taurii și au dus copilul la Eli.
26. Ana a zis: "Domnul meu, iartă-mă! Cât este de adevărat că sufletul tău trăiește, domnul meu, atât este de adevărat că eu sunt femeia aceea care stăteam aici lângă tine și mă rugam Domnului.
27. Pentru copilul acesta mă rugam, și Domnul a ascultat rugăciunea pe care I-o făceam.
28. De aceea vreau să-l dau Domnului: toată viața lui să fie dat Domnului." Și s-au închinat acolo înaintea Domnului.


Capitolul 2

1. Ana s-a rugat și a zis: "Mi se bucură inima în Domnul, Puterea mea a fost înălțată de Domnul; Mi s-a deschis larg gura împotriva vrăjmașilor mei, Căci mă bucur de ajutorul Tău.
2. Nimeni nu este sfânt ca Domnul; Nu este alt Dumnezeu decât Tine; Nu este stâncă așa ca Dumnezeul nostru.
3. Nu mai vorbiți cu atâta îngâmfare, Să nu vă mai iasă din gură cuvinte de mândrie; Căci Domnul este un Dumnezeu care știe totul, Și toate faptele sunt cântărite de El.
4. Arcul celor puternici s-a sfărâmat, Și cei slabi sunt încinși cu putere.
5. Cei ce erau sătui se închiriază pentru pâine, Și cei ce erau flămânzi se odihnesc; Chiar cea stearpă naște de șapte ori, Și cea care avea mulți copii stă lâncezită.
6. Domnul omoară și învie, El coboară în Locuința morților și El scoate de acolo.
7. Domnul sărăcește și El îmbogățește, El smerește și El înalță,
8. El ridică din pulbere pe cel sărac, Ridică din gunoi pe cel lipsit. Ca să-i pună să șadă alături cu cei mari. Și le dă de moștenire un scaun de domnie îmbrăcat cu slavă; Căci ai Domnului sunt stâlpii pământului Și pe ei a așezat El lumea.
9. El va păzi pașii preaiubiților Lui, Dar cei răi vor fi nimiciți în întuneric; Căci omul nu va birui prin putere.
10. Vrăjmașii Domnului vor tremura, Din înălțimea cerului El Își va arunca tunetul asupra lor; Domnul va judeca marginile pământului. El va da Împăratului Său putere Și El va înălța tăria Unsului Lui."
11. Elcana s-a dus acasă la Rama, și copilul a rămas în slujba Domnului, înaintea preotului Eli.
12. Fiii lui Eli erau niște oameni răi. Nu cunoșteau pe Domnul.
13. Și iată care era felul de purtate al acestor preoți față de popor: Când aducea cineva o jertfă, venea sluga preotului în clipa când se fierbea carnea, ținând în mână o furculiță cu trei coarne,
14. o vâra în cazan, în căldare, în tigaie sau în oală; și tot ce apuca cu furculița lua preotul pentru el. Așa făceau ei tuturor acelora din Israel care veneau la Silo.
15. Chiar înainte de a arde grăsimea, venea sluga preotului și zicea celui ce aducea jertfa: "Dă pentru preot carnea de fript; el nu va lua de la tine carne fiartă, ci vrea carne crudă."
16. Și dacă omul zicea: "După ce se va arde grăsimea, vei lua ce-ți va plăcea", sluga răspundea: "Nu! Dă-mi acum, căci altfel iau cu sila."
17. Tinerii aceștia se făceau vinovați înaintea Domnului de un foarte mare păcat, pentru că nesocoteau darurile Domnului.
18. Samuel făcea slujba înaintea Domnului; și copilul acesta era îmbrăcat cu un efod de in.
19. Mama sa îi făcea pe fiecare an o mantie mică și i-o aducea când se suia cu bărbatul ei ca să aducă jertfa din fiecare an.
20. Eli a binecuvântat pe Elcana și pe nevasta sa și a zis: "Să dea Domnul să ai copii din femeia aceasta, care să înlocuiască pe acela pe care l-a împrumutat ea Domnului!" Și s-au întors acasă.
21. Când a cercetat Domnul pe Ana, ea a rămas însărcinată și a născut trei fii și două fiice. Și tânărul Samuel creștea înaintea Domnului.
22. Eli era foarte bătrân și a aflat cum se purtau fiii lui cu tot Israelul; a aflat și că se culcau cu femeile care slujeau afară la ușa Cortului întâlnirii.
23. El le-a zis: "Pentru ce faceți astfel de lucruri? Căci aflu de la tot poporul despre faptele voastre rele.
24. Nu, copii, ce aud spunându-se despre voi nu este bine; voi faceți pe poporul Domnului să păcătuiască.
25. Dacă un om păcătuiește împotriva altui om, îl va judeca Dumnezeu; dar dacă păcătuiește împotriva Domnului, cine se va ruga pentru el?" Totuși ei n-au ascultat de glasul tatălui lor, căci Domnul voia să-i omoare.
26. Tânărul Samuel creștea mereu și era plăcut Domnului și oamenilor.
27. Un om al lui Dumnezeu a venit la Eli și i-a zis: "Așa vorbește Domnul: "Nu M-am descoperit Eu casei tatălui tău, când erau în Egipt, în casa lui faraon?
28. Eu l-am ales dintre toate semințiile lui Israel ca să fie în slujba Mea, în preoție, ca să se suie la altarul Meu, să ardă tămâia și să poarte efodul înaintea Mea; și am dat casei tatălui tău toate jertfele mistuite de foc și aduse de copiii lui Israel.
29. Pentru ce călcați voi în picioare jertfele Mele și darurile Mele, care am poruncit să se facă în Locașul Meu? Și cum se face că tu cinstești pe fiii tăi mai mult decât pe Mine, ca să vă îngrășați din cele dintâi roade luate din toate darurile poporului Meu, Israel?"
30. De aceea, iată ce zice Domnul Dumnezeul lui Israel: "Spusesem că și casa ta și casa tatălui tău au să umble întotdeauna înaintea Mea." Și acum, zice Domnul, departe de Mine lucrul acesta! Căci voi cinsti pe cine Mă cinstește, dar cei ce Mă disprețuiesc vor fi disprețuiți.
31. Iată că vine vremea când voi tăia brațul tău și brațul casei tatălui tău, așa încât nu va mai fi niciun bătrân în casa ta.
32. Vei vedea un potrivnic al tău în Locașul Meu, în timp ce Israel va fi copleșit de bunătăți de Domnul; și nu va mai fi niciodată niciun bătrân în casa ta.
33. Voi lăsa să rămână la altarul Meu numai unul dintre ai tăi, ca să ți se topească ochii de durere și să ți se întristeze sufletul; dar toți ceilalți din casa ta vor muri în floarea vârstei.
34. Și iată semnul celor ce se vor întâmpla celor doi fii ai tăi, Hofni și Fineas: amândoi vor muri într-o zi.
35. Eu Îmi voi pune un preot credincios, care va lucra după inima Mea și după sufletul Meu; îi voi zidi o casă stătătoare, și va umbla întotdeauna înaintea Unsului Meu.
36. Și oricine va mai rămâne din casa ta va veni să se arunce cu fața la pământ înaintea lui, pentru un ban de argint și pentru o bucată de pâine, și va zice: "Pune-mă, te rog, în una din slujbele preoției, ca să am o bucată de pâine să mănânc."


Capitolul 3

1. Tânărul Samuel slujea Domnului înaintea lui Eli. Cuvântul Domnului era rar în vremea aceea, și vedeniile nu erau dese.
2. Tot pe vremea aceea, Eli începea să aibă ochii tulburi și nu mai putea să vadă. El stătea culcat la locul lui,
3. iar candela lui Dumnezeu nu se stinsese încă; și Samuel era culcat în Templul Domnului, unde era chivotul lui Dumnezeu.
4. Atunci Domnul a chemat pe Samuel. El a răspuns: "Iată-mă!"
5. Și a alergat la Eli și a zis: "Iată-mă, căci m-ai chemat." Eli a răspuns: "Nu te-am chemat; întoarce-te și te culcă." Și s-a dus și s-a culcat.
6. Domnul a chemat din nou pe Samuel. Și Samuel s-a sculat, s-a dus la Eli și a zis: "Iată-mă, căci m-ai chemat." Eli a răspuns: "Nu te-am chemat, fiule, întoarce-te și te culcă."
7. Samuel nu cunoștea încă pe Domnul, și cuvântul Domnului nu-i fusese încă descoperit.
8. Domnul a chemat din nou pe Samuel, pentru a treia oară. Și Samuel s-a sculat, s-a dus la Eli și a zis: "Iată-mă, căci m-ai chemat." Eli a înțeles că Domnul cheamă pe copil
9. și a zis lui Samuel: "Du-te, de te culcă; și dacă vei mai fi chemat, să spui: "Vorbește, Doamne, căci robul Tău ascultă." Și Samuel s-a dus să se culce la locul lui.
10. Domnul a venit, S-a înfățișat și l-a chemat ca și în celelalte dăți: "Samuele, Samuele!" Și Samuel a răspuns: "Vorbește, căci robul Tău ascultă."
11. Atunci Domnul a zis lui Samuel: "Iată că voi face în Israel un lucru care va asurzi urechile oricui îl va auzi.
12. În ziua aceea voi împlini asupra lui Eli tot ce am rostit împotriva casei lui; voi începe și voi isprăvi.
13. I-am spus că vreau să pedepsesc casa lui pentru totdeauna, din pricina fărădelegii de care are cunoștință și prin care fiii lui s-au făcut vrednici de lepădat, fără ca el să-i fi oprit.
14. De aceea jur casei lui Eli că niciodată fărădelegea casei lui Eli nu va fi ispășită, nici prin jertfe, nici prin daruri de mâncare."
15. Samuel a rămas culcat până dimineața, apoi a deschis ușile Casei Domnului. Samuel s-a temut să istorisească lui Eli vedenia aceea.
16. Dar Eli a chemat pe Samuel și a zis: "Samuele, fiule!" El a răspuns: "Iată-mă!"
17. Și Eli a zis: "Care este cuvântul pe care ți l-a vorbit Domnul? Nu-mi ascunde nimic. Dumnezeu să Se poarte cu tine cu toată asprimea, dacă-mi ascunzi ceva din tot ce ți-a spus!"
18. Samuel i-a istorisit tot, fără să-i ascundă nimic. Și Eli a zis: "Domnul este acesta, să facă ce va crede!"
19. Samuel creștea, Domnul era cu el și n-a lăsat să cadă la pământ niciunul din cuvintele Sale.
20. Tot Israelul, de la Dan până la Beer-Șeba, a cunoscut că Domnul pusese pe Samuel proroc al Domnului.
21. Domnul nu înceta să Se arate în Silo; căci Domnul Se descoperea lui Samuel, în Silo, prin cuvântul Domnului.


Capitolul 4

1. Chemarea lui Samuel a ajuns la cunoștința întregului Israel. Israel a ieșit înaintea filistenilor ca să lupte împotriva lor. Au tăbărât lângă Eben-Ezer, și filistenii tăbărâseră la Afec.
2. Filistenii s-au așezat în linie de bătaie împotriva lui Israel, și lupta a început. Israel a fost bătut de filisteni, care au omorât pe câmpul de bătaie aproape patru mii de oameni.
3. Poporul s-a întors în tabără, și bătrânii lui Israel au zis: "Pentru ce ne-a lăsat Domnul să fim bătuți astăzi de filisteni? Haidem să luăm de la Silo chivotul legământului Domnului, ca să vină în mijlocul nostru și să ne izbăvească din mâna vrăjmașilor noștri."
4. Poporul a trimis la Silo, de unde au adus chivotul legământului Domnului oștirilor, care șade între heruvimi. Cei doi fii ai lui Eli, Hofni și Fineas, erau acolo, împreună cu chivotul legământului lui Dumnezeu.
5. Când a intrat chivotul legământului Domnului în tabără, tot Israelul a scos strigăte de bucurie, de s-a cutremurat pământul.
6. Răsunetul acestor strigăte a fost auzit de filisteni, și au zis: "Ce înseamnă strigătele acestea care răsună în tabăra evreilor?" Și au auzit că sosise chivotul Domnului în tabără.
7. Filistenii s-au temut, pentru că au crezut că Dumnezeu venise în tabără. "Vai de noi!", au zis ei, "căci n-a fost așa ceva până acum.
8. Vai de noi! Cine ne va izbăvi din mâna acestor dumnezei puternici? Dumnezeii aceștia au lovit pe egipteni cu tot felul de urgii în pustiu.
9. Întăriți-vă și fiți oameni, filistenilor, ca nu cumva să fiți robi evreilor, cum v-au fost ei robi vouă: fiți oameni și luptați!"
10. Filistenii au început lupta, și Israel a fost bătut. Fiecare a fugit în cortul lui. Înfrângerea a fost foarte mare, și din Israel au căzut treizeci de mii de oameni pedeștri.
11. Chivotul lui Dumnezeu a fost luat, și cei doi fii ai lui Eli, Hofni și Fineas, au murit.
12. Un om din Beniamin a alergat din tabăra de bătaie și a venit la Silo, în aceeași zi cu hainele sfâșiate și cu capul acoperit cu țărână.
13. Când a ajuns, Eli aștepta stând pe un scaun lângă drum, căci inima îi era neliniștită pentru chivotul lui Dumnezeu. La intrarea lui în cetate, omul acesta a dat de veste, și toată cetatea a strigat.
14. Eli, auzind aceste strigăte, a zis: "Ce însemnă zarva aceasta?" Și îndată omul a venit și a adus lui Eli vestea aceasta.
15. Și Eli era în vârstă de nouăzeci și opt de ani, avea ochii întunecați și nu mai putea să vadă.
16. Omul a zis lui Eli: "Vin de pe câmpul de bătaie, și din câmpul de bătaie am fugit astăzi." Eli a zis: "Ce s-a întâmplat, fiule?"
17. Cel ce aducea vestea aceasta, ca răspuns, a zis: "Israel a fugit dinaintea filistenilor, și poporul a suferit o mare înfrângere; și chiar cei doi fii ai tăi, Hofni și Fineas, au murit, și chivotul Domnului a fost luat."
18. Abia a pomenit de chivotul lui Dumnezeu, și Eli a căzut de pe scaun pe spate, lângă poartă; și-a rupt ceafa și a murit, căci era om bătrân și greu. El fusese judecător în Israel patruzeci de ani.
19. Nora sa, nevasta lui Fineas, era însărcinată și sta să nască. Când a auzit vestea despre luarea chivotului lui Dumnezeu, despre moartea socrului ei și despre moartea bărbatului ei, s-a încovoiat și a născut, căci au apucat-o durerile nașterii.
20. Când trăgea să moară, femeile care erau lângă ea i-au zis: "Nu te teme, căci ai născut un fiu!" Dar ea n-a răspuns și n-a luat seama la ce i se spunea.
21. A pus copilului numele I-Cabod zicând: "S-a dus slava din Israel!" Spunea lucrul acesta din pricina luării chivotului lui Dumnezeu și din pricina socrului și bărbatului ei.
22. Ea a zis: "S-a dus slava din Israel, căci chivotul lui Dumnezeu este luat."


Capitolul 5

1. Filistenii au luat chivotul lui Dumnezeu și l-au dus din Eben-Ezer la Asdod.
2. După ce au pus mâna pe chivotul lui Dumnezeu, filistenii l-au dus în casa lui Dagon și l-au așezat lângă Dagon.
3. A doua zi, asdodienii, care se sculaseră dis-de-dimineață, au găsit pe Dagon întins cu fața la pământ, înaintea chivotului Domnului. Au luat pe Dagon și l-au pus înapoi la locul lui.
4. Și a doua zi, sculându-se dis-de-dimineață, au găsit pe Dagon întins cu fața la pământ, înaintea chivotului Domnului; capul lui Dagon și cele două mâini ale lui erau tăiate pe prag și nu-i rămăsese decât trunchiul.
5. De aceea, până în ziua de azi, preoții lui Dagon și toți cei ce intră în casa lui Dagon, la Asdod, nu calcă pe prag.
6. Mâna Domnului a apăsat asupra celor din Asdod și i-a pustiit; i-a lovit cu bube la șezut, atât în Asdod, cât și în ținutul lui.
7. Când au văzut că așa stau lucrurile, oamenii din Asdod au zis: "Chivotul Dumnezeului lui Israel să nu rămână la noi, căci mâna Lui apasă asupra noastră și asupra lui Dagon, dumnezeul nostru."
8. Și au trimis și au adunat la ei pe toți domnitorii filistenilor și au zis: "Ce să facem cu chivotul Dumnezeului lui Israel?" Domnitorii au răspuns: "Să se ducă la Gat chivotul Dumnezeului lui Israel." Și au dus acolo chivotul Dumnezeului lui Israel.
9. Dar după ce a fost dus acolo, mâna Domnului a apăsat asupra cetății, și a fost o mare groază; a lovit pe oamenii cetății de la mic la mare, și au avut o spuzenie de bube la șezut.
10. Atunci au trimis chivotul lui Dumnezeu la Ecron. Când a intrat chivotul lui Dumnezeu în Ecron, ecroniții au strigat: "Au adus la noi chivotul Dumnezeului lui Israel ca să ne omoare, pe noi și poporul nostru."
11. Și au trimis și au strâns pe toți domnitorii filistenilor și au zis: "Trimiteți înapoi chivotul Dumnezeului lui Israel; să se întoarcă la locul lui, ca să nu ne omoare, pe noi și poporul nostru." Căci în toată cetatea era o groază de moarte, și mâna lui Dumnezeu apăsa cu putere.
12. Oamenii care nu mureau erau loviți cu bube la șezut, și țipetele cetății se înălțau până la cer.


