HEB
Epistola către evrei
1
Dumnezeu a vorbit prin Fiul Său
1 De multe ori şi în multe feluri le-a vorbit Dumnezeu părinţilor noştri, prin profeţi, în trecut, 2 dar în aceste zile din urmă El ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor peste toate şi prin care a creat şi lumea. 3 El este strălucirea slavei lui Dumnezeu şi chipul fiinţei Sale şi ţine totul prin cuvântul Său puternic. El a înfăptuit curăţirea păcatelor şi s-a aşezat la dreapta slavei în cerurile preaînalte, 4 cu mult mai presus decât îngerii, pentru că Numele pe care l-a moştenit este un Nume cu mult mai strălucit decât al lor.
Fiul este mai presus de îngeri
5 Într-adevăr, căruia dintre îngeri i-a spus Dumnezeu vreodată:
Tu eşti Fiul Meu,
Eu astăzi Te-am născut,
sau, la fel:
Eu îi voi fi Tată,
iar El îmi va fi Fiu!
6 Iar când Îl aduce în lume pe Fiul Său întâi născut, El zice:
Lui să I se închine toţi îngerii lui Dumnezeu!
7 În vreme ce despre îngeri spune:
El îi face pe îngerii Săi suflare de vânt,
şi pe slujitorii Lui, văpăi de foc,
8 despre Fiul spune:
Tronul Tău, Dumnezeule, este veşnic
şi sceptrul Împărăţiei Tale este sceptrul dreptăţii.
9 Tu ai iubit dreptatea şi ai urât nelegiuirea.
De aceea, Dumnezeul Tău Te-a uns pe Tine, Dumnezeule,
cu untdelemnul bucuriei, mai presus decât pe părtaşii Tăi.
10 Şi, încă:
Tu, Doamne, ai întemeiat de la început pământul
şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.
11 Ele pier, dar Tu dăinuieşti;
toate se vor învechi ca o haină,
12 le vei strânge ca pe o manta, le vei înfăşura
şi le vei schimba la fel ca pe o haină.
Dar Tu eşti acelaşi
şi anii Tăi nu se vor sfârşi.
13 Căruia dintre îngeri i-a spus El vreodată:
Şezi la dreapta Mea până când îi voi pune
pe toţi vrăjmaşii Tăi aşternut sub picioarele Tale?
14 Oare nu sunt toţi îngerii nişte duhuri slujitoare trimise să-i slujească pe cei ce vor moşteni mântuirea?
2
Iisus este mântuitorul lumii
1 De aceea, noi trebuie să fim cu şi mai mare luare aminte faţă de cele auzite, ca nu cumva să ne îndepărtăm. 2 Căci, după cum cuvântul rostit prin îngeri a fost întărit, aşa încât toate încălcările sau neascultările şi-au primit răsplată dreaptă, 3 cum vom scăpa noi, dacă nu ne pasă de o asemenea mântuire ca cea pe care am primit-o, vestită de Domnul la început şi întărită, apoi, de cei ce L-au auzit, 4 adeverită şi de Dumnezeu prin semne, minuni şi puteri felurite şi prin darurile Duhului Sfânt împărţite după voia Sa? 5 Căci nu îngerilor le-a supus El lumea viitoare despre care vorbim. 6 Cineva dădea mărturie, într-un loc:
Ce este omul să-Ţi aminteşti de el,
ce este fiul omului ca să ţii seama de el?
7 l-ai pus pentru puţin timp mai prejos de îngeri,
l-ai încununat cu slavă şi cinste,
8 toate le-ai pus sub picioarele lui.
Iar atunci când i-a supus toate, nu a lăsat nimic deoparte, nesupus. Dar până astăzi, încă nu vedem că toate îi sunt supuse! 9 Totuşi, pe Iisus, cel care a fost mai prejos decât îngerii pentru puţină vreme, Îl vedem încununat cu slavă şi cu cinste, pentru că a suferit moartea, astfel încât, prin harul lui Dumnezeu, El a gustat moartea pentru toţi.
10 Se cuvenea, aşadar, ca El, cel prin care şi pentru care sunt toate, conducătorul mântuirii lor, cel ce duce mulţi fii la slavă, să fie desăvârşit prin suferinţă. 11 Fiindcă cel care sfinţeşte şi cei care sunt sfinţiţi sunt toţi dintr-unul. Din această pricină, El nu se ruşinează să-i numească fraţi 12 şi spune:
Voi vesti Numele Tău fraţilor mei,
în mijlocul adunării îţi voi cânta laudă.
13 Şi, mai departe:
Eu voi fi plin de încredere în El,
iar în alt loc:
Iată-mă, Eu şi copiii pe care mi i-a dat Dumnezeu.
14 De aceea, aşa cum toţi copiii primesc trup şi sânge, la fel a primit şi El, ca prin moarte să-l nimicească pe cel ce are puterea morţii, pe Diavol. 15 Astfel, Iisus i-a eliberat pe toţi cei ce, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor. 16 Căci este limpede că El nu a luat asupra Sa firea îngerilor, ci pe cea a lui Avraam. 17 De aceea, a trebuit ca El să se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să fie un mare preot îndurător şi credincios înaintea lui Dumnezeu, pentru ispăşirea păcatelor poporului. 18 Şi, astfel, El îi poate ajuta pe cei ispitiţi, prin faptul că El Însuşi a fost ispitit.
