3JN
A treia epistolă a apostolului Ioan
1
Salutări
1 Bătrânula către preaiubitul Gaius, cel pe care îl iubesc în adevăr.
2 Preaiubitule, mă rog ca toate să-ţi meargă bine şi să fii sănătos, aşa cum îi merge bine sufletului tău. 3 Căci m-am bucurat mult atunci când au venit fraţii şi au dat mărturie despre adevărul din tine şi că umbli în adevăr. 4 Eu nu am bucurie mai mare decât să aud că fiii mei umblă în adevăr.
Colaboratori şi adversari
5 Preaiubitule, tu te îngrijeşti cu credinţă de fraţi, chiar şi de cei străini, care 6 au dat mărturie înaintea Bisericii despre iubirea ta. Bine o să faci dacă îi ajuţi în călătoria lor într-un mod vrednic de Dumnezeu, 7 căci au plecat pentru Numele Lui, fără să primească nimic de la neamuri. 8 Iar noi suntem datori să primim astfel de oameni, ca împreună cu ei să lucrăm pentru adevăr.
9 Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, căruia îi place să fie cel dintâi dintre ei, nu ne primeşte. 10 De aceea, când voi veni, îi voi aminti de faptele lui, că răspândeşte împotriva noastră cuvinte rele; şi, fiind nemulţumit cu acestea, nici el nu-i primeşte pe fraţi nici celor ce vor să-I primească nu le îngăduie, şi îi dă afară din Biserică. 11 Preaiubitule, nu urma răul, ci binele. Cel care face binele este de la Dumnezeu. Cel care face răul nu L-a văzut pe Dumnezeu. 12 Cât despre Dimitrie, pentru el au dat mărturie toţi fraţii şi chiar şi adevărul; şi dăm mărturie şi noi, şi tu ştii că mărturia noastră este adevărată.
Salutări finale
13 Aveam multe să-ţi spun, dar nu vreau să-ţi scriu cu cerneală şi condei. 14 Sper să te văd curând şi să vorbim faţă în faţăb. 15 Pace ţie. Prietenii te îmbrăţişează. Îmbrăţişează-i pe fiecare în partec.

aVezi nota de la 2 Ioan 1.
bLit.: „gură către gură”.
cLit.: „pe prieteni pe nume”.