Capitolul 6

1. Chivotul Domnului a fost șapte luni în țara filistenilor.
2. Și filistenii au chemat pe preoți și pe ghicitori și au zis: "Ce să facem cu chivotul Domnului? Arătați-ne cum trebuie să-l trimitem înapoi la locul lui."
3. Ei au răspuns: "Dacă trimiteți înapoi chivotul Dumnezeului lui Israel, să nu-l trimiteți cu mâna goală, ci aduceți lui Dumnezeu o jertfă pentru vină; atunci vă veți vindeca și veți ști pentru ce nu s-a îndepărtat mâna Lui de peste voi."
4. Filistenii au zis: "Ce jertfă pentru vină să-I aducem?" Ei au răspuns: "Cinci umflături de aur și cinci șoareci de aur, după numărul domnitorilor filistenilor, căci aceeași urgie a fost peste voi toți și peste domnitorii voștri.
5. Faceți niște chipuri după umflăturile voastre și niște chipuri după șoarecii voștri care pustiesc țara și dați slavă Dumnezeului lui Israel: poate că va înceta să-Și apese mâna peste voi, peste dumnezeii voștri și peste țara voastră.
6. Pentru ce să vă împietriți inima, cum și-au împietrit inima egiptenii și faraon? Nu i-a pedepsit El, și n-au lăsat ei atunci pe copiii lui Israel să plece?
7. Acum, faceți un car nou de tot și luați două vaci tinere care dau țâță și care n-au tras la jug; înjugați vacile la car și mânați înapoi acasă vițeii lor care se țin după ele.
8. Să luați chivotul Domnului și să-l puneți în car; să puneți alături de el, într-o ladă, lucrurile de aur pe care le dați Domnului ca dar pentru vină; apoi să-l trimiteți, și va pleca.
9. Să-l urmăriți cu privirea; și dacă se va sui pe drumul hotarului său spre Bet-Șemeș, Domnul ne-a făcut acest mare rău; dacă nu, vom ști că nu mâna Lui ne-a lovit, ci lucrul acesta a venit peste noi din întâmplare."
10. Oamenii au făcut așa. Au luat două vaci care alăptau, le-au înjugat la car și le-au închis vițeii acasă.
11. Au pus în car chivotul Domnului și lada cu șoarecii de aur și chipurile umflăturilor lor.
12. Vacile au apucat drept pe drum spre Bet-Șemeș; au ținut mereu același drum, mugind, și nu s-au abătut nici la dreapta, nici la stânga. Domnitorii filistenilor au mers după ele până la hotarul Bet-Șemeșului.
13. Locuitorii din Bet-Șemeș secerau grânele în vale: au ridicat ochii, au zărit chivotul și s-au bucurat când l-au văzut.
14. Carul a ajuns în câmpul lui Iosua din Bet-Șemeș și s-a oprit acolo. Acolo era o piatră mare. Au despicat lemnele carului, și vacile le-au adus ca ardere de tot Domnului.
15. Leviții au coborât chivotul Domnului și lada de lângă el în care se aflau lucrurile de aur și le-au pus pe toate pe piatra cea mare. Oamenii din Bet-Șemeș au adus Domnului în ziua aceea arderi de tot și jertfe.
16. Cei cinci domnitori ai filistenilor, după ce au văzut lucrul acesta, s-au întors la Ecron în aceeași zi.
17. Iată umflăturile de aur pe care le-au dat Domnului, filistenii, ca dar pentru vină: una pentru Asdod, una pentru Gaza, una pentru Ascalon, una pentru Gat, una pentru Ecron.
18. Erau și niște șoareci de aur, după numărul tuturor cetăților filistenilor, care erau ale celor cinci căpetenii, atât cetăți întărite, cât și cetăți fără ziduri. Lucrul acesta îl adeverește piatra cea mare pe care au pus chivotul Domnului și care este și astăzi în câmpul lui Iosua din Bet-Șemeș.
19. Domnul a lovit pe oamenii din Bet-Șemeș, când s-au uitat în chivotul Domnului; a lovit (cincizeci de mii) șaptezeci de oameni din popor. Și poporul a plâns, pentru că Domnul îl lovise cu o mare urgie.
20. Oamenii din Bet-Șemeș au zis: "Cine poate sta înaintea Domnului, înaintea acestui Dumnezeu sfânt? Și la cine trebuie să se suie chivotul, dacă se depărtează de la noi?"
21. Au trimis soli la locuitorii din Chiriat-Iearim ca să le spună: "Filistenii au adus înapoi chivotul Domnului; coborâți-vă și suiți-l la voi."


Capitolul 7

1. Locuitorii din Chiriat-Iearim au venit și au suit chivotul Domnului; l-au dus în casa lui Abinadab, pe deal, și au sfințit pe fiul său Eleazar ca să păzească chivotul Domnului.
2. Trecuse destulă vreme din ziua când fusese pus chivotul în Chiriat-Iearim. Trecuseră douăzeci de ani. Atunci toată casa lui Israel a plâns după Domnul.
3. Samuel a zis întregii case a lui Israel: "Dacă din toată inima voastră vă întoarceți la Domnul, scoateți din mijlocul vostru dumnezeii străini și Astarteile, îndreptați-vă inima spre Domnul și slujiți-I numai Lui; și El vă va izbăvi din mâna filistenilor."
4. Și copiii lui Israel au scos din mijlocul lor Baalii și Astarteile și au slujit numai Domnului.
5. Samuel a zis: "Strângeți pe tot Israelul la Mițpa, și eu mă voi ruga Domnului pentru voi."
6. Și s-au strâns la Mițpa. Au scos apă și au vărsat-o înaintea Domnului, și au postit în ziua aceea, zicând: "Am păcătuit împotriva Domnului!" Samuel judeca pe copiii lui Israel la Mițpa.
7. Filistenii au aflat că fiii lui Israel se adunaseră la Mițpa, și domnitorii filistenilor s-au suit împotriva lui Israel. La vestea aceasta copiii lui Israel s-au temut de filisteni
8. și au zis lui Samuel: "Nu înceta să strigi pentru noi către Domnul Dumnezeul nostru, ca să ne scape din mâna filistenilor."
9. Samuel a luat un miel sugar și l-a adus întreg ca ardere de tot Domnului. A strigat către Domnul pentru Israel, și Domnul l-a ascultat.
10. Pe când aducea Samuel arderea de tot, filistenii s-au apropiat ca să bată pe Israel. Domnul a tunat în ziua aceea cu mare vuiet împotriva filistenilor și i-a pus pe fugă. Au fost bătuți dinaintea lui Israel.
11. Bărbații lui Israel au ieșit din Mițpa, au urmărit pe filisteni și i-au bătut până sub Bet-Car.
12. Samuel a luat o piatră pe care a pus-o între Mițpa și Șen și i-a pus numele Eben-Ezer, zicând: "Până aici Domnul ne-a ajutat."
13. Astfel au fost smeriți filistenii și n-au mai venit pe ținutul lui Israel. Mâna Domnului a fost împotriva filistenilor în tot timpul vieții lui Samuel.
14. Cetățile pe care le luaseră filistenii de la Israel s-au întors la Israel, de la Ecron până la Gat, cu ținutul lor; Israel le-a smuls din mâna filistenilor. Și a fost pace între Israel și amoriți.
15. Samuel a fost judecător în Israel în tot timpul vieții lui.
16. El se ducea în fiecare an de făcea înconjurul Betelului, Ghilgalului și Mițpei și judeca pe Israel în toate locurile acestea.
17. Apoi se întorcea la Rama, unde era casa lui; și acolo judeca pe Israel. Și a zidit acolo un altar Domnului.


Capitolul 8

1. Când a îmbătrânit Samuel, a pus pe fiii săi judecători peste Israel.
2. Fiul său întâi născut se numea Ioel, și al doilea Abia; ei erau judecători la Beer-Șeba.
3. Fiii lui Samuel n-au călcat pe urmele lui; ci se dădeau la lăcomie, luau mită și călcau dreptatea.
4. Toți bătrânii lui Israel s-au strâns și au venit la Samuel, la Rama.
5. Ei au zis: "Iată că tu ești bătrân, și copiii tăi nu calcă pe urmele tale; acum pune un împărat peste noi să ne judece, cum au toate neamurile."
6. Samuel n-a văzut cu plăcere faptul că ziceau: "Dă-ne un împărat ca să ne judece." Și Samuel s-a rugat Domnului.
7. Domnul a zis lui Samuel: "Ascultă glasul poporului în tot ce-ți va spune; căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine Mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei.
8. Ei se poartă cu tine cum s-au purtat întotdeauna, de când i-am scos din Egipt până în ziua de astăzi; M-au părăsit și au slujit altor dumnezei.
9. Ascultă-le glasul deci; dar înștiințează-i și fă-le cunoscut dreptul împăratului care va domni peste ei."
10. Samuel a spus toate cuvintele Domnului poporului care-i cerea un împărat.
11. El a zis: "Iată care va fi dreptul împăratului care va domni peste voi: el va lua pe fiii voștri, îi va pune la carele sale și între călăreții lui, ca să alerge înaintea carului lui;
12. îi va pune căpetenii peste o mie și căpetenii peste cincizeci și-i va întrebuința la aratul pământurilor lui, la seceratul bucatelor lui, la facerea armelor lui de război și a uneltelor carelor lui.
13. Va lua pe fetele voastre să-i facă miresme de mâncare și pâine.
14. Va lua cea mai bună parte din câmpiile voastre, din viile voastre și din măslinii voștri și o va da slujitorilor lui.
15. Va lua zeciuială din rodul semințelor și viilor voastre și o va da famenilor și slujitorilor lui.
16. Va lua pe robii și roabele voastre, cei mai buni boi și măgari ai voștri, și-i va întrebuința la lucrările lui.
17. Va lua zeciuială din oile voastre, și voi înșivă veți fi slugile lui.
18. Și atunci veți striga împotriva împăratului vostru pe care-l veți alege, dar Domnul nu vă va asculta."
19. Poporul n-a vrut să asculte glasul lui Samuel. "Nu!", au zis ei, "ci să fie un împărat peste noi,
20. ca să fim și noi ca toate neamurile; împăratul nostru ne va judeca, va merge în fruntea noastră și ne va cârmui în războaiele noastre."
21. Samuel, după ce a auzit toate cuvintele poporului, le-a spus în auzul Domnului.
22. Și Domnul a zis lui Samuel: "Ascultă-le glasul și pune un împărat peste ei." Și Samuel a zis bărbaților lui Israel: "Duceți-vă fiecare în cetatea lui."


Capitolul 9

1. Era un om din Beniamin, numit Chis, fiul lui Abiel, fiul lui Țeror, fiul lui Becorat, fiul lui Afiah, fiul unui beniamit, un om tare și voinic.
2. El avea un fiu cu numele Saul, tânăr și frumos, mai frumos decât oricare din copiii lui Israel. Și-i întrecea pe toți în înălțime, de la umăr în sus.
3. Măgărițele lui Chis, tatăl lui Saul, s-au rătăcit; și Chis a zis fiului său Saul: "Ia cu tine o slugă, scoală-te și du-te de caută măgărițele."
4. Saul a trecut prin muntele lui Efraim și a străbătut țara Șalișa fără să le găsească; au trecut prin țara Șaalim, și nu erau acolo; au străbătut țara lui Beniamin, și nu le-au găsit.
5. Ajunseseră în țara Țuf, când Saul a zis slugii care îl însoțea: "Haide să ne întoarcem, ca nu cumva tatăl meu, lăsând măgărițele, să fie îngrijorat de noi."
6. Sluga i-a zis: "Iată că în cetatea aceasta este un om al lui Dumnezeu, un om cu vază; tot ce spune el nu se poate să nu se întâmple. Haidem la el dar; poate că ne va arăta drumul pe care trebuie să apucăm."
7. Saul a zis slugii sale: "Dar dacă mergem acolo, ce să aducem omului lui Dumnezeu? Căci nu mai avem merinde în saci și n-avem niciun dar de adus omului lui Dumnezeu. Ce avem?"
8. Sluga a luat din nou cuvântul și a zis lui Saul: "Uite, eu am la mine un sfert de siclu de argint; îl voi da omului lui Dumnezeu, și ne va arăta drumul." -
9. Odinioară în Israel, când se ducea cineva să întrebe pe Dumnezeu, zicea: "Haidem să mergem la văzător!" Căci acela care se numește azi proroc, se numea odinioară văzător. -
10. Saul a zis slugii: "Ai dreptate; haidem să mergem!" Și s-au dus în cetatea unde era omul lui Dumnezeu.
11. Pe când se suiau ei spre cetate, au întâlnit niște fete care ieșiseră să scoată apă; și le-au zis: "Aici este văzătorul?"
12. Ele le-au răspuns: "Da, iată-l înaintea ta; dar du-te repede, astăzi a venit în cetate, pentru că poporul aduce jertfă pe înălțime.
13. Când veți intra în cetate, îl veți găsi înainte ca să se suie la locul înalt să mănânce; căci poporul nu mănâncă până nu vine el, fiindcă el trebuie să binecuvânteze jertfa; după aceea, mănâncă și cei poftiți. Suiți-vă, dar, căci acum îl veți găsi."
14. Și s-au suit în cetate. Tocmai când intrau pe poarta cetății, au fost întâlniți de Samuel, care ieșea să se suie pe înălțime.
15. Dar, cu o zi mai înainte de venirea lui Saul, Domnul înștiințase pe Samuel și-i zisese:
16. "Mâine, la ceasul acesta, îți voi trimite un om din țara lui Beniamin, și să-l ungi drept căpetenie a poporului Meu, Israel. El va scăpa poporul Meu din mâna filistenilor, căci am căutat cu îndurare spre poporul Meu, pentru că strigătul lui a ajuns până la Mine."
17. Când a zărit Samuel pe Saul, Domnul i-a zis: "Iată omul despre care ți-am vorbit; el va domni peste poporul Meu."
18. Saul s-a apropiat de Samuel la mijlocul porții și a zis: "Arată-mi, te rog, unde este casa văzătorului."
19. Samuel a răspuns lui Saul: "Eu sunt văzătorul. Suie-te înaintea mea pe înălțime și veți mânca astăzi cu mine. Mâine te voi lăsa să pleci și-ți voi spune tot ce se petrece în inima ta.
20. Nu te neliniști de măgărițele pe care le-ai pierdut acum trei zile, căci s-au găsit. Și pentru cine este păstrat tot ce este mai de preț în Israel? Oare nu pentru tine și pentru toată casa tatălui tău?"
21. Saul a răspuns: "Oare nu sunt eu beniamit, din una din cele mai mici seminții ale lui Israel? Și familia mea nu este cea mai mică dintre toate familiile din seminția lui Beniamin? Pentru ce, dar, îmi vorbești astfel?"
22. Samuel a luat pe Saul și pe sluga lui i-a vârât în odaia de mâncare, le-a dat locul cei dintâi între cei poftiți, care erau aproape treizeci de inși.
23. Samuel a zis bucătarului: "Adu porția pe care ți-am dat-o, când ți-am zis: "Pune-o deoparte."
24. Bucătarul a dat spata și ce era pe ea și a pus-o înaintea lui Saul. Și Samuel a zis: "Iată ce a fost păstrat, pune-o înainte și mănâncă, fiindcă pentru tine s-a păstrat când am poftit poporul." Astfel Saul a mâncat cu Samuel în ziua aceea.
25. S-au coborât apoi de pe înălțime în cetate, și Samuel a stat de vorbă cu Saul pe acoperișul casei.
26. Apoi s-au sculat dis-de-dimineață; și în revărsatul zorilor, Samuel a chemat pe Saul de pe acoperiș și a zis: "Scoală-te, și te voi însoți." Saul s-a sculat, și au ieșit amândoi, el și Samuel.
27. Când s-au coborât la marginea cetății, Samuel a zis lui Saul: "Spune slugii tale să treacă înaintea noastră." Și sluga a trecut înainte. "Oprește-te acum", a zis iarăși Samuel, "și-ți voi face cunoscut cuvântul lui Dumnezeu."