3
Iisus este mai presus de Moise
1 De aceea, fraţi sfinţi, părtaşi la chemarea cerească, gândiţi-vă cu luare aminte la Iisus, apostolul şi marele preot al mărturisirii noastre, 2 care I-a fost credincios lui Dumnezeu, cel ce L-a făcut apostol şi mare preot, aşa cum şi Moise a fost credincios în toată casa lui. 3 El a fost vrednic de o slavă mai mare decât slava lui Moise, după cum cel care a zidit o casă primeşte o cinste mai mare decât casa însăşi. 4 Căci orice casă are un ziditor, iar cel ce le zideşte pe toate este Dumnezeu. 5 Moise, în ceea ce-l priveşte, a fost credincios în toată casa lui Dumnezeu, dar numai ca slujitor, ca o mărturie pentru cele ce urmau să fie spuse mai târziu. 6 Hristos însă a fost slujitor peste casa Lui – ca Fiu, iar casa aceasta suntem noi, dacă ne păstrăm îndrăzneala şi nădejdea cu care ne lăudăm.
Îndemn la pocăinţă şi credincioşie
7 De aceea, aşa cum spune Duhul Sfânt:
Astăzi dacă auziţi glasul Lui,
8 nu vă împietriţi inimile, ca în ceasul răzvrătirii,
ca în ziua ispitirii din pustiu,
9 când părinţii voştri m-au ispitit,
când m-au pus la încercare
şi au văzut lucrările Mele
10 vreme de patruzeci de ani.
De aceea, m-am mâniat pe neamul acesta
şi am zis: „Mereu îşi rătăcesc inimile,
n-au cunoscut căile Mele!”
11 Aşa cum am jurat în mânia Mea:
„Nu vor intra în odihna Mea!”
12 Aveţi grijă, fraţilor, să nu fie nimeni între voi cu inimă vicleană şi necredincioasă, care să vă îndepărteze de Dumnezeul cel Viu, 13 ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, cât încă se mai spune „astăzi”, ca nimeni dintre voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului; 14 căci noi suntem părtaşi cu Hristos, dacă ne păstrăm nezdruncinată până la sfârşit încrederea de la început, 15 după cum se zice:
Astăzi dacă auziţi glasul Lui
nu vă împietriţi inimile ca atunci, la răzvrătire!
16 Şi cine au fost cei care au auzit şi totuşi s-au răzvrătit? Nu au fost ei toţi cei care au ieşit din Egipt conduşi de Moise? 17 Şi pe cine s-a mâniat El timp de patruzeci de ani, nu pe ei, care au păcătuit şi ale căror trupuri au căzut moarte în pustiu? 18 Şi cui s-a jurat El că nu vor intra în odihna Lui? Nu lor, celor care nu-L ascultaseră? 19 Vedem că n-au putut intra din cauza necredinţei lor.
4
1 Să ne temem, aşadar, ca nu cumva, atâta vreme cât ne-a fost lăsată făgăduinţa intrării în odihna Lui, să pară că vreunul dintre voi a rămas în urmă, 2 căci şi noi am primit vestea cea bună, la fel ca şi ei; dar lor nu le-a folosit cuvântul auzit, pentru că nu a fost primit cu credinţă de cei ce l-au ascultat. 3 Noi însă, cei care am crezut, intrăm în odihna Lui, despre care spusese:
Cum am jurat în mânia Mea:
„Nu vor intra în odihna Mea!”
deşi lucrările Lui de la crearea lumii, erau împlinite. 4 Şi în altă parte se spune astfel despre ziua a şaptea: Şi Dumnezeu s-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui 5 iar, tot aici, se zice, mai departe: Nu vor intra în odihna Mea! 6 Aşadar, dacă cei dintâi care au primit vestirea nu au intrat din cauza neascultării, a rămas ca alţii să poată intra în această odihnă. 7 El hotărăşte din nou o zi, vorbind prin David:
Astăzi, după atâta vreme, la fel cum s-a spus şi mai înainte,
astăzi, dacă auziţi glasul Lui, ascultaţi,
nu vă împietriţi inimile!
8 Dacă Iosua le-ar fi dat odihna, nu ar fi zis aici nimic despre o altă zi, după atâta timp. 9 Mai rămâne deci o altă sărbătoare de odihnă pentru poporul lui Dumnezeu. 10 Iar cel ce a intrat în odihna lui Dumnezeu s-a odihnit şi el de lucrările făcute, după cum şi Dumnezeu s-a odihnit de lucrările Sale. 11 Să ne străduim deci să intrăm în această odihnă ca să nu cădem în acelaşi fel de neascultare!
12 Căci cuvântul lui Dumnezeu este viu şi puternic, mai tăios decât orice sabie cu două tăişuri, el pătrunde până unde se despart sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, şi este în stare să judece gândurile şi dorinţele inimii. 13 Nici o fiinţă nu este ascunsă de El, toate sunt goale şi descoperite înaintea ochilor Săi, în faţa Lui vom da socoteală.
Iisus este marele preot
14 Având, aşadar, un mare preot care a străbătut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să ţinem cu putere mărturia, 15 căci noi nu avem un mare preot care să nu poată suferi împreună cu noi, în slăbiciunile noastre, ci unul care a fost ispitit în toate, asemenea nouă, dar fără păcat. 16 Să ne apropiem, aşadar, cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim milă şi să găsim har, ca să primim ajutorul Lui, la timpul potrivit.
5
1 Căci, oricare mare preot ales dintre oameni, este pus să-L slujească pe Dumnezeu, pentru oameni, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate. 2 El poate fi îngăduitor faţă de cei neştiutori şi rătăciţi, fiindcă el însuşi este supus slăbiciunii 3 şi, din cauza ei, trebuie să aducă jertfă şi pentru păcatele sale, aşa cum aduce pentru cele ale poporului. 4 Şi nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci este chemat de Dumnezeu, aşa cum a fost Aaron.
5 La fel şi Hristos, nu s-a slăvit pe Sine Însuşi, făcându-se mare preot, ci Dumnezeu I-a zis:
Tu eşti Fiul Meu,
Eu astăzi Te-am născut!
6 După cum spune şi în alt loc:
Tu eşti preot în veac,
după rânduiala lui Melhisedec.
7 În zilele vieţii Sale în trup, El a adus rugăciuni şi cereri, cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel care Îl putea salva de la moarte şi a fost ascultat datorită credincioşiei Lui. 8 El, deşi era Fiu, a învăţat ascultarea prin ceea ce a suferit 9 şi a ajuns desăvârşit, devenind pentru toţi cei care Îl ascultă cauzaa mântuirii veşnice, 10 fiind numit de Dumnezeu mare preot după rânduiala lui Melhisedec.
Îndemnuri la viaţă matură în credinţă
11 Despre acestea avem multe de spus, lucruri greu de explicat, căci aţi devenit greoi la pricepere. 12 Trebuia să fiţi deja învăţători, după atâta vreme, dar voi mai aveţi încă nevoie să vă înveţe cineva temelia şi începutul cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie iarăşi de lapte, nu de hrană tare. 13 Fiindcă oricine se hrăneşte cu lapte, este nepriceput în învăţătura despre îndreptăţire şi este încă prunc. 14 Mâncarea tare este pentru cei maturi care şi-au folosit priceperea cu sârguinţă şi au ajuns să deosebească binele de rău.
6
1 De aceea, lăsând deoparte începuturile învăţăturii despre Hristos, să ne îndreptăm spre maturitate, fără să mai punem iarăşi temelia pocăinţei pentru faptele moarte şi temelia credinţei în Dumnezeu, 2 a învăţăturii despre botezuri şi despre punerea mâinilor sau despre învierea morţilor şi judecata veşnică. 3 Şi aşa vom face, dacă ne va îngădui Dumnezeu. 4 Căci cei care au fost luminaţi mai înainte, care au gustat darul din cer şi au devenit părtaşi ai Duhului Sfânt, 5 care au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor 6 – şi totuşi au căzut – nu mai pot fi înnoiţi spre pocăinţă, fiindcă ei înşişi Îl răstignesc din nou pe Fiul lui Dumnezeu şi Îl dau să fie batjocorit. 7 Căci dacă un ogor, adăpat de ploaia care cade adesea pe el, dă naştere unei plante folositoare agricultorului, el primeşte binecuvântare din partea lui Dumnezeu; 8 dar dacă aduce spini şi mărăcini, este nevrednic şi aproape blestemat, iar sfârşitul său va fi focul.
9 Cu privire la voi însă, preaiubiţilor, chiar dacă vorbim astfel, noi credem lucruri mai bune şi aducătoare de mântuire. 10 Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră şi dragostea pe care o arătaţi în Numele Lui, ca unii care i-aţi slujit pe sfinţi şi încă îi slujiţi. 11 Dorim însă ca fiecare dintre voi să arate acelaşi zel faţă de împlinirea nădejdii, până la sfârşit, 12 ca să nu deveniţi leneşi, ci să-i urmaţi pe cei care moştenesc făgăduinţele prin credinţă şi îndelungă răbdare.
Făgăduinţele lui Dumnezeu
13 Pentru că Dumnezeu i-a făgăduit lui Avraam şi, de vreme ce nu putea jura pe cineva mai mare, s-a jurat pe Sine, 14 zicând: Te voi binecuvânta pe deplin şi te voi înmulţi nespus de mult. 15 Şi aşa, cu îndelungă răbdare, Avraam a căpătat făgăduinţa. 16 Pentru că oamenii jură pe cineva mai mare şi pentru ei jurământul este o garanţie care pune capăt oricărei neînţelegeri. 17 La fel şi Dumnezeu, vrând să arate şi mai limpede moştenitorilor făgăduinţei că hotărârea Lui este una de nestrămutat, a întărit-o cu un jurământ, 18 aşa încât, prin două lucruri de neschimbat, pentru că este cu neputinţă ca Dumnezeu să fi minţit, să avem o încurajare puternică noi, cei care am scăpat, ca să ne ţinem de nădejdea pusă înaintea noastră. 19 Ea ne este o ancoră a sufletului, sigură şi de nezdruncinat, care pătrunde dincolo de perdeab, 20 în locul unde Iisus, înainte-mergătorul nostru, a intrat pentru noi, fiind mare preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.
7
Iisus şi rânduiala preoţească a lui Melhisedec
1 Acest Melhisedec, rege al Salemului, preot al lui Dumnezeu cel Prea Înalt, l-a întâmpinat pe Avraam când se întorcea de la nimicirea regilor şi l-a binecuvântat, 2 iar Avraam i-a dat a zecea parte din toate; Melhisedec înseamnă, mai întâi de toate, rege al dreptăţii, apoi rege al Salemului, adică „regele păcii”. 3 Fără tată, fără mamă, fără genealogie, fără să aibă un început al zilelor ori un sfârşit al vieţii, asemănat însă cu Fiul lui Dumnezeu, el rămâne preot pentru vecie.
4 Înţelegeţi, dar, cât de mare este el, dacă până şi patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război! 5 Fiii lui Levi care au ajuns preoţi au primit poruncă să ia zeciuială de la popor, după Lege, adică tocmai de la aceia care sunt fraţii lor, născuţi şi ei tot din Avraam. 6 Dar Melhisedec, care nu se trage din neamul lor, a luat zeciuială de la Avraam şi l-a binecuvântat, ca pe unul ce avea făgăduinţele. 7 Fără îndoială că cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare. 8 Pe deoparte iau zeciuială nişte oameni muritori, iar pe de alta unul despre care se mărturiseşte că este viu! 9 Iar prin Avraam, ca să zicem aşa, a plătit şi Levi zeciuială, el, cel ce strângea zeciuiala de la ceilalţi! 10 Şi aceasta pentru că Levi era în coapsa părintelui său când Avraam l-a întâlnit pe Melhisedec.