Capitolul 10

1. Samuel a luat sticluța cu untdelemn și a turnat-o pe capul lui Saul. Apoi l-a sărutat și a zis: "Nu te-a uns Domnul ca să fii căpetenia moștenirii Lui?
2. Astăzi, după ce mă vei părăsi, vei găsi doi oameni la mormântul Rahelei, în hotarul lui Beniamin, la Țelțah. Ei îți vor zice: "Măgărițele pe care te-ai dus să le cauți s-au găsit; și iată că tatăl tău nu se mai gândește la măgărițe, ci este îngrijorat de voi și zice: "Ce să fac pentru fiul meu?"
3. De acolo vei merge mai departe și vei ajunge la stejarul din Tabor, unde vei fi întâmpinat de trei oameni suindu-se la Dumnezeu, în Betel, și ducând unul trei iezi, altul trei turte de pâine, iar altul un burduf cu vin.
4. Ei te vor întreba de sănătate și-ți vor da două pâini, pe care le vei lua din mâna lor.
5. După aceea, vei ajunge la Ghibeea Elohim, unde se află garnizoana filistenilor. Când vei intra în cetate, vei întâlni o ceată de proroci coborându-se de pe înălțimea pentru jertfă, cu lăute, timpane, fluiere și cobze înainte, și prorocind.
6. Duhul Domnului va veni peste tine, vei proroci cu ei și vei fi prefăcut într-alt om.
7. Când ți se vor împlini semnele acestea, fă ce vei găsi de făcut, căci Dumnezeu este cu tine.
8. Apoi să te cobori înaintea mea la Ghilgal; și eu mă voi coborî la tine, ca să aduc arderi de tot și jertfe de mulțumire. Să mă aștepți șapte zile acolo, până voi ajunge eu la tine și-ți voi spune ce ai să faci."
9. De îndată ce Saul a întors spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă, și toate semnele acestea s-au împlinit în aceeași zi.
10. Când au ajuns la Ghibeea, iată că i-a ieșit înainte o ceată de proroci. Duhul lui Dumnezeu a venit peste el și el a prorocit în mijlocul lor.
11. Toți cei ce-l cunoscuseră mai înainte au văzut că prorocea împreună cu prorocii și își ziceau unul altuia în popor: "Ce s-a întâmplat cu fiul lui Chis? Oare și Saul este între proroci?"
12. Cineva din Ghibeea a răspuns: "Și cine este tatăl lor?" - De-acolo zicala: "Oare și Saul este între proroci?" -
13. Când a sfârșit de prorocit, s-a dus pe înălțime.
14. Unchiul lui Saul a zis lui Saul și slugii lui: "Unde v-ați dus?" Saul a răspuns: "Să căutăm măgărițele; dar când am văzut că nu le găsim, ne-am dus la Samuel."
15. Unchiul lui Saul a zis din nou: "Istorisește-mi, dar, ce v-a spus Samuel."
16. Și Saul a răspuns unchiului său: "Ne-a spus că măgărițele s-au găsit." Și nu i-a spus nimic despre împărăția despre care vorbise Samuel.
17. Samuel a chemat poporul înaintea Domnului, la Mițpa
18. și a zis copiilor lui Israel: "Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: "Eu am scos din Egipt pe Israel și v-am izbăvit din mâna egiptenilor și din mâna tuturor împărățiilor care vă apăsau.
19. Și astăzi, voi lepădați pe Dumnezeul vostru, care v-a izbăvit din toate relele și din toate suferințele voastre, și-I ziceți: "Pune un împărat peste noi!" Înfățișați-vă acum înaintea Domnului, după semințiile voastre și după miile voastre."
20. Samuel a apropiat toate semințiile lui Israel, și a ieșit la sorți seminția lui Beniamin.
21. A apropiat seminția lui Beniamin pe familii, și a ieșit la sorți familia lui Matri. Apoi a ieșit la sorți Saul, fiul lui Chis. L-au căutat, dar nu l-au găsit.
22. Au întrebat din nou pe Domnul: "A venit oare omul acesta aici?" Și Domnul a zis: "Iată că este ascuns între vase."
23. Au alergat și l-au scos de acolo, și el s-a înfățișat în mijlocul poporului. Îi întrecea pe toți în înălțime, de la umăr în sus.
24. Samuel a zis întregului popor: "Vedeți pe cel pe care l-a ales Domnul? Nu este nimeni în tot poporul care să fie ca el." Și tot poporul a strigat: "Trăiască împăratul!"
25. Samuel a făcut cunoscut poporului dreptul împărăției și l-a scris într-o carte, pe care a pus-o înaintea Domnului. Apoi a dat drumul întregului popor, trimițând pe fiecare acasă.
26. Și Saul s-a dus acasă în Ghibeea, însoțit de o parte din ostași, a căror inimă o mișcase Dumnezeu.
27. S-au găsit însă și oameni răi, care ziceau: "Ce ne poate ajuta acesta?" Și l-au disprețuit și nu i-au adus niciun dar. Dar Saul s-a făcut că nu-i aude.


Capitolul 11

1. Nahaș, amonitul, a venit și a împresurat Iabesul din Galaad. Toți locuitorii din Iabes au zis lui Nahaș: "Fă legământ cu noi, și-ți vom fi supuși."
2. Dar Nahaș, amonitul, le-a răspuns: "Voi face legământ cu voi, dacă mă lăsați să vă scot la toți ochiul drept și să arunc astfel o ocară asupra întregului Israel."
3. Bătrânii din Iabes i-au zis: "Dă-ne un răgaz de șapte zile, ca să trimitem soli în tot ținutul lui Israel; și dacă nu va fi nimeni să ne ajute, ne vom supune ție."
4. Solii au ajuns la Ghibeea, cetatea lui Saul, și au spus aceste lucruri în auzul poporului. Și tot poporul a ridicat glasul și a plâns.
5. Saul tocmai se întorcea de la câmp, în urma boilor, și a întrebat: "Ce are poporul de plânge?" I-au istorisit ce spuseseră cei din Iabes.
6. Cum a auzit Saul aceste lucruri, Duhul lui Dumnezeu a venit peste el, și s-a mâniat foarte tare.
7. A luat o pereche de boi, i-a tăiat în bucăți și le-a trimis prin soli în tot ținutul lui Israel, zicând: "Oricine nu va merge după Saul și Samuel își va vedea boii tăiați la fel." Groaza Domnului a apucat pe popor, care a pornit ca un singur om.
8. Saul le-a făcut numărătoarea la Bezec; copiii lui Israel erau trei sute de mii, și bărbații lui Iuda treizeci de mii.
9. Ei au zis solilor care veniseră: "Așa să vorbiți locuitorilor Iabesului din Galaad: "Mâine, când va dogori soarele, veți avea ajutor." Solii au dus vestea aceasta celor din Iabes, care s-au umplut de bucurie
10. și au zis amoniților: "Mâine ne vom supune vouă, și ne veți face ce vă va plăcea."
11. A doua zi, Saul a împărțit poporul în trei cete. Au pătruns în tabăra amoniților în straja dimineții și i-au bătut până la căldura zilei. Cei ce au scăpat au fost risipiți și n-au mai rămas doi laolaltă dintre ei.
12. Poporul a zis lui Samuel: "Cine zicea: "Saul să domnească peste noi?"? Dați încoace pe oamenii aceia, ca să-i omorâm."
13. Dar Saul a zis: "Nimeni nu va fi omorât în ziua aceasta, căci astăzi Domnul a dat o izbăvire lui Israel."
14. Și Samuel a zis poporului: "Veniți și să mergem la Ghilgal, ca să întărim acolo împărăția."
15. Tot poporul s-a dus la Ghilgal și au pus pe Saul împărat, înaintea Domnului, la Ghilgal. Acolo au adus jertfe de mulțumire înaintea Domnului; și Saul și toți oamenii lui Israel s-au înveselit foarte mult acolo.


Capitolul 12

1. Samuel a zis întregului Israel: "Iată că v-am ascultat glasul în tot ce mi-ați zis și am pus un împărat peste voi.
2. De acum, iată împăratul care va merge înaintea voastră. Cât despre mine, eu sunt bătrân, am albit, așa că fiii mei sunt cu voi; am umblat înaintea voastră, din tinerețe până în ziua de azi.
3. Iată-mă! Mărturisiți împotriva mea, în fața Domnului și în fața unsului Lui: Cui i-am luat boul sau cui i-am luat măgarul? Pe cine am apăsat și pe cine am năpăstuit? De la cine am luat mită ca să închid ochii asupra lui? Mărturisiți, și vă voi da înapoi."
4. Ei au răspuns: "Nu ne-ai apăsat, nu ne-ai năpăstuit și nici n-ai primit nimic din mâna nimănui."
5. El le-a mai zis: "Domnul este martor împotriva voastră și unsul Lui este martor, în ziua aceasta, că n-ați găsit nimic în mâinile mele." Și ei au răspuns: "Sunt martori!"
6. Atunci Samuel a zis poporului: "Domnul a pus pe Moise și pe Aaron și a scos pe părinții voștri din Egipt.
7. Acum, înfățișați-vă ca să vă judec înaintea Domnului pentru toate binefacerile pe care vi le-a făcut Domnul, vouă și părinților voștri.
8. După ce a venit Iacov în Egipt, părinții voștri au strigat către Domnul, și Domnul a trimis pe Moise și pe Aaron, care au scos pe părinții voștri din Egipt și i-au adus să locuiască în locul acesta.
9. Dar ei au uitat pe Domnul Dumnezeul lor; și El i-a vândut în mâinile lui Sisera, căpetenia oștirii Hațorului, în mâinile filistenilor și în mâinile împăratului Moabului, care au început lupta împotriva lor.
10. Au strigat iarăși către Domnul și au zis: "Am păcătuit, căci am părăsit pe Domnul și am slujit Baalilor și Astarteilor; izbăvește-ne acum din mâna vrăjmașilor noștri și-Ți vom sluji."
11. Și Domnul a trimis pe Ierubaal și pe Barac, și pe Iefta, și pe Samuel, și v-a izbăvit din mâna vrăjmașilor voștri care vă înconjurau, și ați locuit în liniște.
12. Apoi, când ați văzut că Nahaș, împăratul fiilor lui Amon, mergea împotriva voastră, mi-ați zis: "Nu! Ci un împărat să domnească peste noi." Și totuși Domnul Dumnezeul vostru era Împăratul vostru.
13. Iată, dar, împăratul pe care l-ați ales și pe care l-ați cerut; iată că Domnul a pus un împărat peste voi.
14. Dacă vă veți teme de Domnul, dacă-I veți sluji, dacă veți asculta de glasul Lui și dacă nu vă veți împotrivi cuvântului Domnului, vă veți alipi de Domnul Dumnezeul vostru, atât voi cât și împăratul care domnește peste voi.
15. Dar dacă nu veți asculta de glasul Domnului și vă veți împotrivi cuvântului Domnului, mâna Domnului va fi împotriva voastră, cum a fost împotriva părinților voștri.
16. Acum mai așteptați aici ca să vedeți minunea pe care o va face Domnul sub ochii voștri.
17. Nu suntem noi la seceratul grânelor? Voi striga către Domnul, și va trimite tunete și ploaie. Să știți atunci și să vedeți cât de rău ați făcut înaintea Domnului, când ați cerut un împărat pentru voi."
18. Samuel a strigat către Domnul, și Domnul a trimis chiar în ziua aceea tunete și ploaie. Tot poporul a avut o mare frică de Domnul și de Samuel.
19. Și tot poporul a zis lui Samuel: "Roagă-te Domnului Dumnezeului tău pentru robii tăi, ca să nu murim; căci la toate păcatele noastre am mai adăugat și pe acela de a cere un împărat pentru noi."
20. Samuel a zis poporului: "Nu vă temeți! Ați făcut tot răul acesta; dar nu vă abateți de la Domnul și slujiți Domnului din toată inima voastră.
21. Nu vă abateți de la El; altfel, ați merge după lucruri de nimic, care n-aduc nici folos, nici izbăvire, pentru că sunt lucruri de nimic.
22. Domnul nu va părăsi pe poporul Lui, din pricina Numelui Lui celui mare, căci Domnul a hotărât să facă din voi poporul Lui.
23. Departe iarăși de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi! Vă voi învăța calea cea bună și cea dreaptă.
24. Temeți-vă numai de Domnul și slujiți-I cu credincioșie din toată inima voastră; căci vedeți ce putere desfășură El printre voi.
25. Dar dacă veți face răul, veți pieri, voi și împăratul vostru."


Capitolul 13

1. Saul era în vârstă de treizeci de ani când a ajuns împărat și a domnit doi ani peste Israel.
2. Saul și-a ales trei mii de bărbați din Israel: două mii erau cu el la Micmaș și pe muntele Betel, iar o mie erau cu Ionatan la Ghibeea lui Beniamin. Pe ceilalți din popor i-a trimis pe fiecare la cortul lui.
3. Ionatan a bătut tabăra filistenilor care era la Gheba, și filistenii au auzit lucrul acesta. Saul a pus să sune cu trâmbița prin toată țara, zicând: "Să audă evreii lucrul acesta!"
4. Tot Israelul a auzit zicându-se: "Saul a bătut tabăra filistenilor, și Israel s-a făcut urât filistenilor." Și poporul a fost adunat la Saul, în Ghilgal.
5. Filistenii s-au strâns să lupte cu Israel. Aveau o mie de care și șase mii de călăreți; și poporul acesta era fără număr: ca nisipul de pe țărmul mării. Au venit și au tăbărât la Micmaș, la răsărit de Bet-Aven.
6. Bărbații lui Israel s-au văzut la strâmtorare, căci erau strânși de aproape, și s-au ascuns în peșteri, în tufișuri, în stânci, în turnuri și în gropile pentru apă.
7. Unii evrei au trecut Iordanul, ca să se ducă în țara lui Gad și Galaad. Saul era tot la Ghilgal, și tot poporul de lângă el tremura.
8. A așteptat șapte zile, după timpul hotărât de Samuel. Dar Samuel nu venea la Ghilgal, și poporul se împrăștia de lângă Saul.
9. Atunci Saul a zis: "Aduceți-mi arderea de tot și jertfele de mulțumire." Și a jertfit arderea de tot.
10. Pe când sfârșea de adus arderea de tot, a venit Samuel, și Saul i-a ieșit înainte să-i ureze de bine.
11. Samuel a zis: "Ce-ai făcut?" Saul a răspuns: "Când am văzut că poporul se împrăștie de lângă mine, că nu vii la timpul hotărât și că filistenii sunt strânși la Micmaș,
12. mi-am zis: "Filistenii se vor coborî împotriva mea la Ghilgal, și eu nu m-am rugat Domnului!" Atunci am îndrăznit și am adus arderea de tot."
13. Samuel a zis lui Saul: "Ai lucrat ca un nebun și n-ai păzit porunca pe care ți-o dăduse Domnul Dumnezeul tău. Domnul ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel;
14. dar acum, domnia ta nu va dăinui. Domnul Și-a ales un om după inima Lui și Domnul l-a rânduit să fie căpetenia poporului Său, pentru că n-ai păzit ce-ți poruncise Domnul."
15. Apoi Samuel s-a sculat și s-a suit din Ghilgal la Ghibeea lui Beniamin. Saul a făcut numărătoarea poporului care se afla cu el: erau aproape șase sute de oameni.
16. Saul, fiul său Ionatan și poporul care se afla cu ei se așezaseră la Gheba lui Beniamin, și filistenii tăbărau la Micmaș.
17. Din tabăra filistenilor au ieșit trei cete ca să pustiască: una a luat drumul spre Ofra, spre țara Șual;
18. alta a luat drumul spre Bet-Horon; și a treia a luat drumul spre hotarul care caută spre valea Țeboim, înspre pustiu.
19. În toată țara lui Israel nu se găsea niciun fierar; căci filistenii ziseseră: "Să împiedicăm pe evrei să-și facă săbii sau sulițe."
20. Și fiecare om din Israel se cobora la filisteni, ca să-și ascută fierul plugului, coasa, securea și sapa,
21. când se tocea sapa, coasa, furca cu trei coarne și securea, și ca să facă vârf țepușului cu care mâna boii.
22. Și așa s-a întâmplat că în ziua luptei nu era nici sabie, nici suliță în mâinile întregului popor care era cu Saul și Ionatan: nu avea decât Saul și fiul său Ionatan.
23. O ceată de filisteni a venit și s-a așezat la trecătoarea Micmașului.