11 Aşadar, dacă desăvârşirea ar fi fost prin preoţia leviţilor – pentru că sub această preoţie a primit poporul Legea, ce nevoie mai era să se ridice un alt preot, după rânduiala lui Melhisedec, şi nu unul numit după rânduiala lui Aaron? 12 Căci, dacă se schimbă preoţia, atunci neapărat trebuie să se schimbe şi Legea! 13 Iar Cel despre care se zic aceste lucruri face parte dintr-o altă seminţie, din care nimeni nu a mai slujit la altar: 14 căci este ştiut că Domnul nostru se trage din seminţia lui Iuda, despre care Moise n-a spus nimic cu privire la preoţie. 15 Iar lucrurile devin încă şi mai limpezi cu privire la ridicarea unui preot asemenea lui Melhisedec, 16 pentru că el nu ajunge preot după legea descendenţei trupeşti, ci după puterea unei vieţi nepieritoare. 17 Căci se dă mărturia:
Tu eşti preot în veac
după rânduiala lui Melhisedec.
18 Astfel, porunca dintâi este desfiinţată pentru că este slabă şi nefolositoare, 19 – căci Legea nu a dus nici un lucru la desăvârşire – şi se aduce în locul ei o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.
20 Iar aceasta nu s-a făcut fără jurământ. În timp ce leviţii deveneau preoţi fără jurământ, 21 despre El, Cel ce a jurat zice aşa:
Domnul a jurat
şi nu se va căi:
Tu eşti preot în veac.
22 Prin aceasta, Iisus a devenit garantul unui legământ mai bun. 23 Iar, dacă leviţii sunt mulţi la număr, din cauză că moartea îi împiedica să rămână preoţi la nesfârşit, 24 Iisus, prin faptul că rămâne în veac, are o preoţie netrecătoare. 25 De aceea, poate să-i mântuiască în mod desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că El este viu pentru totdeauna ca să mijlocească pentru ei.
26 Şi tocmai un astfel de mare preot ne trebuia: sfânt, fără răutate, fără pată, aparte de cei păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri. 27 El nu are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă în fiecare zi o jertfă pentru păcate, mai întâi pentru ale Sale şi apoi pentru ale poporului, căci a adus jertfă o singură dată, când s-a jertfit pe Sine. 28 Căci Legea pune mari preoţi nişte oameni cu slăbiciuni, dar cuvântul jurământului, venit după Lege, Îl pune mare preot pe Fiul care este desăvârşit în veci.
8
Marele preot al noului legământ
1 Cel mai important lucru din cele spuse este că avem un astfel de mare preot, care stă la dreapta tronului măririi, în ceruri, 2 şi slujitor al celor sfinte şi al cortului celui adevărat, care a fost ridicat de Domnul, nu de vreun om. 3 Pentru că orice mare preot este pus să aducă daruri şi jertfe, de aceea trebuia ca şi marele nostru preot să aibă ceva de adus. 4 Dacă ar fi fost pe pământ, nici nu ar fi putut fi preot, pentru că aici erau deja cei ce aduc darurile după Lege. 5 Aceştia slujesc chipului şi umbrei celor cereşti, aşa cum i s-a spus lui Moise când a fost să ridice cortul: Vezi, i s-a zis, să faci totul după modelul care ţi s-a arătat pe munte! 6 Acum, însă, El a dobândit o slujire mai bună, pentru că este mijlocitorul unui legământ mai bun, care se întemeiază pe făgăduinţe mai bune.
7 Dacă legământul dintâi ar fi fost desăvârşit, atunci nu s-ar fi lăsat loc pentru un al doilea legământ. 8 Căci Dumnezeu îi mustră şi le zice:
Iată vin zile, zice Domnul,
când voi încheia un nou legământ
cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda,
9 nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor
când i-am luat de mână şi i-am scos afară din ţara Egiptului.
Pentru că ei nu au rămas în legământul meu,
nici Eu nu m-am mai îngrijit de ei, zice Domnul.
10 Acesta este legământul
pe care îl voi încheia cu casa lui Israel
după zilele acelea, spune Domnul:
Voi pune legile Mele în cugetul lor
şi le voi scrie în inima lor.
Eu voi fi Dumnezeul lor
şi ei vor fi poporul Meu.
11 Şi nimeni nu-l va mai învăţa pe aproapele său
sau pe fratele său, zicând: „Cunoaşte-L pe Domnul!”
căci toţi Mă vor cunoaşte,
de la cel mai mic
la cel mai mare dintre ei.
12 Pentru că Mă voi purta cu milă faţă de nedreptăţile lor
şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor.
13 Iar când zice nou, legământul dintâi devine vechi; iar ceea ce este vechi şi îmbătrânit este gata să piară.
9
Templul pământesc şi templul ceresc
1 Legământul dintâi avea rânduieli pentru slujbe şi un locaş sfânt pământesc. 2 Astfel, s-a ridicat o primă încăpere numită Sfânta unde erau sfeşnicul, masa şi pâinile puse înaintea lui Dumnezeu. 3 Dincolo de ea, după cea de-a doua perdea, venea încăperea numită Sfânta Sfintelor. 4 Acolo erau cădelniţa de aur şi chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur, unde se aflau vasul de aur cu mană şi toiagul lui Aaron, care dăduse vlăstari, şi tablele legământului. 5 Deasupra chivotului erau heruvimii slavei care adumbreau capacul numit ispăşire. Nu putem vorbi însă, acum, cu de-amănuntul despre acestea.
6 Astfel fiind aşezate toate, preoţii intrau mereu în încăperea dintâi, săvârşind slujbele; 7 în cea de-a doua încăpere însă, intra numai marele preot doar o dată pe an, iar atunci venea cu sângele jertfei adus pentru sine şi pentru păcatele din neştiinţă ale poporului. 8 Prin acestea Duhul Sfânt arată că drumul către Sfânta Sfintelor nu fusese încă descoperit atâta timp cât încă mai stă în picioare prima încăpere. 9 Aceasta este o pildă pentru timpul de acum, potrivit căreia darurile şi jertfele aduse nu pot desăvârşi pe cel ce se închină, în conştiinţa lui. 10 Ele erau doar nişte rânduieli privitoare la trup, legate de mâncăruri, băuturi şi diferite spălări, şi toate ţin până la vremea îndreptării lucrurilor.
11 Hristos, însă, ca mare preot al bunurilor ce aveau să vină, a trecut prin cortul mai mare şi desăvârşit care nu este făcut de oameni, adică nu face parte din creaţia aceasta, 12 şi a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sângele ţapilor şi al viţeilor, ci cu însuşi sângele Său, dobândind o răscumpărare veşnică. 13 Căci dacă sângele ţapilor şi al taurilor şi cenuşa unei vaci, stropite peste cei întinaţi, îi sfinţesc şi le dau curăţirea trupului, 14 cu cât mai mult sângele lui Hristos, care a fost adus prin Duhul cel veşnic ca jertfă fără pată lui Dumnezeu, ne va curăţi conştiinţa de faptele moarte ca să slujim Dumnezeului celui Viu!
15 Şi prin aceasta El este mijlocitorul unui testament nou, aşa încât cei chemaţi să primească făgăduinţa moştenirii veşnice, întrucât moartea Lui răscumpără păcatele făcute sub primul testament. 16 Iar unde este un testament, cel ce l-a făcut trebuie să moară neapărat, 17 pentru că testamentul este confirmat doar după moarte şi nu poate avea niciodată putere atât timp cât cel ce l-a făcut încă trăieşte. 18 Astfel, nici primul legământ nu a fost încheiat fără vărsarea sângelui. 19 Căci Moise, după ce a sfârşit de spus toate poruncile Legii, a luat în faţa întregului popor sângele viţeilor şi al ţapilor, cu apă, lână roşie şi isop, şi a stropit cartea şi întregul popor cu el. 20 Apoi le-a zis: Acesta este sângele legământului, al legământului pe care l-a poruncit Dumnezeu pentru voi. 21 Şi în acelaşi fel a stropit cu sânge cortul şi toate vasele de slujbă. 22 Şi aproape toate lucrurile sunt curăţite cu sânge, potrivit Legii, căci fără vărsare de sânge nu este iertare.
Păcatul este înlăturat de moartea lui Hristos
23 Aşadar, dacă chipurile celor din ceruri au fost curăţite prin astfel de mijloace, trebuia ca cele cereşti însele să fie curăţite prin jertfe mai bune decât cele dintâi. 24 Căci Hristos nu a intrat în cele sfinte făcute de mâini omeneşti, chipul celor adevărate, ci chiar în cer, ca să se înfăţişeze acum pentru noi înaintea lui Dumnezeu. 25 Şi nu a intrat să se aducă pe Sine jertfă de mai multe ori, cum intră an de an marele preot în Sfânta Sfintelor, cu un sânge care nu este al lui, 26 căci, atunci, ar fi trebuit să pătimească de multe ori de la crearea lumii; acum, însă, El s-a arătat o singură dată, la împlinirea veacurilor, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa. 27 Şi, după cum este dat oamenilor să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, 28 la fel şi Hristos, s-a adus pe Sine o singură dată pentru cei mulţi ca să le îndepărteze păcatele; iar a doua oară, fără legătură cu păcatul, se va arăta celor care Îl aşteaptă să îi mântuiască.
10
1 Căci Legea, având doar umbra lucrurilor bune ce vor veni şi nu chipul lucrurilor adevărate, nu poate, prin aceleaşi jertfe aduse an de an, fără încetare, să îi desăvârşească vreodată pe cei ce iau parte la ele. 2 Altfel, n-ar fi încetat ei oare să mai aducă jertfe, dacă nu mai aveau conştiinţa păcatelor, de vreme ce fuseseră curăţiţi o dată? 3 Prin jertfe însă, păcatele sunt reamintite în fiecare an, 4 pentru că sângele taurilor şi al ţapilor nu le poate îndepărta.
5 De aceea, când vine în lume, El zice:
Jertfe şi ofrande nu ai vrut,
ci mi-ai pregătit un trup.
6 Nu ţi-au plăcut
arderi de tot şi jertfe pentru păcat.
7 Atunci am zis:
Iată, am venit,
în sulul cărţii este scris despre Mine.
Vin să fac voia Ta, Dumnezeule.
8 După ce a spus mai întâi: Jertfe şi ofrande, arderi de tot şi jertfe pentru păcat tu nu ai vrut, nici nu ţi-au plăcut, în timp ce toate erau aduse potrivit Legii, 9 El zice, după aceea: Iată, vin să fac voia Ta! şi, astfel, primele sunt desfiinţate ca să rămână în picioare următoarele. 10 Şi prin această voie suntem sfinţiţi noi, prin jertfa trupului lui Iisus Hristos, o dată pentru totdeauna.
11 Şi orice preot stă în fiecare zi să slujească şi aduce aceleaşi jertfe de nenumărate ori, dar ele nu pot niciodată să îndepărteze păcatele. 12 Iisus însă a adus o singură jertfă pentru păcate şi s-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu. 13 Iar de-atunci, El aşteaptă ca vrăjmaşii să fie puşi la picioarele Lui, 14 pentru că, printr-o singură jertfă, i-a desăvârşit o dată pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.
15 Şi Duhul Sfânt ne aduce mărturie, căci, după ce spune:
16 Acesta este legământul pe care îl voi face cu ei
după zilele acelea, spune Domnul;
voi pune legile Mele în inima lor
şi le voi scrie în cugetul lor,
17 zice şi:
De păcatele şi de nelegiuirile lor
nu îmi voi mai aduce aminte niciodată.
18 – Iar unde a venit iertarea păcatelor, nu se mai aduce jertfă pentru păcat.