Capitolul 14

1. Într-o zi, Ionatan, fiul lui Saul, a zis tânărului care-i purta armele: "Vino, și să pătrundem până la straja filistenilor, care este dincolo de locul acesta." Și n-a spus nimic tatălui său.
2. Saul stătea la marginea cetății Ghibeea, sub rodiul din Migron, și poporul care era cu el era aproape șase sute de oameni.
3. Ahia, fiul lui Ahitub, fratele lui I-Cabod, fiul lui Fineas, fiul lui Eli, preotul Domnului la Silo, purta efodul. Poporul nu știa că Ionatan s-a dus.
4. Între trecătorile prin care căuta Ionatan să ajungă la straja filistenilor, era un pisc de stâncă de o parte și un pisc de stâncă de cealaltă parte; unul purta numele Boțeț, și celălalt Sene.
5. Unul din aceste piscuri este la miazănoapte, față în față cu Micmaș, și celălalt la miazăzi, față în față cu Gheba.
6. Ionatan a zis tânărului care-i purta armele: "Vino, și să pătrundem până la straja acestor netăiați împrejur. Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu împiedică pe Domnul să dea izbăvire printr-un mic număr ca și printr-un mare număr."
7. Cel ce-i ducea armele i-a răspuns: "Fă tot ce ai în inimă, n-asculta decât de simțământul tău și iată-mă cu tine, gata să te urmez oriunde."
8. "Ei bine!", a zis Ionatan, "haidem la oamenii aceștia și să ne arătăm lor.
9. Dacă ne vor zice: "Opriți-vă până vom veni noi la voi!" vom rămâne pe loc și nu ne vom sui la ei.
10. Dar dacă vor zice: "Suiți-vă la noi!" ne vom sui, căci Domnul îi dă în mâinile noastre. Acesta să ne fie semnul."
11. S-au arătat amândoi străjii filistenilor, și filistenii au zis: "Iată că evreii ies din găurile în care s-au ascuns."
12. Și oamenii care erau de strajă au vorbit astfel lui Ionatan și celui ce-i ducea armele: "Suiți-vă la noi, ca să vă arătăm ceva." Ionatan a zis celui ce-i ducea armele: "Suie-te după mine, căci Domnul îi dă în mâinile lui Israel."
13. Și Ionatan s-a suit ajutându-se cu mâinile și picioarele, și cel ce-i ducea armele a mers după el. Filistenii au căzut înaintea lui Ionatan, și cel ce-i ducea armele arunca moartea în urma lui.
14. În această întâi înfrângere, Ionatan și cel ce-i ducea armele au ucis douăzeci de oameni, pe întindere de aproape o jumătate de pogon de pământ.
15. A intrat groaza în tabără, în țară și în tot poporul; straja și chiar și prădătorii s-au înspăimântat; țara s-a îngrozit. Era groaza lui Dumnezeu.
16. Străjerii lui Saul, care erau la Ghibeea lui Beniamin, au văzut că mulțimea se împrăștie și fuge în toate părțile.
17. Atunci Saul a zis poporului care era cu el: "Numărați, vă rog, și vedeți cine a plecat din mijlocul nostru." Au numărat, și iată că lipsea Ionatan și cel ce-i purta armele.
18. Și Saul a zis lui Ahia: "Adu încoace chivotul lui Dumnezeu!" - Căci pe vremea aceea chivotul lui Dumnezeu era cu copiii lui Israel. -
19. Pe când vorbea Saul cu preotul, zarva în tabăra filistenilor se făcea tot mai mare; și Saul a zis preotului: "Trage-ți mâna!"
20. Apoi Saul și tot poporul care era cu el s-au strâns și au înaintat până la locul luptei; și filistenii au întors sabia unii împotriva altora, și învălmășeala era nespus de mare.
21. Evreii care erau mai dinainte la filisteni și care se suiseră cu ei în tabără de pe unde erau împrăștiați s-au unit cu israeliții care erau cu Saul și Ionatan.
22. Toți bărbații lui Israel care se ascunseseră în muntele lui Efraim, aflând că filistenii fugeau, au început să-i urmărească și ei în bătaie.
23. Domnul a izbăvit pe Israel în ziua aceea, și lupta s-a întins până dincolo de Bet-Aven.
24. Ziua aceea a fost obositoare pentru bărbații lui Israel. Saul pusese pe popor să jure, zicând: "Blestemat să fie omul care va mânca pâine până seara, până mă voi răzbuna pe vrăjmașii mei!" Și nimeni nu mâncase.
25. Tot poporul ajunsese într-o pădure, unde se găsea miere pe fața pământului.
26. Când a intrat poporul în pădure, a văzut mierea curgând; dar niciunul n-a dus mierea la gură, căci poporul ținea jurământul.
27. Ionatan nu știa de jurământul pe care pusese tatăl său pe popor să-l facă; a întins vârful toiagului pe care-l avea în mână, l-a vârât într-un fagure de miere și a dus mâna la gură; și ochii i s-au luminat.
28. Atunci cineva din popor, vorbindu-i, i-a zis: "Tatăl tău a pus pe popor să jure, zicând: "Blestemat să fie omul care va mânca astăzi!" Și poporul era sleit de puteri.
29. Și Ionatan a zis: "Tatăl meu tulbură poporul; vedeți, dar, cum mi s-au luminat ochii, pentru că am gustat puțin din mierea aceasta!
30. Negreșit, dacă poporul ar fi mâncat azi din prada pe care a găsit-o la vrăjmașii lui, n-ar fi fost înfrângerea filistenilor mai mare?"
31. În ziua aceea au bătut pe filisteni de la Micmaș până la Aialon. Poporul era foarte obosit
32. și s-a aruncat asupra prăzii. A luat oi, boi și viței, i-a înjunghiat pe pământ și i-a mâncat cu sânge cu tot.
33. Au spus lucrul acesta lui Saul și i-au zis: "Iată că poporul păcătuiește împotriva Domnului, mâncând cu sânge." Saul a zis: "Voi faceți o nelegiuire; rostogoliți îndată o piatră mare încoace."
34. Apoi a adăugat: "Împrăștiați-vă printre popor și spuneți fiecăruia să-și aducă boul sau oaia și să-l înjunghie aici. Apoi să mâncați și nu păcătuiți împotriva Domnului, mâncând cu sânge." Și peste noapte, fiecare din popor și-a adus boul cu mâna, ca să-l înjunghie pe piatră.
35. Saul a zidit un altar Domnului: acesta a fost cel dintâi altar pe care l-a zidit Domnului.
36. Saul a zis: "Să ne coborâm în noaptea aceasta după filisteni, să-i jefuim până la lumina zilei și să nu lăsăm să rămână unul măcar." Ei au zis: "Fă tot ce vei crede." Atunci preotul a zis: "Să ne apropiem aici de Dumnezeu."
37. Și Saul a întrebat pe Dumnezeu: "Să mă cobor după filisteni? Îi vei da în mâinile lui Israel?" Dar în clipa aceea nu i-a dat niciun răspuns.
38. Saul a zis: "Apropiați-vă aici, toate căpeteniile poporului; căutați și vedeți de cine și cum a fost săvârșit păcatul acesta astăzi.
39. Căci viu este Domnul, Izbăvitorul lui Israel: chiar dacă l-ar fi săvârșit fiul meu Ionatan, va muri." Și nimeni din tot poporul nu i-a răspuns.
40. Atunci a zis întregului Israel: "Așezați-vă voi de o parte; și eu și fiul meu Ionatan vom sta de cealaltă." Și poporul a zis lui Saul: "Fă ce vei crede."
41. Saul a zis Domnului: "Dumnezeul lui Israel, arată adevărul." Sorțul a căzut pe Ionatan și pe Saul, și poporul a scăpat.
42. Saul a zis: "Aruncați sorții între mine și fiul meu Ionatan." Și sorțul a căzut pe Ionatan.
43. Saul a zis lui Ionatan: "Spune-mi ce-ai făcut." Ionatan i-a spus și a zis: "Am gustat puțină miere, cu vârful toiagului pe care-l aveam în mână: iată-mă, voi muri."
44. Și Saul a zis: "Dumnezeu să Se poarte cu toată asprimea față de mine, dacă nu vei muri, Ionatane!"
45. Poporul a zis lui Saul: "Ce! să moară Ionatan, el, care a făcut această mare izbăvire în Israel? Niciodată! Viu este Domnul, că un păr din capul lui nu va cădea la pământ, căci cu Dumnezeu a lucrat el în ziua aceasta." Astfel poporul a scăpat pe Ionatan de la moarte.
46. Saul a încetat să mai urmărească pe filisteni, și filistenii s-au dus acasă.
47. După ce a luat Saul domnia peste Israel, a făcut război în toate părțile cu toți vrăjmașii lui: cu Moab, cu copiii lui Amon, cu Edom, cu împărații din Țoba și cu filistenii; și oriîncotro se întorcea, era biruitor.
48. S-a arătat viteaz, a bătut pe Amalec și a scăpat pe Israel din mâna celor ce-l jefuiau.
49. Fiii lui Saul au fost: Ionatan, Ișvi și Malchișua. Cele două fete ale lui se numeau: cea mai mare Merab, iar cea mai mică Mical.
50. Numele nevestei lui Saul era Ahinoam, fata lui Ahimaaț. Numele căpeteniei oștirii lui era Abner, fiul lui Ner, unchiul lui Saul.
51. Chis, tatăl lui Saul, și Ner, tatăl lui Abner, erau fiii lui Abiel.
52. În tot timpul vieții lui Saul a fost un război înverșunat împotriva filistenilor; și de îndată ce Saul zărea vreun om tare și voinic, îl lua cu el.


Capitolul 15

1. Samuel a zis lui Saul: "Pe mine m-a trimis Domnul să te ung împărat peste poporul Lui, peste Israel: ascultă, dar, ce zice Domnul.
2. Așa vorbește Domnul oștirilor: "Mi-aduc aminte de ceea ce a făcut Amalec lui Israel, când i-a astupat drumul la ieșirea lui din Egipt.
3. Du-te acum, bate pe Amalec și nimicește cu desăvârșire tot ce-i al lui; să nu-i cruți, și să omori bărbații și femeile, copiii și pruncii, cămilele și măgarii, boii și oile."
4. Saul a adunat poporul și l-a numărat la Telaim: erau două sute de mii de oameni pedeștri și zece mii de oameni din Iuda.
5. Saul a mers până la cetatea lui Amalec și a pus niște oameni la pândă în vale.
6. Și a zis cheniților: "Duceți-vă, plecați și ieșiți din mijlocul lui Amalec, ca să nu vă prăpădesc împreună cu el; căci voi v-ați purtat cu bunăvoință față de copiii lui Israel, când s-au suit din Egipt." Și cheniții au plecat din mijlocul lui Amalec.
7. Saul a bătut pe Amalec, de la Havila până la Șur, care este în fața Egiptului.
8. A prins viu pe Agag, împăratul lui Amalec, și a nimicit cu desăvârșire tot poporul, trecându-l prin ascuțișul sabiei.
9. Dar Saul și poporul au cruțat pe Agag și oile cele mai bune, boii cei mai buni, vitele grase, mieii grași și tot ce era mai bun; n-a vrut să le nimicească cu desăvârșire, și au nimicit numai tot ce era prost și nebăgat în seamă.
10. Domnul a vorbit lui Samuel și i-a zis:
11. "Îmi pare rău că am pus pe Saul împărat, căci se abate de la Mine și nu păzește cuvintele Mele." Samuel s-a mâhnit și toată noaptea a strigat către Domnul.
12. S-a sculat dis-de-dimineață ca să se ducă înaintea lui Saul. Și au venit și i-au spus: "Saul s-a dus la Carmel și iată că și-a înălțat un semn de biruință, apoi s-a întors și, trecând mai departe, s-a coborât la Ghilgal."
13. Samuel s-a dus la Saul, și Saul i-a zis: "Fii binecuvântat de Domnul! Am păzit cuvântul Domnului."
14. Samuel a zis: "Ce înseamnă behăitul acesta de oi care ajunge la urechile mele și mugetul acesta de boi pe care-l aud?"
15. Saul a răspuns: "Le-au adus de la amaleciți, pentru că poporul a cruțat oile cele mai bune și boii cei mai buni, ca să-i jertfească Domnului Dumnezeului tău; iar pe celelalte le-am nimicit cu desăvârșire."
16. Samuel a zis lui Saul: "Stai, și-ți voi spune ce mi-a zis Domnul astă-noapte." Și Saul i-a zis: "Vorbește."
17. Samuel a zis: "Când erai mic în ochii tăi, n-ai ajuns tu căpetenia semințiilor lui Israel și nu te-a uns Domnul ca să fii împărat peste Israel?
18. Domnul te trimisese, zicând: "Du-te și nimicește cu desăvârșire pe păcătoșii aceia, pe amaleciți; războiește-te cu ei până îi vei nimici."
19. Pentru ce n-ai ascultat glasul Domnului? Pentru ce te-ai aruncat asupra prăzii și ai făcut ce este rău înaintea Domnului?"
20. Saul a răspuns lui Samuel: "Am ascultat glasul Domnului și m-am dus în calea pe care mă trimitea Domnul. Am adus pe Agag, împăratul lui Amalec, și am nimicit cu desăvârșire pe amaleciți;
21. dar poporul a luat din pradă oi și boi, ca pârgă din ceea ce trebuia nimicit cu desăvârșire, ca să le jertfească Domnului Dumnezeului tău la Ghilgal."
22. Samuel a zis: "Îi plac Domnului mai mult arderile de tot și jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, și păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor.
23. Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, și împotrivirea nu este mai puțin vinovată decât închinarea la idoli și terafimi. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă și El ca împărat."
24. Atunci Saul a zis lui Samuel: "Am păcătuit, căci am călcat porunca Domnului și n-am ascultat cuvintele tale; mă temeam de popor și i-am ascultat glasul.
25. Acum, te rog, iartă-mi păcatul, întoarce-te cu mine, ca să mă închin până la pământ înaintea Domnului."
26. Samuel a zis lui Saul: "Nu mă voi întoarce cu tine: fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, și Domnul te leapădă, ca să nu mai fii împărat peste Israel."
27. Și pe când se întorcea Samuel să plece, Saul l-a apucat de pulpana hainei, și s-a rupt.
28. Samuel i-a zis: "Domnul rupe astăzi domnia lui Israel deasupra ta și o dă altuia mai bun decât tine.
29. Cel ce este tăria lui Israel nu minte și nu Se căiește, căci nu este un om ca să-I pară rău."
30. Saul a zis iarăși: "Am păcătuit! Acum, te rog, cinstește-mă în fața bătrânilor poporului meu și în fața lui Israel; întoarce-te cu mine, ca să mă închin înaintea Domnului Dumnezeului tău."
31. Samuel s-a întors și a mers după Saul, și Saul s-a închinat înaintea Domnului.
32. Apoi Samuel a zis: "Adu-mi pe Agag, împăratul lui Amalec." Și Agag a înaintat vesel spre el, căci zicea: "Negreșit, a trecut amărăciunea morții!"
33. Samuel a zis: "După cum sabia ta a lăsat femei fără copii, tot așa și mama ta va fi lăsată fără copii între femei." Și Samuel a tăiat pe Agag în bucăți înaintea Domnului, la Ghilgal.
34. Samuel a plecat la Rama, și Saul s-a suit acasă la Ghibeea lui Saul.
35. Samuel nu s-a mai dus să vadă pe Saul până în ziua morții sale. Dar Samuel plângea pe Saul, pentru că Domnul Se căise că pusese pe Saul împărat peste Israel.


Capitolul 16

1. Domnul a zis lui Samuel: "Când vei înceta să plângi pe Saul, pentru că l-am lepădat, ca să nu mai domnească peste Israel? Umple-ți cornul cu untdelemn și du-te; te voi trimite la Isai, betleemitul, căci pe unul din fiii lui Mi l-am ales ca împărat."
2. Samuel a zis: "Cum să mă duc? Saul are să afle și mă va ucide." Și Domnul a zis: "Să iei cu tine un vițel și să zici: "Vin să aduc o jertfă Domnului."
3. Să poftești pe Isai la jertfă; Eu îți voi arăta ce trebuie să faci, și Îmi vei unge pe acela pe care-ți voi spune să-l ungi."
4. Samuel a făcut ce zisese Domnul, și s-a dus la Betleem. Bătrânii cetății au alergat înspăimântați înaintea lui și au zis: "Ce vestește venirea ta: ceva bun?"
5. El a răspuns: "Da; vin să aduc o jertfă Domnului. Sfințiți-vă și veniți cu mine la jertfă." A sfințit și pe Isai cu fiii lui și i-a poftit la jertfă.
6. Când au intrat ei, Samuel, văzând pe Eliab, și-a zis: "Negreșit, unsul Domnului este aici înaintea Lui."
7. Și Domnul a zis lui Samuel: "Nu te uita la înfățișarea și înălțimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul Se uită la inimă."
8. Isai a chemat pe Abinadab și l-a trecut pe dinaintea lui Samuel; și Samuel a zis: "Nici pe acesta nu l-a ales Domnul."
9. Isai a trecut pe Șama; și Samuel a zis: "Nici pe acesta nu l-a ales Domnul."
10. Și așa a trecut Isai pe cei șapte fii ai lui pe dinaintea lui Samuel; și Samuel a zis lui Isai: "Domnul n-a ales pe niciunul din ei."
11. Apoi Samuel a zis lui Isai: "Aceștia sunt toți fiii tăi?" Și el a răspuns: "A mai rămas cel mai tânăr, dar paște oile." Atunci Samuel a zis lui Isai: "Trimite să-l aducă, fiindcă nu vom ședea la masă până nu va veni aici."
12. Isai a trimis să-l aducă. Și el era cu păr bălai, cu ochi frumoși și față frumoasă. Domnul a zis lui Samuel: "Scoală-te și unge-l, căci el este!"
13. Samuel a luat cornul cu untdelemn și l-a uns în mijlocul fraților lui. Duhul Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea și în cele următoare. Samuel s-a sculat și s-a dus la Rama.
14. Duhul Domnului S-a depărtat de la Saul; și a fost muncit de un duh rău care venea de la Domnul.
15. Slujitorii lui Saul i-au zis: "Iată că un duh rău de la Dumnezeu te muncește.
16. Poruncească numai domnul nostru! Robii tăi sunt înaintea ta. Ei vor căuta un om care să știe să cânte cu harpa; și, când duhul rău trimis de Dumnezeu va fi peste tine, el va cânta cu mâna, și vei fi ușurat."
17. Saul a răspuns slujitorilor săi: "Găsiți-mi, dar, un om care să cânte bine și aduceți-l la mine."
18. Unul din slujitori a luat cuvântul și a zis: "Iată, am văzut pe un fiu al lui Isai, betleemitul, care știe să cânte; el este și un om tare și voinic, un războinic, vorbește bine, este frumos la chip, și Domnul este cu el."
19. Saul a trimis niște oameni la Isai să-i spună: "Trimite-mi pe fiul tău David, care este cu oile."
20. Isai a luat un măgar, l-a încărcat cu pâine, cu un burduf cu vin și cu un ied, și a trimis lui Saul aceste lucruri, prin fiul său David.
21. David a ajuns la Saul și s-a înfățișat înaintea lui; i-a plăcut mult lui Saul, și a fost pus să-i poarte armele.
22. Saul a trimis vorbă lui Isai, zicând: "Te rog să lași pe David în slujba mea, căci a căpătat trecere înaintea mea."
23. Și când duhul trimis de Dumnezeu venea peste Saul, David lua harpa și cânta cu mâna lui; Saul răsufla atunci mai ușor, se simțea ușurat, și duhul cel rău pleca de la el.