Îndemnuri la credinţă şi statornicie
19 De aceea, fraţilor, avem îndrăzneală să intrăm în locaşurile sfinte prin sângele lui Iisus, 20 căci ne-a deschis o cale nouă, vie, prin perdeaua despărţitoare care este trupul Său, 21 şi avem un mare preot peste toată casa lui Dumnezeu. 22 Să ne apropiem deci cu inimi sincere, în credinţă deplină, cu inimi stropite şi curăţite de conştiinţa relelor, cu trupul spălat cu apă curată. 23 Să păstrăm neclintiţi mărturisirea nădejdii, căci Cel ce a promis este credincios, 24 să ne încurajăm unul pe altul în dragoste şi în fapte bune, 25 fără să părăsim adunarea, cum e obiceiul unora, ci îndemnându-ne, cu atât mai mult cu cât vedeţi că ziua aceea se apropie.
26 Căci, dacă păcătuim voit, după ce am primit cunoaşterea adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, 27 ci doar aşteptarea înfricoşătoare a judecăţii şi a focului aprins care îi va mistui pe cei care se împotrivesc. 28 Dacă cineva nesocotea legea lui Moise era dat la moarte fără milă, pe mărturia a doi sau trei oameni. 29 Cu cât credeţi că va fi mai aspră pedeapsa pe care o merită cel care-L calcă în picioare pe Fiul lui Dumnezeu şi nesocoteşte sângele legământului ca pe ceva neînsemnat, deşi a fost sfinţit prin el, şi îşi bate joc de Duhul harului? 30 Căci noi Îl cunoaştem pe Cel ce a zis:
A Mea este răzbunarea,
Eu voi răsplăti!
Şi iarăşi:
Domnul va judeca poporul Său.
31 Este înfricoşător să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!
32 Aduceţi-vă aminte de zilele dintâi, când aţi fost luminaţi şi aţi răbdat lupte mari şi suferinţe, 33 când unii erau batjocoriţi şi ajunseseră un spectacol în suferinţa lor, în timp ce alţii i-au sprijinit pe cei de-abia scăpaţi cu viaţă; 34 cum aţi avut milă de cei închişi şi aţi întâmpinat cu bucurie luarea averilor voastre, ştiind că, de fapt, toţi aveţi averi mai bune, care nu pier! 35 Nu părăsiţi, aşadar, această îndrăzneală a voastră, care are o mare răsplată! 36 Aveţi nevoie de răbdare ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să primiţi făgăduinţa.
37 Doar puţin, încă foarte puţin
şi Cel ce vine va veni şi nu va întârzia!
38 Cel drept prin credinţă va fi viu,
iar dacă dă înapoi
sufletul Meu nu se va bucura de el!
39 Noi însă nu dăm înapoi ca să ne pierdem, ci avem credinţă ca să ne păstrăm sufletele.
11
Credinţa şi galeria eroilor credinţei
1 Iar credinţa face reale lucrurile nădăjduite, este dovada lucrurilor nevăzute. 2 Şi cei din vechime au primit prin ea o bună mărturie.
3 Prin credinţă înţelegem că veacurile au fost făcute prin cuvântul lui Dumnezeu şi că lucrurile văzute n-au fost create din ceea ce se vede.
4 Prin credinţă Abel a adus o jertfă mai bună decât Cain; prin ea s-a dat mărturie despre el că a fost un om drept, Dumnezeu dând mărturie despre darurile lui; tot prin ea, Abel vorbeşte şi astăzi, deşi a murit. 5 Prin credinţă Enoh a fost strămutat la cer ca să nu mai vadă moartea şi nu a mai fost găsit pentru că Dumnezeu îl strămutase, iar înaintea strămutării a primit mărturia că îi este plăcut lui Dumnezeu. 6 Iar fără credinţă, este cu neputinţă să-I placi lui Dumnezeu, pentru că cel ce se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că Dumnezeu este şi că îi răsplăteşte pe cei ce Îl caută. 7 Prin credinţă Noe, fiind înştiinţat de venirea lucrurilor care încă nu se vedeau, s-a temut şi a construit arcac pentru ca astfel casa lui să fie mântuită; iar prin aceasta el a condamnat lumea şi a ajuns moştenitorul dreptăţii dobândite prin credinţă.
8 Prin credinţă Avraam, când a fost chemat, a ascultat şi a plecat spre locul pe care avea să-l primească drept moştenire: şi a plecat fără să ştie încotro se îndreaptă. 9 Prin credinţă a locuit în pământul făgăduinţei, ca un străin, în corturi, la fel şi Isaac şi Iacov, care au fost şi ei moştenitorii aceleiaşi făgăduinţe; 10 pentru că el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu. 11 Prin credinţă, însăşi Sara cea stearpă a primit putere să nască un fiu, deşi era trecută de vârsta potrivită, fiindcă ea L-a socotit vrednic de încredere pe Cel care i-a făgăduit. 12 Şi astfel, dintr-un singur om, şi acela cu trupul aproape de moarte, s-au născut mulţi, cât stelele cerului şi nisipul mării, care nu poate fi numărat.
13 Toţi aceştia au murit în credinţă, deşi n-au primit ce li se făgăduise, ci doar le-au văzut de departe şi s-au plecat înaintea lor, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. 14 Iar cei ce vorbesc astfel arată că sunt în căutarea unei patrii. 15 Dacă s-ar fi gândit la cea din care plecaseră, cu siguranţă că ar fi avut timp să se întoarcă. 16 Dar ei doreau patria mai bună, cea din cer. De aceea, Dumnezeu nu s-a ruşinat să se numească Dumnezeul lor, pentru că El le-a pregătit o cetate.
17 Prin credinţă Avraam, când a fost pus la încercare, l-a adus pe Isaac, pe singurul său fiu, ca jertfă, deşi abia primise făgăduinţa, 18 căci lui i se spusese: Din Isaac va ieşi sămânţa care îţi va purta numele! 19 El gândea că Dumnezeu îi poate învia pe cei morţi, de aceea l-a şi primit înapoi ca o prefigurare a învierii! 20 Prin credinţă Isaac i-a binecuvântat pe Iacov şi pe Esau, cu privire la ce va veni. 21 Prin credinţă Iacov, pe patul de moarte, i-a binecuvântat pe fiecare dintre fiii lui Iosif şi s-a închinat sprijinit pe toiagul său. 22 Prin credinţă Iosif, murind, a pomenit ieşirea fiilor lui Israel din Egipt şi a dat porunci cu privire la oasele sale.
23 Prin credinţă, când s-a născut Moise, părinţii lui l-au ascuns timp de trei luni, căci văzuseră că era un copil frumos şi nu s-au temut de porunca împăratului. 24 Prin credinţă Moise, când a crescut, nu a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, 25 ci a ales mai degrabă să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să aibă parte, pentru o vreme, de desfătările păcatului. 26 El gândea că este bogăţie mai mare să fii dispreţuit pentru Hristos decât să ai bogăţiile Egiptului, căci privea spre răsplată. 27 Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără teamă de mânia împăratului, şi a rămas neclintit ca unul care Îl vede pe Cel nevăzut. 28 Prin credinţă a ţinut Paştele şi a stropit cu sânge, astfel încât Nimicitorul să nu se atingă de întâii lor născuţi. 29 Prin credinţă au trecut ei apoi Marea Roşie, ca pe uscat, pe când egiptenii, când au încercat să o treacă, au fost înghiţiţi de ape. 30 Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului după ce au fost înconjurate timp de şapte zile. 31 Prin credinţă prostituata Rahab nu a pierit împreună cu cei necredincioşi, pentru că ea primise iscoadele cu pace.
32 Şi ce să mai zic? Timpul nu îmi ajunge să mai istorisesc despre Ghedeon, despre Barac, Samson, Iefta, David şi Samuel şi despre profeţi, 33 care prin credinţă au cucerit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele, au închis gurile leilor, 34 au stins văpaia focului, au scăpat de tăişul săbiei, au devenit din slabi tari, au fost puternici în război şi au alungat oştile străine. 35 Femeile şi-au primit morţii înapoi înviaţi. Alţii au fost chinuiţi şi ucişi, neprimind izbăvirea, ca să dobândească o înviere mai bună. 36 Iar alţii au suferit batjocuri şi biciuiri, chiar lanţuri şi închisoare: 37 au fost loviţi cu pietre, tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit îmbrăcaţi în piei de oaie şi capre, lipsiţi, suferind, dispreţuiţi de ceilalţi – 38 ei, de care lumea nu era vrednică, au pribegit prin deşert, prin munţi şi prin peşteri, prin crăpăturile pământului.
39 Toţi aceştia, care au primit o bună mărturie prin credinţă, nu au primit însă ce le fusese făgăduit, 40 pentru că Dumnezeu avusese în vedere ceva mai bun pentru noi, ca ei să nu ajungă la desăvârşire fără noi.
12
Suferinţa şi exemplul credinţei lui Hristos
1 Astfel, şi noi, fiind înconjuraţi cu un asemenea nor de martori, să dăm la o parte orice greutate şi păcatul care ne împresoară atât de repede şi să alergăm cu răbdare în lupta care stă înaintea noastră. 2 Să privim ţintă la Iisus, cel care a întemeiat şi care împlineşte credinţa noastră şi care, pentru bucuria ce îi era pusă înainte, a răbdat crucea, nu i-a păsat de ocara ei şi stă aşezat la dreapta tronului lui Dumnezeu. 3 De aceea, gândiţi-vă la cel care a îndurat din partea păcătoşilor o asemenea împotrivire faţă de Sine, ca să nu obosiţi în sufletele voastre, descurajându-vă.
4 În lupta împotriva păcatului, voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge. 5 Şi aţi uitat îndemnul care vă vorbeşte ca unor fii:
Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului,
nu te descuraja când eşti mustrat de El.
6 Căci Dumnezeu îl ceartă pe cel pe care îl iubeşte;
El pedepseşte pe fiul căruia îi poartă de grijă.
7 Răbdaţi ca să deveniţi înţelepţi: Dumnezeu se poartă cu voi ca un tată cu fiii lui; şi care este fiul pe care tatăl nu-l ceartă? 8 Iar dacă nu sunteţi mustraţi, aşa cum toţi au parte, atunci nu mai sunteţi fii adevăraţi, ci fii nelegitimi. 9 Apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne certau – şi tot îi cinsteam, cu atât mai mult cum să nu ne supunem părintelui duhurilor şi să trăim? 10 Căci ei ne certau după cum găseau de cuviinţă, pentru câteva zile. El însă o face spre folosul nostru, ca să luăm parte la sfinţenia Lui. 11 Fiecare mustrare, la vremea ei, nu pare să fie o bucurie, ci o durere; dar mai târziu, ea le aduce ca răsplată celor pregătiţi de ea, rodul paşnic al dreptăţii.
12 De aceea, întăriţi-vă mâinile slăbite de oboseală şi genunchii fără vlagă 13 şi faceţi cărări drepte cu picioarele voastre, încât cel olog să nu se rătăcească, ci mai degrabă să se vindece.
14 Urmăriţi cu toţii pacea şi sfinţenia, fără de care nimeni nu-L va vedea pe Domnul, 15 şi fiţi cu luare aminte ca să nu se lipsească cineva de harul lui Dumnezeu, sau vreo rădăcină amară să dea lăstari întinându-i, astfel, pe mulţi; 16 nici să nu fie cineva desfrânat sau batjocoritor, ca Esau, care în schimbul unei mâncări şi-a vândut chiar dreptul lui de întâi-născut. 17 Ştiţi bine cum, după aceea, când a vrut să moştenească binecuvântarea, nu a fost ascultat şi nu s-a mai găsit loc pentru pocăinţa lui, deşi cerea binecuvântarea cu lacrimi.