Capitolul 17

1. Filistenii și-au strâns oștile ca să facă război și s-au adunat la Soco, o cetate a lui Iuda; au tăbărât între Soco și Azeca, la Efes-Damim.
2. Saul și bărbații lui Israel s-au strâns și ei; au tăbărât în valea Terebinților și s-au așezat în linie de bătaie împotriva filistenilor.
3. Filistenii se așezaseră pe un munte de o parte, și Israel pe un munte de cealaltă parte: doar valea îi despărțea.
4. Atunci a ieșit un om din tabăra filistenilor și a înaintat între cele două oștiri. El se numea Goliat, era din Gat și avea o înălțime de șase coți și o palmă.
5. Pe cap avea un coif de aramă și purta niște zale de solzi, în greutate de cinci mii de sicli de aramă.
6. Avea niște turetci de aramă peste fluierele picioarelor și o pavăză de aramă între umeri.
7. Coada suliței lui era ca un sul de țesut, și fierul suliței cântărea șase sute de sicli de fier. Cel ce-i purta scutul mergea înaintea lui.
8. Filisteanul s-a oprit; și, vorbind oștilor lui Israel așezate în șiruri de bătaie, le-a strigat: "Pentru ce ieșiți să vă așezați în șiruri de bătaie? Nu sunt eu filistean și nu sunteți voi slujitorii lui Saul? Alegeți un om care să se coboare împotriva mea!
9. Dacă va putea să se bată cu mine și să mă omoare, noi vom fi robii voștri; dar dacă-l voi birui și-l voi omorî eu, voi ne veți fi robi nouă și ne veți sluji."
10. Filisteanul a mai zis: "Arunc astăzi o ocară asupra oștirii lui Israel! Dați-mi un om ca să mă lupt cu el."
11. Saul și tot Israelul au auzit aceste cuvinte ale filisteanului și s-au înspăimântat și au fost cuprinși de o mare frică.
12. Și David era fiul efratitului aceluia din Betleemul lui Iuda, numit Isai, care avea opt fii. Pe vremea lui Saul, el era bătrân, înaintat în vârstă.
13. Cei trei fiii mai mari ai lui Isai urmaseră pe Saul la război; întâiul născut din cei trei fii ai lui care porniseră la război se numea Eliab, al doilea, Abinadab, și al treilea, Șama.
14. David era cel mai tânăr. Și când cei trei mai mari au urmat pe Saul,
15. David a plecat de la Saul și s-a întors la Betleem ca să pască oile tatălui său.
16. Filisteanul înainta dimineața și seara și s-a înfățișat astfel timp de patruzeci de zile.
17. Isai a zis fiului său David: "Ia pentru frații tăi efa aceasta de grâu prăjit și aceste zece pâini și aleargă în tabără la frații tăi;
18. du și aceste zece cașuri de brânză căpeteniei care este peste mia lor. Să vezi dacă frații tăi sunt bine și să-mi aduci vești temeinice.
19. Ei sunt cu Saul și cu toți bărbații lui Israel în valea Terebinților în război cu filistenii."
20. David s-a sculat dis-de-dimineață. A lăsat oile în seama unui paznic, și-a luat lucrurile și a plecat, cum îi poruncise Isai. Când a ajuns în tabără, oștirea pornise să se așeze în șiruri de bătaie și scotea strigăte de război.
21. Israel și filistenii s-au așezat în șiruri de bătaie, oștire către oștire.
22. David a dat lucrurile pe care le avea în mâinile celui ce păzea calabalâcurile și a alergat la șirurile de bătaie. Cum a ajuns, a întrebat pe frații săi de sănătate.
23. Pe când vorbea cu ei, iată că filisteanul din Gat, numit Goliat, a înaintat între cele două oștiri, ieșind afară din șirurile filistenilor. A rostit aceleași cuvinte ca mai înainte, și David le-a auzit.
24. La vederea acestui om, toți cei din Israel au fugit dinaintea lui și i-a apucat o mare frică.
25. Fiecare zicea: "Ați văzut pe omul acesta înaintând? A înaintat ca să arunce ocara asupra lui Israel! Dacă-l va omorî cineva, împăratul îl va umple de bogății, îi va da de nevastă pe fiica sa și va scuti de dări casa tatălui său în Israel."
26. David a zis oamenilor de lângă el: "Ce se va face aceluia care va omorî pe filisteanul acesta și va lua ocara deasupra lui Israel? Cine este filisteanul acesta, acest netăiat împrejur, ca să ocărască oștirea Dumnezeului celui Viu?"
27. Poporul, spunând din nou aceleași lucruri, i-a zis: "Așa și așa se va face aceluia care-l va omorî."
28. Eliab, fratele lui cel mai mare, care-l auzise vorbind cu oamenii aceștia, s-a aprins de mânie împotriva lui David. Și a zis: "Pentru ce te-ai coborât tu și cui ai lăsat acele puține oi în pustiu? Îți cunosc eu mândria și răutatea inimii. Te-ai coborât ca să vezi lupta."
29. David a răspuns: "Ce-am făcut oare? Nu pot să vorbesc astfel?"
30. Și s-a întors de la el ca să vorbească cu altul, și i-a pus aceleași întrebări. Poporul i-a răspuns ca și întâia dată.
31. Când s-au auzit cuvintele rostite de David, au fost spuse înaintea lui Saul, care a trimis să-l caute.
32. David a zis lui Saul: "Nimeni să nu-și piardă nădejdea din pricina filisteanului acestuia. Robul tău va merge să se bată cu el."
33. Saul a zis lui David: "Nu poți să te duci să te bați cu filisteanul acesta, căci tu ești un copil, și el este un om războinic din tinerețea lui."
34. David a zis lui Saul: "Robul tău păștea oile tatălui său. Și când un leu sau un urs venea să-i ia o oaie din turmă,
35. alergam după el, îl loveam și-i smulgeam oaia din gură. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam și-l omoram.
36. Așa a doborât robul tău leul și ursul; și cu filisteanul acesta, cu acest netăiat împrejur, va fi ca și cu unul din ei, căci a ocărât oștirea Dumnezeului celui Viu."
37. David a mai zis: "Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului și din laba ursului, mă va izbăvi și din mâna acestui filistean." Și Saul a zis lui David: "Du-te, și Domnul să fie cu tine!"
38. Saul a îmbrăcat pe David cu hainele lui, i-a pus pe cap un coif de aramă și l-a îmbrăcat cu o platoșă.
39. David a încins sabia lui Saul peste hainele lui și a vrut să meargă, căci nu încercase încă să meargă cu ele. Apoi a zis lui Saul: "Nu pot să merg cu armătura aceasta, căci nu sunt obișnuit cu ea." Și s-a dezbrăcat de ea.
40. Și-a luat toiagul în mână, și-a ales din pârâu cinci pietre netede și le-a pus în traista lui de păstor și în buzunarul hainei. Apoi, cu praștia în mână, a înaintat împotriva filisteanului.
41. Filisteanul s-a apropiat puțin câte puțin de David, și omul care-i ducea scutul mergea înaintea lui.
42. Filisteanul s-a uitat și, când a zărit pe David, a râs de el, căci nu vedea în el decât un copil cu păr bălai și cu fața frumoasă.
43. Filisteanul a zis lui David: "Ce! sunt câine, de vii la mine cu toiege?" Și, după ce l-a blestemat pe dumnezeii lui,
44. a adăugat: "Vino la mine, și-ți voi da carnea ta păsărilor cerului și fiarelor câmpului."
45. David a zis filisteanului: "Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliță și cu pavăză; iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oștirilor, în Numele Dumnezeului oștirii lui Israel, pe care ai ocărât-o.
46. Astăzi Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî și-ți voi tăia capul; astăzi voi da stârvurile taberei filistenilor păsărilor cerului și fiarelor pământului. Și tot pământul va ști că Israel are un Dumnezeu.
47. Și toată mulțimea aceasta va ști că Domnul nu mântuiește nici prin sabie, nici prin suliță. Căci biruința este a Domnului. Și El vă dă în mâinile noastre."
48. Îndată ce filisteanul a pornit să meargă înaintea lui David, David a alergat pe câmpul de bătaie înaintea filisteanului.
49. Și-a vârât mâna în traistă, a luat o piatră și a aruncat-o cu praștia; a lovit pe filistean în frunte, și piatra a intrat în fruntea filisteanului, care a căzut cu fața la pământ.
50. Astfel, cu o praștie și cu o piatră, David a fost mai tare decât filisteanul; l-a trântit la pământ și l-a omorât, fără să aibă sabie în mână.
51. A alergat, s-a oprit lângă filistean, i-a luat sabia, pe care i-a scos-o din teacă, l-a omorât și i-a tăiat capul. Filistenii, când au văzut că uriașul lor a murit, au luat-o la fugă.
52. Și bărbații lui Israel și Iuda au dat chiote și au pornit în urmărirea filistenilor până în vale și până la porțile Ecronului. Filistenii, răniți de moarte, au căzut pe drumul care duce la Șaaraim, până la Gat și până la Ecron.
53. Și copiii lui Israel s-au întors de la urmărirea filistenilor și le-au jefuit tabăra.
54. David a luat capul filisteanului și l-a dus la Ierusalim și a pus armele filisteanului în cortul său.
55. Când a văzut Saul pe David mergând împotriva filisteanului, a zis lui Abner, căpetenia oștirii: "Al cui fiu este tânărul acesta, Abner?" Abner a răspuns: "Pe sufletul tău, împărate, că nu știu."
56. "Întreabă, dar, al cui fiu este tânărul acesta", a zis împăratul.
57. Și când s-a întors David după ce omorâse pe filistean, Abner l-a luat și l-a adus înaintea lui Saul. David avea în mână capul filisteanului.
58. Saul i-a zis: "Al cui fiu ești, tinere?" Și David a răspuns: "Sunt fiul robului tău Isai, betleemitul."


Capitolul 18

1. David sfârșise de vorbit cu Saul. Și de atunci sufletul lui Ionatan s-a alipit de sufletul lui David, și Ionatan l-a iubit ca pe sufletul din el.
2. În aceeași zi, Saul a oprit pe David și nu l-a lăsat să se întoarcă în casa tatălui său.
3. Ionatan a făcut legământ cu David, pentru că-l iubea ca pe sufletul lui.
4. A scos mantaua pe care o purta, ca s-o dea lui David; și i-a dat hainele sale, chiar sabia, arcul și cingătoarea lui.
5. David se ducea și izbutea oriunde-l trimitea Saul; a fost pus de Saul în fruntea oamenilor de război și era plăcut întregului popor, chiar și slujitorilor lui Saul.
6. Pe când veneau ei, la întoarcerea lui David de la omorârea filisteanului, femeile au ieșit din toate cetățile lui Israel înaintea împăratului Saul, cântând și jucând, în sunetul timpanelor și lăutelor și scoțând strigăte de bucurie.
7. Femeile care cântau își răspundeau unele altora și ziceau: "Saul a bătut miile lui, Iar David zecile lui de mii."
8. Saul s-a mâniat foarte tare și nu i-a plăcut vorba aceasta. El a zis: "Lui David îi dau zece mii și mie-mi dau mii! Nu-i mai lipsește decât împărăția."
9. Și din ziua aceea, Saul a privit cu ochi răi pe David.
10. A doua zi, duhul cel rău, trimis de Dumnezeu, a apucat pe Saul, care s-a înfuriat în mijlocul casei. David cânta, ca și în celelalte zile, și Saul era cu sulița în mână.
11. Saul a ridicat sulița, zicându-și în sine: "Voi pironi pe David de perete." Dar David s-a ferit de el de două ori.
12. Saul se temea de David, pentru că Domnul era cu David și Se depărtase de la el.
13. L-a îndepărtat de lângă el și l-a pus mai mare peste o mie de oameni. David ieșea și intra în fruntea poporului;
14. izbutea în tot ce făcea, și Domnul era cu el.
15. Saul, văzând că izbutea întotdeauna, se temea de el;
16. dar tot Israelul și Iuda iubeau pe David, pentru că ieșea și intra în fruntea lor.
17. Saul a zis lui David: "Iată, îți voi da de nevastă pe fiica mea cea mai mare, Merab: numai să-mi slujești cu vitejie și să porți războaiele Domnului." Dar Saul își zicea: "Nu vreau să-mi pun mâna mea pe el, ci mâna filistenilor să fie asupra lui."
18. David a răspuns lui Saul: "Cine sunt eu și ce este viața mea, ce este familia tatălui meu în Israel, ca să fiu ginerele împăratului?"
19. Venind vremea când Merab, fata lui Saul, avea să fie dată lui David, ea a fost dată de nevastă lui Adriel, din Mehola.
20. Mical, fata lui Saul, iubea pe David. Au spus lui Saul, și lucrul i-a plăcut.
21. El își zicea: "I-o voi da ca să-i fie o cursă și să cadă sub mâna filistenilor." Și Saul a zis lui David pentru a doua oară: "Astăzi îmi vei fi ginere."
22. Saul a dat slujitorilor săi următoarea poruncă: "Vorbiți în taină lui David și spuneți-i: "Iată că împăratul e binevoitor față de tine și toți slujitorii lui te iubesc; fii acum ginerele împăratului."
23. Slujitorii lui Saul au spus aceste lucruri la urechile lui David. Și David a răspuns: "Credeți că este ușor să fii ginerele împăratului? Eu sunt un om sărac și de puțină însemnătate."
24. Slujitorii lui Saul i-au spus ce răspunsese David.
25. Saul a zis: "Așa să vorbiți lui David: "Împăratul nu cere nicio zestre; ci dorește o sută de prepuțuri de ale filistenilor, ca să-și răzbune pe vrăjmașii lui." Saul avea de gând să facă pe David să cadă în mâinile filistenilor.
26. Slujitorii lui Saul au spus aceste cuvinte lui David, și David a primit ce i se ceruse, pentru ca să fie ginerele împăratului. Înainte de vremea hotărâtă,
27. David s-a sculat, a plecat cu oamenii lui și a ucis două sute de oameni dintre filisteni, le-a adus prepuțurile și a dat împăratului numărul întreg, ca să fie ginerele împăratului. Atunci Saul i-a dat de nevastă pe fiica sa Mical.
28. Saul a văzut și a înțeles că Domnul era cu David; și fiica sa Mical iubea pe David.
29. Saul s-a temut din ce în ce mai mult de David și toată viața i-a fost vrăjmaș.
30. Domnitorii filistenilor ieșeau la luptă; și ori de câte ori ieșeau, David avea mai multă izbândă decât toți slujitorii lui Saul, și numele lui a ajuns foarte vestit.


Capitolul 19

1. Saul a vorbit fiului său Ionatan și tuturor slujitorilor lui să omoare pe David.
2. Dar Ionatan, fiul lui Saul, care iubea mult pe David, i-a dat de știre și i-a zis: "Tatăl meu, Saul, caută să te omoare. Păzește-te, dar, mâine dimineață, stai într-un loc tăinuit și ascunde-te.
3. Eu voi ieși și voi sta lângă tatăl meu în câmpul în care vei fi; voi vorbi tatălui meu despre tine, voi vedea ce va zice și-ți voi spune."
4. Ionatan a vorbit bine de David tatălui său, Saul: "Să nu facă împăratul", a zis el, "un păcat față de robul său David, căci el n-a făcut niciun păcat față de tine. Dimpotrivă, a lucrat pentru binele tău;
5. și-a pus în joc viața, a ucis pe filistean, și Domnul a dat o mare izbăvire pentru tot Israelul. Tu ai văzut și te-ai bucurat. Pentru ce să păcătuiești împotriva unui sânge nevinovat și să omori fără pricină pe David?"
6. Saul a ascultat glasul lui Ionatan și a jurat, zicând: "Viu este Domnul, că David nu va muri!"
7. Ionatan a chemat pe David și i-a spus toate cuvintele acestea; apoi l-a adus la Saul; și David a fost înaintea lui ca mai înainte.
8. Războiul urma înainte. David a mers împotriva filistenilor și s-a bătut cu ei, le-a pricinuit o mare înfrângere, și au fugit dinaintea lui.
9. Atunci duhul cel rău, trimis de Domnul, a venit peste Saul, care ședea în casă, cu sulița în mână. David cânta,
10. și Saul a vrut să-l pironească cu sulița de perete. Dar David s-a ferit de el, și Saul a lovit cu sulița în perete. David a fugit și a scăpat noaptea.
11. Saul a trimis niște oameni acasă la David, ca să-l pândească și să-l omoare dimineața. Dar Mical, nevasta lui David, i-a dat de știre și i-a zis: "Dacă nu fugi în noaptea aceasta, mâine vei fi omorât."
12. Ea l-a coborât pe fereastră, și David a plecat și a fugit. Așa a scăpat.
13. În urmă, Mical a luat terafimul și l-a pus în pat; i-a pus o piele de capră în jurul capului și l-a învelit cu o haină.
14. Când a trimis Saul oamenii să ia pe David, ea a zis: "Este bolnav."
15. Saul i-a trimis înapoi să-l vadă și a zis: "Aduceți-l la mine în patul lui, ca să-l omor."
16. Oamenii aceia s-au întors, și iată că terafimul era în pat, și în jurul capului era o piele de capră.
17. Saul a zis către Mical: "Pentru ce m-ai înșelat în felul acesta și ai dat drumul vrăjmașului meu, și a scăpat?" Mical a răspuns lui Saul: "El mi-a zis: "Lasă-mă să plec, ori te omor!"
18. Așa a fugit și a scăpat David. El s-a dus la Samuel, la Rama, și i-a istorisit tot ce-i făcuse Saul. Apoi s-a dus cu Samuel și a locuit în Naiot.
19. Au spus lucrul acesta lui Saul și au zis: "Iată că David este în Naiot, lângă Rama."
20. Saul a trimis niște oameni să ia pe David. Ei au văzut o adunare de proroci care proroceau cu Samuel în frunte. Duhul lui Dumnezeu a venit peste trimișii lui Saul, și au început și ei să prorocească.
21. Au spus lui Saul lucrul acesta; el a trimis alți oameni, și au prorocit și ei. A mai trimis alții a treia oară, și au prorocit și ei.
22. Atunci Saul s-a dus el însuși la Rama. Ajungând la fântâna cea mare fără apă, care este la Secu, a întrebat: "Unde sunt Samuel și David?" I s-a răspuns: "Sunt în Naiot, lângă Rama."
23. Și s-a îndreptat spre Naiot, lângă Rama. Duhul lui Dumnezeu a venit și peste el; și Saul și-a văzut de drum prorocind până la sosirea lui în Naiot, lângă Rama.
24. S-a dezbrăcat de haine și a prorocit și el înaintea lui Samuel; și s-a aruncat dezbrăcat la pământ toată ziua aceea și toată noaptea. De aceea se zice: "Oare și Saul este între proroci?"