18 Căci voi nu v-aţi apropiat de muntele ce putea fi atins sau de focul învăpăiat sau de negură şi de întuneric sau de furtună, 19 nici de sunetul trâmbiţei sau de vuietul cuvintelor care i-a făcut pe cei ce-l ascultau să se roage să nu li se mai vorbească, 20 pentru că nu puteau îndura porunca: oricine se va atinge de munte, chiar şi un animal, să fie ucis cu pietre 21 – iar priveliştea era atât de înfricoşătoare încât Moise a spus: sunt înspăimântat şi mă cutremur! 22 Ci voi v-aţi apropiat de muntele Sion, de cetatea Dumnezeului celui Viu, de Ierusalimul ceresc şi de zecile de mii de îngeri adunaţi la sărbătoare, 23 de Biserica celor întâi-născuţi, scrişi în ceruri, şi de Dumnezeu, judecătorul tuturor, şi de duhurile celor drepţi şi desăvârşiţi 24 şi de mijlocitorul legământului celui nou, de Iisus şi de sângele acelei stropiri care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.
25 Vedeţi să nu vă împotriviţi cumva Celui care vă vorbeşte! Căci dacă aceia, pe pământ, n-au scăpat de pedeapsă când nu L-au primit pe cel care îi mustra, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel din ceruri. 26 El, al cărui glas a cutremurat pământul atunci, a făgăduit acum: Voi mai cutremura încă o dată nu doar pământul, ci şi cerul! 27 Iar cuvintele încă o dată arată limpede că vor fi înlăturate cele ce se cutremură, ca nişte lucruri create, ca să rămână doar cele care nu se clatină. 28 De aceea, să mulţumim că am primit o Împărăţie care nu se clatină şi cu mulţumire să ne închinăm lui Dumnezeu aşa cum îi place Lui, cu evlavie şi teamă, 29 căci Dumnezeul nostru este foc mistuitor.
13
Îndemnuri la statornicie şi sfinţenie
1 Rămâneţi în dragostea frăţească! 2 Nu uitaţi primirea de oaspeţi, căci astfel, unii, fără să ştie, au găzduit îngeri. 3 Aduceţi-vă aminte de cei ce sunt în lanţuri ca şi cum aţi fi puşi în lanţuri împreună cu ei, şi de cei care trec prin chinuri, căci şi voi trăiţi în trup! 4 Căsătoria să fie trăită cu cinste, iar patul nespurcat, căci pe desfrânaţi şi pe adulteri îi va judeca Dumnezeu. 5 Trăiţi-vă viaţa fără iubire de bani şi fiţi mulţumiţi cu ce aveţi, fiindcă El a zis: Nicidecum nu am să te las şi cu nici un chip nu te voi părăsi! 6 Aşa că putem zice şi noi cu îndrăzneală:
Domnul este ajutorul meu,
nu îmi va fi teamă:
ce îmi poate face omul?
7 Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, de cei care v-au spus cuvântul lui Dumnezeu, şi priviţi cum şi-au sfârşit viaţa şi urmaţi-le credinţa! 8 Iisus Hristos este acelaşi, ieri şi azi şi în veci! 9 Nu vă lăsaţi rătăciţi de feluritele învăţături străine! Este bine ca inima să fie întărită prin har, nu prin mâncăruri care n-au fost de folos celor ce le-au ţinut. 10 Noi avem un altar de la care nu au dreptul să mănânce slujitorii cortului. 11 Căci trupurile animalelor, al căror sânge îl aduc jertfă pentru păcate preoţii în cortul sfânt, sunt arse în afara taberei. 12 De aceea şi Iisus, ca să sfinţească poporul cu sângele Său, a pătimit dincolo de poarta cetăţii. 13 Să ieşim, astfel, la El, afară din tabără, luând asupra noastră ocara Lui. 14 Căci noi nu avem aici cetate statornică, ci o căutăm pe cea viitoare. 15 Prin El, aşadar, să aducem întotdeauna jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui. 16 Nu vă lăsaţi de înfăptuirea binelui şi de întrajutorare, căci astfel de jertfe îi plac lui Dumnezeu.
17 Ascultaţi de mai marii voştri şi fiţi supuşi faţă de ei, căci ei veghează asupra sufletelor voastre şi vor da socoteală. Şi faceţi în aşa fel ca ei să poată veghea cu bucurie, nu cu suspine – căci aceasta nu v-ar folosi la nimic. 18 Rugaţi-vă pentru noi, fiindcă suntem încredinţaţi că avem o conştiinţă bună şi dorim ca în toate lucrurile să ne purtăm aşa cum se cuvine. 19 Încă mai mult, vă rog să faceţi aşa ca să vă fiu înapoiat mai repede.
Salutări finale
20 Iar Dumnezeul păcii, cel care L-a înviat din morţi pe Păstorul cel mare al oilor, pe Domnul nostru Iisus, prin sângele legământului veşnic, 21 să vă desăvârşească în tot ce este bun, aşa încât să faceţi voia Lui, a Celui ce lucrează în noi ce-I este plăcut, prin Iisus Hristos, căruia i se cuvine slava în vecii vecilor, amin.
22 Vă rog, fraţilor, să primiţi bine cuvântul acesta, deşi v-am scris doar pe scurt. 23 Să ştiţi că fratele nostru Timotei a fost eliberat. Am să vă văd împreună cu el, dacă vine mai repede.
24 Salutaţi-i pe toţi mai-marii voştri şi pe toţi sfinţii! Vă salută toţi cei din Italia. 25 Harul să fie cu voi toţi!

aSau: „cauzatorul”, „iniţiatorul”, „sursa”.
bPerdeaua dinăuntrul Templului, în gr.: katapetasma.
cLit.: „chivotul”.