Capitolul 20

1. David a fugit din Naiot, de lângă Rama. S-a dus la Ionatan și a zis: "Ce-am făcut eu? Care este nelegiuirea mea, care este păcatul meu înaintea tatălui tău, de vrea să-mi ia viața?"
2. Ionatan i-a răspuns: "Ferească Dumnezeu! Nu vei muri. Tatăl meu nu face niciun lucru, fie mare, fie mic, fără să-mi dea de știre; pentru ce mi-ar ascunde el lucrul acesta? Nu este nimic."
3. David a zis iarăși, jurând: "Tatăl tău știe bine că am căpătat trecere înaintea ta și va fi zis: "Să nu știe Ionatan, căci s-ar întrista." Dar viu este Domnul și viu este sufletul tău, că nu este decât un pas între mine și moarte."
4. Ionatan a zis lui David: "Pentru tine voi face tot ce vei vrea."
5. Și David i-a răspuns: "Iată că mâine este lună nouă și ar trebui să șed să mănânc cu împăratul; lasă-mă să mă duc și să mă ascund în câmpii până în seara zilei a treia.
6. Dacă tatăl tău va băga de seamă lipsa mea, să-i spui: "David m-a rugat să-l las să se ducă până la Betleem, în cetatea lui, pentru că acolo se aduce pentru toată familia o jertfă de peste an."
7. Și dacă va zice: "Bine!", atunci robul tău n-are nimic de temut; dar dacă-l va apuca mânia, să știi că pieirea mea este lucru hotărât din partea lui.
8. Arată-ți, dar, dragostea pentru robul tău, căci ai făcut cu robul tău un legământ înaintea Domnului. Și dacă este vreo nelegiuire în mine, ia-mi tu viața, de ce să mă mai duci până la tatăl tău?"
9. Ionatan i-a zis: "Departe de tine gândul să nu-ți dau de știre, dacă voi afla că pieirea ta este lucru hotărât din partea tatălui meu și amenință să te ajungă!"
10. David a zis lui Ionatan: "Cine-mi va da de știre dacă tatăl tău ți-ar răspunde cu asprime?"
11. Și Ionatan a zis lui David: "Vino să ieșim pe câmp." Și au ieșit amândoi pe câmp.
12. Ionatan a zis lui David: "Iau martor pe Domnul Dumnezeul lui Israel că voi cerceta de aproape pe tatăl meu mâine sau poimâine; și de va gândi bine de David,
13. Domnul să Se poarte cu Ionatan cu toată asprimea, dacă nu voi trimite pe nimeni să-ți dea de știre! Dacă tatăl meu va găsi cu cale să-ți facă rău, iarăși îți voi da de știre și te voi lăsa să pleci, ca să te duci în pace; și Domnul să fie cu tine, cum a fost cu tatăl meu!
14. Dacă voi mai trăi, să te porți față de mine cu o bunătate ca a Domnului; și dacă voi muri,
15. să nu îți îndepărtezi niciodată bunătatea față de casa mea, nici chiar când Domnul va nimici pe fiecare din vrăjmașii lui David de pe fața pământului.
16. Căci Ionatan a făcut legământ cu casa lui David! Domnul să Se răzbune pe vrăjmașii lui David!"
17. Ionatan a întărit și mai mult față de David dragostea pe care o avea pentru el, căci îl iubea ca pe sufletul lui.
18. Ionatan i-a zis: "Mâine este luna nouă; se va băga de seamă lipsa ta, căci locul tău va fi gol.
19. Să te cobori a treia zi până în fundul locului în care te ascunseseși în ziua când cu întâmplarea aceea și să rămâi lângă piatra Ezel.
20. Eu voi trage trei săgeți înspre piatra aceasta, ca și când aș lovi la țintă.
21. Și voi trimite un tânăr și-i voi zice: "Du-te de găsește săgețile!" Dacă-i voi zice: "Iată că săgețile sunt dincoace de tine, ia-le!", atunci să vii, căci este pace pentru tine și n-ai să te temi de nimic, viu este Domnul!
22. Dar dacă voi zice tânărului: "Iată că săgețile sunt dincolo de tine!", atunci să pleci, căci Domnul te trimite.
23. Domnul este martor pe vecie pentru cuvântul pe care ni l-am dat unul altuia."
24. David s-a ascuns în câmp. A venit luna nouă, și împăratul a luat loc la ospăț ca să mănânce.
25. Împăratul a șezut ca de obicei pe scaunul lui lângă perete. Ionatan s-a sculat, și Abner a șezut lângă Saul; dar locul lui David a rămas gol.
26. Saul n-a zis nimic în ziua aceea; "Căci", zicea el, "s-a întâmplat: el nu este curat, negreșit nu este curat."
27. A doua zi, ziua a doua a lunii noi, locul lui David era tot gol. Și Saul a zis fiului său Ionatan: "Pentru ce n-a venit fiul lui Isai la masă nici ieri, nici azi?"
28. Ionatan a răspuns lui Saul: "David mi-a cerut voie să se ducă la Betleem.
29. El a zis: "Dă-mi drumul, te rog, căci avem în cetate o jertfă de familie, și fratele meu mi-a spus lucrul acesta; deci dacă am căpătat trecere înaintea ta, dă-mi voie să mă duc în grabă să-mi văd frații." Pentru aceea n-a venit la masa împăratului."
30. Atunci Saul s-a aprins de mânie împotriva lui Ionatan și i-a zis: "Fiu rău și neascultător, nu știu eu că ți-ai luat ca prieten pe fiul lui Isai, spre rușinea ta și spre rușinea mamei tale?
31. Căci câtă vreme va trăi fiul lui Isai pe pământ, nu va fi liniște nici pentru tine, nici pentru împărăția ta. Și acum trimite să-l caute și să mi-l aducă, fiindcă este vrednic de moarte."
32. Ionatan a răspuns tatălui său, Saul, și i-a zis: "Pentru ce să fie omorât? Ce a făcut?"
33. Și Saul și-a îndreptat sulița spre el, ca să-l lovească. Ionatan a înțeles că era lucru hotărât din partea tatălui său să omoare pe David.
34. S-a sculat de la masă într-o mânie aprinsă și n-a luat deloc parte la masă în ziua a doua a lunii noi; căci era mâhnit din pricina lui David, pentru că tatăl său îl ocărâse.
35. A doua zi de dimineață, Ionatan s-a dus pe câmp în locul în care se învoise cu David și era însoțit de un băiețaș.
36. El i-a zis: "Dă fuga și găsește săgețile pe care le voi trage." Băiatul a alergat, și Ionatan a tras o săgeată care a trecut dincolo de el.
37. Când a ajuns băiatul la locul unde era săgeata pe care o trăsese Ionatan, Ionatan a strigat după el: "Iată că săgeata este dincolo de tine."
38. I-a strigat iarăși: "Iute, grăbește-te, nu te opri!" Și băiatul lui Ionatan a strâns săgețile și s-a întors la stăpânul lui.
39. Băiatul nu știa nimic: numai Ionatan și David înțelegeau lucrul acesta.
40. Ionatan a dat băiatului armele și i-a zis: "Du-te și du-le în cetate!"
41. După plecarea băiatului, David s-a sculat din partea de miazăzi, apoi s-a aruncat cu fața la pământ și s-a închinat de trei ori. Cei doi prieteni s-au îmbrățișat și au plâns împreună. David mai ales se prăpădea plângând.
42. Și Ionatan a zis lui David: "Du-te în pace, acum când am jurat amândoi în Numele Domnului, zicând: "Domnul să fie pe vecie între mine și tine, între sămânța mea și sămânța ta!" David s-a sculat și a plecat, iar Ionatan s-a întors în cetate.


Capitolul 21

1. David s-a dus la Nob, la preotul Ahimelec, care a alergat speriat înaintea lui și i-a zis: "Pentru ce ești singur și nu este nimeni cu tine?"
2. David a răspuns preotului Ahimelec: "Împăratul mi-a dat o poruncă și mi-a zis: "Nimeni să nu știe nimic de pricina pentru care te trimit și de porunca pe care ți-am dat-o." Am hotărât un loc de întâlnire cu oamenii mei.
3. Acum ce ai la îndemână? Dă-mi cinci pâini sau ce se va găsi."
4. Preotul a răspuns lui David: "N-am pâine obișnuită la îndemână, ci numai pâine sfințită, doar dacă oamenii tăi s-au ferit de împreunarea cu femei!"
5. David a răspuns preotului: "Ne-am ferit de împreunarea cu femei de trei zile de când am plecat, și toți oamenii mei sunt curați; de altfel, dacă aceasta este o faptă necurată, va fi sfințită negreșit azi de acela care o va face."
6. Atunci preotul i-a dat pâinea sfințită, căci nu era acolo altă pâine decât pâinea pentru punerea înainte, care fusese luată dinaintea Domnului, ca să fie înlocuită cu pâine caldă, în clipa când luaseră pe cealaltă.
7. Chiar în ziua aceea, se afla acolo închis înaintea Domnului un om dintre slujitorii lui Saul; era un edomit, numit Doeg, căpetenia păstorilor lui Saul.
8. David a zis lui Ahimelec: "N-ai la îndemână o suliță sau o sabie? Căci nu mi-am luat cu mine nici sabia, nici armele, pentru că porunca împăratului era grabnică."
9. Preotul a răspuns: "Iată sabia lui Goliat, filisteanul, pe care l-ai omorât în Valea Terebinților; este învelită într-un covor, în dosul efodului; dacă vrei s-o iei, ia-o, căci nu este alta aici." Și David a zis: "Nu-i alta ca ea; dă-mi-o."
10. David s-a sculat și a fugit chiar în ziua aceea de Saul. A ajuns la Achiș, împăratul Gatului.
11. Slujitorii lui Achiș i-au zis: "Nu este acesta David, împăratul țării? Nu este el acela pentru care se cânta jucând: "Saul și-a bătut miile lui, Iar David zecile lui de mii"?"
12. David a pus la inimă aceste cuvinte și a avut o mare frică de Achiș, împăratul Gatului.
13. A făcut pe nebunul înaintea lor; făcea năzdrăvănii înaintea lor; făcea zgârieturi pe ușile porților și lăsa să-i curgă balele pe barbă.
14. Achiș a zis slujitorilor săi: "Vedeți bine că omul acesta și-a pierdut mințile; pentru ce mi-l aduceți?
15. Oare duc lipsă de nebuni, de-mi aduceți pe acesta și mă faceți martor la năzdrăvăniile lui? Să intre el în casa mea?"


Capitolul 22

1. David a plecat de acolo și a scăpat în peștera Adulam. Frații lui și toată casa tatălui său au aflat și s-au coborât la el.
2. Toți cei ce se aflau în nevoie, care aveau datorii sau care erau nemulțumiți, s-au strâns la el, și el a ajuns căpetenia lor. Astfel s-au unit cu el aproape patru sute de oameni.
3. De acolo David s-a dus la Mițpe, în țara Moabului. El a zis împăratului Moabului: "Dă voie, te rog, tatălui meu și mamei mele să vină la voi, până voi ști ce va face Dumnezeu cu mine."
4. Și i-a adus înaintea împăratului Moabului și au locuit cu el în tot timpul cât a stat David în cetățuie.
5. Prorocul Gad a zis lui David: "Nu sta în cetățuie, ci du-te și intră în țara lui Iuda." Și David a plecat și a ajuns la pădurea Heret.
6. Saul a aflat că David și oamenii lui au fost descoperiți. Saul ședea sub tamarisc, la Ghibeea, pe înălțime; avea sulița în mână, și toți slujitorii lui stăteau lângă el.
7. Și Saul a zis slujitorilor săi de lângă el: "Ascultați, beniamiți! Vă va da fiul lui Isai la toți ogoare și vii? Va face el din voi toți căpetenii peste o mie și căpetenii peste o sută?
8. Dacă nu, de ce v-ați unit toți împotriva mea și nimeni nu mi-a dat de știre despre legământul fiului meu cu fiul lui Isai? Pentru ce n-a fost nimeni dintre voi pe care să-l doară inima pentru mine și să mă înștiințeze că fiul meu a răsculat pe robul meu împotriva mea, ca să-mi întindă curse, cum face astăzi?"
9. Doeg, edomitul, care era și el printre slujitorii lui Saul, a răspuns: "Eu am văzut pe fiul lui Isai venind la Nob, la Ahimelec, fiul lui Ahitub.
10. Ahimelec a întrebat pe Domnul pentru el, i-a dat merinde și i-a dat sabia lui Goliat, filisteanul."
11. Împăratul a trimis după Ahimelec, fiul lui Ahitub, preotul, și după toată casa tatălui său, după preoții care erau la Nob. Ei au venit toți la împărat.
12. Saul a zis: "Ascultă, fiul lui Ahitub!" El a răspuns: "Iată-mă, domnul meu!"
13. Saul i-a zis: "Pentru ce v-ați unit împotriva mea, tu și fiul lui Isai? Pentru ce i-ai dat pâine și o sabie și ai întrebat pe Dumnezeu pentru el, ca să se ridice împotriva mea și să-mi întindă curse, cum face astăzi?"
14. Ahimelec a răspuns împăratului: "Care dintre slujitorii tăi poate fi pus alături cu credinciosul David, ginerele împăratului, gata la poruncile lui și înconjurat cu cinste în casa ta?
15. Oare de astăzi am început eu să întreb pe Dumnezeu pentru el? Departe de mine așa ceva! Să nu arunce împăratul nicio vină asupra robului său, nici asupra nimănui din casa tatălui meu, căci robul tău nu știe nimic din toate acestea, nici lucru mic, nici lucru mare."
16. Împăratul a zis: "Trebuie să mori, Ahimelec, tu și toată casa tatălui tău."
17. Și împăratul a zis alergătorilor care stăteau lângă el: "Întoarceți-vă și omorâți pe preoții Domnului; căci s-au învoit cu David: au știut bine că fuge și nu mi-au dat de veste." Dar slujitorii împăratului n-au voit să întindă mâna ca să lovească pe preoții Domnului.
18. Atunci împăratul a zis lui Doeg: "Întoarce-te și lovește pe preoți." Și Doeg, edomitul, s-a întors și a lovit pe preoți; a omorât în ziua aceea optzeci și cinci de oameni care purtau efodul de in.
19. Saul a mai trecut prin ascuțișul sabiei cetatea preoțească Nob; bărbați și femei, copii și prunci, boi, măgari și oi: toți au căzut sub ascuțișul sabiei.
20. Un fiu al lui Ahimelec, fiul lui Ahitub, a scăpat. Numele lui era Abiatar. A fugit la David
21. și i-a spus că Saul a ucis pe preoții Domnului.
22. David a zis lui Abiatar: "M-am gândit chiar în ziua aceea că Doeg, edomitul, fiind acolo, nu se putea să nu spună lui Saul. Eu sunt pricina morții tuturor sufletelor din casa tatălui tău.
23. Rămâi cu mine, nu te teme de nimic, căci cel ce caută să ia viața mea caută s-o ia și pe a ta; lângă mine vei fi bine păzit."


Capitolul 23

1. Au venit și au spus lui David: "Iată că filistenii au început lupta împotriva Cheilei și au jefuit ariile."
2. David a întrebat pe Domnul și a zis: "Să mă duc și să bat pe filistenii aceștia?" Și Domnul i-a răspuns: "Du-te, bate pe filisteni și izbăvește Cheila."
3. Dar oamenii lui David i-au zis: "Iată că noi ne temem chiar aici în Iuda; ce va fi când vom merge la Cheila, împotriva oștilor filistenilor?"
4. David a întrebat iarăși pe Domnul. Și Domnul i-a răspuns: "Scoală-te și coboară-te la Cheila, căci dau pe filisteni în mâinile tale."
5. David s-a dus, dar, cu oamenii lui la Cheila și s-a bătut împotriva filistenilor; le-a luat vitele și le-a pricinuit o mare înfrângere. Astfel a izbăvit David pe locuitorii din Cheila.
6. Când a fugit Abiatar, fiul lui Ahimelec, la David, în Cheila, s-a coborât cu efodul în mână.
7. Saul a fost înștiințat de sosirea lui David la Cheila și a zis: "Dumnezeu îl dă în mâinile mele, căci a venit și s-a închis într-o cetate cu porți și zăvoare."
8. Și Saul a chemat tot poporul la război, ca să se coboare la Cheila și să împresoare pe David și pe oamenii lui.
9. David, luând cunoștință de acest plan rău pe care-l punea la cale Saul împotriva lui, a zis preotului Abiatar: "Adu efodul!"
10. Și David a zis: "Doamne Dumnezeul lui Israel, robul Tău a aflat că Saul vrea să vină la Cheila ca să nimicească cetatea din pricina mea.
11. Mă vor da în mâinile lui locuitorii din Cheila? Se va coborî Saul aici, cum a aflat robul Tău? Doamne Dumnezeul lui Israel, binevoiește și descoperă lucrul acesta robului Tău!" Și Domnul a răspuns: "Se va coborî."
12. David a mai zis: "Mă vor da locuitorii din Cheila, pe mine și pe oamenii mei, în mâinile lui Saul?" Și Domnul a răspuns: "Te vor da."
13. Atunci David s-a sculat cu oamenii lui, în număr de aproape șase sute de inși; au ieșit din Cheila și s-au dus unde au putut. Saul, aflând că David a scăpat din Cheila, s-a oprit din mers.
14. David a locuit în pustiu, în locuri întărite, și a rămas pe muntele din pustiul Zif. Saul îl căuta mereu, dar Dumnezeu nu l-a dat în mâinile lui.
15. David, văzând că Saul a pornit să-i ia viața, a stat în pustiul Zif, în pădure.
16. Atunci Ionatan, fiul lui Saul, s-a sculat și s-a dus la David, în pădure. El i-a întărit încrederea în Dumnezeu
17. și i-a zis: "Nu te teme de nimic, căci mâna tatălui meu, Saul, nu te va atinge. Tu vei domni peste Israel, și eu voi fi al doilea după tine; tatăl meu, Saul, știe și el bine lucrul acesta."
18. Au făcut iarăși amândoi legământ înaintea Domnului, și David a rămas în pădure, iar Ionatan s-a dus acasă.
19. Zifiții s-au suit la Saul, la Ghibeea, și au zis: "Nu-i David ascuns între noi în locuri întărite, în pădure, pe dealul Hachila, care este la miazăzi de pustiu?
20. Coboară-te, dar, împărate, fiindcă aceasta este toată dorința sufletului tău; lasă pe noi dacă e vorba să-l dăm în mâinile împăratului.
21. Saul a zis: "Domnul să vă binecuvânteze că aveți milă de mine!
22. Duceți-vă, vă rog, de mai cercetați, ca să știți și să descoperiți în ce loc și-a îndreptat pașii și cine l-a văzut, căci mi s-a spus că este foarte șiret.
23. Cercetați și vedeți toate locurile unde se ascunde, veniți apoi la mine cu ceva temeinic, și voi porni cu voi. Dacă este în țară, îl voi căuta printre toate miile lui Iuda."
24. S-au sculat, dar, și s-au dus la Zif înaintea lui Saul. David și oamenii lui erau în pustiul Maon, și anume în câmpia dinspre miazăzi de pustiu.
25. Saul a plecat cu oamenii săi în căutarea lui David. Despre lucrul acesta s-a dat de veste lui David, care s-a coborât la stâncă și a rămas în pustiul Maon. Saul, când a auzit, a urmărit pe David în pustiul Maon.
26. Saul mergea pe o parte a muntelui, și David cu oamenii lui pe cealaltă parte a muntelui. David fugea repede ca să scape de Saul. Dar Saul și oamenii lui chiar înconjuraseră pe David și pe ai lui, ca să pună mâna pe ei,
27. când un sol a venit și a spus lui Saul: "Grăbește-te să vii, căci au năvălit filistenii în țară."
28. Saul a încetat să urmărească pe David și s-a întors să iasă înaintea filistenilor. De aceea locul acela s-a numit Sela-Hamahlecot.
29. De acolo David s-a suit spre locurile întărite din En-Ghedi și a locuit acolo.


Capitolul 24

1. Când s-a întors Saul de la urmărirea filistenilor, au venit și i-au spus: "Iată că David este în pustiul En-Ghedi."
2. Saul a luat trei mii de oameni aleși din tot Israelul și s-a dus să caute pe David și pe oamenii lui până pe stâncile țapilor sălbatici.
3. A ajuns la niște stâne de oi, care erau lângă drum; și acolo era o peșteră în care a intrat să doarmă. David și oamenii lui erau în fundul peșterii.
4. Oamenii lui David i-au zis: "Iată ziua în care Domnul îți zice: "Dau pe vrăjmașul tău în mâinile tale; fă-i ce-ți va plăcea." David s-a sculat și a tăiat încet colțul hainei lui Saul.
5. După aceea, inima îi bătea, pentru că tăiase colțul hainei lui Saul.
6. Și a zis oamenilor săi: "Să mă ferească Domnul să fac împotriva domnului meu, care este unsul Domnului, o așa faptă ca să pun mâna pe el! Căci el este unsul Domnului."
7. Cu aceste cuvinte, David a oprit pe oamenii săi și i-a împiedicat să se arunce asupra lui Saul. Apoi Saul s-a sculat să iasă din peșteră și și-a văzut înainte de drum.
8. După aceea, David s-a sculat și a ieșit din peșteră. El a început să strige atunci după Saul: "Împărate, domnul meu!" Saul s-a uitat înapoi, și David s-a plecat cu fața la pământ și s-a închinat.
9. David a zis lui Saul: "De ce asculți tu de vorbele oamenilor care zic: "David îți vrea răul"?
10. Vezi acum cu ochii tăi că Domnul te dăduse astăzi în mâinile mele în peșteră. Oamenii mei mă îndemnau să te omor; dar te-am cruțat și am zis: "Nu voi pune mâna pe domnul meu, căci este unsul Domnului."
11. Uite, părintele meu, uite colțul hainei tale în mâna mea. Fiindcă ți-am tăiat colțul hainei și nu te-am ucis, să știi și să vezi că în purtarea mea nu este nici răutate, nici răzvrătire și că n-am păcătuit împotriva ta. Totuși tu îmi întinzi curse ca să-mi iei viața.
12. Judece Domnul între mine și tine și Domnul să mă răzbune pe tine; dar eu nu voi pune mâna pe tine.
13. Răul de la cei răi vine, zice vechea zicală. De aceea eu nu voi pune mâna pe tine.
14. Împotriva cui a pornit împăratul lui Israel? Pe cine urmărești tu? Un câine mort, un purice.
15. Domnul va judeca și va hotărî între mine și tine, El va vedea. El îmi va apăra pricina și El îmi va face dreptate, izbăvindu-mă din mâna ta."
16. Când a sfârșit David de spus aceste vorbe lui Saul, Saul a zis: "Glasul tău este, fiule David?" Și Saul a ridicat glasul și a plâns.
17. Și a zis lui David: "Tu ești mai bun decât mine; căci tu mi-ai făcut bine, iar eu ți-am făcut rău.
18. Tu îți arăți azi bunătatea cu care te porți față de mine, căci Domnul mă dăduse în mâinile tale, și nu m-ai omorât.
19. Dacă întâlnește cineva pe vrăjmașul lui, îl lasă oare să-și urmeze drumul în liniște? Domnul să-ți răsplătească pentru ce mi-ai făcut în ziua aceasta!
20. Acum iată, știu că tu vei domni și că împărăția lui Israel va rămâne în mâinile tale.
21. Jură-mi, dar, pe Domnul că nu-mi vei nimici sămânța mea după mine și că nu-mi vei șterge numele din casa tatălui meu."
22. David a jurat lui Saul. Apoi Saul a plecat acasă, iar David și oamenii lui s-au suit în locul întărit.


Capitolul 25

1. Samuel a murit. Tot Israelul s-a adunat și l-a plâns și l-au îngropat în locuința lui, la Rama. Atunci David s-a sculat și s-a coborât în pustiul Paran.
2. În Maon era un om foarte bogat, a cărui avere era în Carmel; avea trei mii de oi și o mie de capre și se afla la Carmel pentru tunderea oilor lui.
3. Numele acestui om era Nabal, și nevasta lui se chema Abigail; era o femeie cu judecată și frumoasă la chip, dar bărbatul ei era aspru și rău în faptele lui. El se trăgea din Caleb.
4. David a aflat în pustiu că Nabal își tunde oile.
5. A trimis la el zece tineri, cărora le-a zis: "Suiți-vă la Carmel și duceți-vă la Nabal. Întrebați-l de sănătate în numele meu
6. și să-i vorbiți așa: "Să trăiești în pace, și pacea să fie cu casa ta și cu tot ce este al tău.
7. Și acum, am auzit că tunzi oile. Păstorii tăi au fost cu noi; nu i-am ocărât și nu li s-a luat nimic în tot timpul cât au fost la Carmel.
8. Întreabă pe slujitorii tăi și-ți vor spune. Să capete trecere, dar, tinerii aceștia înaintea ta, fiindcă venim într-o zi de bucurie. Dă, dar, te rog, robilor tăi și fiului tău David, ce te lasă inima."
9. Când au ajuns oamenii lui David, au spus lui Nabal toate aceste cuvinte, în numele lui David. Apoi au tăcut.
10. Nabal a răspuns slujitorilor lui David: "Cine este David și cine este fiul lui Isai? Astăzi sunt mulți slujitori care fug de la stăpâni.
11. Și să-mi iau eu pâinea, apa și vitele mele, pe care le-am tăiat pentru tunzătorii mei, și să le dau unor oameni care sunt de nu știu unde?"
12. Oamenii lui David și-au luat drumul înapoi; s-au întors și au spus, la sosirea lor, toate aceste cuvinte lui David.
13. Atunci David a zis oamenilor săi: "Fiecare din voi să-și încingă sabia!" Și fiecare și-a încins sabia. David și-a încins și el sabia, și aproape patru sute de inși s-au suit după el. Au mai rămas doar două sute la calabalâcuri.
14. Unul din slujitorii lui Nabal a venit și a zis către Abigail, nevasta lui Nabal: "Iată că David a trimis din pustiu niște soli să întrebe de sănătate pe stăpânul nostru, și el s-a purtat rău cu ei.
15. Și totuși oamenii aceștia au fost foarte buni cu noi; nu ne-au ocărât și nu ni s-a luat nimic, în tot timpul cât am fost cu ei în câmp.
16. Ne-au fost zid și zi și noapte, în tot timpul cât am fost cu ei, la păscutul turmelor.
17. Să știi acum și vezi ce ai de făcut, căci pierderea stăpânului nostru și a întregii lui case este hotărâtă, și el este așa de rău încât nimeni nu îndrăznește să-i vorbească."
18. Abigail a luat îndată două sute de pâini, două burdufuri cu vin, cinci oi pregătite, cinci măsuri de grâu prăjit, o sută de turte de stafide și două sute de legături de smochine. Le-a pus pe măgari
19. și a zis slujitorilor săi: "Luați-o înaintea mea, și eu voi veni după voi." N-a spus nimic bărbatului ei, Nabal.
20. Ea a încălecat pe un măgar, a coborât muntele pe un drum tufos, și iată că David și oamenii lui se coborau în fața ei, așa că i-a întâlnit. -
21. David zisese: "În zadar am păzit tot ce are omul acesta în pustiu, de nu s-a luat nimic din tot ce are, căci mi-a întors rău pentru bine.
22. Dumnezeu să pedepsească pe robul Său David cu toată asprimea, dacă voi mai lăsa să rămână până la lumina zilei pe cineva de parte bărbătească din tot ce este al lui Nabal!"
23. Când a zărit Abigail pe David, s-a dat jos repede de pe măgar, a căzut cu fața la pământ înaintea lui David și s-a închinat până la pământ.
24. Apoi, aruncându-se la picioarele lui, a zis: "Eu sunt de vină, domnul meu! Îngăduie roabei tale să-ți vorbească la urechi și ascultă cuvintele roabei tale.
25. Să nu-și pună domnul meu mintea cu omul acela rău, cu Nabal, căci, cum îi este numele, așa este și el; Nabal îi este numele și este plin de nebunie. Și eu, roaba ta, n-am văzut pe oamenii trimiși de domnul meu.
26. Acum, domnul meu, viu este Domnul și viu este sufletul tău, că Domnul te-a oprit să verși sânge și să te ajuți cu mâna ta. Vrăjmașii tăi, cei ce vor răul domnului meu, să fie ca Nabal!
27. Primește darul acesta pe care-l aduce roaba ta domnului meu și să se împartă oamenilor care merg după domnul meu.
28. Iartă, te rog, vina roabei tale, căci Domnul va face domnului meu o casă trainică; iartă, căci domnul meu poartă războaiele Domnului, și niciodată nu va fi răutate în tine.
29. Dacă se va ridica cineva care să te urmărească și să vrea să-ți ia viața, sufletul domnului meu va fi legat în mănunchiul celor vii la Domnul Dumnezeul tău, și să arunce cu praștia sufletul vrăjmașilor tăi.
30. Când va face Domnul domnului meu tot binele pe care ți l-a făgăduit, și te va pune mai mare peste Israel,
31. atunci nu va avea domnul meu nici mustrări de cuget și nici nu-l va durea inima că a vărsat sânge degeaba și că s-a răzbunat singur. Și când va face Domnul bine domnului meu, adu-ți aminte de roaba ta."
32. David a zis Abigailei: "Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel care te-a trimis astăzi înaintea mea!
33. Binecuvântată să fie judecata ta și binecuvântată să fii tu, că m-ai oprit în ziua aceasta să vărs sânge și mi-ai oprit mâna!
34. Dar viu este Domnul Dumnezeul lui Israel care m-a oprit să-ți fac rău că, dacă nu te-ai fi grăbit să vii înaintea mea, n-ar mai fi rămas nimic din ce este al lui Nabal, până la lumina zilei de mâine."
35. Și David a luat din mâna Abigailei ce-i adusese și i-a zis: "Suie-te în pace acasă; vezi că ți-am ascultat glasul și te-am primit bine."
36. Abigail a ajuns la Nabal. Și tocmai el dădea în casa lui un ospăț ca un ospăț împărătesc; inima îi era veselă și era beat mort. Ea nu i-a spus nimic, nimic, până la lumina zilei.
37. Dar dimineața, după ce trecuse beția lui Nabal, nevasta sa i-a istorisit ce se întâmplase. Inima lui Nabal a primit o lovitură de moarte și s-a făcut ca o piatră.
38. Cam după zece zile, Domnul a lovit pe Nabal și a murit.
39. David a aflat că murise Nabal și a zis: "Binecuvântat să fie Domnul, că mi-a apărat pricina în ocara pe care mi-a făcut-o Nabal și a împiedicat pe robul Său să facă rău! Domnul a făcut ca răutatea lui Nabal să cadă asupra capului lui." David a trimis vorbă Abigailei că vrea s-o ia de nevastă.
40. Slujitorii lui David au ajuns la Abigail, la Carmel, și i-au vorbit așa: "David ne-a trimis la tine ca să te ia de nevastă."
41. Ea s-a sculat, s-a aruncat cu fața la pământ și a zis: "Iată, roaba ta se socotește ca o roabă, gata să spele picioarele slujitorilor domnului meu."
42. Și îndată Abigail a plecat călare pe un măgar și însoțită de cinci fete; a mers după solii lui David și i-a fost nevastă.
43. David luase și pe Ahinoam din Izreel, și amândouă au fost nevestele lui.
44. Și Saul dăduse pe fiica sa Mical, nevasta lui David, lui Palti din Galim, fiul lui Laiș.


Capitolul 26

1. Zifiții s-au dus la Saul la Ghibeea, și au zis: "Iată că David este ascuns pe dealul Hachila, în fața pustiului."
2. Saul s-a sculat și s-a coborât în pustiul Zif, cu trei mii de oameni aleși din Israel, ca să caute pe David în pustiul Zif.
3. A tăbărât pe dealul Hachila, în fața pustiului, lângă drum. David era în pustiu; și, înțelegând că Saul merge în urmărirea lui în pustiu,
4. a trimis niște iscoade și a aflat că în adevăr Saul venise.
5. Atunci David s-a sculat și a venit la locul unde tăbărâse Saul și a văzut locul unde era culcat Saul, cu Abner, fiul lui Ner, căpetenia oștirii lui. Saul era culcat în cort în mijlocul taberei, și poporul era tăbărât în jurul lui.
6. David a luat cuvântul și, vorbind lui Ahimelec, hetitul, și lui Abișai, fiul Țeruiei și fratele lui Ioab, a zis: "Cine vrea să se coboare cu mine în tabără la Saul?" Și Abișai a răspuns: "Eu mă voi coborî cu tine."
7. David și Abișai s-au dus noaptea la popor. Și iată că Saul era culcat și dormea în cort în mijlocul taberei, și sulița lui era înfiptă în pământ la capul lui. Abner și poporul erau culcați în jurul lui.
8. Abișai a zis lui David: "Dumnezeu dă astăzi pe vrăjmașul tău în mâinile tale; lasă-mă, te rog, să-l lovesc cu sulița mea și să-l pironesc dintr-o lovitură în pământ, ca să n-am nevoie să-i mai dau alta."
9. Dar David a zis lui Abișai: "Nu-l omorî! Căci cine ar putea pune mâna pe unsul Domnului și să rămână nepedepsit?"
10. Și David a zis: "Viu este Domnul, că numai Domnul îl poate lovi; fie că-i va veni ziua să moară, fie că se va coborî într-un câmp de bătaie și va pieri.
11. Să mă ferească Domnul să pun mâna pe unsul Domnului! Ia numai sulița de la căpătâiul lui, cu ulciorul cu apă, și să plecăm."
12. David a luat, dar, sulița și ulciorul cu apă de la căpătâiul lui Saul și au plecat. Nimeni nu i-a văzut, nici n-a băgat de seamă nimic și nimeni nu s-a deșteptat, căci Domnul îi cufundase pe toți într-un somn adânc.
13. David a trecut de cealaltă parte și a ajuns departe pe vârful muntelui, la o mare depărtare de tabără.
14. Și a strigat poporului și lui Abner, fiul lui Ner: "N-auzi tu, Abner?" Abner a răspuns: "Cine ești tu care strigi către împăratul?"
15. Și David a zis lui Abner: "Oare nu ești tu bărbat? Și cine este ca tine în Israel? Pentru ce atunci n-ai păzit pe împărat, stăpânul tău? Căci cineva din popor a venit să omoare pe împăratul, stăpânul tău.
16. Ce ai făcut tu nu este bine. Viu este Domnul, că sunteți vrednici de moarte, căci n-ați vegheat asupra stăpânului vostru, asupra unsului Domnului. Uită-te acum unde este sulița împăratului și ulciorul de apă, care erau la căpătâiul lui."
17. Saul a cunoscut glasul lui David și a zis: "Glasul tău este, fiul meu David?" Și David a răspuns: "Glasul meu, împărate, domnul meu!"
18. Și a zis: "Pentru ce urmărește domnul meu pe robul său? Ce-am făcut și cu ce sunt vinovat?
19. Să binevoiască acum împăratul, domnul meu, să asculte cuvintele robului său: "Dacă Domnul este Cel ce te ațâță împotriva mea, să primească mirosul unui dar de mâncare de la noi; dar dacă oamenii te ațâță, blestemați să fie înaintea Domnului, fiindcă ei mă izgonesc azi ca să mă dezlipească de moștenirea Domnului, zicându-mi: "Du-te de slujește unor dumnezei străini!"
20. Of! să nu-mi cadă sângele pe pământ departe de fața Domnului! Căci împăratul lui Israel a pornit să mă caute ca pe un purice, cum ar urmări o potârniche în munți."
21. Saul a zis: "Am păcătuit; întoarce-te, fiul meu David, căci nu-ți voi mai face rău, fiindcă în ziua aceasta viața mea a fost scumpă înaintea ta. Am lucrat ca un nebun și am făcut o mare greșeală."
22. David a răspuns: "Iată sulița împăratului; să vină unul din oamenii tăi s-o ia.
23. Domnul va răsplăti fiecăruia după dreptatea lui și după credincioșia lui: căci Domnul te dăduse azi în mâinile mele, și eu n-am vrut să pun mâna pe unsul Domnului.
24. Și după cum azi viața ta a avut un mare preț înaintea mea, tot așa și viața mea va avea un mare preț înaintea Domnului, și El mă va izbăvi din orice necaz."
25. Saul a zis lui David: "Fii binecuvântat, fiul meu David! Tu vei face lucruri mari și vei birui." David și-a văzut de drum, și Saul s-a întors acasă. "


Capitolul 27

1. David și-a zis în sine: "Voi pieri într-o zi ucis de mâna lui Saul; nu este nimic mai bine pentru mine decât să fug în țara filistenilor, pentru ca Saul să înceteze să mă mai caute în tot ținutul lui Israel; așa voi scăpa de mâna lui."
2. Și David s-a sculat, el și cei șase sute de oameni care erau împreună cu el, și au trecut la Achiș, fiul lui Maoc, împăratul Gatului.
3. David și oamenii lui au rămas în Gat, la Achiș; își aveau fiecare familia lui, și David își avea cele două neveste: Ahinoam din Izreel și Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal.
4. Saul, când a aflat că David fugise la Gat, a încetat să-l mai caute.
5. David a zis lui Achiș: "Dacă am căpătat trecere înaintea ta, rogu-te să mi se dea într-una din cetățile țării un loc unde să pot locui; căci pentru ce să locuiască robul tău cu tine în cetatea împărătească?"
6. Și chiar în ziua aceea, Achiș i-a dat Țiclagul. De aceea, Țiclagul a fost al împăraților lui Iuda până în ziua de azi.
7. Timpul cât a locuit David în țara filistenilor a fost de un an și patru luni.
8. David și oamenii lui se suiau și năvăleau asupra gheșuriților, ghirziților și amaleciților; căci neamurile acestea locuiau din vremuri vechi în ținutul acela până la Șur și până în țara Egiptului.
9. David pustia ținutul acesta; nu lăsa cu viață nici bărbat, nici femeie, le lua oile, boii, măgarii, cămilele, hainele, și apoi se întorcea și se ducea la Achiș.
10. Achiș zicea: "Unde ați năvălit azi?" Și David răspundea: "Spre miazăzi de Iuda, spre miazăzi de ierahmeeliți și spre miazăzi de cheniți."
11. David nu lăsa cu viață nici bărbat, nici femeie ca să vină la Gat; "căci", se gândea el, "ei ar putea să vorbească împotriva noastră și să zică: "Așa a făcut David." Și acesta a fost felul lui de purtare în tot timpul cât a locuit în țara filistenilor.
12. Achiș se încredea în David și zicea: "S-a făcut urât poporului său, Israel, și va rămâne în slujba mea pe vecie."


Capitolul 28

1. Pe vremea aceea, filistenii și-au strâns taberele și au făcut o oștire ca să pornească cu război împotriva lui Israel. Achiș a zis lui David: "Să știi că vei veni cu mine la oștire, tu și oamenii tăi."
2. David a răspuns lui Achiș: "Ei bine, vei vedea ce va face robul tău." Și Achiș a zis lui David: "De aceea, te voi pune păzitorul capului meu în tot timpul." -
3. Samuel murise. Tot Israelul îl plânsese și-l îngropaseră la Rama în cetatea lui. Saul îndepărtase din țară pe cei ce chemau morții și pe cei ce ghiceau. -
4. Filistenii s-au strâns și au venit de au tăbărât la Sunem: Saul a strâns pe tot Israelul și au tăbărât la Ghilboa.
5. La vederea taberei filistenilor, Saul a fost cuprins de frică, și un tremur puternic i-a apucat inima.
6. Saul a întrebat pe Domnul, și Domnul nu i-a răspuns nici prin vise, nici prin Urim, nici prin proroci.
7. Atunci Saul a zis slujitorilor lui: "Căutați-mi o femeie care să cheme morții, ca să mă duc s-o întreb." Slujitorii lui i-au zis: "Iată că în En-Dor este o femeie care cheamă morții."
8. Atunci Saul s-a schimbat, a luat alte haine și a plecat cu doi oameni. Au ajuns la femeia aceea noaptea. Saul i-a zis: "Spune-mi viitorul chemând un mort și scoală-mi pe cine-ți voi spune."
9. Femeia i-a răspuns: "Știi ce a făcut Saul, cum a nimicit din țară pe cei ce cheamă morții și pe cei ce ghicesc viitorul: pentru ce, dar, întinzi o cursă vieții mele, ca să mă omori?"
10. Saul i-a jurat pe Domnul și a zis: "Viu este Domnul, că nu ți se va întâmpla niciun rău pentru aceasta."
11. Femeia a zis: "Pe cine vrei să-ți scol?" Și el a răspuns: "Scoală-mi pe Samuel."
12. Când a văzut femeia pe Samuel, a scos un țipăt mare și a zis lui Saul: "Pentru ce m-ai înșelat? Tu ești Saul!"
13. Împăratul i-a zis: "Nu te teme de nimic; dar ce vezi?" Femeia a zis lui Saul: "Văd o ființă dumnezeiască sculându-se din pământ."
14. El i-a zis: "Cum e la chip?" Și ea a răspuns: "Este un bătrân care se scoală și este învelit cu o mantie." Saul a înțeles că era Samuel și s-a plecat cu fața la pământ și s-a închinat.
15. Samuel a zis lui Saul: "Pentru ce m-ai tulburat, chemându-mă?" Saul a răspuns: "Sunt într-o mare strâmtorare: filistenii îmi fac război, și Dumnezeu S-a depărtat de la mine; nu mi-a răspuns nici prin proroci, nici prin vise. Și te-am chemat să-mi arăți ce să fac."
16. Samuel a zis: "Pentru ce mă întrebi pe mine când Domnul S-a depărtat de tine și S-a făcut vrăjmașul tău?
17. Domnul îți face așa cum îți vestisem din partea Lui; Domnul a rupt împărăția din mâinile tale și a dat-o altuia, lui David.
18. N-ai ascultat de glasul Domnului și n-ai făcut pe Amalec să simtă aprinderea mâniei Lui: de aceea îți face Domnul așa astăzi.
19. Și chiar Domnul va da pe Israel împreună cu tine în mâinile filistenilor. Mâine, tu și fiii tăi veți fi împreună cu mine, și Domnul va da tabăra lui Israel în mâinile filistenilor."
20. Îndată Saul a căzut la pământ cât era de lung, și cuvintele lui Samuel l-au umplut de groază; nu mai avea nicio putere, căci nu mâncase toată ziua și toată noaptea.
21. Femeia a venit la Saul și, văzându-l foarte înspăimântat, i-a zis: "Iată că roaba ta ți-a ascultat glasul; mi-am pus viața în primejdie, ascultând de cuvintele pe care mi le-ai spus.
22. Ascultă acum, și tu, glasul roabei tale și lasă-mă să-ți dau o bucată de pâine, ca să mănânci și să prinzi putere ca să pornești la drum."
23. Dar el n-a vrut, și a zis: "Nu mănânc nimic!" Slujitorii lui și femeia au stăruit de el până i-a ascultat. S-a sculat de la pământ și a șezut pe pat.
24. Femeia avea la ea un vițel gras, pe care l-a tăiat în grabă; a luat făină, a frământat-o și a copt azime.
25. Le-a pus înaintea lui Saul și înaintea slujitorilor lui, și au mâncat. Apoi s-au sculat și au plecat chiar în noaptea aceea.


Capitolul 29

1. Filistenii își strânseseră toate oștile la Afec, și Israel tăbărâse la fântâna lui Izreel.
2. Domnii filistenilor au înaintat cu sutele și miile lor; și David și oamenii lui mergeau mai la coadă cu Achiș.
3. Domnii filistenilor au zis: "Ce caută evreii aceștia aici?" Și Achiș a răspuns domnitorilor filistenilor: "Acesta este David, slujitorul lui Saul, împăratul lui Israel. De mult este cu mine și n-am găsit nici cel mai mic lucru de care să-l învinuiesc, de la venirea lui și până în ziua de azi."
4. Dar domnitorii filistenilor s-au mâniat pe Achiș și i-au zis: "Trimite înapoi pe omul acesta, ca să se întoarcă în locul unde l-ai așezat; să nu se coboare cu noi pe câmpul de bătaie, ca să nu ne fie vrăjmaș în timpul luptei. Și cum ar putea să se facă omul acesta plăcut stăpânului său, decât cu capetele oamenilor noștri?
5. Nu este acesta David pentru care cântau jucând: "Saul și-a bătut miile lui, Iar David zecile lui de mii"?"
6. Achiș a chemat pe David și i-a zis: "Viu este Domnul, că ești un om curat la suflet și-mi place să te văd mergând și venind cu mine în tabără, căci n-am găsit nimic rău în tine, de la venirea ta la mine până în ziua de azi; dar nu ești pe placul domnitorilor.
7. Întoarce-te, dar, și mergi în pace, ca să nu faci nimic neplăcut înaintea domnitorilor filistenilor."
8. David a zis lui Achiș: "Dar ce am făcut și ce ai găsit în robul tău, de când sunt la tine până în ziua de azi, ca să nu merg să lupt împotriva vrăjmașilor domnului meu, împăratul?"
9. Achiș a răspuns lui David: "Știu că ești plăcut înaintea mea ca un înger al lui Dumnezeu; dar domnitorii filistenilor au zis: "Să nu se suie cu noi la luptă."
10. Astfel, scoală-te dis-de-dimineață, tu și slujitorii stăpânului tău care au venit cu tine; sculați-vă dis-de-dimineață și plecați de îndată ce se va lumina."
11. David și oamenii lui s-au sculat de noapte de tot, ca să plece dimineața și să se întoarcă în țara filistenilor. Și filistenii s-au suit la Izreel.


Capitolul 30

1. Când a ajuns David cu oamenii lui a treia zi la Țiclag, amaleciții năvăliseră în partea de miazăzi și în Țiclag. Ei nimiciseră și arseseră Țiclagul,
2. după ce luaseră prinși pe femei și pe toți cei ce se aflau acolo, mici și mari. Nu omorâseră pe nimeni, dar luaseră totul și plecaseră.
3. David și oamenii lui au ajuns în cetate, și iată că era arsă; și nevestele, fiii și fiicele lor, fuseseră luați prinși.
4. Atunci David și poporul care era cu el au ridicat glasul și au plâns până n-au mai putut plânge.
5. Cele două neveste ale lui David: Ahinoam din Izreel și Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal, fuseseră luate și ele.
6. David a fost în mare strâmtorare, căci poporul vorbea să-l ucidă cu pietre, pentru că toți erau amărâți în suflet, fiecare din pricina fiilor și fetelor lui. Dar David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul Dumnezeul lui.
7. El a zis preotului Abiatar, fiul lui Ahimelec: "Adu-mi efodul!" Abiatar a adus efodul la David.
8. Și David a întrebat pe Domnul: "Să urmăresc oastea aceasta? O voi ajunge?" Domnul i-a răspuns: "Urmărește-o, căci o vei ajunge și vei izbăvi totul."
9. Și David a pornit, el și cei șase sute de oameni care erau cu el. Au ajuns la pârâul Besor, unde s-au oprit cei ce rămâneau la coadă.
10. David i-a urmărit mai departe, cu patru sute de oameni; dar două sute de oameni s-au oprit, fiind prea obosiți ca să mai treacă pârâul Besor.
11. Pe câmp au dat peste un om egiptean, pe care l-au adus la David. I-au dat să mănânce pâine și să bea apă
12. și i-au mai dat și o legătură de smochine și două legături de stafide. După ce a mâncat, i-au venit iarăși puterile, căci nu mâncase și nu băuse apă de trei zile și trei nopți.
13. David i-a zis: "Al cui ești și de unde ești?" El a răspuns: "Sunt un băiat egiptean, în slujba unui amalecit, și de trei zile stăpânul meu m-a părăsit pentru că eram bolnav.
14. Am năvălit în partea de miazăzi a cheretiților, pe ținutul lui Iuda și la miazăzi de Caleb, și am ars Țiclagul."
15. David i-a zis: "Vrei să mă duci la oastea aceasta?" Și el a zis: "Jură-mi pe Numele lui Dumnezeu că nu mă vei omorî și nu mă vei da pe mâna stăpânului meu, și te voi coborî la oastea aceasta."
16. El i-a slujit astfel de călăuză. Și amaleciții erau risipiți pe tot ținutul, mâncând, bând și jucând, de bucuria prăzii celei mari pe care o luaseră din țara filistenilor și din țara lui Iuda.
17. David i-a bătut din zorii zilei până a doua zi seara și n-a scăpat niciunul din ei, afară de patru sute de tineri, care au încălecat pe cămile și au fugit.
18. David a scăpat astfel tot ce luaseră amaleciții și a scăpat și pe cele două neveste ale lui.
19. Nu le-a lipsit nimeni, de la mic până la mare, nici fiu, nici fiică, niciun lucru din pradă, nimic din ce li se luase: David a adus înapoi totul.
20. Și David a luat toate oile și toți boii; și cei ce mânau turma aceasta și mergeau în fruntea ei ziceau: "Aceasta este prada lui David!"
21. David a ajuns la cei două sute de oameni care fuseseră prea obosiți ca să mai meargă după el și pe care-i lăsase la pârâul Besor. Ei au ieșit înaintea lui David și înaintea poporului care era cu el. David s-a apropiat de ei și i-a întrebat de sănătate.
22. Toți oamenii răi și de nimic dintre cei ce merseseră cu David au luat cuvântul și au zis: "Fiindcă n-au venit cu noi, să nu le dăm nimic din prada pe care am scăpat-o, ci doar să-și ia fiecare nevasta și copiii și să plece."
23. Dar David a zis: "Să nu faceți așa, fraților, cu ce ne-a dat Domnul; căci El ne-a păzit și a dat în mâinile noastre ceata care venise împotriva noastră.
24. Și cine v-ar asculta în privința aceasta? Partea trebuie să fie aceeași atât pentru cel ce s-a coborât pe câmpul de bătaie, cât și pentru cel ce a rămas la calabalâcuri: s-o împartă deopotrivă."
25. Lucrul acesta a rămas de atunci și până în ziua de azi o lege și un obicei în Israel.
26. Când s-a întors la Țiclag, David a trimis o parte din pradă bătrânilor lui Iuda, prietenilor săi, spunându-le aceste cuvinte: "Iată darul pe care vi-l fac din prada luată de la vrăjmașii Domnului!"
27. A trimis celor din Betel, celor din Ramot de la miazăzi, celor din Iatir,
28. celor din Aroer; celor din Sifmot, celor din Eștemoa,
29. celor din Racal, celor din cetățile ierahmeeliților, celor din cetățile cheniților,
30. celor din Horma, celor din Cor-Așan, celor din Atac,
31. celor din Hebron și în toate locurile pe care le străbătuse David cu oamenii lui.


Capitolul 31

1. Filistenii s-au luptat cu Israel, și bărbații lui Israel au luat-o la fugă dinaintea filistenilor și au căzut uciși pe muntele Ghilboa.
2. Filistenii au urmărit pe Saul și pe fiii lui și au ucis pe Ionatan, Abinadab și Malchișua, fiii lui Saul.
3. Saul a fost prins în toiul luptei; arcașii l-au ajuns și l-au rănit greu.
4. Saul a zis atunci celui ce-i ducea armele: "Scoate-ți sabia și străpunge-mă, ca nu cumva acești netăiați împrejur să vină să mă străpungă și să-și bată joc de mine." Cel ce-i ducea armele n-a voit, căci îi era teamă. Și Saul și-a luat sabia și s-a aruncat în ea.
5. Cel ce ducea armele lui Saul, văzându-l mort, s-a aruncat și el în sabia lui și a murit împreună cu el.
6. Astfel au pierit, în același timp și în aceeași zi, Saul și cei trei fii ai lui, cel ce-i purta armele și toți oamenii lui.
7. Cei din Israel, care erau dincolo de vale și dincolo de Iordan, văzând că oamenii lui Israel fugeau și că Saul și fiii lui muriseră, și-au părăsit cetățile și au luat-o și ei la fugă. Și filistenii au venit și s-au așezat în ele.
8. A doua zi, filistenii au venit să dezbrace pe cei morți și au găsit pe Saul și pe cei trei fii ai lui căzuți pe muntele Ghilboa.
9. Au tăiat capul lui Saul și i-au luat armele. Apoi au trimis să dea de veste prin toată țara filistenilor în casele idolilor lor și în popor.
10. Au pus armele lui Saul în casa Astarteilor și i-au atârnat trupul pe zidurile Bet-Șanului.
11. Când au auzit locuitorii Iabesului din Galaad ce au făcut filistenii lui Saul,
12. toți vitejii s-au sculat; au mers toată noaptea și au luat de pe zidurile Bet-Șanului trupul lui Saul și trupurile fiilor lui. Apoi s-au întors la Iabes, unde le-au ars;
13. le-au luat oasele și le-au îngropat sub stejarul din Iabes. Și au postit șapte zile.